Mă întreb şi vă întreb: Ce concluzie ar trebui să tragem din lupta surdă cu inamicul invizibil şi totuşi ucigaş COVID-19?
Nutresc convingerea că ştiţi răspunsul şi este la îndemâna fiecăruia, anume acela că nimic nu este imuabil, indestructibil, ci dimpotrivă, totul este foarte fragil, uşor de spulberat într-o clipită de o imaginaţie bolnavă. Pentru că nu cred să poată fi altceva virusul ucigaş cu care ne confruntăm decât invenţia unei minţi bolnave. De ce? Pentru că OMUL, în orgoliul său nemăsurat, nu de puţine ori s-a erijat în Dumnezeu şi a dorit ca prin opera sa să-l întreacă pe Însuşi Creatorul Său. Un lucru însă a pierdut din vedere, esenţial, desigur, şi anume acela că nu are puterea Domnului, dar mai ales nu poate acţiona ca o entitate, fiind dispersat în atâtea neamuri, fiecare cu punctul ei de vedere asupra vieţii, morţii, universului.
Divide et impera, sună un proverb latin, şi vedem astăzi cât adevăr cuprinde, fiind de o stringentă actualitate. Aruncând sămânţa discordiei, a neînţelegerii duse la paroxism, poţi culege roadele nesperate pentru care au trudit generaţii de-a lungul veacurilor. Iar China nu face excepţie, pentru că deşi a suferit însemnate pierderi omeneşti, a devenit la ora actuală cea mai mare putere economico-financiară de pe glob.
În ceea ce ne priveşte, vedem că a fost suficientă doar inocularea panicii prin mass-media în rândul populaţiei, pentru ca aceasta să acţioneze conform arhicunoscutului spirit de turmă: aprovizionarea cu asupra de măsură cu bunuri de strictă necesitate pentru a-i ajunge pentru un an de zile ca în vreme de foamete sau de război.
Şi ca şi când asta nu era de ajuns, asistăm în aceste zile la atacarea TIR-urilor cu mărfuri la intrarea în ţară. Ştim cu toţii cine sunt aceia care se dedau la asemenea acte incalificabile, că nu doar omul muncitor ce-şi câştigă pâinea cea de toate zilele cu braţele. Este vorba, desigur, de hoţii, prostituatele şi cerşetorii care se întorc din Europa în aceste zile bulversante şi ce să facă altceva decât ceea ce ştiu, nu?!
Nu mai punem la socoteală faptul că această categorie de personaje malefice, odată venită în ţară, va îngroşa numărul asistaţilor social din România şi va apăsa amarnic bugetul şi aşa tot mai fragil al ţării care se îndreaptă inexorabil spre o criză economică fără precedent.
Ce va fi vom mai vedea. Deocamdată suntem în stand-by şi înspăimântaţi deschidem televizorul când vedem că zilnic creşte numărul infectaţilor cu COVID-19, iar autorităţile se dovedesc neputincioase în lupta cu acest inamic invizibil.
Se pare că aceia care l-au proiectat – cu un scop bine definit, desigur - , şi l-au atins cu asupra de măsură.

Vizualizări: 72

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

La acest moment, părerile despre acest virus sunt împărțite și multiple. Fiecare ins are ideea lui despre această nenorocire ce s-a abătut peste noi. Este prematur să ne spunem opinia fermă. Peste timp, când se vor discerne, probabil, că vom știi adevărul sau cel mai apropiat adevăr. Până atunci mă abțin.

Am citit cu interes,

Sofi

Hristos a inviat! Va multumesc pentru popas si apreciere!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 lei

important!

Activitatea Recentă

gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe Munții Măcin a utilizatorului gabriel cristea
cu 4 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe Munții Măcin a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe Munții Măcin a utilizatorului gabriel cristea
cu 6 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe Munții Măcin a utilizatorului gabriel cristea
cu 7 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog După moarte a utilizatorului Mick Lorem
cu 9 minute în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog După moarte a lui Mick Lorem
cu 9 minute în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Petale de seară a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 43 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Petale de seară a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Petale de seară a lui BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dileme a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc prin poem a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Într-un TOT zborul (lui Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului carmen popescu
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în lumina de lămâie a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog în lumina de lămâie a lui Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Voi sunteți puterea a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Voi sunteți puterea a lui BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dileme a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 4 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nehotărâre a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Costel Zăgan îi place postarea pe blog Nehotărâre a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor