O familie ghinionistă

[Bidulescu Constantin]

 În sfârşit, primăvara  a sosit cu alaiul ei de flori, lumină şi culoare. Totul e învăluit în mantia de lumină a soarelui, care mângâie blând pământul. La întreprinderea “Maşini uşoare”, fostă “Maşini grele” din Bucureşti, portarul, Ilie Stan, se bucura cel mai tare de venirea primăverii, el fiind mereu pe afară… ridică bariera, lasă bariera, legitimează oamenii care intră, fugi în gheretă şi răspunde la telefon, dar cu un ochi la poartă, ce mai, treburi serioase şi solicitante.

 Bănuind că o dată cu venirea primăverii toată lumea era mai bucuroasă şi mai înţelegătoare, rugă un prieten să-i ţină locul şi merse în audienţă la director.

– Ce este măi, nea Ilie? îl întrebă directorul.

– Dom’ director, am acasă şapte copii, vremuri grele, toate scumpe, nu puteţi  să-mi măriţi şi mie salariul?

– Păi bre, nea Ilie, noi aicea plătim pentru ce faci la serviciu, nu pentru ce faci acasă. Dar o să dau dispoziţie să-l mai mărească.

 După vreo lună şi ceva, în biroul directorului intră un ziarist.

– Bună ziua! Sunt de la ziarul “Răgnetul opoziţiei” şi am venit să scriu despre uzina dumneavoastră.

– Dar cum ai intrat aici, nu ai fost legitimat la poartă? Pe mine nu m-a anunţat nimeni!

– Nu, am trecut pe lângă portar care vorbea cu cineva, iar secretara vorbea cu un bodyguard.

 Directorul nervos, chemă imediat portarul şi îl ameninţă că dacă nu sunt legitimaţi absolut toţi care intră pe poartă, va fi dat afară.

 A doua zi directorul aştepta cu maşina să intre în întreprindere.

– Să trăiţi dom’ director, zise Ilie Stan şi ridică bariera.

 După ce parcă maşina, directorul se întoarse la poartă.

– Nu am dat dispoziţie să nu intre nimeni neligitimat? Mie de ce nu mi-ai cerut legitimaţia?

– Păi dom’ director… pe dumneavoastră vă cunosc.

– Da, mă, dar putea să fie fratele meu geamăn, sau mai ştiu eu ce terorist care seamănă cu mine. Eşti concediat că n-ai respectat ordinul!

 Peste câteva zile s-a organizat un nou concurs pentru postul de portar şi culmea, a reuşit Marin Stan, fratele celui pus pe liber.

 Nici nu a trecut o săptămână şi se anunţă vizita ministrului Industriei.

 Directorul îi dă dispoziţie portarului Marin, să-l anunţe la telefon când soseşte ministrul la poartă, să iasă să-l întâmpine.

 După o jumătate de oră, sună directorul la poartă:

– Marine, nu a apărut domnul ministru?

– Nu, dom’ director.

 Peste o oră aceeaşi întrebare.

– Nu se vede, dom’ director.

 După încă două apelări, apare în sfârşit şi ministrul. În timp ce-i ridica bariera, Marin îi spune:

– Aoleu, dom’ ministru, aţi încurcat-o. De când vă aşteaptă dom’ director…

 Bineînţeles că s-a făcut din nou concurs pentru portari.

 Şi iarăşi, culmea, a fost angajat Vasile Stan, văr cu primii doi, dar ca portar de noapte. Portar de zi a fost angajat cineva care a mai fost în acest post.

 Cam peste o lună de când a început Vasile serviciul de paznic de noapte, aude el că directorul o să plece în delegaţie la Vaslui. Dimineaţa, când apare directorul la întreprindere, merge la el şi îi spune:

– Dom’ director, am avut un vis groaznic azi noapte. Eraţi cu mai multe persoane în microbuzul cu care călătoreaţi spre Vaslui, şi microbuzul s-a lovit de un parapet şi a căzut într-o râpă. Vă rog nu plecaţi, mie mereu mi s-au adeverit visele.

 Directorul nu era un om superstiţios, dar de data asta, cum mai avea şi puţină treabă, s-a gândit să-l trimită pe adjunct în locul lui.

 A doua zi a apărut în ziar ştirea că un microbuz ce mergea spre Vaslui cu directori aflaţi în delegaţie, a avut un accident.

 Directorul îl cheamă pe Vasile, îi mulţumeşte că a avut aşa premoniţie, îi spune să meargă la casierie că i-a acordat o primă, dar şi la cadre să facă lichidarea, pentru că fiind paznic de noapte a dormit în timpul serviciului.

 Iar concurs şi datorită faptului că paznicul de zi a plecat de bunăvoie pentru a doua oară, în locul lui a ajuns… Iliuţă Stan, fiul primului angajat ca portar.

 Acesta a stat şi mai puţin, de, familie ghinionistă. Băiat fin, proaspăt absolvent de bacalaureat, pe care l-a dat de vreo patru ori, dar negăsind nicăieri de lucru, a încercat în locul părăsit de tată cu ceva timp în urmă.

 Spuneam că-i băiat fin, politicos, dimineaţa când ridica bariera să treacă directorul, îl întâmpina cu: Bună dimineaţa, domnule director! Să trăiţi domnule director!…

 Până într-o zi, când fiind frumos afară şi dorind să facă şi mişcare, directorul a venit pe jos la întreprindere.

 Când l-a văzut Iliuţă, a început să râdă şi i-a zis:

– Ce, bă burtosule, nu mai eşti director?

 Şi aşa a terminat familia Stan cu meseria de portar. Mare ghinion pe ei.

Dar, vorba aceea, ghinionul şi-l mai face şi omul.

[Pop Dorina]

Întotdeauna „vorba dulce mult aduce”! În ceea ce primește perindarea în funcția de paznic se poate face o paralelă, umoristică, cu melodia „Un elefant se legăna... ”.

Am recitit cu drag.

[Bidulescu Constantin]

Mulţumesc, doamna Dorina.

[Sofia Sincă]

:)) M-am amuzat copios!... Da, merită să scrii despre portari, azi fiind o tagmă/breaslă a societății. De la tineri la mai puțin tineri dacă-i întrebi, ce lucrezi: sunt portar, paznic, bodyguard.

Un text sarcastico-umoristc bine alcătuit care și-a atins scopul, mesajul.

Mi se pare că l-am mai citit, dar am recitit cu plăcere,

Sofi

[Bidulescu Constantin]

Mulţumesc, doamna Sofia. Mă bucur că v-a plăcut.

Sofia Sincă a spus :

:)) M-am amuzat copios!... Da, merită să scrii despre portari, azi fiind o tagmă/breaslă a societății. De la tineri la mai puțin tineri dacă-i întrebi, ce lucrezi: sunt portar, paznic, bodyguard.

Un text sarcastico-umoristc bine alcătuit care și-a atins scopul, mesajul.

Mi se pare că l-am mai citit, dar am recitit cu plăcere,

Sofi

[Ion Lazăr da Coza]

Recitit cu plăcere!

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

:)) M-am amuzat.

[Bidulescu Constantin]

Ca să nu îmbătrânim,

E bine să mai glumim.