Numai cu tine

[ELENA AGIU-NEACSU]

Tu-mi vorbeşti şi-atunci când taci,
Trupul tău e poezie,
Pe dinafară mă ştie
Şi doar din ochi mă dezbraci.


M-arunci în groapa cu lei,
Într-o clipă-ntre zorele
Şi fascinat număr stele,
Întrecându-mă cu zmei.


Cu tine dacă-mi petrec,
Nu ştiu vremea când se trece
Şi nu-mi pasă dacă rece
Într-o baltă mă înec.


Cum te-am căutat mereu
Pe aceeaşi potecioară,
Nu-mi pasă că timpul zboară,
Numai cu tine sunt eu.

[ELENA AGIU-NEACSU]

Vă mulţumesc pentru apreciere şi pentru observaţiile pertinente!

[Vasilisia Lazăr]

Elena, poezia ta transmite o stare autentică de trăire și abandon în iubire, iar acest lucru se simte imediat. Ai o naturalețe a rostirii care apropie cititorul, îl face să intre ușor în atmosfera intimă a versurilor. Imaginile sunt vii și sugestive – „trupul tău e poezie” sau „mă dezbraci din ochi” sunt expresii reușite, cu impact emoțional.

În același timp, dacă îmi permiți, aș lăsa câteva sugestii, cu toată prietenia și dorința de a șlefui și mai mult acest text:

Pe alocuri, expresia pare ușor grăbită, iar unele imagini – deși frumoase – nu sunt duse până la capăt sau nu se leagă perfect între ele („groapa cu lei”, „zmei”, „baltă”) – ceea ce poate crea o mică fragmentare a discursului poetic. Poate ar merita o ușoară concentrare tematică, pentru ca emoția să curgă mai unitar. De asemenea, rima și ritmul sunt plăcute, dar uneori previzibile; o mică variație sau o surpriză stilistică ar aduce un plus de originalitate și tensiune lirică. Finalul este sincer și cald, însă tocmai prin simplitatea lui ar putea fi ridicat la o imagine mai memorabilă, care să rămână în mintea cititorului.

În general, este o poezie sensibilă, cu un nucleu autentic de emoție, dar, cu puțină șlefuire, poate deveni mult mai bună.

[Stanescu Valentin]

Elena, frumoasă poezie de interferenţă sufletească ce duce la sublimul întreg ’’ Numai cu tine sunt eu’’.