Printr-un veac atins de sete amândoi am colindat, 

Nimeni n-a urcat ca tine pe un gând filigranat;

Mi-ai adus izvoare-n suflet cât cu visul nu cuprinzi,

Iar acum întreg văzduhu-i broderie de oglinzi.

Muritoare ești minune, mi-ai șoptit, însă nu știu

De ce murmurul colibri stă în lanul meu târziu,

Când respiri aprinzi tot cerul, ochii verii sunt de vină,

Au văzut cum plimbi misterul printr-o arșiță divină!

Măsurasem…

erai artificierul esențelor acum toată pădurea fumegă

ce-ai avut cu crezul acela somnoros

chiar visase musonic

își catifela mai toate literele începând de la temelie 

adoram necunoscutul care-și proiecta acoperișuri cât ziua de mari

poate verifica botezul serii ori completa raftul cu măști

ocoleam descântecele odată cu el 

restul timpului îl petreceam în hamac

primul bulgăre a fost un punct în descreștere

următorul avea…

am trecut războiul cu barca

grăniceri babilonieni oase de vulturi vămi cu buzunarele goale

și vasul în care se distrugeau amprentele bravului meu strigăt

ce otravă domestică se risipește în valuri

înmormântarea florilor-de-colț era stângace

mărfarele își vindeau locurile pe linii moarte

o singură  jonglerie mi-ar fi pierdut inima însă nimeni n-ar mai fi intonat la fel  discursul

vânătorului cu masa goală

în dreptul casei tale…

dintr-odată sosiseră cocorii în ronduri de gală

aveau voci din firele dragostei

unele mai îndrăznețe altele coborâte din picturi emotive

m-au înlănțuit pe loc

am aflat

cântecul temnițelor e o invenție a fericirii

din care pornesc diminețile superstițioase

incontestabilă pânză

îmi rezemaseși de cer o scară și câteva creneluri blânde

pe arterele inimii se întreceau hohote atât de albastre

încât norii…

cum am încercat să modelez fantoma aceea care nu-mi dădea pace

am și adormit

asta fiindcă nu credeam în pojghițele oceanelor spontane

se putea circula lejer între stații

unele se inventau dacă aveau semnul acvatic deveneau mituri

avantajul coralilor spre apogeu

intonația de după cină

și inventarul musonic  întrecut de fluieratul luminii sub ape

am zărit țărmuri ilegale într-un pătrat cu laturi platonice

jucăm…

Un atlet ducea spre mare tolba cu chibrituri arse,

Auzise că prin valuri se tot plimbă storuri trase.

Ar fi vrut să-și cearnă crezul peste ziduri de răcoare,

Avea cerul mărturie și-n ochi soarele-răsare.

Poate a plecat când norii chicoteau în șapte arte

Ori săreau din stâncă-n vale răscolind izvoare moarte.

Orizontul se trezise înainte cu un ceas:

Să nu uiți, în șoaptă-i spuse, să mă-nchizi într-un popas!

Pe de-o…

Așteaptă-mă pe stâncile cu lună,

Azi voi veni cu scânteieri de șoapte,

Să-mi împletești din dragoste-o fântână,  

Să-mi fie crez pe scările de noapte.

Am adormit pe-o insulă pustie.

Erau atâtea felinare stinse

Încât părea un fel de-mpărăție

A rugilor și-a patimilor ninse.

Aveam un golf revendicat de orbii

Hambarelor cu scoicile-n derivă,

La cina mea soseau, pe rând, corăbii

Și toate-aveau o sete…