Icoana prieteniei noastre

[giurgiu maria]

    Motto: ,,De câte ori mă întorc, aminirea chipului tău mă întâmpină ca o înțepătură în inimă"

În răstimpul cât trăiesc departe de țară, mi-am făcut confidente din paginile jurnalului, de care nu mă despart niciodată. Jurnalul și albumul de fotografii au rămas pentru mine lucruri de care nu mă pot lipsi. Jurnalului îmi deschid sufletul șoptindu-i povești , când somnul întârzie să-mi priponească gândurile hoinare în lumea visării, tândălind cine știe pe ce cărări ale nopților înstelate. Albumul cu fotografii mă teleportează prin ferestrele trecutului, înapoi în timp. Acolo am posibilitatea să mă regăsesc pe mine ce-a din alte vremuri, alături de icoanele celor după care, inima mea lăcrimează de dor. Astfel trezesc la viață amintirile și reînvii umbrele trecutului, retrăind momente adormite prin cotloanele colbuite ale uitării.
În aceste incursiuni prin ferestrele vremurilor apuse gândurile slobode călătoresc bezmetice pe cărările amintirilor și pribegesc nestingherite prin faldurile timpului alături de icoanele vii ale unor ființe dragi, rătăcite pe la cotiturile vieții. Câțiva dintre prietenii mei de pe vremea când trăiam în Târgoviște au trecut de mult în lumea umbrelor. Draga mea prietenă Diana e una dintre cei cărora le simt acut lipsa din această lume.
De câte ori mă întorc, amintirea luminii de bucurie a revederii stălucindu-i pe chip când ne întâlneam, mă întâmpină și azi ca o înțepătură în inimă. Îmi surâde încurajator, când fruntea-mi este brăzdată de povara tristeții, coborând din umbrele amintirilor teleportată pe o rază jucăușă furișată prin perdea imaginea ei zâmbitoare, îmbrăcată în pantalonii de trening mulați pe formele-i prospere și în tricoul în culori vii,ce-i acoperea pieptul plin, în care bătea ascunsă o inimă mare și generoasă.
Cu câțiva ani în urmă, înaintea plecării sale neașteptate din astă lume ne încălzeam durerile și ne ostoiam neliniștile în confidențe reciproce, sub ramurile protectoare ale copacului prieteniei. Ne ploua din strunele frunzelor albastre, în clinchetele argintii ale clopoțeilor sufletelor noastre îmbrățisate în buchete de raze aurii, cu fluvii de energii pozitive revărsând în valuri, balsamuri vindecătoare peste sufletele rănite sub forța implacabilelor călcâie ale destinului, care deseori fuseseră la un pas de a le strivi. Prietenia dintre noi era atunci un țărm comun de popas și izvor de reîncărcare cu energii vitale ce regenera entuziasmul pierdut în combatimetul cu intemperii ale vieții cotidiene.
Azi când sufletul pribeag între două lumi cerne roua lacrimilor peste somnul ramurilor adormite în veci ale acelui copac magic, caut alinarea în amintiri luminoase. În nopțile de nesomn negăsindu-mi locul între cearceafuri, mă ridic din pat în semiîntunericul camerei oftând și caut în mica bibliotecă împrovizată din rafruri suspendate pe perete, un jalnic substitut care să umple golul lăsat în sufletul meu. Albumul vechi cu fotografii și jurnalul au devenit prietenii mei de încredere în momentele de solitudine.
De această dată printre lucrurile pe ordinea de zi am trecut o vizită la cimitir. Voi merge cu o lumânare și un frumos buchet de crizanteme, să mai schimb câteva impresii cu Diana cea curajoasă și optimistă, sau mai bine zis cu amintirea ei din umbre. Îi plăceau crizantemele pentru aparența lor neîntinată și felul cum înfloreau curajoase, sfidând vitregia toamnelor târzii. Zicea ea, că sunt flori –regine, simboluri ale căldurii soarelui  în împărăția morții.
Fusese mereu o prezență tonică. Deseori se relevase de un sarcasm usturător, vizavi de prefăcătoria și fățărnicia lumii. Sfidase fățiș lipsa de onestitate și fair play, când o întâlnise, fapt care îi procurase adesea un dinte otrăvit contra, din partea celor răniți în orgoliu de săgețile limbii sale. Nu era prea delicată de felul său și înfrunta cu aroganță pe oricine o călca pe bătături, într-un fel care mie îmi evoca în minte pe Pardaillan, neîntrecutul spadasin din romanele lui M. Zevako. Singura deosebire între ei era, că Diana deși poseda spirit combativ, nu avea o sabie precum distinsul cavaler ci o limbă ascuțită asemeni celei mai teribile săbii. Deținea arta de a-și folosi argumentele cu iscusința unui neîntrecut maestru de scrimă. Nu se lăsa impresionată de amenințări, avea personalitate și o vervă greu de egalat, fapt pentru care eu o admiram.

E sfârșit de septembrie și zilele sunt încă însorite și călduroase. Azi am fost la catedrală și am dat o slujbă pentru pomenirea sufletului său
Apoi m-am oprit la florărie în drum spre casă și am ales un frumos buchet de crizanteme. A doua zi de dimineață am fost la cimitir. Mergând printre alei către mormântul său care se afla mai în spate la umbra unor tufișuri ruginite, am zărit în treacăt, vreo două femei în vârstă care-și jeleau singurătatea la mormântul rudelor dragi. Am pășit mai departe cu sfială, ca nu cumva să tulbur somnul celor ce se odihneau sub acele tăcute lespezi albe, la umbra crucilor și a tufișurilor de trandafiri.
Furiile vântului răsuceau pe degete tăcerile cu iz de etern și răvășeau cu nepăsător cinism veșmintele tufelor dintre morminte, despuindu-le de demnitate și culori. Asistam neputicioasă la pudoarea afișară de ramurile ce-și plecau capul rușinate, în fața avansurilor profanatoare ale satirului. Când se plictisea de jocul său plin de cruzime, le abandona troienite prin colțuri pierdute în umbră, printre morminte sau le așternea pur și simplu în lințolii cafenii, destinate să-și fosnească plânsul din urmă învelind pacea de veci a celor ce dormeau sub lespezi.
Tot contemplând jongleriile cârcotașului, am ajuns la locul unde doarme Diana, somnul etern. Am zărit flori proaspete pe mormânt și o lumânare ardea încă la baza crucii. Am salutat-o în gând și i-am vorbit covinsă fiind, că spiritul său mă aude și se bucură de revedere. Am pus buchetul de crizanteme într-un vas mare de lut, ce se afla lângă crucea de marmură albă, jumătate umplut cu apă, în care cineva pusese grijuliu câțiva trandafiri. Lumânarea aprinsă am pus-o în interiorul suportului metalic în formă de felinar, la adăpost de vântul bezmetic ce răscolea fără astâmpăr somnul eternității. În scurtul moment de reculegere, contremplam în tăcere fotografia de pe cruce, zâmbetul luminos al Dianei, reîmviindu-mi în suflet momentele fericite ale prieteniei ce ne legase.
Va urma

[Vasilisia Lazăr]

Un text înduioșător, scris cu sensibilitate și talent, dar care are multe greșeli:

să mă regăsesc pe mine ce-a din alte vremuri /cea

în clinchete argintii ale clopoțeilor / clinchetele

Virgule între subiect și predicat:

Prietenia dintre noi, era atunci 

Azi când sufletul pribeag între două lumi, cerne roua lacrimilor

Albumul vechi cu fotografii și jurnalul, au devenit prietenii mei 

Scriem cu „î” și în corpul cuvintelor, când, prin compunere, î de la mijlocul cuvintelor ajunge medial: neîmpăcat, neîndurat, neînsemnat, preaînălțat, preîntâmpinat etc.

semiântunericul / semiîntunericul

neântrecutul / neîntrecutul

de ași folosi / a-și

Apoi, M-am oprit la florărie / fără virgulă și fără M (mare)

Lumânarea aprinsă am puso / pus-o

reîmviindu-mi  / reînviindu-mi

Apoi atenție la virgule! Sunt puse, în majoritatea cazurilor, total greșit. Multe lipsesc, multe sunt folosite unde nu trebuie.

 A se citi: FOLOSIREA VIRGULEI!

[Ionel Mony Constantin]

 Of! Dă-le-n  Doamne iartă-mă, de reguli de punctuaţie şi "ortopedie"!

   Ce rămâne după ce v-am citit scrierea este acest sentiment  copleşitor de sensibilitate, de gol, şi de dor faţă de prietenul pierdut pe care ca şi dvs nu îl pot uita şi îmi rămâne doar "şansa" să îl regret mereu, aşa ca între bărbaţi.

PS. Să ştiţi că tot ce a scris Lisia aici este  cu cele mai bune intenţii! Ştiu eu  precis !

[giurgiu maria]

Vă mulțumesc doamna Lisia Lazăr (da Coza) cu drag și multă prețuire! Am luat notă și am corectat.

Vă mulțumesc Domnul Ionel Moni de încurajări și de popas! Sunt bucuroasă că mesajul textului meu v-a atins sufletul! Cu drag și multă prețuire! 

[Corina Militaru]

Da, zic si eu: Frumos și sensibil! :) (ignorând greșelile)

[Ion Lazăr da Coza]

Virgulă înainte lui ci.  

Repeți până la sațietate calitățile Dianei.

Fragmentul nu prea m-a convins.

da Coza