Pradă celei mai cumplite deznădejdi, Hamid sugrumă cu ură sticla de whisky, privind dincolo de lichidul întunecat ce ascundea promisiuni deșarte. Frustrarea și remușcările nu puteau fi înecate în licoarea blondă ce-i biciuia simțurile cu sălbăticie. Dintr-o suflare goli conținutul rămas și închise ochii să oprească fluxul lacrimilor, când acestea țâșniră violent, provocate de senzația intensă de arsură diabolică care-i incendiase esofagul și stomacul. În mintea lui infestată cu prejudecăți rasiale, dragostea se zbătea rănită ca o porumbiță cu aripa frântă și cu pieptul strivit sub greutatea durerii. Noaptea luase cu sine în tenebre rațiunea și demnitatea bărbatului care credea că e, lăsând în urma ei un morman de vise, ambiții și certitudini arse de focul mistuitor al nesăbuinței.
Alungat de femeia iubită, se târâse ca un vierme pe străzile deșerte ale orașului, plin de rușine, de mânie și remușcare. Era îndrăgostit nebunește de o femeie ce nu i se potrivea din nici un punct de vedere, ale cărei origini și sânge nu puteau fi acceptate nicicând de neamul lui extremist și încătușat fără speranță în lanțurile grele ale culturii și credinței, mai neînduplecate ca moartea însăși. Contactul cu lumea creștină, cu occidentul, cu ideile diferite ale altor culturi mai permisive și mai relaxate în fapte și în gândire, schimbase câte ceva pe ici pe colo în modul său de viață, dar originile își cereau imperios tributul, ori de câte ori mintea ieșea din tiparele-i strașnic zăbrelite. Crezuse că singur pe lume fiind, putea evada către orizonturi mai luminoase, că se va putea desprinde pe nesimțite de instinctele radicale de bărbat-stăpân ce-i alterau în mod constant existența și îi uzurpau intențiile de a se integra deplin și complet în societatea europeană în care trăia de mulți ani.
Își pierduse toată familia într-un atac cu bombă al forțelor rebele ce însângerau zi de zi pământul țării sale, de unde reușise să fugă cu una din bărcile killer ce traversau Mediterana către Europa, cu o supra-încărcătură de ființe umane ce sfârșeau cel mai adesea drept hrană pentru pești. Numai deznădejdea absolută silea pe acei nefericiți să aleagă între moartea violentă și cea sinuoasă și aparent mai blândă, ascunsă în apele unei mări insațiabile și viclene. Însă mai era și probabilitatea de unu la o mie de a supraviețui și Hamid avusese parte de ea, din fericire. Crescuse într-o familie numeroasă și asistase la atrocități comise chiar în sânul familiei sale, asupra celor două surori mai mici și a mamei lui de către bărbații familiei, care aveau drepturi absolute asupra femeii și pe care le exercitau cu plăcere și prisosință, căci era dreptul lor dobândit prin naștere. Tatăl său era un bărbat dur și foarte tradițional, iute la mânie și extremist până în măduva oaselor. Ura femeile și le asuprea cu convingerea că asta e menirea lui pe lume. Când se născuse prima fetiță a familiei, Hamid își oblojise mama pe ascuns, căci soțul o călcase în picioare pentru crima de a da naștere unui copil de sex feminin. Suporta în tăcere insultele fraților mai mari și opresiunile tatălui când aceștia îl surprindeau mângâindu-și mama sau protejându-și surioara de batjocura și cruzimea băieților din familie. După doi ani se născu ce-a de-a doua soră și numai intervenția bunicii paterne salvase de la o moarte atroce și sigură pe mamă și copil, ascunzându-i într-o casă părăsită până ce tiranul își mai domolise pornirile ucigașe și acceptase să deschidă ușa casei celor două proscrise. În urma bătăilor primite, biata femeie își pierdu capacitatea de a mai procrea, ceea ce se dovedi un noroc pentru ea.
Hamid asista neputincios la suferințele celor trei femei dragi lui ca sufletul și își blestema soarta lui și a lor, deși predicile tatălui îi otrăveau sistematic educația și caracterul sensibil și duios. Cea mai cumplită atrocitate la care asistase în propria familie a fost aceea a mutilării genitale a celor două surioare de cinci și șapte ani, la care a participat întreaga familie, ba chiar au trebuit să dea și o mână de ajutor unii dintre ei. I s-a explicat că așa era tradiția și că acest lucru e absolut necesar și firesc, deși pare o barbarie la prima vedere. În vederea acelui eveniment, întreaga familie s-a pregătit de sărbătoare. Două mătuși mai bătrâne experte în practica infibulației, au îndeplinit cu hotărâre și cruzime acel ritual îngrozitor, pe viu și fără nici un fel de măsuri de igienă și precauție. În urma acelui masacru, cele două copile s-au zbătut trei săptămâni între viață și moarte cu hemoragii, febră maximă, delir și risc de septicemie. Domnul le-a salvat și au crescut ca mai toate fetele din neamul lor umile, asuprite și veșnic nefericite. Cu vârsta, Hamid se pliase tiparului bărbătesc al pakistanezului respectabil și educația atât de temeinic construită de către familie și neam a îngropat adânc și riguros sensibilitatea ce în copilărie înflorise în inima lui.
Societatea frământată de conflicte armate, crime, violență, moarte și sărăcie, stinsese în tineri dorința de viață, speranțele și orice urmă de bunătate. Soarta făcuse ca el să scape cu viață din dezastrul ce-i decimase întreaga familie într-o singură noapte și trecuse în altă lume mai bună și într-o societate pe care nu reușea nici acum să o înțeleagă și să o accepte. Nu se simțea complet nicăieri, fugea de stihiile trecutului ca un damnat și nu știa să iubească după legile firești ale lumii. Voia să-i spună Clarei toate astea, să-i ceară să-l ajute, să-l înțeleagă și să-l ierte! Credea că un bărbat poate avea orice își dorește, doar pentru că e bărbat. Așa i-au spus ai lui de când se știa. Acum și aici constatase că toate convingerile lui erau aberații, că moștenise aceleași porniri violente, aceeași lașitate abjectă care-l determinase să lovească și să hărțuiască o femeie, că e respins și detestat de cea pe care o dorește cu disperare. Era sigur că ea nu-l va asculta niciodată, că nu va mai putea să o vadă sau să-i vorbească. Clara era femeie, era independentă și era liberă, așa cum el nu va putea fi niciodată.
Privind consternat sticla de whisky ce zăcea dezolată în nisipul umed, întrezări dimineața îndepărtată încă, ce bătea sfioasă la porțile orizontului și tresări scuturat de briza aspră a mării, ce-i risipi gândurile, rostogolindu-le agresiv pe plaja pustie.
Cuvinte cheie :
Hamid și-ar putea redescoperi sensibilitatea. Dacă-l ajută autoarea :)) Aștept continuarea! Am citit cu plăcere!
Între Clara și Hamid prevăd o poveste nefericită,datorată diferențelor dintre culturile lor și concepțiile asupra multor lucruri, fundamental opuse. Între ei tronează o infinită gaură neagră de prejudecăți pe care doar o iubire adevărată poate, le-ar putea escalada. Ai un mare talent să ne ții în suspans și abia aștept următorul episod. Admirație!
Vă multumesc doamnelor pentru lectură și aprecieri!
Evită situații de genul: deși pare o barbarie la prima vedere. În vederea acelui eveniment,
Puteai să descrii infibulația. Ar fi fost un strop de „sare și piper” în plus.
Frumos.
da Coza
Foarte bine descrii drama neintegrării pekistanezului - ființă crescut în altă cultură, altă educație, decât cea europeană. Poate dura generații întregi acomodarea. Și nici nu-i poți condamna. Nici noi europenii nu ne-am putea integra ușor în cultura lor. De fapt în asta constau conflictele sociale ale vremii. Doar cei înzestrați cu sensibilitate multă, din punctul meu de vedere, se pot acomoda, conviețui normal în societatea europeană.
Textul este dur prin descriere, dar necesită acest fapt, însă seamănă, luat separat, cu un tratat sau cel puțin cu un paragraf jurnalistic. Însă mergem mai departe să vedem ce se mai spune.
Am citit și am admirat,
Sofy
Am luat aminte la prețioasele sugestii și observații! Vă mulțumesc pentru aprecieri!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor