nu mă doare clipa aceea singură
poate că este luna plină punte
între gând și călcatul cămășii
poate că acest gând s-a scurs în pământuri neroditoare
nu mai dau curs întrebărilor
cert este că
acum e goală
așa se vede de afară încrengătura de fire sidefii
am ajuns în rând cu alte rânduri
de oameni banali
și-mi spun
…îmi place
o tăcere a trupului
fără mișcările necontrolate ale curiozității
fără nimic
fără
așteptarea a ceva ce-mi doresc cu sufletul
a ceva ce nu știu ce este
doar ca să am golul plin
acest plin mi-a întins oasele
bucăți bucățele în coli
un manuscris care strălucește și noaptea
când acest „îmi place”
se va topi
nu trebuie decât să citesc
atunci îmi întorc fața spre soare
și adun scânteile ștrengare
luna să nu fie geloasă
Adaugă un comentariu
da Gina, stralucesc si noaptea si vor straluci mereu...
un manuscris care strălucește și noaptea
manuscrisul inimii tale, Maria!
multumesc Vasilisia, este asa bine daca le vezi si tu...cu drag
Multumesc Ana, cu drag mereu
Poemele tale strălucesc și noaptea.
îmi place acest gol plin
de versuri frumoase
de scântei ştrengare
ce dau pe dinafară
Multumesc mult Miha, cu drag!
Multumesc din suflet Sofy, multumesc mult...
Mirificul însoţeşte poemului.
În prag de seară, când luna stă de strajă, sufletul este obligat să iubească, să primească şi să dăruiască graţia divină cu care a fost înzestrată. Cu răbdare chiar dacă presupune şi suferinţă să ofere fiinţei treptele drumul spre lumină.
Am citit un poem încântător, Maria!
Sofy
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE