zâmbet spontan

[Stanescu Valentin]

 

                                când soarele e la zenit

                          adoarme vântul pe un nor

                     sorb apa rece din urcior

               şi dorul din al tău privit

 

     spre tine pasul am pornit

ating pufos verde covor

la umbra frunzei plin de dor

     un măr sfios s-a înroşit

 

          albastrul ţi s-a adumbrit

               prin iarbă am păşit uşor

                    de sub al salciei decor

                         doi ochi de-ndată mi-au zâmbit...

[Costel Zăgan]

Un fel de Alecsandri...XXI? Nu prea cred.

[Grig Salvan]

Un aer simbolist, ușor vetust, dar plăcut la lectură, degajă acest mic poem idilic. Citit cu plăcere.

[Stanescu Valentin]

Aveţi dreptate. Am exagerat.

[Vasilisia Lazăr]

Eu nu am zis să vă opriți, dar a îndemna pe toată lumea să comenteze în acest mod nu-mi pare fructuos. Și v-am și spus de ce. Așa... din când în când... e plăcut, dar dacă ar face-o toți și mereu s-ar pierde scopul pentru care a fost creat acest spațiu și am deveni un fel de facebook unde nu primești nici sfaturi, nici vreun ajutor. Nu sunt decât realistă. Dar fiecare face cum consideră.

[Stanescu Valentin]

Vă mulţumesc, Doamnă Vasilisia! Nu voi insista cu versificarea comentariilor...

[Vasilisia Lazăr]

Această poezie evocă frumusețea și liniștea unui moment de natură, la amiază, când soarele se află la zenit, iar vântul adoarme pe un nor. Poetul își răcorește sufletul sorbind apă rece și simte dorul pentru persoana iubită, reflectat în privirea acesteia.

Imaginea pasului spre iubire se desfășoară pe un covor verde de puf, la umbra unei frunze plină de dor, iar un măr sfios s-a înroșit, simbolizând poate timiditatea sau frumusețea efemeră a acestui moment intim.

Albastrul cerului pare să se adumbrească, accentuând atmosfera de contemplare, în timp ce pașii ușori pe iarbă și decorul frunzișului de salcie creează o scenă de serenitate. Ochii care zâmbesc în final adaugă o notă de afecțiune, încheind poezia într-o stare de liniște și emoție profundă.

Este o poezie sensibilă, plină de imagini naturale și sentimente subtile, care invită cititorul să se lase purtat de frumusețea momentului și de dorul de iubire.

Cu privire la comentariile versificate. Nu pot spune că nu le apreciez, dar scopul acestui site e acela de a analiza un text și a da niște sfaturi autorilor dacă e cazul. Dacă toată lumea ar scrie doar versuri la versuri, cred că nimeni nu ar învăța nimic. Mulți oameni și-au șlefuit creațiile aici și au învățat multe cu privire la arta scrisului. Dar au învățat toate acestea doar din critică. Nu vreau să supăr...

[Stanescu Valentin]

Doamnă Monica, vă mulţumesc pentru că aţi ajuns, în vremea asta caniculară, aici în pagina mea admirând un zâmbet spontan. Vă mai supun atenţiei au alt subiect de sezon:

 

insolaţia-i majoră

şi de-aşa căldură mare

greierii ascunşi în umbră

au elitrele tocite

nu mai bat din aripioare

nici chiar seara nici chiar noaptea

nu-i vreme de-ndrăgosteli...

 

multe şi-au pierdut busola

se dilată ADN-ul

intră lumea în sminteli...

[Monica Pester]

Zâmbetul care sare din măr, iată o imagine spectaculoasă prin farmecul ei de înfrățire emoționala a naturii cu poetul și poezia lui.

Foarte frumos, dle Stănescu !. Admir aceste subiecte.

[Stanescu Valentin]

aDa, ce frumos să îţi placă mărul sfios! Avem în grădină doi meri vărateci cu mere mălăioase, aromate, zemoase, de culoare roşu intens spre grena şi foarte gustoase. L-am asociat poeziei mele din preajma sălciei. Mulţumesc pentru că ai zâmbit!

[Ada Nemescu]

Am zâmbit! 

Idilic moment, pictural, iar versul

un măr sfios s-a înroşit

este atât de frumos! 

aDa