… infinitul măsoară existența universului și a amintirilor despre tine…

♣♣♣

     Un anume mare filozof a afirmat cândva că totul e să treci curat prin viață.

     Dar eu cred că mai multă dreptate a avut altul când a afirmat : "sunt om și nimic din ceea ce este omenesc nu-mi e străin în viață."

 

♣♣♣

 

    "Dragostea înseamnă credinţă şi credinţa e ca o floare smulsă din pământ, care trăieşte şi fără rădăcină." (Thomas Hardy în Doi ochi albaştri)

… sinceră să fiu, pentru un moment, reușisem să mă liniștesc complet, în sfârșit, după multe lupte cu demonii mei interiori, izbutisem să biruiesc singurătatea. Sau așa am crezut… dar chinul meu a revenit în doar câteva zile, parcă mai viu și mai puternic colorat ca niciodată.

     Îmi simt sufletul mai pustiu decât tufișul de trandafiri de pe tărmul Mării Negre. E gol, secat de putere și îndurerat. Nu a mai rămas nimic din el datorită ultimului viscol ce i-a deranjat silențiu. 

     Nu am reușit decât să adun în inimă liniștea de dinaintea furtunii care stă la pândă, gata să mă doboare în orice clipă și lacrimile ce-s pregătite de a uda cu durere fierbințeala pietrelor de stâncă.

Viața fără o mare iubire nu merită trăită…

 

♣♣♣

 

     Sărbătoarea luminii dedicată inimii – primul sărut al omului iubit. Se așează ușor, ca o rază caldă de primăvară, peste gheața mortuală ce-ți năpădește sufletul. Simțurile-ți sunt invadate și parcă-ți miroase, fin, a parfumul florilor din câmpul vostru.

     Dar… de câte ori nu ai mai sărutat tu ?

     De câte ori nu a mai sărutat el ?

     Același gust timid al cireșelor de mai proaspăt coapte ; aceeași obraji ce ard în mâinile tale și care râd lung de câte ori te zăresc ; aceeași respirație caldă, ce-i atinge mâna atunci când i-o săruți de fiecare dată când trebuie să o părăsești ; același miros al garoafelor de foc, proaspăt înflorite, pe care i le oferi mereu pentru a vă menține flacăra vie.

… dar oare de câte ori au mai fost dăruite ?

     Îți vor aparține vreodată numai ție ?

     Buzelor… de prea multe ori… sărutul v-a întețit bătaia inimii, de prea multe ori prelungirea lui v-a lăsat fără putere, fără nici un strop din culoarea puritană, rozie.

     Doar timpul este blamabil pentru toate. El a fost monstrul care a răcit sentimenul natural al sărutului de altă dată și a rătăcit limpezimea trăirilor voastre. Băteau clopotele inimii în semn de sărbătoare, dar acum sunt de mult ruginite de împovărarea pornirilor necredincioase. Senzualitatea vă face trupurile să tresară sub dezmierdările fierbinți ale imaginației urâcios de bolnave, provocând doar vibrația cărnii ce stă bine prinsă pe voi și trezind vulgaritatea din respirația sacadată  de dorințe, fiind completate, toate, de fierbințeala înghețată în moartea sufletelor. 

     Miracolul buzelor a devenit fapt divers.

     Ieri, contractul a unit suflete.

     Azi le desparte cu o grea barieră din gheață neșlefuită și de foc veșnic, de viață eternă și de moarte din care nu-ți mai permiți a reînvia, de lumină și întuneric.

     De data aceasta buzele roșii își ridică energic și hotărât ura împotriva sufletului, vrând parcă să vă dovedească prin această pedeapsă că fericirea începutului nu a existat, de fapt, niciodată.

… sufletele-s înghețate… miros a iubire moartă aflată în plină și continuă descompunere… straniul sentiment al singurățății în doi…

… vă este acum familiar.

Vizualizări: 65

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

De la primul sărut - sărbătoarea luminii -, la suflete înghețate, descompunere, singurătate în doi. O prăbușire pe care nimeni nu și-o dorește, dar... 

Frumos scris! Am citit cu plăcere! :)

Idei, impresii despre iubirea personală sau cea a tuturor și mult romantism. Este normal la tinerețe. Cea mai mare preocupare este iubirea. Iar atunci când ea inspiră și idea de a fi scrisă este și mai importantă.

O proză în care liricul și-a făcut mult loc.

Am citit cu plăcere!

Sofy

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar în vis te mai văd... a utilizatorului Grig Salvan
"Versuri melancolice, pline de tristețe ” dar inima mea, batând în neștire/ te…"
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Doar în vis te mai văd... a lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Cristina Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

MEDALION ANIVERSAR - Simion Petre Cichirdan – 75 de ani

     L-am cunoscut pe vâlceanul nostru Petre Cichirdan în cadrul multor evenimente culturale…Vezi mai mult
cu 2 ore în urmă
Cristina Nălbitoru s-a alăturat la grupul utilizatorului Ion Lazăr da Coza
Prezentare grafică

EVENIMENTE CULTURALE (RECENZII LITERARE, LANSĂRI DE CARTE, VERNISAJE etc.)

În acest grup se postează, aşa cum sugerează şi titlul, cronici şi recenzii la cărţile membrilor…Vezi mai mult
cu 2 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rămân Anna Frank a utilizatorului Costel Zăgan
"Sărut-mâna!"
cu 6 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cratima poezie a utilizatorului Costel Zăgan
"Mulțumesc."
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Va veni seara, și curând a lui Maria Mitea
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog După ceață a lui Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Lipsa de secunde a lui Mihai Katin
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog călăuza a lui nicolae vaduva
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Doar în vis te mai văd... a lui Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lipsa de secunde a utilizatorului Mihai Katin
"da, frumos, mi-a placut mult incheierea!"
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Lipsa de secunde a lui Mihai Katin
cu 8 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce bine-ar fi să ningi.... a utilizatorului Mihai Burlac
"imagini inedite si pasionale. foarte frumos!"
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Ce bine-ar fi să ningi.... a lui Mihai Burlac
cu 8 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cratima poezie a utilizatorului Costel Zăgan
"da, dragut :) "
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Cratima poezie a lui Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog După ceață a utilizatorului Monica Pester
"mi-a placut ideea, iar am senzatia aceea de cuvinte folosite sa rimeze, dar poate este impresia…"
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog După ceață a lui Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visele golașe a utilizatorului Dumitru Mocanu
"frumos, mai ales ultima strofa plina de optimism. "
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor