Nu a greşit cine a spus că un necaz atrage după sine altul! Nu sunt o fatalistă, dar constat surprinsă cum anumite întâmplări se produc exact, conform tiparului. Am intrat într-o nebuloasă opacă ce pare că nu are început şi nici sfârşit. Rătăcesc fără ţintă către nicăieri, invocând providenţa să-mi conducă paşii orbi către...undeva. Simt cum mă învăluiesc umbrele neliniştii coborâte din ceaţa minţii obosite de atâta căutare, dar nici un fir de lumină nu străbate prin zidul de nepătruns al destinului. Îmi închid teama într-un colţ prea neîncăpător al inimii şi o ferec cu lacătul şubred al speranţei. Îi aud geamătul sufocat, dar o las în seama gândurilor pe care i le trimit în ajutor şi care sper, că vor fi destul de convingătoare pentru a o linişti.
  Aud paşi şovăielnici încurcându-se în norul de incertitudine prin care păşesc şi eu de ceva timp, dar nu sunt ai mei. O prezenţa stranie mă însoţeşte, se apropie, mă atinge, apoi îmi impune, pur şi simplu, acceptarea. Mă împotrivesc fără prea mult zel, căci ştiu cât de dârză e şi că nu mă pot măsura cu ea în starea de abandon psihic în care mă aflu. Şi ea ştie şi îmi pătrunde în minte ca o buruiană parfumată dar invazivă şi perenă. Am recunoscut-o! E Resemnarea, cea care demult pierduse războiul cu mine şi care acum se întorcea implacabilă, să domnească iar pe tronul lăsat vacant de predecesoarea ei, Indoiala.
  Confuză şi...resemnată, din ce în ce mai mult, continui să bâjbâi prin nebuloasa mea, lăsând doar instinctul să îmi conducă paşii orbi către o lumina oricât de firavă ar fi. Am nevoie să mă pot orienta într-un fel, în acest labirint întunecat din care trebuie să ies într-un final! Fac un apel disperat către Speranţa pe care am lăsat-o de pază la poarta inimii, în care Teama îşi urlă furia, captivă. Nu ştiu dacă voi putea conta pe ajutorul ei, dar...sper. Aha, dacă sper înseamnă că sosesc întăriri! Trebuie să-mi croiesc cărare prin ,,buruiana"ce-mi împiedică paşii şi îmi cufund mâinile în pletele ei, căutăndu-i rădăcina. Resemnarea îmi înfăşoară degetele avide, şerpuind lipicioasă printre ele, căutând să scape. Îmi urcă pe braţe încercând să le secătuiască vigoarea, dar Speranţa lupta alături de mine acum şi împreună găsim rădăcina rea pe care o smulgem fără cruţare!
  Sângele ei verde îmi arde mâinile, dar am speranţa victoriei ce-mi alină durerea atroce. La picioarele mele pulsează în agonie iarba cea rea.Tăcerea ciudată se lasă din nou peste universul acesta care m-a înghiţit. Teama nu se mai aude ţipând dezlănţuită. Inima nu mai zvâcneşte sălbatic sub zvârcolelile ei înnebunite. O pace binecuvântată se aşterne peste sufletul greu încercat şi îmi ridic fruntea către înalt, unde intuiesc seninul cerului, iar ochii se străduiesc să perceapă acea rază de lumină timidă ce soseşte în sfârşit, pe aripile speranţei libere. Drumul e lung, lumina e încă departe, oceanul gri în care înot pare fără margini, dar  am zărit sclipirea luminii şi promisiunea albastră a cerului.Voi zbura către viaţă iar, pe aripa şovăielnică a Speranţei.

Vizualizări: 69

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Interesant și plăcut textul, diferite stări ale sufletului puse în una câte una, într-un ritm, la un moment dat. Mai bine zis într-un război continuu. E de bine când speranța învinge.

Te rog, Silvia lasă pauze între semnele de punctuație și cuvânt.

Drumul e lung, lumina e încă departe, oceanul gri în care înnot, pare fără margini, dar am zărit...

înnot - corect înot

Am citit cu plăcere și aștept alte bucăți de proză. Trebuie să ai curaj.

Sofy

Multumesc din suflet pentru observatii si popas,d-na Sofia!Accept sfaturi  cu multa bucurie si voi incerca sa le folosesc cat mai bine in scrierile mele!

Bravo Silvia! Un text foarte interesant și frumos! Trăiri ale eului  intim ,o luptă interioară a pozitivismului contra negativității foarte bine reprezentată cu multă sensibilitate și delicateță. Admirație draga mea! 

Ce ne-am face dacă n-ar exista speranța? :) Un text frumos scris, l-am citit cu plăcere!

Va multumesc pentru popas si aprecieri!Cu respect,Silvia.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Coşmar a lui Ionel Mony Constantin
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O viorea şoptea cu glas de aur a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog O viorea şoptea cu glas de aur a lui gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog fotografie de arhivă a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog fotografie de arhivă a lui gina zaharia
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nevinovăție (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Nevinovăție (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Coşmar a lui Ionel Mony Constantin
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Coşmar a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ionel Mony Constantin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog maktub a lui Laura Cozma
cu 7 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog maktub a utilizatorului Laura Cozma
cu 7 ore în urmă
Laura Cozma a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog maktub a utilizatorului Laura Cozma
cu 7 ore în urmă
Blăjan Ovidiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despărțire a utilizatorului Blăjan Ovidiu
cu 8 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia În Elada, pe urmele lui Homer... (6) a lui Tudor Cicu
cu 9 ore în urmă
Lui nicolae vaduva i-a plăcut discuţia În Elada, pe urmele lui Homer... (9) a lui Tudor Cicu
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O viorea şoptea cu glas de aur a utilizatorului gabriel cristea
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Despărțire a lui Blăjan Ovidiu
cu 16 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despărțire a utilizatorului Blăjan Ovidiu
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog O viorea şoptea cu glas de aur a lui gabriel cristea
cu 16 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor