Marioneta

[Dulmin Aurel]

  

Într-o baltă de lacrimi,

pe scena timpului rămas,

dansează

pe ritmul impus de păpușar.

De degetele lui atârnă legată de sfori

ce vibrează la o melodie

doar de el știută,

o marionetă.

Au plâns, au râs și au îmbătrânit împreună,

căutând simetria în dansul lor etern.

Ca un cuvânt simplu

pierdut într-o frază plină de cuvinte neobișnuite,

rătăcesc prin tăcere, fredonând în ei

melodia tristă a neîmplinirii lor.

Cerșește aplauze sau

măcar un zâmbet,

jucându-și păpușa într-un teatru grotesc.

un teatru ruinat în așteptare,

în vreme ce timpul se scurge pe lângă ei

ca o umbră disprețuitoare.

Un cântec sinistru despică noaptea.

O lumină palidă ce se pierde în eter.

S-a dus și ultimul păpușar.

Doar un geamăt și un suspin răzbate

din pieptul învelit cu cârpe

a marionetei lui.

S-a prăpădit și ea săraca,

sărutându-și păpușarul.

[Grig Salvan]

Fiecare ne purtăm de sfori propria marionetă jucând în marele teatru de păpuși care e societatea omenească. Interesantă dramă a marionetei, una cu păpușarul ei.

[Vasilisia Lazăr]

Poemul de față este o parabolă tulburătoare despre dependență, destin și efemeritatea existenței. Marioneta și păpușarul devin simboluri ale relației dintre om și forțele care îi ghidează viața – fie ele timpul, destinul sau propriile iluzii. Atmosfera apăsătoare, construită din imagini precum „balta de lacrimi” sau „teatrul grotesc”, sugerează drama unei existențe trăite între speranță și neîmplinire. Finalul, în care dispar atât păpușarul, cât și marioneta, aduce o notă profund tragică și meditativă asupra fragilității legăturilor umane. O poezie intensă, simbolică și plină de rezonanță existențială. Felicitări! Aștept cu nerăbdare următorul text.

De evitat construcții precum de degetele.