Ea era artă într-o lume plină de ignoranţă. Era asemeni cerului în noapte, presărat cu stele, care mai de care mai strălucitoare, ea era aerul pe care îl respirai, era sprijinul pe care îl aveai, era o forţă a naturii atunci când cineva îndrăznea să se ia de tine, era impulsivă și totuși reţinută asemeni unei furtuni de vară. Se pornea din neant și se calma la fel de repede. Ea îţi atrăgea atenţia ca un magnet, te atrăgea pe tine, te făcea să respiri același aer pur ca al ei, îţi arata cum gândește dar mai ales cât de frumos simte. Era liniștită, o oaza de răbdare aproape infinită. Nu ţi-ai fi dorit vreodată să o vezi supărată, să îi vezi faţa brăzdată de lacrimi sau fruntea ce îi forma un simplu și adorabil "v" atunci când era îngândurată, dar tocmai, pentru că i-ai cunoscut toate stările ai lăsat-o dezbrăcată. Fără niciun fel de secret sau mister, ai ajuns să îi cunoști sufletul dezgolit iar asta a fost mai presus de goliciunea trupului ei. Ţi-a fost alături și-ai iubit-o, ai iubit-o ca pe o zeiţă, ai fi făcut orice pentru ea. Era o sursă incomensurabilă de putere și de slăbiciune totodată, imperfecţiunea sa era ceea ce iubeai. Știai că nu poate fi perfectă însă era perfectă pentru tine. Imediat cum intra într-o încăpere îi simţeai prezenţa ca parte din tine, o simţeai apropiindu-se și imediat îi vedeai zâmbetul inconfundabil, emana strălucire, puritate și fericire. Avea desigur și stări deloc frumoase, stări pe care poate nu știai cum să le gestionezi dar erai acolo și asta era ceea ce conta, nici nu realizezi cât conta. Vezi tu, frumuseţea nu e doar aparenţa, frumuseţea e ceea ce simţi, frumuseţea nu te încălzește asemeni unei vorbe bune, ea nici nu îţi poartă de grijă așa cum o femeie într-adevăr frumoasă, pe interior, știe să o facă. Uneori, frumuseţea e ceea ce ochii remarcă, dar întotdeauna și pentru totdeauna, frumuseţea va fi căldura pe care o emani, va fi sufletul tău pur și renunţarea la secretele și lucrurile cele mai întunecate pe care le-ai făcut. Frumuseţe este atunci când știi toate lucrurile întunecate de prin cotloanele minţii ei și totuși alegi să o iubești, să o respecţi, să o păstrezi aproape și să o preţuiești pentru totdeauna.

Vizualizări: 202

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Da! Elogii pentru femeie, venite de la o femeie, ce tind spre apoteotic. Dacă erau de la un bărbat, erau mai bine venite, zic eu... :)) Glumesc desigur. Este textul tău, bogat în figuri de stil, bogat întrutotul, exprimare aleasă.

Dar te mai aștept, până la verdict...

Sofy, cu drag!

Femeia în cuvinte frumoase. :) Am citit cu plăcere!

Ma bucur :)

Și unii se întreabă de ce iubim femeile. Iaca, de asta!

Un text drăguț, bine scris.

da Coza

Vă mulțumesc frumos!

Ion Lazăr da Coza a spus :

Și unii se întreabă de ce iubim femeile. Iaca, de asta!

Un text drăguț, bine scris.

da Coza

La mulți ani! cu bucurii, noroace, inspirație și pace sufletească!

cu drag

Rabindranath Tagore
Nu păstra pentru tine…
Nu păstra pentru tine, prietene, taina inimii tale,
Spune-mi-o mie, doar mie, în taină
Tu, ce zâmbeşti cu-atâta gingăşie
Şopteşte-mi cât mai lin: inima mea te va auzi, nu urechea.
Adâncă-i noaptea, casa tăcută
Cuiburile păsărilor învăluite în somn
Deschide-ţi printre lacrimi furişe
Printre zâmbete nesigure
Printr-o dulce-mbujorare a durerii
Deschide-ţi taina inimii tale…

Frumos!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Stanescu Valentin

VALENTA zi de februar’

                           zi de februar’                       soare-n zăpezi                     …Vezi mai mult
cu 55 secunde în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Numai cu tine a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 6 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Regrete a lui Grig Salvan
cu 11 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog coșmar de primăvară a lui Dulmin Aurel
cu 11 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Denudare a lui Amanda Spulber
cu 12 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Marioneta a lui Dulmin Aurel
cu 12 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Marioneta a lui Dulmin Aurel
cu 13 minute în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Poezia ca armă a iubirii a lui Costel Zăgan
cu 26 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog la aniversare a utilizatorului bolache alexandru
"Alexandru, superbă poezia ta despre poezie. Cred ce spui. Sunt şi ţărani care citesc şi pot recita…"
cu 28 minute în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog la aniversare a lui bolache alexandru
cu 36 minute în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Numai cu tine a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 38 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Numai cu tine a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Elena, frumoasă poezie de interferenţă sufletească ce duce la sublimul întreg ’’…"
cu 38 minute în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Excelsior a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 45 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog timpul doarme a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"Viaţa este mărginirea sufletului într-un corp material trecător. Dar adevarata viaţă este…"
cu 50 minute în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog timpul doarme a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 58 minute în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Poezia ca armă a iubirii

Și-mi rog inima să fiedram cu dram doar poeziedar inima încăpățânatărăspunde numai o datăCostel…Vezi mai mult
cu 3 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Așteptare a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Vă mulțumesc cu recunoștință d-na Nicoleta!"
cu 5 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Așteptare a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Mulțumesc frumos d-na Vasilisia!  Să ne deschidem inima spre Primăvară, energia Noilor…"
cu 5 ore în urmă
Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia Trei nopți și flori de vișin a lui nicolae vaduva
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de bolache alexandru

la aniversare

Se îmbrăcase de galăvers clasiciar sora eiafișa o ținută modernăvers albîntr-o partegulerul…Vezi mai mult
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor