Civilizația hamsterilor

[Exemplu de Titlu]

Oare ce își vor aminti copiii noștri din toată copilăria lor? Majoritatea dintre ei își petrec timpul, în afara programului de școală, în fața computerului sau a televizorului. Probabil că își vor raporta copilăria la perioada Play Station 1, 2 sau 3, perioada hi5, facebook sau iPhone, iPad, pe când noi avem perioada ”Mihai Florescu” și cântatul la chitară, când strângeam în jurul nostru cele mai frumoase fete din cartier și cântam sub salcia din fața scării până când ne alunga domnul Barbu, vecinul de la parter: ”plecați, mă, de aici cu mandolina aia!” sau arunca mă-sa lui Buburuz, care nu era în grupul nostru, Buburuz, nu mă-sa, pungi cu apă, iar a doua zi el încasa câteva bătăi, în funcție de întâlnirile pe care le avea cu băieții din grup. Cu mine sigur se întâlnea, că eram vecini de palier. După ce eram astfel alungați din fața blocului, ne pierdeam în întunericul din parcul Institutului Politehnic, pustiu nopțile, unde puteam să zdrăngănim în voie la ”mandolină”, fără teama că am putea deranja pe cineva sau cineva pe noi. Multe bucurii am trăit în acest parc, de la jocurile de iarnă (săniuș, hochei pe gheața lacului artificial, oameni de zăpadă, cazemate și bătăi cu bulgări, fotbal pe zăpadă etc.), la cele de vară (fotbal, curse de cărucioare cu rulmenți pe valea dinspre pădurice, păduricea cu mirajul ei de liane, cartușe și gloanțe dezgropate din deal, de pe vremea celui de-al doilea război mondial, culesul florilor de soc, jocurile Frunza, V-ați ascunselea, Cartonașe sau plimbările în grup și apoi în perechi, când apăruseră primele idile etc.). Toate aceste jocuri ne umpleau copilăria de bucurii, pentru că întotdeauna apăreau evenimente noi și așteptam cu nerăbdare ziua următoare, nopțile părându-ni-se timp pierdut.

Copiii noștri au copilărie de plictis. Este o reacție la viața care devine tot mai artificială și te obligă să o trăiești impropriu, de parcă și tu ai fi un accesoriu al tehnologiei, up-gradat periodic, pentru a te integra noilor programe. Viața noastră e falsă și vina o purtăm numai noi, că acceptăm să o trăim ca într-un film de science fiction, așezați comod pe canapeaua apartamentului, în care credem că suntem protejați de factorii externi de risc, când de fapt suntem izolați, dându-ni-se impresia unei independențe iluzorii, cum au și hamsterii într-o cușcă super accesorizată.

Hai, pa, că mă duc să mă dau în roată!

[Sofia Sincă]

Foarte adevărat este ceea ce spui Viorel Ploeşteanu. Se trăieşte artificial de la mic la mare: mâncare umflată genetic, copii născuţi artificial, şcoală artificială... Cum ar putea fi copilăria copiilor altfel?

Însă ei nu ştiu alta, din fericire (pentru ei). Nu cunosc altă viaţă şi de aceea li se pare că e bine aşa (e ok). Şi nu cred că putem face ceva în acest sens, cel puţin nu deocamdată, deoarece totul tinde spre tehnologia absolută, absolutistă. Prin sumbra mea viziune, de pesimistă, văd un fel de apocalipsă în care se vor distruge computerele între ele, când vor ajunge să comande ele omenirea, iar cei ce vor rămâne, câţiva o vor lua de la capăt în mod natural, dacă supremul Pământ îi va mai ajuta. Dar puterea lui de regenerare este mare... aşa că există şi puţin optimism în pesimismul meu.

Am citit cu plăcere, Sofy!

[Ion Lazăr da Coza]

de-al doilea război mondial > de-al Doilea Război Mondial (Evenimentele istorice se scriu cu literă mare)

science fiction > science-fiction

Text frumos, care exprimă adevărul zilelor noastre. Cred că trebuia postat la Grupul ESEURI...

Încântat.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Foarte adevărat.

Un text bine scris pentru care vă felicit!

Am direcţionat proza d-voastră către Bibliotecă.

http://insemneculturale.ning.com/page/biblioteca-noastr