Va trebui

[autor necunoscut]

Mă pierd mereu în străluciri de lacrimi
lăsându-mă strivit de genele plăpânde,
când visul înflorit în cetină de patimi
apare ca o umbră ce taina şi-o ascunde.

Urăsc să mai respir cu patimă iubirea
trăind în sufocare prin lumea ei parşivă,
deşi sunt simplu om şi asta-mi este firea
un an înseamnă clipă şi clipa e tardivă.

Nu vreau să fiu găsit pe rug de flăcări albe
sacrificând întruna tăcerea din trecut,
privid cum alţii pun cuvintele din salbe
în propria cenuşă din care s-au născut.

Vreau timpul călăuză spre marele apus
fără să ştiu răscrucea la care mai târziu
va trebui să-ţi spun ce încă nu ţi-am spus
când încă era toamnă cu cerul plumburiu!

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Primul vers e prea scurt. Restul... s-a spus. :)

Citit cu drag!

[Ion Lazăr da Coza]

Patos victorian, nu victorios (liric)...

da Coza

[Valeria Merca]

În primele trei strofe există cuvinte care se repetă, există rime facile, sau mai puțin reușite, există prea multe gerunzii. Eu zic că se mai poate reveni pe text. În schimb, s4 este (mai) convingătoare:

Vreau timpul călăuză spre marele apus,
fără să ştiu răscrucea la care mai târziu
va trebui să-ţi spun ce încă nu ţi-am spus,
când încă era toamnă cu cerul plumburiu! - aici eu aș înlocui pe cu cerul cu și cerul.

[Sofia Sincă]

Aici e chiar anduranță, în toată platitudinea ei. Versuri seamănă mult între ele, în fiecare strofă există cel puțin câte un gerunziu, repetiții neconstituind figură de stil, multe cuvinte de legătură: când, care, unde, cum, din care, ca.

Semnul meu,

Sofi