4. Iubirile lui Pic

[Petre Ioan Crețu]

Pic a iubit haotic încă de mic
nici măcar să-și consume toată șansa
de a iubi de a fi bărbat n-a reușit
asta îl face să sufere din dragoste și acum
în casa de lut pe caisului doi
vecinii se uită la el cruciș
„uite cum îi fug moșneagului ochii pieziș”
zic mai ales ele vecinele cu breton și batic
de nu le-ar fi frică că-i fărâmă vreun os
l-ar tăvăli un pic pe patul pufos
pe patul de stele de iarbă de greieri voioși
să zboare în înalt zborul proscris

să faci dragoste nu se uită zicea Pic
e ca mersul pe jos
urci în femeie ca în ceruri sfios
apoi ne spunea povestea ceasului borțos
ceas cu pendulă și-un cuc somnoros
fluturi bolnavi ne loveau violent în tâmplă
alteori curgeau lin peste curiozitatea noastră
până când ne amorțeau maxilarele
într-o uimire totală

4.1. Prima iubire a lui Pic
prima iubire a durat puțin
mai mult durează când o povestesc
ca orice iubire întâmplată după moarte
s-a întâmplat într-o vară
august șaptezecișipatru Maria
a murit în aceeași lună stupid
de o boală tembelă ce doctori tâmpiți
să mori de apendicită în secolul douăzeci
e atât de penibil e atât de trist
eram în armată și nu am știut
nu i-am fost soț
la nunta celebrată în loc de înmormântare
cei de la unitate mi-au zis mult mai târziu
primisem telegramă cum că a murit
și de la gară sunt trei kilometri până în sat am fugit
sperând că este doar un șiretlic
mai ales că doar cu o săptămână
înainte de moarte era duminică
abia ne-am despărțit
cred că trupurile noastre au știut că va fi ultima zi
aproape o noapte ne-am tot traversat
unul pe altul sălbatic nemăsurat
ne știam deja pe de rost
ne știam cea mai mică cută pe suflet
fiecare colț
de atâta revoltă tensiune străfulgerări
înnebuniseră până și prunii
strugurii explodau pe furiș
cât freamăt ce zbor înalt
ce muzică artificii în ochi

când am aflat că e moartă cu adevărat
în mine a murit copilul Pic
Doamne cât am suferit
mult timp am sădit întuneric
în prieteni în frumoase femei
și cât de tare doare gândul și acum că ea nu mai e
doare și aerul în care am locuit
la toți le-a fost teamă
să nu mă pierd în căutarea drumului ei
până când mi s-a născut primul copil
Maria și cumva m-am renăscut
mă desenam în fiecare zi cu creta pe zid
de cele mai multe ori mă înfigeam
pas cu pas în asfaltul orașului ud

se pare că a trebuit să plătesc mai mult
datorii mai vechi poate din alte vieți
ceva în mine ceva nedefinit
îmi decidea altfel pașii poate era doar destin
pentru că după numai doi ani m-am rătăcit am fugit
și de atunci sufletul parcă îmi este cusut
iar bărbatul proscris bărbatul ce sunt
e tot numai rană puroi și singur ca un cuc

(va urma)

[Mihaela Popa]

”mă desenam în fiecare zi cu creta pe zid”

semn de plăcut popas

[Ion Lazăr da Coza]

Am citit.

da Coza

[Nikol MerBreM]

Mi-a plăcut "strugurii explodau pe furiş"! Şi... da, ați avut dreptate, nu ați avut timp să vă bucurați, dar... spunea cineva că viața nu înseamnă să ai în mână cărți bune ci să joci bine cu cărțile slabe pe care le-ai tras... Şi uite, jucați, scrieți...
Drag,
Nikol

[Valeria Merca]

Va găsi el, PIC, o cale să transmită spectaculos ceea ce are de transmis. :)

[Sofia Sincă]

Da, de la 4.1. se cam povestește, Petre. Se poate reface, tu știi cum. Faptul că dai amănunte, dai anii, kilometri și întâmplarea se formează acțiune. Spune altcumva...

Aștept un poem vibrant, așa cum ne-ai obișnuit.

Sofi

[Mihaela Suciu]

Dacă sunt descriptive ori faci proză, ori le lași să aștepte... Fă o nouă iubire! Scrie o poezie pe altă temă!  

[Petre Ioan Crețu]

Cred că va trebui să renunț la iubiri  Mihaela , nu-mi iese, sunt atât de multe de spus și nu pot, cineva mi-a zis că sunt descriptiv și are dreptate. Cuiva i-am spus că sună a manea și aveam dreptate. 

[Mihaela Suciu]

Of!

Preventiv, mi-am scos: amigdalele, polipii, apendicele, dinții și nu știu... Doamne! ce să-mi mai scot? (Of!- a ieșit singur.)