cursa paşilor în semne

[LUMINITA SCOTNOTIS]

azvârl cu dorinţe-n marea laptelui
o stea schioapătă-n distanţe
pe muchii de ceruri sparte în dimineţi premature
ducând şansa veşniciei spre treptele morţii
ca la o cursă de treceri pe sâmbete nisipoase
echinocţiul zborului subit
se roteşte-n goliciuni punctate
cum emigrantu-n aplecările frunţii

nu-mi abandonez vindecarea
ea-şi caută sfinţii ce-o duc la altare
cătării să-i dea de ales
ca pentr-o boare sacră să-mi limpezească ochii

pe la porţile rădăcinii vina mi-o cânt
şi vai de steaua mea apusă
într-un bocet întunecat şi mut
mi-am zis
căci sorţii hotarelor lumii
nu-mi mângâie tălpile
în căderea gingaşă a luminii pe suflet
şi totuşi îi adoră prin amintiri nostalgice împrejurimile
înfipte-n carnea palmelor

dacă pustiul taie cu spaimele viselor sale
liniştea-mi în obsesii fecunde
o singură dorinţă
mai am să-i port secretul
scânteia să se-arate la starea ei de fapt

[Camelia Ardelean]

Interesant, mi-a plăcut!

[Corina Militaru]

Foarte frumos, Luminița! :)

[Sofia Sincă]

Rănile neputințelor, ale neizbândirii visurilor ia formă labirintică, elegiacă, se încolăcesc în speranța eternității. Însă uneori duce la disperare, scânteia se transformă în vid.

Cum multă simțire lirică, un poem de suflet, pentru suflet.

Am citit și am apreciat!

Sofy