Premiul III - proza cu nr 10 - Rădăcinile iubirii (fragment) - Serbănescu Gheorghe

[Belean Maria Ileana]

Rădăcinile iubirii (fragment)

 

Duminicile eram chemaţi la serviciu, era în acea perioadă comunistă când prin angajamente  patriotice se lucra sub imboldul “cincinal de calitate în patru ani şi jumătate” .

Obişnuiam să petrec duminicile  la munte însă  vara aceasta eram “legat” de serviciu, un program ce s-a prelungit până toamna târziu.

Amiezele,  în cursul săptămânii mergeam la bibliotecă în aer liber din Cişmigiu, în puţinele zile când aveam timp. Acolo se adunau studenţii , sprăhuiţi pe iarbă,  cursuri şi cărţi abandonate în jur, era o atmosferă ce te făcea să uiţi de cotidian, de comunism.

Clara ajungea  după oară 18:00, în pardesiu  elegant, nu îşi  permitea întinsul pe iarbă, îmi spunea  că pe viitor va veni în ţinută sport!

- Îţi aminteşti, cum te aşezai la masă şi începeai a citi, nimic din jur nu-ţi atrăgea atenţia, tipul  acela  ce a trebuit să treacă prin faţa ta de multe ori înainte să-ţi ridici privirea?

Prima noastră întâlnire la tine acasă seara când m-ai invitat , am adus cu mine cursurile ce cu  greu le găseam. Am mers împreună să le multiplicăm,  câteva pagini erau  pătate de unt.

Ştiam, desigur, cum m-aş fi putut îndoi că o să mă judeci greşit, aşa îl primisem, cu ceva efort.

Eu continuam să motivez acele pete de unt, tu zâmbeai şi mă aprobai din priviri.

Umezeala lăsată după o zi ploioasă  aburiseră toate geamurile, vântul lovea ca un pendul în  geamuri, iar noi   vorbeam  despre vise, despre noi. Vedeam cum ţi se luminează privirea, bucuroasă  că şi în mine, e ceva atât de fundamental şi noi simţeam acest aspect.

Spre dimineaţă priveam  împreună răsăritul de soare din  patul tău, eram  noi doi într-o singură formă aşezaţi pe cearşaful imaculat. Îmi amintesc cum ne luăm rămas bun cu acele îmbrăţişări chiar înaintea răsăritului.

De-atunci îmi amintesc ne-am văzut zi de zi. Dimineţile la cursuri  erau prozaice mâncăm cornuri  în timp ce studiam. Răsfoiam  setoşi cursurile, mereu gata să intervenim  la o noţiune  de absurditate.

Nopţile începusem să le păstrăm pentru noi, revelaţii şi misticism, suspendaţi pe pervazul vieţii, fumam dintr-o singură ţigare uneori. 

În vara aceea  a plouat necontenit, până când  Dâmboviţa  s-a învolburat în matcă şi în cele din urmă a inundat voios străzile  şi bulevardele capitalei. Ne-am trezit bucuroşi ca într-o dimineaţă obişnuită şi ce vedem?

Se apropiase marea de capitală, iar în drum spre Universitate erau bărci sprintene ce alunecau  în  toate direcţiile. Cu hainele scăldate de ploaie, înghesuiţi  sub umbrelă cu ţigările ude, devenisem parcă exploratori ai oraşului scufundat. Trecători cu cizme de cauciuc, uluiţi, ne împingeau din toate părţile, aşa ajungeam tot mai aproape de Universitate.

Mâna ta  a alunecat în a mea, apoi mi-a atins gâtul, părul, urechea, eram uzi, am continuat să plutim, în drumul  nostru către centru oraşului.

Mi-a prins mâna  surprinzător de rapid, trăgându-mă către forme, sâni conturaţi, o unduire pe care trupul  meu deja o urmează. Clara  mă priveşte direct,  şoptindu-mi printre săruturi:

- Robert ochii tăi  căprui  ca seninul acum sunt verzi!

Spera Clara în a mă  oripila, aşa îmi sună precizarea ei? De la o vreme, încercând să-mi domolesc avântul  şi ghicind că încrâncenarea mea o distrează, îi zâmbeam, lăsând a se vedea toţi dinţii, urmărindu-i cu aviditate formele, singurele care-i trădau neliniştea, extazul, tulburarea.

O iubeam în acele momente mai mult ca oricând, sau atunci aşa simţeam, fundamental, că o iubesc, simţeam până-n podul palmelor când mă ţintuia cu ochii ei mari şi negrii care deja ştiau totul despre mine. Clara îmi amintea: te cunosc mai bine decât tu te ştii, chiar dinainte de-a mă cunoaşte eu însumi.

Ploaia nu încetează,  respir greoi, umiditate. fereastra trebuie să rămână deschisă, îmi place când flutură  perdeaua cum se zbate şi poţi zări un  petic de cer.Îmi amintesc: mi-a zis că am ochii verzi şi eu am început să visez, să visez la noi doi peste ani,  ca şi când nici n-aş fi respirat până atunci.

Tunete, bătăile inimii, mă gândesc la Clara, la manile ei ude  care mi-au trasat drumul direct urmăreau   forme ca şi palmele mele.

 

Este destul de cald în aulă, am transpirat, asistenta  face eforturi vizibile să reziste, are cel mai mare cur pe care l-am văzut vreodată, tremura podeaua când trece pe lângă mine! Clara din zâmbet bufneşte în râs.

- Robert eşti răutăcios!

Ochii mei au  atras-o pe Clara şi  zâmbetul. Mă  privea continuu  până n-am putut să mai respir.

- Clara eşti o forţă te iubesc!

- Robert te iubesc spune-mi ceva te rog!

- Clara te iubesc, mi s-a făcut sete.

- Robert ce figură eşti!

Înserează odată cu terminarea cursurilor, părăsim aula…

[Belean Maria Ileana]

Felicitari George...tare ma bucur pentru tine...

[Vasilisia Lazăr]

Felicitări, domnule Şerbănescu!

[Sofia Sincă]

Felicitări George!

Textul merită premiul!

[Anca Vieru]

Felicitări, Domnule Șerbănescu!

[Bonnie Mihali]

Sincere felicitari, domnule Serbanescu!

[Ion Lazăr da Coza]

Felicitări, George!

Aştept, în privat, adresa la care să primeşti premiul.

da Coza

[Dobrica Mariana]

Felicitari!

[gina zaharia]

Felicitări!

[Antonella Mocanu]

Sincere felicitari, George!  Ma bucur mult, .... textul este cu adevarat superb. 

[Corina Militaru]

Felicitari, George!

[CABEL ȘTEFAN TEODOR (TEO CABEL)]

Felicitări!