La Moara Nemuririi

[gabriel cristea]

De la un timp, m-atrag acele creste- nstejărite, 

rupând amăgitor câmpia cu sinuoase forme de relief, 

precum un magnetit în stare pură;

Acolo, timpul s-a topit în frunză încât auzi copacii respirând;

Întinzi o mână către șes și simți cum unduiești în spice… 

Îngenuncheate-n soare, imense răsărite, de-abia rostindu-și ruga, spre dealuri își preumblă încovoiate umbre;

Deasupra, ca o strajă a vastului regat, 

rotesc pe vânturi nalte plutitorii… 

Mă-nfiorez de liniștea purtată de-un țăran, cu traista-n băț, prin lanuri înspicate. 

Se duce către soare, și-n jurul său întrezăresc pădurea arcuită, 

cum îl primește ca pe-un sfânt;

Aud cum din pământ se-ngână un izvor ce își adăpă-n taină nevăzuții… 

La Moara Nemuririi, ca-ntr-un muzeu al pietrei, 

răsuflă-un vânt bătrân, căzut din Chiscul Roșu;

Noian de pleve se-nvârtesc haotic pe lăncii de lumină, ce au străpuns olane;

Privesc flămând, din Poarta Grâului,

apusul lunecând ușor prin sita morii… 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Lisia pentru comentariu și apreciere! 

[gabriel cristea]

Mihai, mulțumesc pentru popas! 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Grig! 

[Manuela Munteanu]

Iacă poznă și năpastă!

Traista-n băț, sau bățu-n traistă?

Auzit-am prima oară 

De-un flămând cu grâu la moară.

[Vasilisia Lazăr]

Moara este un simbol al măcinării, al neîntreruptei acţiuni erozive a timpului, dar şi un semn al transformării, al trecerii într-o altă stare materială. Atât de frumos ai redat totul prin metafore meșteșugite! Mi-a plăcut. Morile mă fascinează. Chiar și cele de vânt. :) Dar una a nemuririi? 

[Mihai Katin]

La Moara Nemuririi, ca-ntr-un muzeu al pietrei, 

răsuflă-un vânt bătrân, căzut din Chiscul Roșu;

Noian de pleve se-nvârtesc haotic pe lăncii de lumină, ce au străpuns olane;

Privesc flămând, din Poarta Grâului,

apusul lunecând ușor prin sita morii… este atat  de inteleapta  contemplarea  naturii mai  ales  cat  sufletul    poate  da in cuvinte  imagini  atat  de magice,un exercitiu de inspiratie  ce  ne  da dreptul  la  un dram de nemurire

[Grig Salvan]

Aduni, ca-ntr-un album de imagini rupestre sau ca-ntr-o colecție de esențe tari, efigii încrustate pe canavaua Timpului, elemente de heraldică din alte vremi, ancestrale, forța Naturii ce veșnic adapă setea noastră de absolut.

O poezie a lumii așa cum se desfășoară ea sub ochii noștri, dar dincolo de noi.

[gabriel cristea]

Mulțumesc de apreciere, doamnă Monica Pester! Câteodată, hârtia devine volatilă aidoma vântului aducând esențe...

[Monica Pester]

Majestuos !

Mă întreb cum suportă hârtia,  această pădure deasă , de metafore crude, ireale  parcă . . .