DREPTUL DE A TRĂI
Dreptul de a trăi
- Ion Nălbitoru –
Daria era o femeia tânără și iubitoare a familiei sale. Se căsătorise din dragoste, cu câțiva ani în urmă, cu un tânăr din satul vecin, Darius. Se cunoșteau încă din copilărie și de atunci se îndrăgiseră. După terminarea studiilor, s-au hotârât să se căsătorească. Au devenit o familie exemplu, în fața colegilor, a rudelor și a prietenilor. Daria și Darius erau ”pâinea lui Dumnezeu”, cum afirmau cunoscuții. Și, nu după mult timp, se născu, din dragostea lor, o făptură minunată, pe care o botezară Maria. Era un îngeraș care le aduse bucurie, fericire și împliniri. Cei doi părinți o iubeau ca pe lumina ochilor și nimic în lumea asta nu mai putea constitui un obstacol în calea fericirii lor.
Și fetița creștea, devenea din ce în ce mai zglobie și-și scotea în evidență, de fiecare dată, istețimea, cu care divinitatea o înzestrase.
Dar, cum nimic nu este perfect în lumea aceasta, pe la șapte anișori Maria începu să se simtă rău. Părinții intrară în panică și apelară la doctori specialiști. Spre disperarea lor, aflară că Maria suferea de o boală care-i punea viața în pericol. Era vorba de leucemie.
Trecuse ceva vreme, de când fetița se afla internată într-un vestit spital din capitală. La îndemnul celor care erau alături de suferința părinților, aceștia deschiseră un cont în bancă, pentru donații, ca să-și poată trimite odorul în străinătate, la transplant de măduvă. Suma era destul de mare, iar cei cu suflet nu aveau bani, iar celor bogați nu le păsa.
Maria era pe patul spitalului cu perfuzia la mână. Pe perete, lângă fereastră, se afla o icoană cu Maica Domnului. Lângă pat, pe un scaun, era Daria, cu fața palidă, nedormită și cu ochii înroșiți de plâns.
- Of, Doamne! Oare cu ce Ți-am greșit, de m-ai pedepsit așa de rău? Chiar trebuie să-mi iei ceea ce îmi este mai scump pe lume?
Între timp, pe ușă pătrunse medicul. Se apropie de pat, studie perfuzia, apoi luă pulsul fetiței. După câteva secunde, puse palma pe umărul mamei:
- Liniștiți-vă! Nu mai plângeți, căci durerea sufletească se transmite ușor, de la mamă la fiică.
- Cum să am pace, domnule doctor, când știu că mai are de trăit doar foarte puțin? oftă femeia în timp ce lacrimile îi umeziră din nou ochii.
- Din partea noastră, am făcut tot ceea ce s-a putut. Am pregătit toate actele ca să fie transportată în străinătate, unde să i se facă transplant de măduvă.
- Dar încă nu avem strânși banii necesari... Îmi trebuie 30 000 de euro și avem în contul deschis doar puțin peste douăzeci de mii..
- Să sperăm că un suflet nobil vă va salva fiica!
- Sunt atâția oameni bogați care cheltuie prin cluburi și cazinouri cu miile de euro, dar care n-au un gram de milă în sufletul lor și nu le pasă de o micuță făptură, care se zbate între viață și moarte! reuși Daria să șoptescă mai mult pentru sine, printre hohotele de plâns.
- Vă rog să n-o treziți! Ar trebui să mai verificați contul... Trei mii vi le promit eu! completă medicul, cu glasul înduioșat și ieși, cu lacrimile jucându-i în ochi.
- Ajută-mi, Doamne, fetița! Nu-ți este milă de o făptură așa de plăpândă să se lupte cu durerile morții? Are dreptul la viață, Doamne, are dreptul de a trăi! Fecioara Maria, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, și tu ai fost mamă și înțelegi durerea mea, fă-i, te rog, o minune și salvează-mi fiica! se rugă mama Mariei, căzând în genunchi, cu fața spre icoană.
Ca o boare de vânt, pe ușă pătrunse soțul ei, Darius, cu chipul palid, de parcă era un cadavru. Puse mâna tremurândă pe umărul numai piele și os al soției și șopti înlăcrimat:
- M-am întâlnit cu doctorul pe hol... Zice că este grav. Ne trebuie urgent bani pentru operație.
Daria ridică privirea blândă către soțul său și exclamă cu patimă:
- Vai, dragul meu, ce-ai slăbit! Ești galben ca ceara de atâta suferință...
- Dacă aș putea să schimb soarta fiicei noastre, aș prefera să mor eu în locul ei...
- De-ar fi posibil ne-am da viața amândoi pentru ea... Of, leucemia asta care nu ține cont de vârstă...
- Draga mea, am să trimit pe bunica să stea cu ea. Tu trebuie să te refaci. Ai să te îmbolnăvești plângând zi și noapte la capul ei.
- N-am s-o las singură nicio clipă... Mă voi lupta cu moartea pentru fiica mea...
- Te rog, liniștește-te!... Eu merg la bancă, să văd dacă a mai intrat ceva în cont.
Apoi își sărută fiica pe frunte și se îndreptă spre ușă, plângând.
- Te rog, dragul meu Darius, treci pe la vreo biserică ce-ți iese în cale și mai plătește niște acatiste, pentru Maria noastră, să se facă bine.
- Nu mai plătesc nimic, Daria! Am tot dat bani pe la biserici și mănăstiri pe acatiste și situația nu s-a îmbunătățit cu nimic. În loc să strângem bănuț cu bănuț pentru operația fetiței în străinătate, i-am împrăștiat la popi, răspunse mâhnit Darius.
- Nu te mânia, te rog! Să nu uiți să citești și deseară un acatist și rugăciuni pentru fiica noastră.
- Draga mea, noapte de noapte, citesc în genunchi, în fața lumânării aprinse, câte două-trei acatiste și zeci de rugăciuni. Din păcate... imporările mele disperate nu sunt auzite! și Darius ieși dezolat pe ușă.
Daria se ridică încet, sleită de puteri, după atâta suferință și se reașeză pe scaun. Continuă să-și privească, cu tristețe și neputință, fiica.
- Draga mea, prin ce chinuri ai fi trecând!... Oare pe unde umbli acum?... Scumpa mea, nu ne părăsi!
O mângâie pe frunte.
- Fie-ți milă de părinții și bunicii tăi și întoarce-te! Mai rezistă doar câteva zile și mama ta va face rost de bani pentru operație. Atunci voi avea parte din nou de zâmbetul tău drăgălaș și de zburdălnicia ta.
Deodată, fetița scoase un geamăt, se mișcă și icni câteva sunete nearticulate. Mama tresări și se ridică.
- Mămicuța mea, unde ești? întrebă Maria.
- Aici lângă tine, îngerașul meu! îi răspunse Daria, ștergându-și repede lacrimile cu dosul palmei și dregându-și cât de cât glasul.
Maria încercă să se ridice în șezut; mama o ajută și îi ridică perna.
- De ce plângi?
- Ți se pare... Mi-a intrat o musculiță în ochi și abia am scos-o.
- Nu mă minți?
- Cum să te mint eu pe tine?... Cum te mai simți?
- Bine. Nici nu mai simt greutatea trupului. Nu mă doare nimic. Parcă plutesc! Abia aștept să ies la joacă cu copiii din cartier!
- Așa vei face, scumpa mea! o încurajă mama.
- Mami, nu vreau să mor! Să nu mă lași!
Mariei începură să-i curgă lacrimile pe obraji.
- Nu te las, fetița mamii!Tu ești comoara cea mai de preț a lui tati și mami! Ești îngerașul familiei noastre!
- Nu vreau să fiu înger! Vreau să trăiesc!
După un timp, cu zâmbetul pe buze, parcă plutind de fericire, Maria adormi.
După vreo oră, timp în care Daria vărsă șiroaie de lacrimi și o imploră pe Maica Domnului din icoană să se roage fiului său să-i salveze fetița, Maria se trezi iarăși. Surâsul de pe buzele sale și chipul luminat dintr-o dată o făcu pe tânăra mămică să-și recapete speranțele.
- Puiul meu, ai un surâs de primăvară!
- Plutesc, mami! Am avut un vis așa de frumos!
- Ce vis scumpa mea, o sărută pe frunte și o ajută să se ridice în șezut.
- Se făcea că zburam pe deasupra câmpiilor pline cu flori, apoi pe deasupra pădurii și ajunsesem chiar deasupra norilor. Așa de frumos se vedea de acolo de sus că nu-mi mai venea să mă întorc. Zburam, zburam, zburam către cerul albastru și pământul se vedea din ce în ce mai îndepărtat!
Tocmai atunci pătrunse în salon Darius. Își sărută fetița pe frunte și încercând să-și disimuleze durerea întrebă:
- Ce face micuța mea prințesă! Stă la povești cu mami?
- Îi povesteam mamii ce frumos zburam către înaltul cerului. Acum nu mă mai doare nimic! Tati, așa că mă iubești mult și vei face rost de bani pentru operație?
- Promit! Voi face apel și la guvern.
- Iubitule, salvează fetița noastră! Fă tot ce-ți trece prin cap. Cerșește!
- Voi merge la poarta Parlamentului! Sunt în stare să ajung un simplu cerșetor, să le cad în genunchi, să le cer milă ca să-mi dea de pomană fiecare, cât îl lasă sufletul!
- Dar, oare, ei au suflet? zise încet ca pentru sine Daria. N-am auzit să propună vreunul vreo lege prin care să fie alocate fonduri speciale pentru salvarea copiilor...
- Tati, poate au și ei copii sau nepoței și vor înțelege situația mea...
- Dragostea mea, în curând vei merge în Italia la operație!
- Doctorii italieni știu și limba noastră?
- Toți medicii din lume au un limbaj comun. Au un jurământ pe care trebuie să-l respecte, o liniști mama.
- Și cu ce voi merge?
- Cu avionul, îi zise tatăl.
- Ce bine! Voi zbura! Ce frumos trebuie să fie să privești pământul de acolo de sus! Voi fi cât mai aproape de cer, așa cum eram în visul meu!... Poate că de acolo îl voi vedea și pe Arhanghelul Mihail, care iubește nespus de mult copiii!
- Liniștește-te, draga mea! Trebuie să te odihnești pentru ca organismul tău să-și recapete forțele și să poată lupta cu boala, adăugă blajină mama.
Maria întinse mânuțele și-și îmbrățișează părinții.
- Vă iubesc mult, mult de tot!... Să nu mă uitați niciodată! Eu vă voi privi de acolo, de sus, iar când vă va fi dor de mine, vă aștept în împărăția arhanghelilor!
- Ce vorbe-s astea, micuța mea? tresări Daria speriată.
- Delirează. Fug după medic! rosti Darius disperat și ieși în fugă din salon.
Daria o strânse cu disperare în brațe. Ochii fetei priveau undeva în gol, parcă dincolo de tavanul încăperii.
- Iubito, ce se întâmplă cu tine?
- Mămico, unde ești? Nu te mai văd...
- Sunt aici, puiul meu! Ce se întâmplă cu tine?
Daria nu știa ce să facă. Tremura disperată.
- Unde mă aflu?
- Ești în brațele mele!
- Parcă plutesc... Mi se înțețoșează privirea... Plutesc!... Zbor cu adevărat!... Și parcă am o somnolență adâncă... Ce flori frumoase cu parfum amețitor și ce fluturași colorați!... Ba nu, parcă sunt copilași cu aripioare, care zboară din floare în floare... M-au văzut! Vin la mine și mă prind în jocul lor... Sunt îngeri!...
*
Este noapte. Pe cer steluțele lucesc. În grădina din fața casei, o femeie se plimbă pe alee cu o păpușă în brațe.
- Nani, nani, fetița mea! Tot mică ai rămas. De ce nu vrei să mai crești? De un an nu mai vorbești cu mine... Ești tare supărată!...
Alături, stă pe o bancă, un bărbat cu barba albită de necazuri și galben ca ceara. Acesta ridică privirea spre bolta înstelată
- Unde ești, fetița tati? De ce nu ne vizitezi? Sau ești steaua aceea strălucitoare care, noapte de noapte, licăre ca și cum ar vrea să-mi transmită un mesaj pe care nu-l pot înțelege?
Femeia se oprește în dreptul bărbatului și întreabă nedumerită:
- Tu cu cine vorbești, străine?
- Cu fetița noastră!
Daria, căci ea este, tresare.
- Avem împreună o fetiță? Înseamnă că ne cunoaștem....
- Tu ești soția mea, rosti bărbatul.
- Hm! Și eu să nu știu!... Fetița e în brațele mele! Cred c-a adormit...
Darius, căci el era, arătă cu mâna către o stea.
- Fetița noastră ne face semne, de acolo, din ceruri!
Daria ridică privirea și scapă păpușa din brațe.
- Steluța mea strălucitoare, dorul de tine ne topește! Vom veni la tine!
Şi cei doi se pierdură pe aleea întunecată, urmând din priviri steluța ce licărea neobosită...
Răspunsuri la Aceste Discuţii
-
Legătură Răspunsul lui Sofia Sincă în
-
Pueril, simplu, prozaic alcătuit un subiect cu o temă atât de gravă, din păcate. Da, leucemia omoară copii... mulți copii. Însă să scrii atât de banal despre o tragedie mi se pare cam impardonabil. Ceea ce se remarcă cel mai mult este patetismul.
Semnul meu,
Sofi
-
Legătură Răspunsul lui Ion Nălbitoru în
-
Asta este părerea dv distinsă doamnă. Dar ar trebui să fiți mai rezervată în comentarii. Credeți că pentru a avea loc o tragedie este nevoie de „scrieri sublime”? Întotdeauna realitatea, cu durerile și tragediile oamenilor, are pregătit ceva deosebit??? Fiul meu a fost ucis în Italia în urmă cu un an. În memoria lui am început să scriu un roman realist, „Dreptul la viață”adică, pe înțelesul tuturor, exact cum s-a întâmplat. Să se producă acea tragedie nu a fost nevoie de un moment deosebit, ci de unul banal, de un drogat care i-a spulberat cu mașina într-o duminică seara... O simplă prezentare a faptelor considerați un lucru banal??? Cât privește textul „Dreptul de a trăi”, care este doar un episod din numeroasele tragedii care se întâmplă zilnic, a fost foarte apreciat în alte cercuri, inclusiv de critici literari la care a ajuns. Dacă vă considerați o scriitoare de „renume mondial” n-ar trebui să vă coborâți la nivelul nostru al unor „scriitorași diletanți” și să ne comentați „banalitățile”. Cred că n-ați înțeles nimic din acel text. Dacă vă deranjează postările mele, am să mă retrag din acest grup pentru care am avut toată stima. Și dacă vă deranjează ”puerilitatea” acestei scrieri, am să rog organizatorii să-l șteargă și nu voi mai posta niciodată.
Sofia Sincă a spus :Pueril, simplu, prozaic alcătuit un subiect cu o temă atât de gravă, din păcate. Da, leucemia omoară copii... mulți copii. Însă să scrii atât de banal despre o tragedie mi se pare cam impardonabil. Ceea ce se remarcă cel mai mult este patetismul.
Semnul meu,
Sofi
-
-
Credeți că pentru a avea loc o tragedie este nevoie de „scrieri sublime”?- nu are nici o legătură cu comentariul meu.
Uitați, retrag pe impardonabil. În rest nimic.
O simplă prezentare a faptelor considerați un lucru banal??? - nici asta nu are legătură cu comentul meu. Nu cred că chiar așa, cu atâta patetism s-au desfășurat lucrurile, chiar dacă ați fi fost de față. O tragedie, de fapt, nu se consumă ca o joacă de copii. Și da... recunoașteți: o simplă prezentare a faptelor. Atunci, acei critici renumiți, de care pomeniți au rămas pur și simplu extaziați la o simplă prezentare a faptelor? La un proces verbal?
Dacă vă considerați o scriitoare de „renume mondial” - nici vorbă de așa ceva, nu am spus niciodată acest lucru.
Cred că n-ați înțeles nimic din acel text.- am înțeles mai mult decât credeți.
Și am mai înțeles că faceți atac la persoană, atenție, adică mă atacați. Eu am comentat doar textul, nu m-am referit nici o clipă la dvs.
Cu multă indignare,
Sofi
-
-
Cu acest text, DREPTUL DE A TRĂI, am participat la Festivalul Culturii Românești de la Craiova, organizat de Uniunea Scriitorilor Europeni, unde , alături de alți scriitori, a primit Diplomă de excelență. De asemenea a fost selectat în primele 11 texte (din 76 de lucrări ale scriitorilor români de pretutindeni) care au fost publicate în revista Ilustrațiunea Română. Atunci părerea cui s-o iau în considerare, a unei singure doamne care știe doar să critice fără să vadă și partea bună a lucrurilor sau al unei comisii de jurizare compusă de scriitori și critici literari? Pentru motivarea celor afirmate postez cuprinsul acelei reviste, așa cum a apărut anunțul pe rețelele de socializare:
„Iata cuprinsul revistei ILUSTRATIUNEA ROMANA cu nominalizatii concursului FESTIVALULUI CULTURII ROMANESTI
CUPRINS
În acest număr sunt cuprinşi concurenţii nominalizaţi la Premiile Festivalului Culturii RomâneştiCuvânt de deschidere.................................3
Valer Popean..............................................4
Cornelia Maria Firescu...............................5
Mihaela Vargovschi................................6-7
Mirela Bîlc.................................................8
Ion Nălbitoru....................................9-10-11
Ion Dascălu..............................................12
Valentina Geambaşu................................13
Dimitrie Acea......................................14-15
Georgeta Suta...........................................16
Ion Calotă.................................................17
Alexandra Tulics.......................................18”
Sofia Sincă a spus :Credeți că pentru a avea loc o tragedie este nevoie de „scrieri sublime”?- nu are nici o legătură cu comentariul meu.
Uitați, retrag pe impardonabil. În rest nimic.
O simplă prezentare a faptelor considerați un lucru banal??? - nici asta nu are legătură cu comentul meu. Nu cred că chiar așa, cu atâta patetism s-au desfășurat lucrurile, chiar dacă ați fi fost de față. O tragedie, de fapt, nu se consumă ca o joacă de copii. Și da... recunoașteți: o simplă prezentare a faptelor. Atunci, acei critici renumiți, de care pomeniți au rămas pur și simplu extaziați la o simplă prezentare a faptelor? La un proces verbal?
Dacă vă considerați o scriitoare de „renume mondial” - nici vorbă de așa ceva, nu am spus niciodată acest lucru.
Cred că n-ați înțeles nimic din acel text.- am înțeles mai mult decât credeți.
Și am mai înțeles că faceți atac la persoană, atenție, adică mă atacați. Eu am comentat doar textul, nu m-am referit nici o clipă la dvs.
Cu multă indignare,
Sofi
-
-
Depinde cu ce texte a concurat. Și mai consider că acest juriu a fost foarte generos.
În fine: este părerea mea și o mențin. Un text atât de simplu, tratând doar cu patetism nu are valoare literară. Cel mai mult pentru a se face desen animat pentru copiii bolnavi, spre a le ridica moralul. De a-i obișnui cu îngerași, plutitori pe norișori.
Aceeași,
Sofi
-
Legătură Răspunsul lui Vasilisia Lazăr în
-
O să vă dezamăgesc, domnule Nălbitoru, însă împărtășesc întrutotul părerea doamnei Sincă în legătură cu acest text. Nu trebuie să vă supărați și nici nu trebuie să jigniți. Faptul că a fost premiat la un concurs poate fi rezultatul unei fericite conjuncturi de moment și atât. Și apoi aceea a fost părerea juriului respectiv, aceasta e părerea unui cititor. Dumneavoastră nu aveți decât să o luați de bună pe cea care vă convine mai mult. V-aș ruga ca, în comentarii, să faceți referire strict la text. Sper că disputa se termină aici și nu o lăsați să degenereze mai mult decât a făcut-o deja.
Îmi pare nespus de rău pentru fiul d-voastră, nespus de rău, dar asta e cu totul altă problemă.
-
-
Distinsă doamnă,
Dacă membrii de frunte al acestui site consideră că acest text nu are nicio valoare, atunci vă rog să-l ștergeți. Aș face-o eu, dar nu cunosc procedura. De asemenea, vă rog, să mă scoateți din rândul membrilor de la „Însemne culturale”. Un nimeni ca mine cu astfel de creații, nu are ce căuta printre dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru „găzduirea” de care m-am bucurat în paginile acestui site. Cu stimă și respect față de toți membrii din „Însemne culturale”, mă retrag și voi rămâne acolo unde îmi este locul, la societățile culturale unde sunt membru. Este firesc, orice scriitor, fie el și cu scrieri „puerile, prozaice, impardonabile” are un segment al lui de cititori și pe care trebuie să-i respecte. Credeam că și aici am un asemenea segment, dar din păcate nu-i. Aveam programat să public pe capitole ultimul meu roman pe care tocmai l-am terminat „DEPARTE DE ȚARĂ”, despre viața româncelor din Italia (80 % cu întâmplări reale) dar n-o voi mai face. Un fragment dintr-un capitol l-am publicat și pe situl dv, după ce am participat la un concurs organizat de revista „Occidentul românesc”(în urmă cu doi ani) și unde din peste 300 de participanți, lucrarea mea a fost în primele zece.Nu sunt contra comentariilor sub formă de „sfaturi”, dar nu să desființezi un om pentru o scriere. Prin astfel de comportament al doamnei mi se pune la îndoială întreaga mea activitate (Diplome, distincții, medalii primite atât în țară cât și din afară: Italia, Japonia, Starpres international etc) Cu riscul de a mă repeta, vă rog să-mi scoateți textul și pe mine de asemenea din „Însemne culturale”. Am să trimit „Dreptul de a trăi” și la alte publicații (în limba română) din străinătate, unde textele sunt publicate după ce redactorii le triază. Sunt curios cum va fi primit de scriitorii de acolo. Este dreptul meu să încerc și să verific și părerile altora.Vă doresc mult succes în continuare și Sărbători fericite tuturor!
Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :O să vă dezamăgesc, domnule Nălbitoru, însă împărtășesc întrutotul părerea doamnei Sincă în legătură cu acest text. Nu trebuie să vă supărați și nici nu trebuie să jigniți. Faptul că a fost premiat la un concurs poate fi rezultatul unei fericite conjuncturi de moment și atât. Și apoi aceea a fost părerea juriului respectiv, aceasta e părerea unui cititor. Dumneavoastră nu aveți decât să o luați de bună pe cea care vă convine mai mult. V-aș ruga ca, în comentarii, să faceți referire strict la text. Sper că disputa se termină aici și nu o lăsați să degenereze mai mult decât a făcut-o deja.
Îmi pare nespus de rău pentru fiul d-voastră, nespus de rău, dar asta e cu totul altă problemă.
-
-
Domnule Nălbitoru, vă supărați degeaba. Un singur text nu cataloghează întreaga activitate literară a unui scriitor. Și apoi fiecare autor are momente bune și momente mai puțin bune. În plus, doi cititori de pe Însemne culturale nu reprezintă pe toată lumea. Lăsați membrii site-ului să-și spună părerea, nimeni nu deține adevărul absolut.
Ion Nălbitoru a spus :Distinsă doamnă,
Dacă membrii de frunte al acestui site consideră că acest text nu are nicio valoare, atunci vă rog să-l ștergeți. Aș face-o eu, dar nu cunosc procedura. De asemenea, vă rog, să mă scoateți din rândul membrilor de la „Însemne culturale”. Un nimeni ca mine cu astfel de creații, nu are ce căuta printre dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru „găzduirea” de care m-am bucurat în paginile acestui site. Cu stimă și respect față de toți membrii din „Însemne culturale”, mă retrag și voi rămâne acolo unde îmi este locul, la societățile culturale unde sunt membru. Este firesc, orice scriitor, fie el și cu scrieri „puerile, prozaice, impardonabile” are un segment al lui de cititori și pe care trebuie să-i respecte. Credeam că și aici am un asemenea segment, dar din păcate nu-i. Aveam programat să public pe capitole ultimul meu roman pe care tocmai l-am terminat „DEPARTE DE ȚARĂ”, despre viața româncelor din Italia (80 % cu întâmplări reale) dar n-o voi mai face. Un fragment dintr-un capitol l-am publicat și pe situl dv, după ce am participat la un concurs organizat de revista „Occidentul românesc”(în urmă cu doi ani) și unde din peste 300 de participanți, lucrarea mea a fost în primele zece.Nu sunt contra comentariilor sub formă de „sfaturi”, dar nu să desființezi un om pentru o scriere. Prin astfel de comportament al doamnei mi se pune la îndoială întreaga mea activitate (Diplome, distincții, medalii primite atât în țară cât și din afară: Italia, Japonia, Starpres international etc) Cu riscul de a mă repeta, vă rog să-mi scoateți textul și pe mine de asemenea din „Însemne culturale”. Am să trimit „Dreptul de a trăi” și la alte publicații (în limba română) din străinătate, unde textele sunt publicate după ce redactorii le triază. Sunt curios cum va fi primit de scriitorii de acolo. Este dreptul meu să încerc și să verific și părerile altora.Vă doresc mult succes în continuare și Sărbători fericite tuturor!
-
Legătură Răspunsul lui Ion Lazăr da Coza în
-
și chipul luminat dintr-o dată > și chipul luminat dintr-odată
Textul acesta a mai fost prezentat pe Însemne. Poate la vreun concurs... Nostra culpa, că nu i-am descoperit atunci valoarea universală...
da Coza
Despre
conducere site redacție
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
colaboratori
ATENȚIE!
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
link-uri utile
Zile de naştere
Zile de naştere sărbătorite astăzi
Zile de naştere sărbătorite mâine
donații
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
important!
Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.
Activitatea Recentă
Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”
Evenimente
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
