Eu și Mia

[Exemplu de Titlu]

(seria de proză scurtă AlchiMia)

La ce mai am eu nevoie de tine? La ce-mi mai e bună nevoia de tine? În minte răsună ecoul unor întrebări sâcâitoare, în viață lipsește răsunetul vorbelor tale, ele se lovesc de zidul Eului. Fiind în afara zidului, acolo unde te-am pus, căci tu ești cel ce e bun și trebuie pus de-o parte, rămân doar eu cu mine. Eu și Mia. Eu vorbesc, eu aud, eu întreb, eu răspund. Îmi aduc aminte de discuțiile noastre în care, ba mă criticai de tot ceea ce sunt, ba mă ascultai criticându-mă de tot ceea ce nu sunt prin tine. Din când în când, făceam schimb de impresii, de amintiri. Cum am făcut asta? Noi nu avem amintiri, le-am închiriat calculatorului nostru pentru niște fotografii cu zâmbete false. Acesta e miezul relației nostre, așa-zisele amintiri, sau, și mai tragic, impresiile.  

Răspunde-mi, dacă exiști! Te provoc! În toate amintirile mele îmi aud doar propriul glas, prezența ta rămâne sechestrată de timp. Cu ce să te răscumpăr? Cu ceea ce vrei să devin pentru tine? Nu merge așa. ”Eu sunt cel ce sunt”. Ai uitat? Sau te încurci în genuri? Și la feminin are același înțeles, doar noi am ales convenția de separare prin sexe... Nu ti-aș fi cerut nimic dacă nu ai fi fost din carne și oase, mă mulțumeam cu mireasma închipuită lăsată de sufletul tău proaspăt spălat. Tu exiști și ți-am croit un drum special de promenadă până la inima mea și înapoi, cu covor roșu, cale netezită, mici bucurii pe poteca vieții... tu nu ai nevoie de mine. Nici nu e nevoie să mă întreb de e așa, mi-ai răspuns demult la asta, de la începuturi. Acum te aud: Ești liberă, Mia! Nu mă împotrivesc dacă ești fericită și altfel, ba chiar ne putem bucura împreună...

Fericită pot fi oricum, împlinită sunt cu tine. Libertatea cu mine e incompletă fără libertatea noastră cu noi. Voiam să fim liberi ținându-ne de mână. Așa-mi place, ce-i al meu e pus de-o parte, știi doar. Constat că libertatea din concepția ta este cea din prisma tovarășului de drum, iar drumurile... pot fi tare anevoioase, dragul meu, meandrele fericirii ne pot separa când nu ne dăm mâna. Păi, la ce bun să ne reținem? Dacă asta-mi propui, eu mă supun mie, Miei, și încerc să-ți fac jocul.

Tu cu tine, eu cu Mia. Cum e mai bine? Singura dată când îmi place lucrul în echipă e într-o relație, iar tu-mi refuzi și această plăcere. Mă cunoști, doar, nu fac echipă cu oricine.  Ți-e teamă de dependență... aha, am înțeles. Eu sunt dependentă de iubire, sîc! Refuzi atașamentul? Eu constat că respirăm atașament în multiple forme prin viața noastră terestră, ce mai contează unul în plus? Suntem oameni, atașamentul e pentru ființe inferioare... Zău? Te aștept înapoi pe pământ. Vom fi fericite să te întâmpinăm. Eu și Mia.

La ce mai am eu nevoie de tine? Am! Nevoia ne definește pe toți, e un catalizator. După iluzia călătoriei terestre spre alte planuri superioare, vom fi tot aici. Te iubesc! Eu și Mia.

[Sofia Sincă]

Confesiv, de tipul mărturisirilor pe un jurnal personal. Proză scurtă? Eu i-aș zice, foarte scurtă. Nu știu dacă umple o pagină A4.

Interesant.

Sofy

[Corina Militaru]

Îmi amintesc cu plăcere AlchiMia ta! :) Am recitit cu drag! Aștept și alte fragmente! :)

[Ion Lazăr da Coza]

Frumos. Confesiv... Dedublări...

Se poartă fragmentarismul.

da Coza

[Ionica Serbov]

Mi-a plăcut. Zău, mi-a plăcut... AlchiMia! M-aș bucura să ne onorezi cu mai multe astfel de creații.

[Vasilisia Lazăr]

 Cu cea ce vrei să devin pentru tine? (Cu ceea...)

Ce mult mi-a plăcut! Pe lângă faptul că aveți un talent scriitoricesc înnăscut, sunteți și un fin cunoscător al sufletului uman. Felicitări!