Un nume nou aşezat

[Irina Lucia Mihalca]

Un nume nou aşezat 

Emoţia primei culori 
este mai mult decât poţi spune, 
sărutul persistă-n noi, 
într-un cerc etern ne-nvârtim, 
din buclele timpului ne-ajutăm. 
Eliberează zâmbetul, 
niciodată ascuns în reflexia apei, 
topind orice înveliş. 

Tumultul furtunii se-ndreaptă 
către cadrul ferestrei, 
ne umple trăirile, aşteptăm natura 
să ne evacueze din simţuri, 
ţi s-a dat focul, 
încerci să-l stingi, sunt eu, 
lumina lină, caldă, ce-ţi străbate 
stările în care-ţi pui sufletul. 
Oare mai poţi să te-ascunzi?! 
Măştile cad, rând pe rând, 
sparte, sfărâmate, dizolvate, 
O mână aşez peste tine, 
te va ţine să nu aluneci, 
- eliberatoare cale - vâltoarea vieţii 
va trece peste trecut, 
o îmbrăţişare în paşi de dans. 

Trăiesc, în mine, tot ce eşti, 
în fiecare încheietură 
ca pe o binecuvântare mă aduci, 
un cer nou, un pământ nou, 
un nume nou aşezat 
peste trupul primit, noul Adam, 
cel de ieri, cel de azi, 
în mijlocul grădinii pomul vieţii va fi. 
De ce eşti pe urmele mele? 
Ceva-ţi spune de mine, te simt, 
o lacrimă-ţi absoarbe 
praful din drumul printre stele, 
uşor, ca o fâlfâire de aripă, 
ţi-ating degetele iscoditoare, 
mereu ai fugit în viaţă, nu ştii ce vrei, 
cu sufletul pustiu, pierdut, 
mă cauţi pe malul unei întinderi de ape. 

Un leagăn eşti, 
legat de tot pământul, prin roua cerului, 
imaginea e mereu alta, fiinţa necunoscută, încă, ţie. 

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, da Coza si Marcel, pentru popas si ganduri.

Cu drag,

Irina

[Marcel Vişa]

Trăiesc, în mine, tot ce eşti, 
în fiecare încheietură 
ca pe o binecuvântare mă aduci, 

[Ion Lazăr da Coza]

Un Adam... adamic, știind că va păcătui, dar neștiind când, cum, unde.

O frazare molcomă, în contrast cu acest cotidian, plăcută.

da Coza

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, Ana, pentru lectura si impresii.

Cu pretuire!