ŞI TOTUŞI... SÂNGELE APĂ NU SE FACE!...

[Exemplu de Titlu]

Nu avea el nicio vină că s-a născut cu o inteligenţă peste medie. Unii profesori ar spune, în ziua de astăzi, că ar fi fost un copil supradotat. Dar între anii ‘60-‘70 nu ştiu dacă se folosea acest termen. Cert este că unii profesori s-au sesizat. În special cel de matematică.

– Trebuie făcut ceva cu acest copil. Ar fi mare păcat să se piardă o astfel de capacitate.

– Ce putem face noi? Salariul nostru e vai de capul lui. Să facem o colectă pentru el? Lumea e săracă. Apoi când vor auzi din ce familie provine... Nu, nu asta ar fi soluţia cea mai bună!

Cam astfel de discuţii aveau loc prin cancelarie atunci când vreun profesor rămânea uimit de răspunsurile elevului Macovei.

Mai toţi ştiau că se trage dintr-o familie extrem de săracă, cu vreo şapte copii. Bruma de bani, pe care o scoteau de pe ici pe colo, părinţii o aruncau pe băutură, rachiu de drojdie, că era  ieftin,  mult şi se îmbătau repede. Banii, în general, veneau din alocaţia copiilor, statul român, pe atunci, oferind o sumă destul de bună pentru sporirea natalităţii. Ba chiar şi titlul de mamă eroină, pentru acelea care năşteau mai mulţi copii!

Casa era într-o rână, gata să se prăbuşească în orice moment peste copiii care dormeau toţi într-un pat, de-a latul. Acoperişul, demn de toată mila, era pe jumătate din şindrilă, restul, din paie și stuf. Cred că şi vântului îi era milă de el, altfel ar fi putut de mult să-l zboare cât colo.  Numai bună de muzeu!

Directorul şcolii era profesor de muzică. Îi plăcea să cânte la vioară, deci era un om sensibil şi cu urechea dezvoltată, adică avea timpanul subţire, fin. A auzit discuţiile profesorilor şi a decis să se implice. A vorbit cu cine trebuia, adicătelea cu... popa. Era cel mai înstărit din sat. Nevastă-sa, coana preuteasă, era şi ea cadru didactic, învăţătoare. Nu aveau copii. Mulți necăjiți veneau la preot şi-i  cereau bani cu împrumut sau câte un ajutor când ajungeau la ananghie. Acum trebuia să facă mai mult, să-l susţină pe elevul Macovei să meargă la un liceu, mai târziu poate şi la o facultate.

Dumnezeu a avut grijă, le-a orânduit aşa cum s-a priceput mai bine. A absolvit băiatul liceul, cu medie mare, şi a plecat la facultate în Bucureşti. Voia să devină profesor de matematică. După facultate a obţinut şi titlul de doctor în matematici. Era un tânăr frumușel și sclipitor la minte. Dar modest.

  A cunoscut o fată cumsecade, cu educaţie aleasă, frumoasă şi desebit de sensibilă, aşa cum sunt unele profesoare de română. Tânărul profesor-doctor în matematică a devenit coleg cu tatăl fetei, numai că acesta era decanul facultăţii. Macovei și-a luat inima în dinți și i-a cerut mâna fiicei acestuia din urmă. S-au căsătorit. Bineînţeles că la nuntă n-au putut să vină şi părinţii băiatului. Făceau parte din altă lume, aproape de lumea celor care nu cuvântă. Nici din fraţi nu a avut pe cine să invite, mulţi erau prin puşcării sau tolăniţi la umbră, pe prispa casei, mahmuri de băutură. Atât socrul cât şi fata au înţeles foarte bine situaţia, până la urmă important era ginerele şi, desigur, mirele.

După câţiva ani, George Aaron – graficianul – s-a întâlnit cu profesorul Macovei la Londra, lucra într-unul din marile laboratoare de biologie ale lumii. 

       

Au trecut ani şi ani din viaţa noastră. Familia Macovei, împreună cu tatăl-socru, se aflau într-un concediu în Moldova, vizitând mănăstirile şi celelalte obiective turistice ale zonei. Localitatea natală a lui Macovei - Podoleni - era la doi paşi de drumul naţional, care ducea spre pitorescul oraş Piatra Neamţ.

– Ce-ar fi, ginerică, să trecem pe la părinţii tăi? Să-mi cunosc şi eu cuscrii... se adresă tatăl fetei, aşa, într-o doară.

– Ştiu şi eu, tată socrule, ce ar fi? Cred că ar fi o minune să avem cu cine vorbi... Hai să vedem!

O maşină de lux opreşte în faţa unei case care aproape că nici gard nu mai are. Doar câteva bârne legate, pe ici-colo, cu sârmă. Din maşină coboară doi bărbaţi, amândoi cu barbă, unul o avea albă, celălat încă neagră. O doamnă frumoasă coboară ca o prinţesă. Nu putea să facă parte din acest peisaj, în niciun caz. Bărbaţii au intrat, printre ulucele de lemn, în curtea pustie. Ajunseră în faţa casei. Doi bătrânei, un moşuleţ şi o babă, stăteau întinşi pe prispă, ameţiţi de băutură. Duhneau a tutun şi a rachiu ieftin.

– Sărut mâna mamă! Sărut mâna tată!

Bătrâneii abia au putut să deschidă ochii.

– Ai greşit poarta, domnule dragă! Oricum, rachiul l-am gătat, nu am cu ce să vă servesc, răspunse bătrânul cu vocea hodorogită de mahorcă, ridicând pălăria găurită de molii de pe ochii înceţosaţi.

– Sunt eu, băiatul tău, am plecat de acasă acum 20 de ani. M-am însurat, uite soţia, tata-socru ...

– Să fiţi sănătoși! Zici că eşti băiatul meu?

– Da, m-ai uitat?

– Am uitat. Aveam mulţi băieţi, acum nu mai ştiu câţi am. Dar, dacă zici că eşti feciorul meu... dai şi tu, lu' tat-tu, un rachiu?

– Dau tată, uite aici banii, fă ce vrei cu ei... oricum, tot rachiu o să cumperi.

      

Au plecat. Toţi cu inima strânsă. Bătrâneii parcă s-au trezit de-a binelea. Le făceau cu mâna, abia ţinându-se pe picioare.

În maşină domnea o linişte asurzitoare. Macovei se uita în urmă, prin luneta maşinii. Câteva lacrimi s-au împiedicat în barba care se forţa să nu tremure. Soţia l-a prins de mâna dreaptă aflată pe schimbătorul de viteză. Bărbatul s-a uitat în ochii ei; un zâmbet dulce, înecat în lacrimi, îi împdobea chipul...

– Şi totuşi... sângele apă nu se face!... rosti, după un adânc oftat, pasagerul aflat pe bancheta din spatele maşinii.

[Chris]

avea timpanul subţire, fîn - şi dumneavoastră aţi folosit programul de diacritice? :))))))))

Aşa este, dar uneori este necesar să fie ţinut departe. Dar multe personalităţi a dat satul dumneavoastră! :))

[Vasilisia Lazăr]

Da, în general, sângele apă nu se face. Totuși, pentru unii se mai face.    :)

O poveste de viață care te strânge la inimă.

Am cam mult de cârcotit:

Cam astfel de discuţii mai aveau loc prin cancelarie mai ales când vreun profesor rămânea uimit de răspunsurile elevului Macovei.

Mai toţi ştiau că se trage dintr-o familie extrem de săracă, cu vreo şapte copii. Bruma de bani, pe care o mai scoteau pe ici pe acolo/ de pe ici-colo, părinţii o aruncau pe băutură, rachiu de drojdie, că era mai ieftin, mai mult şi se îmbătau repede.

 

Casa era într-o rână, gata să se prăbuşească în orice moment peste copiii care dormeau toţi într-un pat, de-a transversalul. / de-a latul

 

Acoperişul, de mai mare mila, cred că şi vântului îi era milă, altfel putea de mult să-l zboare cât colo. Jumătate era cu şindrilă, restul acoperit cu paie şi stuf. Numai bună de muzeu!/ Acoperişul, demn de toată mila, era pe jumătate din şindrilă, restul, din paie și stuf. Cred că şi vântului îi era milă de el, altfel ar fi putut de mult să-l zboare cât colo. (Acoperișul era acoperit. :)) )

 

Directorul şcolii era profesor de muzică. Îi plăcea să cânte la vioară, deci era un om sensibil şi cu urechea dezvoltată, adică avea timpanul subţire, fîn. (explicație inutilă)

 

Era un tânăr modest, frumuşel, dar sclipitor, sclipitor tare!/ Era un tânăr frumușel și sclipitor la minte. Dar modest.

 

A cunoscut o fată cumsecade, cu educaţie aleasă, frumoasă şi desebit de sensibilă, aşa cum sunt unele profesoare de limba română./ profesoară de română

 

Făceau parte din altă lume, aproape de lumea celor care nu cuvântă. (aș renunța la această parte)

 

Socru/ socrul

 

Era acum doctor în biologie. Lucra într-unul din marile laboratoare de biologie ale lumii. (poți renunța la a doua precizare, se subînțelege)

 

Au trecut ani şi ani din viaţa noastră. / După mai mulți ani, F(f)amilia Macovei, împreună cu tatăl-socru, se afla(u) într-un concediu în Moldova, vizitând (cu scopul de a vizita) mănăstirile şi celelalte obiective turistice ale zonei.

 

Bătrâneii (Aceștia) abia au putut să deschidă ochii. (deschide)

 

Părinţii biologici/ Cei doi bătrâni (e prea științific pentru o proză literară)

 

[gina zaharia]

Ai pomenit de Podoleni, George! Interesant! Totuși, denumirea localității  mi-e cunoscută:) Oare această  familie chiar să fi existat?

Mi-a plăcut proza ta!

[Gabriela Grădinariu]

  Vă interesează această personalitate nemțeană sau , mai curând , destinul ei  v-a șocat . Așa-i , sângele apă nu se face , recunoaștem sau nu , purtăm cu noi pecetea parentală. O plăcere!