Cum și-a furat Ion Ionașcu nevastă (Sau... Când părinții aveau mai multă grijă de cinstea fetelor)

(Fragment din ciclul de povestiri "Din tinerețea lui Ion Ionașcu - Amintiri moștenite")

În seara în care Ion Ionaşcu luase o grea hotărâre pentru rosturile vieţii sale, mamă-sa îi porunci să se culce devreme, că a doua zi au a începe secerişul celor zece prăjini de grâu de pe dealul Popii. Era vremea numai bună pentru o asemenea treabă şi nu încăpea vorba pentru vreo amânare. Ion tăcea ca mutul şi asta nu-i venea la îndemână Catrinei. Simţea ea că băiatul nu-i în apele lui; iar când i se întâmpla asta, nu izbucnea în vorbe, ci în fapte de răzvrătire. Ca atunci când i-a cerut să-i umple numaidecât ciuberele cu apă, tocmai când avea el o treabă cu nişte băieţi de seama lui. Nici atunci n-a repezit-o pe mamă-sa cu vorba, dar a aruncat în fântână cele două găleţi goale şi şi-a văzut de treaba care i se potrivea mai bine. Acum Catrina plecă la culcare, lăsând totul pe seama dimineţii ce urma să vină.

Dar ce dimineaţă de pomină a avut Catrina în ziua care a urmat! Femeia se culcase de cu seară, încredinţată totuşi că Ion n-o să treacă peste cuvântul ei de mamă, în ce priveşte lucrul ce îl aveau de împlinit a doua zi. Şi se sculă dimineaţă, cu noaptea-n cap, ca să pregătească de-ale gurii pentru mersul la câmp. Buimăcită încă de somnul adânc al nopţii, se miră când zări în odaia flăcăului lampa aprinsă. Şi merse să-l laude că se învredniceşte şi el o dată să-i urmeze cu tragere de inimă porunca. Dar mai bine nu intra...

Când deschise uşa încăperii, Catrina înlemni ca o stafie, cu creştetul lipit de pragul de sus şi cu mâna paralizată pe clămpuş. Îmbrăcate de parcă erau gata de plecare, ori abia sosite, două trupuri alăturate, cu capetele plecate, stăteau pe marginea laviţei cu saltea de paie, învelită într-o cuvertură înflorată, ţesută în stative. În încăpere stăpânea o muţenie deplină. Una din cele două stane de piatră începu a-și face simțite atributele omenești și, ridicându-și capul, o ţintește cu ochii săi verzi pe stăpâna casei, gata să-şi rostească şi vorbele:

- Mamă, vrei nu vrei, eu… mi-am luat nevastă. Şi dacă-ţi convine să rămâi singură, eu chiar acum o iau de mână şi mă duc în lume.

- Da' cine te-o-nvăţat pe tine, Ioane, că luatu’ nevestii i-o treabă care se face în miezu' nopţii? Te pomeneşti că ţi-ai luat dascăli huhurezii, Ioane… Uite ce-am hrănit eu, Doamne, la sânul meu!...

- Lasă mamă, că n-am dat în cap nimănui... O să ai şi mata cu cine te împotrivi urâtului când voi pleca la armată.

- Degeaba cauţi tu s-o dregi, băiete!... Că nu-i apă pe albia Bârladului cu care să speli ruşinea pe care mi-ai făcut-o! Nu mai vorghesc de ruşinea acestei fete ... Da' ridică ochii, copchilă hăi, să văd a cui eşti! Măcar de-i fi din alt sat, ca să nu dau degrabă ochii cu părinţii tăi.

Catrina se apropie de fată, îi pune mâna cu milă sub bărbie şi-i ridică uşor capul. Fata simte îndurarea femeii şi, încurajată, ridică ochii mari şi speriaţi asupra celei care îi devenea soacră. Catrina înlemneşte din nou. Cu o închipuită lovitură în moalele capului, recunoaşte chipul fetei lui Ghiţă Pâslă, văr drept cu bărbatul ei. Ca trezită dintr-un vis de-o clipă, îşi duce mâna la gură, odată cu gestul lui Ion de-a-şi ascunde din nou privirea, şi rosteşte cu chipul schimonosit de îngrijorare:

- Ce-ai făcut, Ioane!?... Ne-ai stricat şi cu Dumnezău, nu numai cu satul! Fata asta ţi-i neam de sânge, băiete!...

După o scurtă tăcere, Ion îndrăzneşte s-o înfrunte pe mamă-sa

- Lasă mamă, că n-oi fi eu primul care calcă legea asta ... Ş-apoi, sângele nostru s-o înstrăinat de-acuma, mamă.

- Văd eu că te-apuci să faci şi legi noi, băiete… Ca să-ţi bată vântu' de undi vrei tu. Măcar de-ai avea corabie, Ioane!.

- Ba chiar am, mamă! începe să-și descătuşeze curajul făptaşul. Am de-acum un fel de corabie, mamă, și cu ea o să străbat viaţa, poate că şi ţara... Că tot nu mă las eu de făgăduinţa c-am să-l răzbun pe tata! Iar dacă m-oi face jandarm, o să trebuiască să umblu din post în post... Şi cu Ruxandra de mână, o să-mi fie mai uşor, mamă. Da' pân' atunci, hai să ne liniştim, c-om scoate-o noi la capăt cu bădia Ghiţă!... Cât dinspri lume, nu mă sânchisăsc eu. Face ea răutăţi mai mari ca a noastră. Nu-i aşa Ruxandră?...

Şi Ruxandra aprobă muţeşte, lipindu-şi bărbia de şiragul de mărgele, în timp ce-l privea pe sub sprâncene pe băiatul hotărât s-o ţină de nevastă peste orice împotrivire. Iar Catrina, deschise ochii mari ca să se dumirească dacă vorbele acelea hotărâte şi aşezate, ieşite din gura băiatului ei, nu sunt cumva ale unei năluci care seamănă leit cu bărbatu-său de pe cealaltă lume.

A doua zi, vecinii Catrinei lu' Nică Ionaşcu şi ai lu’ Ghiţă Pâslă au dat veste, unii dintr-un capăt şi ceilalţi din alt capăt al satului, că Ruxandra a fost furată de văru-său Ion, stricând din nou legea cea veche a satului. Unii, mai înţelegători, trecuseră deja de partea tinerilor. Destui însă deplângeau ruşinea părinţilor care nu mai puteau da înapoi roata acestei istorioare, adăugată la alte câteva de acelaşi fel, petrecute în sat cu ani în urmă.

Cuscrii, aflaţi în neputinţa de-a drege stricăciunea, s-au înţeles să-i ierte pe poznaşi şi să le împlinească totuşi rânduiala nunţii. Asta numai după ce popa din sat le va da tinerilor canon şi dezlegare, căci Dumnezeu e mare şi înţelegător.

La nunta cu pricina s-a pus în faptă şi ameninţarea făgăduită lui Ion de Ghiţă Pâslă. Însă ea s-a împlinit cu palma grea de femeie bărbătoasă a Catrinei. Aşa, ca din senin, soacra cea mare îl strigă pe Ion, chiar când mireasa îi îndrepta mirelui floarea din piept. Şi, în mirarea vornicilor și a druștelor, dar mai ales a socrilor mici, aflaţi şi ei de faţă, îi plesneşte mirelui două palme peste acelaşi obraz. Apoi vocea femeii adaugă şi rostul gestului ei:

- Asta-i răsplata pe care o merită hoţii de fete, Ioane! De-abia acum am încheiat socoteala cu tine.

Şi Ion, ginerică cel arătos, pe cât de surprins, pe atât de ruşinat, găseşte îndată ieşire:

- Dacă atâta-i pedeapsa pentru pozna me', apoi s-ar putea să-mi fac un obicei din asemenea hoţie.

- Poate nu ştii că ţi-ai luat jandarm, Ioane! îndrăzneşte să-i ţină hangul mireasa, care-i pricepuse gluma.

În drum spre Biserică, tineretul făcea glume pe seama palmelor primite de Ion de la mamă-sa, de faţă cu nuntașii. Şi chicotelile pe seama obrazului îmbujorat al mirelui se opriră abia la uşa bisericuţei din lemn.

O frumoasă zi de vară încheia pentru Ion a' lu' Ionaşcu vremea libertăţilor sale de holtei. Din nucul de lângă clopotniţă, cu vocea răguşită de dulceaţa cireşelor, un cuc îşi repeta partitura cea care bisa două silabe identice. Imediat după asta, din lăuntrul bisericuţei răzbătu până afară, prin glasul popii şi al câtorva cântăreţi bisericeşti, “Isaiia dănţuieşte”. Cântarea cea care dădea împlinire unei însoţiri, începută necanonic, între un băiat şi o fată care-și împărtășiseră unul altuia dragostea cea care pune temelie familiei. 

Vizualizări: 41

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ce povestire plăcută! Apoi chiar a scăpat ieftin după isprava făcută. :)) Dar n-au fost nici primii și, cu siguranță, nu vor fi nici ultimii. Am citit cu mare drag! Ce frumos mai știți povesti!

un text frumos si linistit...

Sărut mâna pentru timp și apreciere, Chris!  

Încântat și îndatorat, Dna Vasilisia Lazăr! Și sărut mâna pentru răbdarea oferită! (Căci un text "sămănătorist" nu e chiar o atracție a prezentului.)
Vasilisia Lazăr a spus :

Ce povestire plăcută! Apoi chiar a scăpat ieftin după isprava făcută. :)) Dar n-au fost nici primii și, cu siguranță, nu vor fi nici ultimii. Am citit cu mare drag! Ce frumos mai știți povesti!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Pregătire a lui carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pregătire a utilizatorului carmen popescu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Pregătire a lui carmen popescu
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de carmen popescu
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vocea oceanului a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Vocea oceanului a lui Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Dor de ler a lui Răduță If. Toader
cu 13 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poem fără titlu a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog suntem goi sub două haine a utilizatorului Stanescu Valentin
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog suntem goi sub două haine a utilizatorului Stanescu Valentin
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec a utilizatorului Stanescu Valentin
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când scrii, a utilizatorului Maria Mitea
ieri
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate – the end a lui Mihaela Popa
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog obosești, și - a utilizatorului Maria Mitea
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasager al cerului a utilizatorului Monica Pester
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate – lecție a utilizatorului Mihaela Popa
ieri
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog suntem goi sub două haine a lui Stanescu Valentin
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor