Iubire moartă

[Burlui Maria Teodora]

… infinitul măsoară existența universului și a amintirilor despre tine…

♣♣♣

     Un anume mare filozof a afirmat cândva că totul e să treci curat prin viață.

     Dar eu cred că mai multă dreptate a avut altul când a afirmat : "sunt om și nimic din ceea ce este omenesc nu-mi e străin în viață."

 

♣♣♣

 

    "Dragostea înseamnă credinţă şi credinţa e ca o floare smulsă din pământ, care trăieşte şi fără rădăcină." (Thomas Hardy în Doi ochi albaştri)

… sinceră să fiu, pentru un moment, reușisem să mă liniștesc complet, în sfârșit, după multe lupte cu demonii mei interiori, izbutisem să biruiesc singurătatea. Sau așa am crezut… dar chinul meu a revenit în doar câteva zile, parcă mai viu și mai puternic colorat ca niciodată.

     Îmi simt sufletul mai pustiu decât tufișul de trandafiri de pe tărmul Mării Negre. E gol, secat de putere și îndurerat. Nu a mai rămas nimic din el datorită ultimului viscol ce i-a deranjat silențiu. 

     Nu am reușit decât să adun în inimă liniștea de dinaintea furtunii care stă la pândă, gata să mă doboare în orice clipă și lacrimile ce-s pregătite de a uda cu durere fierbințeala pietrelor de stâncă.

Viața fără o mare iubire nu merită trăită…

 

♣♣♣

 

     Sărbătoarea luminii dedicată inimii – primul sărut al omului iubit. Se așează ușor, ca o rază caldă de primăvară, peste gheața mortuală ce-ți năpădește sufletul. Simțurile-ți sunt invadate și parcă-ți miroase, fin, a parfumul florilor din câmpul vostru.

     Dar… de câte ori nu ai mai sărutat tu ?

     De câte ori nu a mai sărutat el ?

     Același gust timid al cireșelor de mai proaspăt coapte ; aceeași obraji ce ard în mâinile tale și care râd lung de câte ori te zăresc ; aceeași respirație caldă, ce-i atinge mâna atunci când i-o săruți de fiecare dată când trebuie să o părăsești ; același miros al garoafelor de foc, proaspăt înflorite, pe care i le oferi mereu pentru a vă menține flacăra vie.

… dar oare de câte ori au mai fost dăruite ?

     Îți vor aparține vreodată numai ție ?

     Buzelor… de prea multe ori… sărutul v-a întețit bătaia inimii, de prea multe ori prelungirea lui v-a lăsat fără putere, fără nici un strop din culoarea puritană, rozie.

     Doar timpul este blamabil pentru toate. El a fost monstrul care a răcit sentimenul natural al sărutului de altă dată și a rătăcit limpezimea trăirilor voastre. Băteau clopotele inimii în semn de sărbătoare, dar acum sunt de mult ruginite de împovărarea pornirilor necredincioase. Senzualitatea vă face trupurile să tresară sub dezmierdările fierbinți ale imaginației urâcios de bolnave, provocând doar vibrația cărnii ce stă bine prinsă pe voi și trezind vulgaritatea din respirația sacadată  de dorințe, fiind completate, toate, de fierbințeala înghețată în moartea sufletelor. 

     Miracolul buzelor a devenit fapt divers.

     Ieri, contractul a unit suflete.

     Azi le desparte cu o grea barieră din gheață neșlefuită și de foc veșnic, de viață eternă și de moarte din care nu-ți mai permiți a reînvia, de lumină și întuneric.

     De data aceasta buzele roșii își ridică energic și hotărât ura împotriva sufletului, vrând parcă să vă dovedească prin această pedeapsă că fericirea începutului nu a existat, de fapt, niciodată.

… sufletele-s înghețate… miros a iubire moartă aflată în plină și continuă descompunere… straniul sentiment al singurățății în doi…

… vă este acum familiar.

[Corina Militaru]

De la primul sărut - sărbătoarea luminii -, la suflete înghețate, descompunere, singurătate în doi. O prăbușire pe care nimeni nu și-o dorește, dar... 

Frumos scris! Am citit cu plăcere! :)

[Sofia Sincă]

Idei, impresii despre iubirea personală sau cea a tuturor și mult romantism. Este normal la tinerețe. Cea mai mare preocupare este iubirea. Iar atunci când ea inspiră și idea de a fi scrisă este și mai importantă.

O proză în care liricul și-a făcut mult loc.

Am citit cu plăcere!

Sofy