– „De ce-am venit, când trebuia să fi rămas”, răspunse ea aproape cântând, privind pe lângă el undeva în gol, apoi brusc, privirea i se fixă pe mâna lui ce-i strângea cotul și inspirând mult aer reluă cu multă vervă: Adam, nu fi catâr, ce, dacă ți s-au înecat ție toate corăbiile în ape tulburi și adânci de nici catargele nu se mai văd, trebuie să te porți cu mine ca un mitocan, asta ca să nu zic bădăran sau măgar, și să-mi rupi brațul? Adam, chiar așa repede ai uitat totul, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat între noi?... Și, te rog doar o dată, dă-mi drumul imediat că mă învinețesc sau vrei să țip?
       – Spune-mi, de ce-ai venit? repetă Adam întrebarea printre dinți, eliberând-o. Ce vrei să demonstrezi? Și mai ales cui?
       – Ție vreau. Vreau să-ți demonstrez că încă te mai iubesc... și că-mi este dor de tine, spuse ea apropiindu-se foarte mult de el, punându-i mâinile pe piept și încercând să-l sărute.
       Adam se trase brusc un pas înapoi:
       – Ești nebună sau beată? Ce vrei să faci, ce naiba urmărești? Trezește-te femeie! Chiar nu realizezi că ești soția lui tata acum?
       – Nu-i sunt încă o soție legitimă, replică ea cu mult aplomb bătând din picior, ai auzit clar, a spus-o chiar el că nu sunt! și întorcându-i spatele plecă.
       ‒ Atunci să punem problema altfel, te rog, stai și ascultă-mă: Pentru tine cuvântul „tată”, nu are nicio semnificație, niciun respect, niciun sentiment nu trezește în tine? Chiar nu înseamnă nimic?
       ‒ Nu știu și nici nu mă interesează prea... răspunse ea peste umăr, apoi brusc se întoarse cu fața la el: Eu... eu nu pot să mă mândresc că am avut tată, înțelegi, de fapt am crescut fără părinți... pe tata l-am văzut doar o dată, cred că aveam cam cinci-șase ani, apoi a dispărut din viața mea pentru totdeauna, iar mama, probabil de ciudă că a fost părăsită a devenit imediat o alcoolică și beată a murit într-un accident de mașină, spuse ea răspicat și ușor vehement. Apoi pe un ton mai blând, continuă: Am crescut într-un orfelinat, Adam, iată pe scurt povestea mea. Știu, seamănă a clișeu și nu ți-am spus asta ca să mă compătimești. Poate de aceea pentru mine cuvântul „tată” nu semnifică nimic...
       Adam rămase câteva clipe pe gânduri, în capul lui, neuronii puseseră în mișcare toate conexiunile din creier cu o viteză uluitoare și brusc se lumină: „poate de asta acceptă compania tatălui meu, în subconștientul ei se petrece ceva!”
       – Nu cumva tată-l meu seamănă cu tată-l tău? întrebă el dând astfel glas fără să vrea altui gând.
       Mira îl privi buimacă secunde bune. Întrebarea o șocase.
       – Ce... ce vrei să spui cu asta? Ce-ți trece prin cap? Nu-mi amintesc cum arăta tata, zise plecând, ți-am spus doar, eram prea mică...
       – Bine, am înțeles, să lăsăm trecutul tău să doarmă liniștit, de fapt nici nu este de competența mea, asta este specialitatea altcuiva să sape adânc, să aducă faptele trecutului în... prezent. Și apropo de prezent, omenește te întreb și în numele trecutului nostru, a tot ce a fost între noi, spune-mi ce vrei tu acum, de ce ai venit, hai, fii sinceră, te rog? Și stai o dată pe loc să discutăm, ce înseamnă jocul asta stupid?
       Mira se opri și profitând de faptul că ajunsese sub un lampadar, își deschise poșeta, cotrobăi câteva secunde și scoase un pachet din care extrase un șervețel umed. Aparent foarte calmă, deși degetele îi tremurau ușor, își tamponă fruntea apoi își șterse mâinile cu toate că nu era stric necesar să facă asta deoarece pe fruntea nu i se vedea nici un strop de transpirație. Cât durase toată această operație, îl privise pe Adam, așa în treacăt de câteva ori. Îl vedea că se frământă, cu toate că încerca să se stăpânească și ea intenționat făcuse această pauză, să-l fiarbă, iar acest zbucium al lui, îi convenea de minune.
       – Ce vreau eu, Adam, este foarte simplu pentru tine. Puse pachetul în poșetă și o închise cu multă forță. Pocnetul sec al clipsului, îl făcu pe Adam să tresară. Vreau să te fac acum amantul meu, apoi continuă foarte rar și apăsat, amenințându-l cu degetul: Însă dacă nu vrei de bună voie, am destule mijloace ori probe, ca să te oblig sau să te silesc, alege tu ce variantă vrei că e același drac. Se opri, brusc îi întoarse spatele și plecă...
       Adam, în prima fază zâmbi, chestia asta cu întorsul spatelui repetată ca într-o scenetă de teatru începuse să-l amuze acum, deși la început îl enervase, dar după ce creierul procesă amenințarea ei, deloc voalată, zâmbetul îi îngheță pe buze și parcă pământul îi fugi de sub picioare. Făcu un pas și se clătină ca un om beat și chiar avu intenția, dar se abținu, să întindă mâinile și să caute un punct de sprijin fiindcă o pâclă neagră văzu în fața ochilor.
       Tot cerul, cu nori cu tot parcă se coborâră pe umerii lui. Șantaj pe față, clar, direct și fără scrupule. Mira urzise planul, și capcana cu multă tactică și strategie era așezată și deschisă larg. Foarte larg. Acum stătea încremenit pe loc, era năuc, creierul încă îi piuia și parcă refuza să conștientizeze fraza rostită de ea, cu atâta tupeu și fără menajamente. „Privește, Doamne, și minunează-te și Tu, ce culoare frumoasă are arama expusă de femeia pentru care eu... eu, era să-mi pun capăt zilelor!” avu el puterea să mai cugete, privind-o cum se îndepărtează. La un moment dat Mira se opri și fără să se întoarcă îl aștepta.
       – Nu pot să cred că aud asta din gura ta, zise Adam abia stăpânindu-și furia când ajunse lângă ea. Doamne, este incredibil și... și inadmisibil ce poți debita, iar asta nu este altceva decât rodul minții tale bolnave, setea ta de răzbunare... Nu mă poți obliga să fac asta, nu pot și pace, situația nu-mi dă voie... reuși să spună Adam gâtuit acum de indignare și o prinse de antebraț. Te-am iubit femeie, și o scutură puțin, înțelege că te-am iubit poate cum n-am iubit-o nici pe mama, Doamne, să mă ierte acolo unde este, dar totul s-a sfârșit când ai devenit soția lui tata. Punem punct, îngropăm trecutul, este mai bine pentru amândoi să ducem taina asta în mormânt.
        ‒ Nu-i sunt încă soție, de câte ori vrei să-ți repet, spuse ea răspicat. Sunt concubina lui.
       ‒ Bine, dar stați împreună, în concubinaj sunteți ca și căsătoriți. Tu nu înțelegi că acum, relația dintre noi s-a terminat... gata, s-a terminat, de câte ori trebuie să-ți repet eu acest cuvânt ca să înțelegi? punem punct. Am suferit destul, nici nu-ți imaginezi cât.
       – De ce s-a terminat, că vrei tu? Uite că eu nu vreau, chiar dacă nu mă mai iubești, clar? și să nu-mi spui că ai pe cineva că nu te cred, se pisici ea.
       – Da, am... sunt într-o relație cu...
       – Minți, zise ea repede, cred că ești într-o relație cu amintirile tale. Mai devreme mi-ai spus că nu ai pe nimeni.
       – Mira, eu nu te mai iubesc... este adevărat, te-am iubit... și înghiți nodul care i se pusese în gât, eu... nu te mai pot iubi acum și motivul ți l-am spus, nu-l mai repet.
       – Lasă Adam dragă, că eu nu-ți cer să mă mai iubești ca înainte sau... și-l împunse cu degetul arătător în piept, ca atunci la munte ci doar să facem amor, asta eu vreau, și când eu vreau ceva, fii sigur că obțin... Apoi suntem în familie, schimbă ea registrul tonului vocal, și continuă ironic, gesticulând: În familiile din înalta societate se practică „mariaj în trei”, ca la francezi, și toată lumea e fericită. Noi trei de ce să nu fim? Ce, dacă eu n-am studii superioare, crezi că nu pot să mă ridic la nivelul vostru? Și nu-i nicio problemă în vremurile de azi când pot chiar să-mi cumpăr o diplomă și fără să merg la cursuri, o agăț într-un cui deasupra patului, să o privim când facem dragoste și să mă laud că am studii superioare însă ți-am demonstrat că știu să fac amor și fără. Talent dragă, naturalețe și ceva care să te stimuleze, să te excite, chiar și vizual sau fizic îți trebuie, nu diplomă de la Oxford, Sorbona sau de la cine știe ce mama dracu’ universitate. Și mai e ceva, noi nu suntem rude de sânge, deci nu se cheamă incest, la noi e dragoste...
       – Efectiv bați câmpii, ai luat-o pe arătură și debitezi numai prostii, nu văd legătura între ce problemă ne frământă și ce zici tu... ești cinică sau nebună, chiar nu te mai recunosc. Cred că ai băut sau tras ceva, de judeci așa.
       – Puțină pudră, Adam, trebuia să-mi refac machiajul, nu? Nu mi-am permis să apar în fața ta cu „fațada” gălbejită. Vrei și tu o liniuță ori o țigărică sau te-ai călugărit?
       – Mira, nu mai vreau nimic, iar dacă tu gândești așa nici măcar să-mi amintesc ce a fost nu mai vreau. Ce-a fost, a fost și gata. Lasă amintirile să doarmă liniștite, nu rezolvi nimic dacă le invoci dezgropându-le, nu le mai poți trezi la viață ori cât de mult le-ai resuscita, înțelege! Repet, am suferit enorm de mult, am fost efectiv pe muchie de cuțit, era să clachez, m-am comportat ca un nebun câteva zile, chiar am vrut să... se opri și trase mult aer în piept, totodată realizând că ar fi fost de rău augur să-i spună totul, pentru că în mod sigur ea ar fi folosit asta cu și mai mult tupeu împotriva lui.
       – Chiar ai vrut să?... Să ce?
       – N-are importanță ce, zise cu privirea în pământ.
       – Bine dragă, am înțeles, și nu mă interesează ce ai vrut tu să... deși bănuiesc, că nu te cred. Vrei doar să mă faci să empatizez cu tine... să mă sensibilizezi, să mă emoționezi însă cred că te-ai călugărit, zise împingând ușa de la supermarket.
După ce făcu câțiva pași, se întoarse spre el, și-l apucă iarăși de reverul sacoului.
        – Cred că trebuie să-ți arăt o fotografie, restul de, și am destule, sunt în seiful meu de la bancă, că sunt o femeie precaută și am unul personal, zise ea accentuând cu mult aplomb cuvântul „personal”.
       – Ce fotografie? întrebă Adam uluit.
       Mira luă un coș pentru cumpărături și i-l trânti în brațe, apoi cu mișcări calme, parcă îndelung exersate și studiate, privindu-l insistent, fără să se uite ce face și fără a cotrobăi prin poșetă, semn clar că premeditase totul, scoase o fotografie.
       ‒ Poftim, privește și delectează-te ce staruri de cinema eram! Mai ales eu, că tu parcă ești un reptilian speriat de carele noastre cu boi... Instantaneul dragă, este de la munte, de la cabană mai precis, asta ca să te ajut și să-ți reîmprospătez memoria, să nu mai cauți prin coclaurile tenebroase ale crierului tău alambicat de filozof... ți-au revenit deja imagini „in memory”, nu-i așa? Scuze, e cam șifonată de sărutări și pătată puțin de lacrimile mele, însă sunt lacrimile mele de atunci, acum poate o vor uda ale tale, dar și așa șifonată, și începu încet să i-o îndese în buzunarul de la piept al sacoului, sunt sigură că te va ajuta să-ți reamintești, apoi se repezi și îi smulse efectiv coșul, plecând agale printre rafturi, deoarece Adam de cum văzuse poza rămăsese perplex și rigid ca o statuie.
       Reuși cu greu s-o scoată din buzunar, deoarece degetele îi tremurau ca naiba și o privi mai atent secunde bune. O cercetă întorcând-o și sucind-o pe toate părțile, crezând că poate descoperă că este trucată și de aceea Mira o mototolise ca să nu-și dea seama, dar... dar acea noapte de la cabană începu să i se deruleze în minte. Amintirea acelei nopți de pomină începu să prindă contur transformându-se în imagini clare. Fotografia era foarte explicită, el și Mira, goi, făcând dragoste. Nu era trucată, era realitatea crudă a unei clipe fericite imortalizate perfect. Brusc își aminti totul, cabana, șemineul, de seara respectivă când băuse peste măsură șampanie, din cupele acelea cu picior lung și subțire în care pluteau hipnotic câte o căpșună, iar din timp în timp, mai ales când făceau dragoste, niște fleșuri luminoase inundau camera. Atunci, o întrebase ce se întâmplă, de unde provin aceste lumini, iar ea îl liniștise spunându-i că afară fulgeră. „Fulgeră iarna?”, își aminti că o întrebase foarte mirat. „Da, uneori se întâmplă și iarna, sunt fenomene rare și ciudate ale naturi pe care nici meteorologii nu le pot explica, dar totuși se întâmplă” îi explicase ea atunci, calmă, sărutându-l. Cu poza în mână, alte frânturi secvențiale din noaptea respectivă se derulară rapid în mintea lui. Dimineața ea îl întrebase dacă își amintește că toată noaptea a fulgerat. „Deci, atunci, pur și simplu m-a testat să vadă ce-mi amintesc”, reflectă el acum. „Ah, Mira, Mira, ce diabolică poți să fii!”
       ‒ Câți bani vrei? o întrebă, negru de mânie, când o găsi printre rafturi.
       ‒ Bani!? se strâmbă ea teatral. Fii serios băiatu’, dacă vrei îți pot da eu. Nu vreau banii tăi... tu nici nu-ți imaginezi câți bani am eu acum în cont, dar să lăsăm asta... M-ai înțeles greșit deduc, sau faci pe naivul, ca să nu zic altfel. Bani am destui ca să-mi cumpăr tot ce-mi doresc, inclusiv și „pudră” pentru machiaj sau iarbă pentru iapa mea. Înțelegi ce zic, da? Avram încă mai are suficienți, și îi puse degetul pe buze. Nu-ți spun ce sumă mi-a transferat în cont la începutul relației noastre, dar mai ales zilele trecute, că faci infarct sau apoplexie...
       Adam o prinse rapid de antebraț și strângând-o cu putere, îi zise printre dinți:
       ‒ Atunci ce mama dracului vrei femeie, că mi-am ieșit din fire. Spune repede, că-ți rup mâna, aici, pe loc... spune, n-auzi?
       ‒ Au, mă doare, dă-mi drumul că țip, zise ea, tot așa printre dinți și deschise gura să țipe.
Adam îi eliberă brusc mâna, azvârlindu-i-o cu brutalitate.
       ‒ Te vreau amant, murmură ea privindu-l fix. Te vreau amant, repetă ea rar, accentuând fiecare cuvânt. Atât. Vreau să mă iubești, și dacă mai poți ca atunci la munte ar fi minunat, dar acum chiar și cu de-a sila te vreau... vreau un copil cu tine, asta vreau. Că el...
       ‒ Ești nebună, tu te auzi ce spui? tu nu pricepi că este imposibil acest lucru.
       ‒ Vreau un copil cu tine, și de câte ori vrei să repet acest cuvânt, vreau, ca tu să pricepi odată pentru totdeauna, zise ea accentuând și mai energic, iarăși, fiecare cuvânt și bătând nervoasă din picior. Doar atât. Simplu. Ne vom întâlni și vom facem dragoste, ori de câte ori va fi nevoie... până rămân gravidă, apoi îți promit că voi distruge toate pozele și te voi lăsa în pace... jur. Îți dau și bani dacă vrei... însă dacă nu vrei, Avram, bunul tău tată, zise ea sacadat, o să vadă toate pozele... Gândește-te la consecințe... La munte, atunci, printre sărutări ți-am spus ceva, apropo de fenomenele rare și neobișnuite ale fulgerelor din toiul iernii, fenomene care, spre liniștea ta, să știi că se pot întâmpla real, dar atunci la munte, nu au fost decât fleșurile aparatului meu de fotografiat. Însă spre regretul meu și uimirea ta sau invers, nu contează, nu ai reținut nimic. Atunci când m-ai întrebat dacă și eu sunt un fenomen rar, ți-am răspuns cam așa, „că eu nu sunt un fenomen rar, Adam dragă, sunt însă o femeie rară și foarte precaută, de asta poate te vei convinge în viitor”... din păcate tu ai uitat foarte repede. Așa că, repet, gândește-te la consecințele grave care vor urma după vizionarea pozelor de iubitul tău tată...
       ‒ Tu să te gândești la consecințe, nu eu...
       ‒ Adam, poate nu știi, dar te informez, asta pentru liniștea ta... sau ca să te liniștesc de tot, nu de alta, și pe față îi apăru un rânjet a batjocoră... Așadar, repet, te informez, - continuă foarte rar și apăsat - că nu avem niciun contract prenupțial semnat, așa că banii transferați, rămân bine mersi în contul meu, deci, concluzia este foarte clară, eu nu am ce să pierd, dragă, mă despart de Avram și gata, ei și? Încă nu-mi este greu să găsesc altul mai boșorog, de ce nu, poate și mai bogat pe care să-l ademenesc cu, și își mângâie ostentativ coapsele și sânii, pe când tu, of, tu dragă, o să fii urât toată viața de tatăl tău, așa că... și plecă întorcându-i spatele. După câțiva pași se întoarse brusc și făcându-i bezele spuse: Adam dragă, alo, băiatu’, sunt eu Mirmirica ta, hai vino să terminăm cumpărăturile, ce botic ai pus, mi-e milă despre tine, dar eu când vreau ceva, obțin, așa să știi.
        ‒ Ba tu ai să pierzi, ai deschis cutia Pandorei și mă vei ruga, chiar în genunchi, să te las să o închizi.
       Mira râse și efectiv îi trânti coșul plin cu cele cumpărate în brațe:
       ‒ Nu prea cred, hai la casă. Te umfli degeaba în coamă armăsarule fără zăbală, nu ai nimic, nu ai nici cea mai mică dovadă împotriva mea, apoi se aplecă și îi șopti la ureche: La noapte te voi transforma în Pegas, te voi călări și vei zbura cu mine prin univers până când din aripile tale vor rămâne niște cioturi din care va picura sânge, mă voi hrăni cu sângele tău, și îl linse pe lobul urechii.
       – Câți bărbați ai mai șantajat până acum? reuși Adam s-o întrebe plin de indignare.
       – Contează numărul... îi răspunse fără să-l privească.

- va urma -

Vizualizări: 34

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

...ar fi culmea să-l și înduplece pe Adam! Dar, astfel de povești, de asemenea gen sunt cunoscute, Adamii la fel. Până la urmă nu e  chiar culmea, culmilor...  :)))

Capitolul ne prezintă o altă persoană, crescută, educată cu/fără alt soi de părinți, fapt ce lasă urme grave în educația copilului. Adam - și el un soi de copil victimă a sorții.

Îmi place modul de interpretare a rolului, dialogul pus în gura și mintea Mirei, foarte potrivit pentru caracterul ei și pentru povestea ta. Mă duce la o concluzie: te pricepi la femei, Emil!

Am și câteva observații:

neuroni puseseră în mișcare,- neuronii

iar acest zbucium al lui, ei îi convenea de minune.- prea multe pronume, de tot felul   folosești. Aici se poate scoate ei. Și foarte multe virgule ai, iar uneori unde trebuie nu ai.

cu degetul: Însă dacă nu vrei - de mult voiam să-ți spun: după două puncte se scrie cu literă mică. Eu cred că tu treci textul prin auto-corect și nu mai corectezi.

are arama expusă- cred că ai vrut arma.

Am citit cu plăcere și aștept continuarea poveștii.

Sofi

Sofi, mulțumesc mult, am refăcut totul ținând cont de sfaturile tale.

Un singur lucru nu am modificat... „arama”, aici este o expunere mai „academică” , dacă pot spune așa, a zicalei „și-a dat arama pe față”, adică mai plastic expusă și detaliată (specific mie!)

Sofia Sincă a spus :

...ar fi culmea să-l și înduplece pe Adam! Dar, astfel de povești, de asemenea gen sunt cunoscute, Adamii la fel. Până la urmă nu e  chiar culmea, culmilor...  :)))

Capitolul ne prezintă o altă persoană, crescută, educată cu/fără alt soi de părinți, fapt ce lasă urme grave în educația copilului. Adam - și el un soi de copil victimă a sorții.

Îmi place modul de interpretare a rolului, dialogul pus în gura și mintea Mirei, foarte potrivit pentru caracterul ei și pentru povestea ta. Mă duce la o concluzie: te pricepi la femei, Emil!

Am și câteva observații:

neuroni puseseră în mișcare,- neuronii

iar acest zbucium al lui, ei îi convenea de minune.- prea multe pronume, de tot felul   folosești. Aici se poate scoate ei. Și foarte multe virgule ai, iar uneori unde trebuie nu ai.

cu degetul: Însă dacă nu vrei - de mult voiam să-ți spun: după două puncte se scrie cu literă mică. Eu cred că tu treci textul prin auto-corect și nu mai corectezi.

are arama expusă- cred că ai vrut arma.

Am citit cu plăcere și aștept continuarea poveștii.

Sofi

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog aceste cuvinte vor veni prea târziu a lui Tudor Cicu
cu 3 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog aceste cuvinte vor veni prea târziu a utilizatorului Tudor Cicu
cu 3 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cord a utilizatorului Mick Lorem
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Blocul Insomniac a lui Darie Giurgiu
cu 3 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Blocul Insomniac a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 3 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din spatele stâncilor a utilizatorului gina zaharia
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog din spatele stâncilor a lui gina zaharia
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haiku XI a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Haiku XI a lui Nikol MerBreM
cu 4 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Blocul Insomniac a utilizatorului Darie Giurgiu
ieri
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Blocul Insomniac a lui Darie Giurgiu
ieri
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Cord a lui Mick Lorem
ieri
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog aceste cuvinte vor veni prea târziu a lui Tudor Cicu
ieri
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog aceste cuvinte vor veni prea târziu a utilizatorului Tudor Cicu
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răsculatul bine temperat a utilizatorului Costel Zăgan
ieri
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog aceste cuvinte vor veni prea târziu a utilizatorului Tudor Cicu
Joi
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cord a utilizatorului Mick Lorem
Joi
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Blocul Insomniac a utilizatorului Darie Giurgiu
Joi
Darie Giurgiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din spatele stâncilor a utilizatorului gina zaharia
Joi

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor