Scrisoare

[Vasilisia Lazăr]

Dorul meu de ziuă, visul meu de noapte,

mai aștern o slovă, chiar de nu răspunzi,

chiar dacă pierdute-s ale tale șoapte

și nu pot să aflu unde te ascunzi,

 

dar, atât cât timpul macină secunde,

iar cuvântul încă riduri n-a făcut,

îți mai scriu cu focul serilor arzânde,

așteptând răspunsul unui semn tăcut.

 

Vreau să știi că toate sunt ca la plecare:

mai coboară lupii, de prin munți, și-acum,

unii urlă-n suflet, trist, cu disperare,

alții, în pustia ce le-așterne drum.

 

Te aștept cu rana dragostei pierdute

și cu frumusețea stihului nescris,

cu sărat-amarul lacrimii durute,

să-mi spui că iubirea nu ni s-a prescris.

 

Te aștept, iubite, să-nverzim cărarea

care să ne ducă într-un singur sens,

să ucidem moartea, sfărâmând uitarea

și-mbrăcând în cântec un pustiu imens.

[Vasilisia Lazăr]

Ce mă enervezi, Sofia!!! Ai menționat exact versul care mi-a dat cele mai mari bătăi de cap și care, am crezut eu, că va trece neobservat până voi găsi ceea ce trebuie. Dar la tine nu a trecut și nici eu nu am găsit încă o variantă pe plac. Dar caut. :)

[Sofia Sincă]

Scrisoare trimisă în neant... Corectă, muzicală, o muzică tristă, a dorului fără posibilitatea de a fi stins. Și poeta știe.

Aș avea un amendament: alții în pustia care le e drum. Formulează altfel, care le e.

Emoționant!

Sofi

[Chris]

suberba scrisoarea, izvorata din dorul acela.. :( (

[Mihaela Suciu]

Trist, trist... Şi eu îi simt lipsa lui Ion, mă distra când dădea răspunsul: ,,Îhî!''

[gina zaharia]

Superbă scrisoarea ta, Lisia! Litere de dor și foc, trimise spre înălțimi. Cum să n-o primească? Răspunsul e tot aici, la tine: ai ucis moartea! 

Prețuire infinită!