Câţi scriitori, atâtea organizaţii, societăţi! Cotizaţii! Edituri! Iese banul? Iese. Mergem înainte? Mergem! Dar literatura? Se duce de râpă? Se duce. Valoarea se duce? Se duce! Am dreptate? Am! Şi dacă prin absurd consideraţi că nu am, chiar vă rog mă contraziceţi, dar cu argumente viabile şi valabile! Specifice momentului! Recte anul 2016, când săptămânal se lansează patruzeci – şaizeci de cărţi pe ţară. Şi spun asta în cunoştinţă de cauză, deoarece în oraşul „domniei mele” , cum se exprima Mircea cel Bătrân, este câte o lansare pe săptămână. Concluzia? Românul s-a născut poet. O concluzie ştiută, arhicunoscută. S-născut poet, d’accordo, dar parcă astăzi mai mult decât oricând lipseşte respectul pentru cuvântul aşternut pe hârtie. Căci vorba poetului: „E uşor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune,/ Înşirând cuvinte goale,/ Ce din coadă au să sune.”
Aşadar, prea sună a gol multe dintre „creaţiile” acestor „autori”, ce publică pe cont propriu o carte, două, nouă’j’nouă, pentru că puterea lor e banul, ci nicidecum versul inspirat, metafora, mesajul răscolitor.
„Autori”, „autori”...
Să-i felicit? Să-i desfid? Să mă fac că nu îi văd? Nu cred însă că indolenţa este calea de a îndrepta şi de a arăta drumul celor ce scot capul la lumină şi îşi lasă orgoliul gâdilat de nişte editori şi edituri, ce inventează tot felul de concursuri atrăgându-i în capcană doar fiindcă iese banul. E adevărat că editurile trebuie să trăiască, dar nici chia aşa. Nici măcar o minimă decenţă pentru cuvântul scris. Şi ştiţi de ce? Fiindcă editurile private, ce dau pe dinafară, precum ştiţi, sunt ale potetanţilor vremii, ale oamenilor cu bani, care, să ne fie cu iertare, nu au nici în clin nici în mânecă cu literatura şi nicidecum cu ortografia şi punctuaţia limbii române. Pentru ei primează banul şi nimc altceva. Sunt exact ca televiziunile astea comerciale, ce aruncă o bombă din „ştiri pe surse” şi profitând de ignoranţa ţugulanului în privinţa termenului, dezbat ştirea fabricată, ipotetică, fără niciun fundament real până ţi se face greaţă, numai şi numai pentru că are audienţă. Aceste televiziuni nu fac deci altceva decât să dea spectatorului ceea ce îi place, în fond: circ, spectacol fără bani. Circ şi pâine, sună preceptul roman, şi se pare că omul nu a înaintat în aproape două milenii mai sus de genunchiul broaştei din punct de vedere spuritual. Ştie să scrie şi să citească, dar la ce îi foloseşte, ba chiar dimpotrivă. Să te ferească Dumnezeu de analfabetul cu diplomă, de prostul care are şcoală. Circulă chiar pe FB dictonul, dar cine ţine seamă de el!? Prostul ajuns în frunte e mai rău ca păduchele, ce nu îţi dă linişte nici zi nici noapte.
Aşa că, vorba lui nenea Iancu, încerc să combat acest fenomen reprobabil. Dac-o fac bine sau rău, mai rămâne de văzut. Timpul cerne şi discerne.
Aviz amatorilor de gloria ieftină cumpărată pe bani grei pentru a prospera editurile X, Y, Z . Dacă intri pe uşa din dos, nu poţi avea pretenţia de a fi ovaţionat la scenă deschisă. Nu, nenicule...Pe uşa din dos ai intrat, apoi acolo rămâi. Dixit!
Cuvinte cheie :
Ma bucur pentru abordarea subiectului -chiar din interiorul "spetei"/sistemului caci, exista o realitate ce trebuie schimbata intrucat "inghetarea in proiect" e sinucigasa!
Incep a spune ca VALOARE EXISTA! -argumentez cu 2 exemple:
1. Cornel IVANCIUC -Stapanul spaimei, editura Tracus Arte, carte pe care o recomand cu caldura avertiand insa, ca densitatea ei o face extrem de greu de citit in primele sale 100 de pagini, dar fara indoiala probabil cea mai buna carte de proza din ultimii 27 de ani! (http://www.elefant.ro/ebooks/fictiune/literatura-romana/literatura-...)
2. Vasile Igna -Ora inchiderii, editura Cartea Romaneasca
Ceea ce deranjeaza insa, cel putin in cazul Stapanului spaimei, lipsa de interes a agentilor literari ceea ce face ca prezenta in librarii sa fie efemera sau deloc! In aceste conditii desigur sa traiesti exclusiv din scris este o... aventura si/sau o tentativa de martirizare!
Pe de alta parte, liberalizarea pietei face ca balastul sa fie atat de mare incat pe cerul literaturii romane e firesc sa nu prea vada omul nacele!
Am certitudinea ca scandalul din Uniunea Scriitorilor dauneaza caci, favorizeaza starea precara a managementului culturii si artei, a vietii literare si mi se pare firesc sa exista o alta abordare decat cea oferita de paradigma comunista chiar daca, atunci, aceasta a insemnat colacul de salvare a scriitorilor aflati la varsta pensionarii!
Sunt intru totul de acord cu observatia ca TV-le au abandonat literatura romana, promovarea culturii ceea ce, ne costa si este un bilet de internare la ospiciu a intregii societati post decembriste!
Mircea Serban a spus :

Greu să mai alegem grâul de neghină...
Greu să mai alegem grâul de neghină...
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor