să ţi se rupă inima

să calci pe ea strivind-o

să înoţi prin sângele ei

iar într-un târziu

să te trezeşti lovit de propriile-i bătăi

 

sau când ochii ţi s-au deschis

să nu-ți încapă în ei lumina și orizontul

dar în găvanul lor

să se reverse cascadele întâmplărilor

fără ca laguna să le clipească

 

dar ca piciorele să-ţi urce scările timpului

pășind peste pragul copilăriei

suspendându-te-n amintiri

ca apoi să coboare în propriu-ţi trup

călcându-ţi pe existență

 

s-a întâmplat vreodată

să-ntinzi mâna cuprinzându-ți cu palma iubirea

atingându-ți sufletul cu degetele

tu însuţi să te scufunzi în el

iar când revii mâinile să-ţi sângereze

 

ai devenit vreodată rug

participând la propria-ţi sanctificare

simțindu-ți durerea ca pe tortură

apoi rugul să te-mbrăţişeze

ca razele a două jumătăţi de stele rupte

 

dacă ţi s-a `ntâmplat

înseamnă că ai reuşit din adâncu-ţi

să te înalţi pe stânci

să atingi vâltoarea fulgerului

iar dacă nu ţi s-a `ntâmplat

înfrânge-ţi stavila aşezată pe propria-ţi inimǎ

lǎsându-ţi-o înfrântă

numai de flăcările iubirii

 

 

17 octombrie 2010

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 63

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Rodica Lupu pe Iulie 20, 2013 la 1:35am

Mihaela, Constanța, da Coza, Gabriela, Chris, Vasilisia! Vă muțumesc pentru popas și cuvinte! Aceleași gânduri de drag, vi le trimit pe calea undelor!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iulie 20, 2013 la 12:03am

Că bine mai scrii, Rodica! Și-mi place că slova ta, pe cât e de profundă, pe-atât e de limpede.

Comentariu publicat de Chris pe Iulie 19, 2013 la 11:43am

Mulţumim pentru experienţa împărtăşită. Cred că numai flăcările iubirii ar trebui să ne ardă inima...:))

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iulie 19, 2013 la 9:11am

Suntem răspunzători de trăirile, de pasiunile sau suferinţele noastre. Desigur nu întotdeauna recunoaştem simţirea şi ne ghidăm după inspinct. Însă avem clipe când facem introspecţii şi egalitate între sentimente.

Poemul tău tocmai ne arată unele laturi prin care să respirăm iubire.

Construcţie frumoasă, în stilu-ţi propriu, rafinat.

Admiraţie, Sofy!

Comentariu publicat de Gabriela Grădinariu pe Iulie 19, 2013 la 9:01am

Frumoasă definire a iubirii !

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iulie 19, 2013 la 2:31am

Da, mi s-a-ntâmplat toate acestea, citindu-ți poezia!

da Coza

Comentariu publicat de constanta popescu pe Iulie 18, 2013 la 9:20pm

Sunt cateva constrctii superbe, neasteptate.Mi-a placut.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog petale a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Silogism de primăvară a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrinul abulic a utilizatorului chindea maria elena
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Despre destin a lui Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Silogism de primăvară a lui C.Titi Nechita
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Lui Bircea Marian i-a plăcut discuţia Viaţa la confort redus a lui Ion Lazăr da Coza
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita
cu 17 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 20 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 20 ore în urmă
Lui Pop Dorina i-a plăcut discuţia Viaţa la confort redus a lui Ion Lazăr da Coza
cu 21 ore în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Viaţa la confort redus a utilizatorului Ion Lazăr da Coza
cu 21 ore în urmă
Pop Dorina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 22 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor