Neverosimilă prostie neașteptat de prolifică. Nebuni sau nemernici? Prietenii mei. Hai să facem o poză pe bulevard. Întotdeauna se găsește unul mai tâmpit să tragă de cameră sau să obtureze imaginea surprinsă de obiectiv. Nu i-am refuzat, aparatul mic, profesional avea cardul aproape plin. Urma să ne fotografiem pe trotuar cu rânjete largi din ureche în ureche. Ei, paraziții mei cu slujbe pasagere între șperțuri din mici expediente, eu, Mecena, binefăcătorul, cartoforul cu mâini bune în fiecare seară, pokerist fără contract de muncă. Abia ajuns acasă am văzut imaginile mișcate, una mai clară cu două scăfârlii și un puhoi de necunoscuți la semafor. Dar ca niciodată în viață m-a șocat o jumătate de față. Cum naiba? Simt inima cum bate mai tare, ce să fie? Doar nu mă îndrăgostesc de o necunoscută? Necunoscute sunt și cărțile de joc, dar instinctul mă ghidează, dar în cazul ei? Ce să fac eu, rege cu o jumătate de damă? Doamne și ce o mai doresc! Sunt peste două milioane jumate de combinații la poker. Bucureșteni, cu câteva sute de mii mai puțin. Cum să te găsesc regină cu jumătate de chip? Știu că ea e aleasa! Știu sigur! Mă cutremur de spaimă. Dacă e doar o turistă? Pe seară am să le dau bancnotele rupte. Cealaltă jumătate după ce o vor găsi pe misterioasa himeră ce-mi bântuie atât de obscen imaginația. Și dacă nu o găsesc? Să fiu atât de ghinionist în dragoste? Mâine am să joc o sumă frumușică. Măcar la bani să am noroc.

Vizualizări: 89

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Interesant flash, un coup de foudre, cum zice francezul, o lovitură de măciucă în moalele capului, așa cum deseori primim cu toții în diferite momente ale vieții, ca niște străfulgerări ale destinului orb. Himere ne bântuie pe toți, chipuri trecute fulgerător prin obiectivul creierelor noastre ne bântuie apoi ani la rând, vorbesc ca unul pățit. Scurt și intens moment, bine prins în cuvinte.

Vă mulțumesc pentru apreciere și popas. Așa se întâmplă câteodată, să nu știi ce te lovește.

Grig Salvan a spus :

Interesant flash, un coup de foudre, cum zice francezul, o lovitură de măciucă în moalele capului, așa cum deseori primim cu toții în diferite momente ale vieții, ca niște străfulgerări ale destinului orb. Himere ne bântuie pe toți, chipuri trecute fulgerător prin obiectivul creierelor noastre ne bântuie apoi ani la rând, vorbesc ca unul pățit. Scurt și intens moment, bine prins în cuvinte.

Cum să nu fiu de acord cu Grig?!

Da, un flash, un coup de foudre, mai neobișnuit. Mi-a plăcut descrierea celor din gașcă, fără perdea :))

cu tot sentimentul (nobil, de altfel) de drăgosteală subită, declarația din final (măcar la bani să am noroc) pare că renunță la căutările frumoasei jumătăți încă din start... parcă a fost doar scânteie...

aDa

Mulțumesc pentru lectură. De regulă, cartoforii nu au noroc în dragoste.

Ada Nemescu a spus :

...nu au noroc ( cartoforii) din cauza acestui viciu păgubos și ... neelegant.

Iubirea, omul ales, merită tot.

Bircea Marian a spus :

Aveți dreptate. Iubirea este neprețuită.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - scriitoare, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - scriitoare

GABRIELA RAUCĂ - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

ADA NEMESCU - poetă

MIHAELA POPA - scriitoare

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - scriitor, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Am fost odată a lui Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Gabriela Raucă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dans a utilizatorului Gabriela Raucă
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog proprietarul de urși a lui petrut dan
cu 10 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Click VII a utilizatorului Mihaela Popa
cu 10 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Click VII a utilizatorului Mihaela Popa
cu 10 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare a utilizatorului Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Scrisoare a lui Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dans a utilizatorului Gabriela Raucă
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Dans a lui Gabriela Raucă
cu 11 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spectacol a utilizatorului carmen popescu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Spectacol a lui carmen popescu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Nopţile încep a lui Mihai Katin
cu 11 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopţile încep a utilizatorului Mihai Katin
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Dilemă a lui IOAN stoian
cu 11 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dilemă a utilizatorului IOAN stoian
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog O minciună frumoasă a lui bolache alexandru
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O minciună frumoasă a utilizatorului bolache alexandru

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog proprietarul de urși a utilizatorului petrut dan
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor