Proaspăt angajată ca reporter la unul dintre cele mai importante ziare din județ, Ioana era în culmea fericirii. Visul ei de a scrie devenea realitate! Se ocupa chiar de domeniul ei favorit, ezoteric, iar primele sale articole avuseseră deja succes. Oamenii o sunau zilnic, cerându-i diverse informații despre cei intervievați de ea: călugărițe deschizând Psaltirea, maeștri cititori în stele, ghicitori în cafea, în tarot sau în liniile palmei și tot soiul de ciudați, aflați în mare vogă la acel moment.

     Era extrem de mulțumită de vâlva creată în jurul ei și de-abia aștepta următoarea „mutare”: găsirea unui subiect care să o facă, dacă nu celebră peste noapte, „măcar” foarte cunoscută. Văzuse prea multe filme, pesemne, și chiar dacă era la o vârstă destul de matură, nu înceta să viseze, cu ochii larg deschiși, la cai verzi pe pereți sau la alte minuni, pe care le citise în miile de cărți ce-i trecuseră prin mâini, în cei douăzeci și cinci de ani de când văzuse lumina zilei.

     Într-una din zile, aflându-se într-o pană de inspirație, stătea cu televizorul deschis, uitându-se în gol la ecran și gândindu-se despre ce naiba va scrie în următorul său articol. Redactorul-șef îi propusese cu „dărnicie” să umple, peste câteva zile, cele două pagini din mijloc ale ziarului, fără să-i dea o sugestie, cât de mică, iar ea încă habar nu avea cum o va face. Termenul-limită se apropia cu repeziciune și în minte nu-i venea niciun plan de bătaie.

     Deodată, atenția Ioanei fu atrasă de un reporter ce lua un interviu unui oarecare „guru” din zonă, tocmai când acesta susținea că este chiar „fratele lui Isus”, venit pe pământ să salveze oamenii de păcat. Afirmația căzu ca un trăsnet în mintea Ioanei. Deși nu era prea religioasă, își însușise de mică principiile creștine și cunoștea, cât de cât, Biblia, iar ceea ce auzea era în totală contradicție cu Cartea Sfântă. Ciuli urechile și ascultă mai departe. Restul interviului o șocă și mai mult, astfel încât, la sfârșit, se gândi: „Oare tipul ăsta e dus cu pluta? Cum de s-o fi dând așa ceva pe post? Mi se face părul măciucă numai când mă gândesc! Nu mai știu unii ce să facă pentru audiență!”.

     În timp ce se străduia să digere cele auzite și să găsească răspunsuri la întrebări, „piticul cel rău al curiozității” începu să o împungă în coaste: „Ce s-ar întâmpla dacă m-aș duce într-o zi și i-aș lua un interviu pentru ziar? Cred că ar fi bomba secolului!”, jubilă ea, râzând în barbă. Din informațiile date de reporter, deduse că peștera unde noul guru putea fi găsit, împreună cu discipolii săi, se afla la cel mult patruzeci de kilometri de orașul în care locuia, într-un loc foarte pitoresc, situat parcă la marginea lumii, pe care de mult își dorise să-l viziteze. Acum avea încă un motiv în plus să o facă.

     Zilele trecură fulgerător, iar Ioana, înarmată cu pix și caiet, dar mai ales cu un entuziasm de zile mari, porni împreună cu Mihai, unul din fotografii angajați ai ziarului, cu mașina acestuia, spre satul cu pricina.

     - Vezi că trebuie să oprim pe strada Magnoliei! îi spuse Ioana. Vreau să-l luăm cu noi pe un amic de-al meu! Când a aflat unde vreau să merg, mi-a zis că sunt într-o ureche și că mă bag singură în gura lupului. Cică trebuie să vină și el neapărat, ca să mă protejeze! Îl cunoaște pe „marele guru“ de la niște cursuri ezoterice urmate împreună la București și spune că e cam periculos, c-o să-mi ia și pantalonii de pe mine, fără să-mi dau seama, dacă nu mă duc însoțită. Tu ce crezi? zâmbi ea ironic.

     - Eu nu cred în prostii din astea! spuse Mihai cu fermitate. Noi suntem creștini din tată în fiu, așa că Dumnezeu ne apără de cel rău!

     Tocmai pe când Ioana se întreba: “Oare eu nu sunt tot creștină, pe mine de ce nu m-ar apăra?”, condamnând în minte bariera subînțeleasă a lui Mihai între el și restul lumii, mașina opri. Ajunseră la colțul străzii unde Raul, prietenul despre care Ioana îi vorbise lui Mihai, aștepta cu nerăbdare. Acesta sări instantaneu cu gura pe ea:

     - Credeam că ați plecat fără mine! Ai noroc că sunt liber și pot să te însoțesc! se agită el.

     Raul era un tip mai mare cu vreo douăzeci de ani decât Ioana, dar cu un comportament destul de imatur pentru vârsta lui, glumind adesea în momente total nepotrivite sau mai ales atunci. Seriozitatea lui i se păru ciudată și o distră în același timp, mai ales că ea lua totul ca pe o aventură multașteptată sau ca pe o joacă de copil ținut prea mult timp în casă.

     Drumul până la satul cu pricina decurse cel puțin bizar. Deși Mihai cunoștea foarte bine direcția, se învârti în cerc, abătându-se de la ea pe o altă stradă, paralelă, înainte de ieșirea din oraș. Făcu acest lucru de vreo trei ori la rând, până ce Ioana își pierdu răbdarea:

     - Te mai joci mult? se răsti ea. Vrei să ajungem acolo la miezul nopții? Vezi că mâine e duminică, iar luni dimineață trebuie să predau articolul, că altfel mă jupoaie șeful!

     Mihai se uită la ea cu o privire tâmpă, de parcă nu despre el era vorba și spuse contrariat:

     - Nu știu ce-i cu mine, nu mi s-a mai întâmplat așa ceva!

     Ioana își descreți fruntea, crezând că glumește, ca să o sperie, dar ochii lui serioși, ațintiți asupra ei, îi mai tăiară din elan. În sfârșit ieșiră pe Șoseaua Națională, când, de nicăieri, apăru un câine mare și negru, care le tăie calea. Mihai frână brusc, mai-mai să se răstoarne. Amuțiră cu toții câteva secunde, uitându-se fix unii la alții.

     - Ăsta-i semn! spuse Ioana cu un zâmbet forțat, încercând să destindă atmosfera, dar nimeni nu râse. O stare ciudată se abătu peste ei, astfel că își continuară drumul în liniște.

     Ajunseră în satul cu pricina abia pe la amiază. La marginea acestuia, lângă peșteră, era o mare de oameni, femei și bărbați, într-un vacarm obositor. Câteva corturi improvizate păreau gata să se prăbușească, iar o grămadă de boccele și alte bagaje erau împrăștiate peste tot. Se apropiară cu pași nesiguri, căutând din priviri pe cineva care să îi îndrume la Maestru. Nu trecu mult și se apropie de ei un domn cu plete și barbă lungă, grizonată, înveșmântat în straie de un alb îndoielnic, pe fața căruia sclipeau ochii, de un albastru ireal.

     - Îl căutați pe Învățător? Eu sunt Ioan, unul dintre discipolii săi!

     - Da! răspunse Ioana, fascinată de ciudata apariție. Îi spuse apoi că este reporter și că dorește să-i ia un interviu Maestrului, pentru un articol. Ca să-i capteze și mai mult atenția, sublinie că articolul va apărea într-unul din cele mai cunoscute ziare din țară. Ioan nu păru deloc impresionat, din contră:

     - Maestrul nu mai vrea să dea interviuri, indiferent cui! spuse el sobru. Presa l-a dezamăgit prea mult, i-a răstălmăcit cuvintele și l-a făcut să pară altcineva, decât este. Vă răspund eu la întrebări, dacă vreți! Îl cunosc foarte bine, sunt lângă el de la început, lui îi datorez totul! M-a vindecat de cancer la stomac, atunci când medicii nu-mi mai dădeau nicio speranță! Numai un om cu puterea lui Dumnezeu poate face așa ceva! Și pe alții i-a vindecat, pe mulți, de aceea îl caută atâta lume! Câțiva dintre noi i-am devenit discipoli. Ne-am părăsit casa și familiile, ca să-l urmăm.

     Ioana asculta înmărmurită. Omul era pătruns de ce spunea, fără urmă de îndoială. Ea însă era amuzată de naivitatea lui, gândindu-se cum se poate lăsa un om în toată firea prostit în asemenea hal: „Se pare că Maestrul i-a spălat ăstuia definitiv creierul! Cancerul nu se vindecă nici măcar cu medicamente, darmite cu leacuri băbești și alte...”

     N-apucă să-și ducă ideea la capăt, că Ioan continuă să povestească:

     - În peșteră au voie să intre numai bărbații! Femeile nu rezistă, mor din cauza vibrațiilor prea puternice, de la meditațiile noastre zilnice! spuse el.

     Ioanei urmau să-i ajungă la ureche, peste câteva zile, niște zvonuri despre o femeie care murise în grotă, însă „gurile rele” spuneau că acest lucru se întâmplase din cauză că își întrerupsese, la sfatul Maestrului, tratamentul pentru bolile cronice de care suferea și nicidecum din cauza vibrațiilor dintre pereții peșterii. Se pare că, ulterior, peștera a fost închisă pentru un timp, iar Învățătorul anchetat de poliție, dar negăsindu-se suficiente probe, acesta a fost eliberat și s-a întors în satul care îl adoptase.

     - Sătenii sunt foarte prietenoși cu noi! continuă Ioan. Ne aduc mâncare, haine și alte lucruri trebuincioase. Când sunt bolnavi, îi cer ajutorul Învățătorului, iar el îi vindecă. Este un om foarte credincios, altfel nu ar putea face astfel de lucruri!

     Din ce în ce mai uimită, Ioana nota cu interes toate informațiile, pe care discipolul i le furniza din belșug. „O să iasă un articol beton”, gândi ea bucuroasă, „chiar dacă ciudații ăștia bat câmpii în neștire! Ori sunt toți într-o doagă, ori le-a făcut Maestrul farmece! Din două, una!”.

     În timp ce se gândea înspre ce variantă să încline, Ioana observă un alt discipol venind înspre ei. Era un bărbat înalt și impunător. Își dădu seama ce hram poartă după plete și barba lungă, dar și după hainele-i albe. Ca să nu facă notă discordantă cu celălalt, probabil, avea ochii tot albaștri. Află că îl chema Matei și că fusese vindecat și el de oarece boli, de către același Maestru.

     „Hmm, ce coincidență stranie“, gândi Ioana. “Îi cheamă exact ca pe Apostolii lui Isus! Oare or mai fi doi, cu numele de Marcu și Luca?”

     Nu avu timp să-și răspundă, că înspre grupul lor se îndreptă un alt bărbat, în jur de vreo cincizeci de ani, nu prea înalt, dar bine făcut, relativ atrăgător, cu plete și barbă cărunte, iar ochii, de asemenea, albaștri.

     „Asta-i culmea!“ se amuză Ioana în gând. Dar, în secunda următoare, simți un nod în stomac: bărbatul se apropie de Raul și dădu mâna cu el. Apoi vorbiră scurt și se uitară la ea, îndreptându-se spre locul unde se așezase pe iarbă.

     Ioana se ridică încet și așteptă. Intuiția nu o înșelase: bărbatul nou venit în grupul lor era chiar Maestrul în persoană. Acesta o fixă cu privirea și îi întinse mâna, apoi o trase puțin mai la o parte din grup. Raul făcu un pas înspre ei, voind să spună ceva, dar Învățătorul îl opri cu un semn:

     - Las-o, că nu-i fac nimic!

     Raul se retrase, dar nu-și luă ochii de la ei, fiind pregătit parcă să intervină în orice clipă. Ioana era și curioasă, și amuzată de tot ce se întâmpla, gândind: “Hai, tataie, să vedem de ce ești în stare! Mie n-o să te las să-mi speli creierul, de asta să fii sigur!”.

     Maestrul îi spuse cu o voce gravă să privească la el. Ea se conformă cu nonșalanță, ghidușă ca un copil. În secunda următoare, simți cum din ochii acestuia porniră, spre ochii ei, două săgeți fierbinți, ca două lasere. Înainte de a avea măcar timp să se mire, văzu cum azuriul ochilor lui devine dintr-o dată cenușiu, un cenușiu straniu, nepământesc. Se gândi că parcă mai văzuse undeva o asemenea transformare, dar nu-și aminti unde. Ah, da! În desenele animate cu Tom și Jerry, atunci când motanul Tom fusese hipnotizat, nu-și mai amintea de cine, iar ochii îi deveniseră un „set” de cercuri cenușii, concentrice, dispuse în ordinea mărimii și formând irisul, cu o aparență stranie, asemănătoare cumva ochilor celor care iau droguri.

     Ioana simți săgeata fricii străpungându-i pieptul: “Ups, ăsta nu-i lucru curat”! gândi ea, dar n-apucă să-și spună mai multe, că Învățătorul îi zise să închidă ochii, ținându-i în continuare mâna dreaptă în palma lui stângă. Încercă să protesteze, dar își simți voința moale ca o bucată de plastilină și sfârși prin a se supune, ca un cobai, “experimentului”, în speranța că se va termina totul cât mai repede.

     Maestrul continuă să vorbească. Recita niște versete asemănătoare celor din Biblie, dar cu alt conținut, însă Ioana era prea speriată ca să rețină ceva. Simțea că intră, încet-încet, într-o stare ciudată, rupându-se de tot ce se întâmpla în jur, o stare în care timpul și spațiul parcă stăteau pe loc, nu mai existau sau își pierduseră importanța.

     Își reveni abia atunci când auzi vocea Învățătorului, ca un sunet din altă lume:

     - Poți deschide ochii!

     Ioana se trezi ca dintr-un somn adânc și privi în jur, de parcă nu știa unde se află. Habar nu avea cât trecuse, puteau să fi fost câteva minute sau, tot atât de bine, o veșnicie. Entuziasmul de la venire îi dispăru complet și se simți, brusc, parcă mai matură cu câțiva ani. Aerul de copil zglobiu se pierdu și el, în favoarea unui soi de nostalgie ciudată.

     - Ai grijă ce scrii! îi spuse Maestrul la plecare, uitându-se în ochii ei. Nu cumva să-ți pară rău după aceea! Ioanei îi trecu un fior pe șira spinării, dar nu ripostă.

     Lui Raul, Maestrul îi spuse doar atât:

     - Vezi că nu i-am făcut nimic? și dădu mâna cu el, cu un soi de respect rece.

     Drumul de întoarcere decurse într-o tăcere meditativă. Ioanei parcă i se înecaseră corăbiile. Deși citise literatură paranormală cât să umple o bibliotecă și chiar scrisese destule articole în domeniu, niciodată nu se gândise sau nu visase măcar să i se întâmple așa ceva. Evenimentele din timpul zilei o cam întoarseră pe dos și îi răsturnaseră toate concepțiile despre lume și viață. Vorba aia: una e să citești despre lupul din pădure și alta e să te întâlnești cu el față în față. Mai ales ultimele cuvinte ale Maestrului îi dădură de gândit.

     Pe mașină nu vorbi nimic de față cu fotograful, care   i-ar fi zis cu siguranță că a avut halucinații din cauza soarelui. Știa foarte bine că el nu credea în asemenea „prostii“. De fapt, cu o oră în urmă, nici ea nu ar fi crezut...

     Duminica trecu repede, ca un pescăruș în zbor. Ioana abia avu timp să aștearnă pe hârtie articolul pentru a doua zi. Deși nu voia să recunoască, se temea, nici ea nu știa prea bine de ce. După experiența avută la peșteră, era total confuză. Nu-și putea închipui cum de un om credincios, despre care se spunea că vindecă bolnavii cu puterea lui Dumnezeu, îi lăsase o stare atât de ciudată. Ce era cu ochii aceia nepământeni? Era ferm convinsă că tot ce văzuse și simțise fusese real, tocmai de aceea nu înțelegea! Se zbătea sub cortina îndoielii și nu-și găsea liniștea. Părinților, când o întrebară cum a fost la peșteră, le răspunse pe un ton sec:

     - Bine! Se simțea prea obosită ca să le povestească ce se întâmplase și oricum era sigură că nu ar fi crezut-o.

     A doua zi predă articolul, pe care îl concepuse cât de neutru putu, ținând cont de circumstanțe, dar nu se simți mai ușurată, din contră, căzu într-un soi de apatie. Se ceru de la șeful ei și plecă acasă, unde spera să se odihnească în voie. Aș! Patul, până atunci minunatul ei loc de refugiu, părea acum tapetat cu ace. Se răsuci pe toate părțile, încercând să adoarmă, dar... nimic.

     Puse mâna pe telefon și-l sună pe Raul. Era singurul care ar fi crezut-o. Îi povesti totul pe îndelete: strania metamorfoză a ochilor Maestrului, „laserele” ciudate ce țâșniseră din ei, precum și avertizarea acestuia de la sfârșitul întrevederii. În plus, simțea un fel de nostalgie bizară, ca și când i se rupea sufletul de dor după Maestru.

     - Ți-am spus eu! o tachină Raul. Și mai voiai să te duci singură! Nici nu știi pe cine ai avut în față! Dacă nu veneam cu tine, nu mai scăpai așa ușor, te ținea la el mult și bine!

     Ioana asculta numai pe jumătate, cealaltă jumătate din ea se închipuia șezând la picioarele Învățătorului și sorbindu-i cuvintele. Era clar că Raul știa mai multe, dar nu voia să-i zică, ca să nu o sperie, probabil, mai rău decât era! În același timp, gândirea ei conștientă îi spunea: „Revino-ți, fato, doar nu vrei să pățești și tu ca nefericiții ăia de la peșteră, să-ți lași casă și masă pentru el!“.

     - O să ieși tu la liman, doar ești puternică! o încurajă Raul. Trimite-ți energie, să vezi că o să-ți fie mai bine! Știa că Ioana urmase cândva, ca și el, niște cursuri de Reiki, de aceea încerca să o ajute, în felul său.

     Nu prea convinsă, Ioana își luă rămas bun, motivând că e obosită. Apoi se apucă să citească dintr-o carte, la întâmplare, ca să-și mute gândurile în altă parte.

     A doua zi, la serviciu, i se rezervă o altă surpriză: colegii tăbărâră cu gura pe ea, nemulțumiți:

     - Ai scris despre guru ăla, de parcă ai fi vrut să-i faci reclamă! L-ai transformat în erou, iar el nu e decât un șarlatan! Vociferau cu toții în cor, ca la piață. Ioana încercă să se apere, dar nu avu prea mult spor. Noroc că intră redactorul-șef și le curmă discuția:

     - Ce-i cu gălăgia asta, unde vă credeți? se răsti el, vădit deranjat. Fu repede pus la curent de un coleg, dar culmea, nu obiectă nimic, ci rămase pe gânduri.

     Acasă, Ioana deveni și mai apatică decât în urmă cu o zi. Nu-i ieșea din cap Maestrul. Parcă se crease între ei o legătură la distanță, din fire nevăzute. Se neliniști însă și mai mult, când văzu pe masă plicul cu pozele făcute de Mihai la peșteră. Într-una din ele, Ioana apărea cu ochii închiși, în timp de Învățătorul stătea cu mâna în dreptul frunții ei, făcând... Dumnezeu știe ce semne. Ca și când asta nu i-ar fi fost suficient, sună telefonul. Era Raul.

     - Se pare că Învățătorului i s-a pus pata pe tine! spuse pe un ton ironic. Ți-a trimit niște cărți scrise chiar de el. Mi le-a adus doamna Ileana, o cunoștință comună de-a noastră. Trec pe la tine să ți le las, dacă vrei!

     Deși nu avea niciun chef să vadă pe nimeni, Ioana era prea curioasă, ca să refuze. Raul nu locuia departe, așa că, în nici zece minute, îi bătu la ușă. În mână ținea patru cărți nou-nouțe, destul de groase, cu niște coperți ciudate, având pe spate poza autorului, îmbrăcat în alb și stând în poziție de yoga.

     Ioana răsfoi paginile cu teamă. Acestea cuprindeau învățături sub formă de versete, ca în Biblie, dar care sunau ciudat, de parcă ar fi fost codate.

     - Eu nu înțeleg o iotă! spuse Ioana contrariată.

     - Nici nu te chinui! replică Raul. Mesajul e unul indirect!

     - Cum adică? întrebă ea nedumerită.

     - Adică lucrează în subconștient! o lămuri el. Îți transmite, pur și simplu, ceea ce vrea de la tine. Sfatul meu e să nu le citești, dar tu faci cum crezi! mai spuse, apoi plecă grăbit, pretextând că are treabă.

     Ioana luă cărțile de parcă ar fi transportat o bombă și le puse pe un raft mai înalt al bibliotecii, unde nu ajungea nimeni, decât de pe scaun. Îi pierise cheful să le răsfoiască și se gândi că acolo nu ar atenta nimeni la ele.

     Se simțea extenuată și încercă să doarmă, dar, după ce ațipi vreo câteva minute, sună iar telefonul. Era tot Raul:

     - Stai jos, să nu cazi! M-a sunat doamna Ileana, tipa care mi-a adus cărțile! Are un mesaj pentru tine, de la Maestru. Zice că vrea să îl ajuți la următoarele lui volume, să lucrați împreună la text, să-i faci tehnoredactarea și restul! Cică plătește bine! spuse el sarcastic.

     Ioana înlemni.

     - Hei, mai ești la telefon? întrebă Raul indignat.

Partea a II-a AICI

-

Vizualizări: 135

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am vrut să adaug această proză la "albumul" meu, alături de cealaltă ("O iarnă de coșmar"), postată mai de mult, dar am constatat cu tristețe că aceea nu mai e de găsit! :-( 

O proză interesantă, scrisă bine, curat. Subiectul la fel interesant, captivant. Personaje și negative și pozitive de unde va răsări intriga, ce de fapt a început, dată de aceste personaje, întâmplări, neînțelese de lumea în care trăiesc, destul de practicate de fapt în contemporan.

Ai unele fraze de tip jurnalistic, acelea în care tragi concluzii. Hotărăște-te ce forma va avea proza ta: jurnalistică sau nuvelistică.

 - să-l luăm cu noi pe un amic de-al meu! - sună pleonastic. Era de ajuns, să-l luăm cu noi pe un amic.

 - multașteptată - mult așteptată

Am citit cu plăcere și aștept continuarea.

Sofy

Bine că v-a urma, mie mi-a stârnit interesul.

Pentru ”O iarnă de coșmar”:

http://insemneculturale.ning.com/forum/topics/o-iarn-de-co-mar

Proza postată se găsește în discuțiile începute de autor.

Doamna Sofy, vă mulțumesc de popasul în pagina mea și de comentariul pertinent! Aveți dreptate în legătură cu cele două atenționări, o să corectez! Ufff... Mi-e ciudă că mi-au scăpat! :-(( Așa se întâmplă când faci corectura mai multor texte în același timp, în termen-limită! Proza se vrea nuvelistică, probabil că acele "concluzii" sunt urmarea unui "defect profesional" în antecedente! :-) Orice modificare aș face, însă, asupra ei, este tardivă, fiindcă a apărut deja într-un volum de proză anul acesta! Poate voi face o reeditare cândva, cine știe? Mă bucur dacă v-am stârnit interesul și o să postez continuarea în zilele următoare, când nu voi posta nicio poezie! Stimă,

Sofia Sincă a spus :

O proză interesantă, scrisă bine, curat. Subiectul la fel interesant, captivant. Personaje și negative și pozitive de unde va răsări intriga, ce de fapt a început, dată de aceste personaje, întâmplări, neînțelese de lumea în care trăiesc, destul de practicate de fapt în contemporan.

Ai unele fraze de tip jurnalistic, acelea în care tragi concluzii. Hotărăște-te ce forma va avea proza ta: jurnalistică sau nuvelistică.

 - să-l luăm cu noi pe un amic de-al meu! - sună pleonastic. Era de ajuns, să-l luăm cu noi pe un amic.

 - multașteptată - mult așteptată

Am citit cu plăcere și aștept continuarea.

Sofy

Mihaela Suciu, mă bucur dacă v-am făcut curioasă! Mulțumesc mult de prezență și lectură!

Mihaela Suciu a spus :

Bine că v-a urma, mie mi-a stârnit interesul.

Mulțumesc de link-ul cu proza cealaltă a mea! Nu știu însă cum să fac un album cu numele meu, care să cuprindă ambele mele proze și următoarele, pe care le voi mai posta! Sau doar administratorii pot face lucrul acesta? Help! 

Mihaela Suciu a spus :

Pentru ”O iarnă de coșmar”:

http://insemneculturale.ning.com/forum/topics/o-iarn-de-co-mar

Proza postată se găsește în discuțiile începute de autor.

Silvia Giurgiu, Nikol MerBreM: bucuroasă de popas și lectură! Mulțumesc de semnul de apreciere! Drag,

Mi-a plăcut! Povestea curge firesc și reușește să captiveze cititorul. :)

Mulțumesc, Corina Militaru, mă bucur dacă am reușit să-ți trezesc interesul! :-) Cu drag,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 44 minute în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 53 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 57 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 59 minute în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 8 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 8 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 15 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor