PUSEURI TERORISTE

[Exemplu de Titlu]

 
Stăpânit, mai nou, de pasiunea terorismului, în cursul verii trecute am conceput bomba cu polen afrodisiac. Am pus trei astfel de bombe în parcul mare al oraşului. E destul de simplu să faci asta. Trebuie să alegi zona cea mai populată şi să pătrunzi acolo visător, ca şi cum te-ai plimba. Dacă nu-ţi poţi stăpâni emoţiile, adică… dacă nu eşti încă un terorist veritabil, este recomandabil să fumezi Kent lung şi să nu scuturi cu neglijenţă scrumul pe jos, ci numai în coşurile de gunoi. Cei care te văd vor zice "uite un om civilizat" şi nu vor fi circumspecţi în legătură cu persoana ta. Mai trebuie să ai o geantă în care ţii bombele şi câteva ziare. Scoţi din geantă un ziar şi te aşezi pe o bancă, sub pretextul că vrei să citeşti. În timpul "lecturii", scoţi încet şi cu atenţie o bombă, o reglezi să explodeze la 5 minute după plecarea ta şi o aşezi sub banca pe care stai. (Amănunte despre cum se procedează fără să dai de bănuit celor din jur, fără ca ei să observe ceea ce faci, nu pot da acum. Le voi expune la cursurile de vară ale Şcolii de terorism, pe care am înfiinţat-o în oraş.)
Explozia nu este puternică, este un fâsâit crescendo, prelung, cu efect rapid și persistent pe o rază de 200 m, indiferent de vârsta fiinţelor din zonă. Am filmat evenimentele ulterioare exploziei şi le-am vizionat în linişte acasă. Deliciul vizionării a fost egal cu cel provocat de fumarea unei ţigări cu marijuana. Am constatat că actul meu terorist a avut efecte benefice asupra populaţiei oraşului: polenul afrodisiac a determinat formarea unor cupluri ad-hoc, care s-au menţinut în cursul săptămânii; pe străzi, s-a înregistrat un spor semnificativ de bună dispoziţie; am întâlnit multe din cuplurile ad-hoc şi-mi părea că se înfiripase un început de iubire. În duminica următoare, persoanele cuprinse de suflul exploziei au venit din nou în parc, în aceeaşi zonă. Le studiam discret atitudinile şi expresiile chipului, şi-mi păreau fericite... "Dacă le mai pun o bombă, le fac viata şi mai frumoasă!”  mi-am zis în gând. Şi am mai pus o bombă! Imprudent, nu m-am depărtat suficient de zona cuprinsă de suflul exploziei, cedând rugăminţii unei doamne de vreo 65 de ani de a o ajuta să deblocheze o roată de la landoul în care-şi plimba nepoţelul. Doamna mi-a sărit intempestiv în braţe şi mă strângea de gât cu mâna stângă, în timp ce mă săruta cu foc, lăsându-şi tot rujul pe faţa mea. Mâna ei dreaptă umbla prin locuri nepermise...
- Nu ştiu ce m-a apucat, dar îmi eşti tare drag! Îţi las numărul meu de telefon. În noaptea asta şi mâine, toată ziua, sunt singură acasă. Soţul meu pleacă, în seara asta, la ţară. Te aştept, trebuie neapărat să facem dragoste! mi-a zis ea printre pupături.
Chestiunea e că eu, prevăzător, luasem un antidot şi polenul nu m-a afectat. Doar că mi-a rămas în minte imaginea feţei ridate a doamnei şi, din pricina asta, timp de câteva zile, am experimentat o uşoară diminuare a apetitului la micul dejun...
O altă doamnă în vârstă, care stătea pe o bancă situată în afara perimetrului de acţiune a polenului afrodisiac, a lăsat-o slobodă pe căţeluşa Pufi care, atrasă de prezenţa unui câine maidanez, a intrat în zona de suflu. Acolo, au cuprins-o instantaneu căldurile şi s-a împerecheat îndelung cu maidanezul. Plecată în căutarea căţeluşii, doamna s-a prăbuşit în braţele unui domn cam de aceeaşi vârstă, care stătea visător pe o bancă, cuprins de un fel de neastâmpăr...
- De când te-aştept!... îi zice el.
- D'apoi eu! zice doamna în vârstă.
În amurg, iarba din pădurea parcului a fost dramatic şifonată de cuplurile ad-hoc…
Speriat un pic de proporţiile delirului afrodisiac, am amânat punerea celei de-a treia bombe. Câţiva ziarişti din presa locală au aflat câte ceva despre delirul erotic ce a cuprins, inexplicabil, pe mulţi din cetăţenii urbei şi, firi iscoditoare, au pornit discret un fel de anchetă. A început să circule şi zvonul că noua atitudine cetăţenească este cauzată de intrarea sistemului nostru solar în centura de fotoni a galaxiei...
- Asta n-a fost nimic soro, urmează un dezmăţ şi mai mare. S-a stricat lumea de tot, vine sfârşitul! a zis o doamnă în vârstă către alta ceva mai tânără şi şi-a făcut semnul crucii.
Am observat că zona parcului, în care am pus bombele, era din ce în ce mai populată în zilele de duminică. Ciudat, erau acolo multe doamne cu vârsta cuprinsă între 50 şi 65 de ani, aduse parcă de o anumită conspiraţie. Aşteptau visătoare să se întâmple ceva, fără să-şi mărturisească una alteia motivele aşteptării. În aparenţă, doar întâmplarea le adusese acolo, dar eu ştiam adevăratul motiv al venirii lor. Însă erau şi domni cu vârsta între 60 şi 70 de ani, care păreau a fi cititori avizi ai presei locale, deşi aşteptarea le purta gândurile aiurea...
Au fost două duminici monotone, în care nu s-a întâmplat ceea ce aşteptau ei, şi am observat uşoara dezamăgire cu care au plecat către case. Am hotărât să nu le mai prelungesc aşteptarea şi, în duminica următoare, am mers în parc cu bomba în geantă. Acum vă întreb pe domniile voastre, cititorii: ce aţi vrea să se întâmple? Aţi dori să fiu arestat de forţele locale de poliţie, sau să nu fiu depistat şi să-mi văd în continuare de preocupările mele teroriste? Adică... aţi dori să mai pun o bombă şi să relatez evenimentele cauzate de explozie?
Am observat prezenţa în parc a trei tinere ziariste din presa locală şi a doi poliţişti în civil. Pentru ca explozia să aibă efect maxim, ar trebui s-o declanşez în apropierea lor. Intuiesc că au desfăşurat o activitate intensă de supraveghere în duminicile în care nici o bombă n-a explodat. Bănuiesc că se fac şi filmări discrete. Deci... trebuie să recurg la un plan de acţiune mai sofisticat. Însă pot şi renunţa. Ce, nu-mi pot vedea de viaţa mea, plimbându-mă liniştit în timp ce-mi fumez Kent-ul 8? Totuşi nu renunţ, parcă mi-e milă de cei care aşteaptă; sunt şi eu om!
Pe o bancă, în apropierea presei şi a poliţiei, am văzut-o pe stăpâna căţeluşei Pufi, despre care am scris. Alături de ea, stătea domnul cu care se cuplase sub influenţa polenului afrodisiac. Pufi alerga jucăuşă şi s-a depărtat de ei. Mi-a venit ideea de a mă depărta şi eu de zonă şi am mers pe urmele căţeluşei. Am momit-o cu un ştrudel cu brânză şi m-am împrietenit cu ea. Am prins bomba de burta ei înnodând câteva fire ale părului ei lăţos. Când stăpâna a strigat-o, am reglat bomba să explodeze peste un minut. Urmăream de departe, dintre copaci, evenimentele. Am auzit fâsâitul prelung al exploziei şi am văzut cum presa locală s-a unit într-o îmbrăţişare afrodisiacă cu poliţia. "Aha, s-a dus naibii ancheta voastră! Nu vă puteţi voi pune cu teroriştii!" am zis în gând şi am zâmbit sadic. Domnul şi doamna de pe bancă s-au luat în braţe unul pe altul şi se sărutau fericiţi în timp ce Pufi alerga zăpăcită în căutarea vreunui maidanez pe care l-a şi găsit. Dintre doamnele în vârstă, cele mai arătoase s-au cuplat cu bărbaţi mult mai tineri decât ele şi radiau de fericire. Cele mai puţin arătoase au mers la domnii în vârstă, care se prefăceau că citesc presa. Multe tinere s-au cuplat cu bărbaţi mult mai în vârstă decât ele şi aceştia trăiau, exultând, a doua tinereţe. Una din ziariste părea cam dezorientată, neştiind pe cine să aleagă... Atunci mi-am făcut eu apariţia, iar ea a alergat înaintea mea şi mi-a sărit în braţe.
- Ştii, vine sfârşitul lumii! mi-a zis. Trebuie să profităm de timpul care ne-a mai rămas! Ia-mă de aici şi du-mă la tine, acasă!
Eu luasem antidotul şi reuşeam să controlez pe deplin situaţia. Dar era prea drăguţă ziarista şi am dus-o în braţe până la maşina pe care o parcasem la intrarea în parc. Deşi vă simt foarte curioşi, n-am să vă povestesc ce a urmat. Am şi eu intimitatea mea! Pot să vă spun că m-am îndrăgostit de ziaristă şi ne vedem aproape în fiecare zi. Uneori, când stăm liniştiţi şi discutăm de una, de alta, îşi aminteşte de întâmplarea din parc şi încearcă o explicaţie... Am auzit cele mai fanteziste ipoteze. O ascult în tăcere şi încerc să ascund zâmbetul care mijeşte în forul meu interior. Ca un adevărat terorist, mă stăpânesc cu uşurinţă şi am decis că nu-i voi spune vreodată adevărul, chiar dacă ne căsătorim şi facem copii. Am omis să vă spun că şi ea e îndrăgostită de mine. Mă gândesc aşa... că între soţ şi soţie mai apar divergenţe... Când divergenţele se acutizează, apar certurile. Urăsc cearta, tocmai de asta mai păstrez o bombă cu polen afrodisiac. Un fâsâit crescendo, prelung, şi redevenim ca doi porumbei!
Pasiunea mea pentru terorism întrece pasiunea pentru literatură, religie, filozofie, psihologie... Practic un terorism special, care mizează pe pasiunile erotice - punctul vulnerabil al tuturor fiinţelor. Studiile personale de psihologie m-au condus într-o direcţie neaşteptată, anume să înţeleg că mulţimile pot fi manipulate cu uşurinţă când ştii cum s-o faci. Aşa am devenit terorist. Amestecând lucrurile serioase cu pasiunea mea hazlie, ştiu că pot să apar ca o persoană bizară, cu un stol mare de sticleţi în cap. Totuşi eu sunt cel care vă manipulează, nu vă grăbiţi să puneţi etichete! Scopul acestei manipulări este de a-mi satisface o dorinţă egoistă: aceea de a vă atrage către scrierile mele, de a avea un număr cât mai mare de cititori! Ei, mai ziceţi ceva?

[Sofia Sincă]

Am citit până la jumătate şi m-am spart de răs... Să continuă,  să vedem ce efecte mai are bombiţa...

''ce aţi vrea să mi se întâmple?'' - să te ajungă afectul bombiţei! :)))) prin vreun parc sau prin Gara de Nord. :)))

Teroristule, eşti fenomenal... Mi-a plăcut la nebunie textul tău, am râs de la început până la sfârşit, iar concluzie este aceea că sufletul tău iubitor ar inventa orice pentru ca cei din jur să trăiască clipe doar feerice. Dar ce idee... ce idee ai avut! Asta precis a plecat de la cea cu fotoni. Oricum, textul e bun de pus pe o peliculă. Cât ne-am distra... M-a amuzat că ţi-ai ales partea... ai luat ce ţi-a plăcut cu antidotul în buzunar egoistule.

Sper să-ţi împlineşti dorinţa! ''aceea de a vă atrage către scrierile mele, de a avea un număr cât mai mare de cititori!''

Preţuire deosebită, Sofy!

[chindea maria elena]

           Să vinăăăăăăă!!!!! Aştept să văd şi eu căzând fermoarurile gurii într-un zâmbet circular!... M-am săturat de suflete murate-n tristeţe! Vreau să ne-asumăm înţelepciunea populară care zice de acel pahar jumătate plin, jumătate gol! Legea rezonanţei spune că atragem spre noi exact energiile asupra cărora ne focusăm, invocându-le (chiar inconştient)! E o manipulare la nivel planetar să vedem doar golul din lume! Până şi poezia şi proza bate monedă pe angoase, pe stări vidate de bucurii, speranţe, idealuri, vise... Asa că salut din toată inima "terorismul" tău, aş zice chiar c-ar fi necesare mai multe bombiţe Cosmine! Şi de-ţi faci şi tu partea leului, ce să facem, ţi-om suporta tirania cu dragă inimă! :))) Şi eu cred că de la centura cu fotoni pornii totul, mi-amintesc o discuţie pe chat când eram la Sinaia...:)))) Deci, mai dau o strigare: să vinăăăăăăăăăă!!!!!!!!! Cu drag, Gerra    

[Sofia Sincă]

Comentariu Gerrei vine să completeze starea... M-a amuzat şi mai tare :)))) Să vinăăăăă! auzi, Cosmine! Ea nu a nimerit în cercul de acţiune a bombiţei tale...

Voi trece în fiecare zi să iau o porţie de amuzament.

chindea maria elena a spus :

           Să vinăăăăăăă!!!!! Aştept să văd şi eu căzând fermoarurile gurii într-un zâmbet circular!... M-am săturat de suflete murate-n tristeţe! Vreau să ne-asumăm înţelepciunea populară care zice de acel pahar jumătate plin, jumătate gol! Legea rezonanţei spune că atragem spre noi exact energiile asupra cărora ne focusăm, invocându-le (chiar inconştient)! E o manipulare la nivel planetar să vedem doar golul din lume! Până şi poezia şi proza bate monedă pe angoase, pe stări vidate de bucurii, speranţe, idealuri, vise... Asa că salut din toată inima "terorismul" tău, aş zice chiar c-ar fi necesare mai multe bombiţe Cosmine! Şi de-ţi faci şi tu partea leului, ce să facem, ţi-om suporta tirania cu dragă inimă! :))) Şi eu cred că de la centura cu fotoni pornii totul, mi-amintesc o discuţie pe chat când eram la Sinaia...:)))) Deci, mai dau o strigare: să vinăăăăăăăăăă!!!!!!!!! Cu drag, Gerra    

[Corina Militaru]

Mult succes, egoistule!  Pe mine m-ai cucerit. Sunt cititor fidel. 

Mi-a placut ideea si felul cum ai imbracat-o. Ai creat o imagine  superba.

Cu drag,

[Rădița Răpeanu]

Efectul precede cauza: m-a atins!  rămân aproape pentru următoare atingere ...  :))))

[chindea maria elena]

Revin cu o mică, zic eu, corecţie: "apar ca o persoană bizară, cu un stol mare de sticleţi în cap" - votez pentru!!!!!!!! Decât o mare de capete găzduind corbi (îmi cer scuze corbilor care-s nişte păsări oneste, longevive şi înţelepte), ca simboluri ale beznei, nenorocirilor... Măcar sticleţii sunt veseli, zgomotoşi - dând oareşce semne vizibile de viaţă, măi oameni! Viaţăăăăă!!! Ştiu că suntem veşnici - dar să trăim ca şi când "am fi trecuţi la cele veşnice" :))) mi se pare o mare gogomănie!!!... Io zâc Cosmine că tu ai sticleţi de iubăreală, io sticleţi de lumină - iacătă că suntem măcar doi declaraţi oficial (şi asumaţi) că suntem patroni de sticleţi!!! De-aici până la a o pune de-o asociaţie a patronatelor de sticleţi care să mai veselească lumea - nu mai decât un pas! Poati mai conrupem şî palţii - să mai punem oleac dă culoare în lume!!!:)))))) Drag, Gerra - şî la mai mare!!!!!! Vinăăăăă!!!!      

[Gabriela Grădinariu]

     Pe parcursul lecturii , m-am gandit cum vei iesi , onorabil, din famtasmagorie.Ca de obicei, ultimul glont l-ai tras in final. Ne-ai ciuruit!

[Vasilisia Lazăr]

:)))) Superb! M-ai atins și pe mine. Nu vreau să mai pierd niciuna din scrierile tale următoare. În timp ce citeam, am asociat scrierea cu povestea „Fluierul fermecat”. Nu știu de ce... Poate pentru că sub puterea miraculoasă a fluierașului, lupii dansau împreună cu mioarele. Deci nu mai conta cine cu cine. Fantastică idee, Cosmin! Și bine pusă în pagină.

[Ion Lazăr da Coza]

Într-un text literar nu au ce căuta cifre.

Povestire de poveste.

Felicitări, Cosmin!

da Coza