- bună-conduită, prevenire, combatere -

Editura Ecou Cluj-Napoca
Autor prof. universitar dr. ing. Dorin Isoc

Specialist de înaltă calificare în proprietate intelectuală al Ministerului jistiției
Consilier în proprietate industrială
Agent de brevet european

În lipsa unor organisme independente specializate și în vidul de proceduri privind tratarea plagiatelor, precum și o legislație care apără plagiatorii, ceea ce face ca plagiatele să fie tratate arbitrar /politic/ ca atac la imagine de către opinia publică, media sau instituții, apariția acestei cărți de specialitate (dar pe înțelesul tuturor), e ca o ploaie îndelung așteptată să cadă pe un teren arid.
Deoarece plagiatul se aseamănă cu o marfă alterată, care afectează consumatorii (cititorii), cunoașterea modului de combatere ne privește pe toți, deci cartea se adresează nu numai celor implicați: creatori, editori și distribuitori, ci și opinei publice.

Mircea Gordan 21.04.2013

Vizualizări: 67

Răspunsurile pentru această discuţie sunt închise.

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Acest anunţ trebuie să stea în grupul nostru de evenimente culturale, domnule Mircea Gordon.

http://insemneculturale.ning.com/group/evenimente-culturale-recenzi...

Prin urmare, vă rog să-l tranferaţi în grupul special înfiinţat în acest scop.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog În doi a lui Nikol MerBreM
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Casa părintească a lui BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Visuri de iarnă a lui C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Decor între viață și moarte a lui Corneliu Neagu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog într-o zi am să mor din dragoste, a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog dacă ar putea să o vadă a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog zi-le să nu-mi trimită poze a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog muguri înghețați a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog un goblen lucrat la viteză, viu colorat a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog un goblen lucrat la viteză, viu colorat a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cine sunt eu ? a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Cine sunt eu ? a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neil Diamond a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog într-o zi am să mor din dragoste, a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog într-o zi am să mor din dragoste, a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog aniversare a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog aniversare a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Chemări venite din trecut a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Chemări venite din trecut a lui Corneliu Neagu
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mama a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor