Piesele de teatru participante la Concursul literar „Rădăcini”, ediția a III-a

[Vasilisia Lazăr]

1. Scrisoare către  „Sfântul Scaun” (fragmente)

(dramă în trei acte)

 

 

In memoriam Eugène Ionesco

 

Motto: „Am fost chinuit, sunt şi acum,  deopotrivă de frica de moarte, groaza de vid şi de dorinţa fierbinte, nestăpânită, presantă de a trăi”

(Eugène Ionesco)

 

Personajele:

 

 

Eugene Ionesco, 93 de ani

Marta,  menajera sa, 55 de ani

Berenger, 63 de ani

Daisy, 45 de ani

Vecinul, 35 de ani

Vecina, 30 de ani

 

(...)

 

Actul al II-lea

 

 

Decor

 

În dreapta, o canapea, în centru, un birou cu un scaun, în stânga, o bibliotecă şi o uşă. Pe birou, cărţi şi manuscrise în dezordine. Un covor traversează încăperea.

(...)

Scena 3

 

Eugene, Daisy

 

(Sonerie)

 

Eugene:   Deschis!

Daisy (radioasă): Bonjour! Am ajuns la ţanc. Poftiţi, ultimul exemplar. Am avut noroc.

Eugene (surprins):   Iartă-mă că te primesc în halat şi papuci, dar am simţit nevoia să  mă fac comod. Sincer să fiu, nu credeam că mai revii azi!

Daisy: Aşa mă cunoaşteţi, maestre!? Eu când promit...

Eugene : Foarte bine! Atunci am să citesc mai târziu isprava lui Jean.

Daisy: Chiar, ce e cu Berenger!? Auzi la el, imaginaţie bolnavă! Pretenţie neruşinată! Să fie el eroul din piesă şi să se simtă, vezi Doamne, jignit! Mă mir cum de-a mai avut îndrăzneala să vă treacă pragul! Ah, ce le-aş face eu reptilelor ăstora! Le-aş atârna-n ştreang în Piaţa Publică !

Eugene: Dar ştii că eşti revoluţionară!? Uite, de oameni ca tine avem nevoie ca să putem doborî jivinele ce s-au împuiezât ca ciupercile!

Daisy: Vise... Dacă m-ar auzi autorităţile, m-ar acuza de instigare la revoltă şi-aş ajunge, Doamne fere’, eu în ştreang! E mult peste puterile noastre ca să ne facem iluzii! Ceea ce  mă doare este însă faptul că am pus chiar noi umărul la instaurarea acestui a regim aşa-zis democrat, fără a realiza că suntem manipulaţi din umbră. Cu siguranţă, există un plan la care au acces numai Iluminaţii. Sunt conştientă de acest lucru, dar ce folos!? Noi, plebea, avem rolul nostru bine determinat, şi anume acela de purta crucea şi de a nutri şi convingerea că suntem şi eroi purtând-o. Ce machiavelici, domnule! Să te facă să  crezi că tu eşti cel care doreşti ceea ce este, de fapt, prestabilit. Nu, nu, în ritmul ăsta ...

Eugene:   Te rog să fii sinceră cu mine şi să-mi spui de câte nopţi nu ai dormit!  Eşti atât de surescitată, încât nu te văd bine! Ştii doar că eşti foarte labilă psihic, nu intra în jocul murdar al unei lumi care nu merită nici măcar să fie scuipată în obraz!

Daisy: Aşa îmi zic şi eu, dar pot fi aşa, că nu pot!? Doar mă cunoşti foarte bine!

Eugene:   Poţi sau nu, trebuie! Aşa cum ai pierdut nopţi, câte? - nu mai ştii, n-are importanţă -, tot astfel trebuie să-ţi impui să dormi aşa, vreo săptămână, ca să-ţi revii, altfel nu te văd bine.

Daisy: Uşor de zis, greu de făcut. Dacă ai ştii câte idei am aruncat alandala în aceste nopţi!? Măcar nu sunt ordonată!? Ar fi ceva de capul lor, dar trebuie un ochi obiectiv...

Eugene:   Nu-ţi face probleme, pui tu ordine în ele atunci când vei avea ordine şi-n cap, căci acum e vraişte! Uite,  mâncăm bine, căci tot nu-mi place să mănânc singur, îmi arăţi materialele pe care le-ai adus ca de obicei, iar apoi te poţi culca în dormitor. Eu oricum lucrez în sufragerie!

Daisy: Îmi pare rău că te dezamăgesc, dar de astă dată chiar nu am adus nimic. Voiam pur şi simplu să ies, să schimb mediul, să ies din starea de surescitare în care mă aflam şi unde m-aş fi putut duce altundeva decât la tutorele meu, mai ales că v-am găsit revista.

Eugene: Foarte bine ai făcut. Scuză-mă că am uitat că trebuie să vii, dar nici eu nu stau prea bine cu nervii în perioada asta.

Daisy: E lună plină şi toţi lunaticii sunt tulburaţi, au insomnii, inspiraţie, scriu mai mult. Chiar, este adevărat că pregăteşti o surpriză editorială sau mai nou editurile îţi folosesc numele ca să-şi  sporească popularitatea? Doar se poartă, nu!?

Eugene:   Mi-a zis şi Berenger. Interesant! Adică eu nu ştiu nimic, iar lumea fierbe. Dar asta întrece orice logică! Ştii doar că scriu la inspiraţie şi atunci când m-apucă, d-apoi ţin’te , drace!  Scot până şi telefonul din priză. Rămân doar eu şi o voce interioară care mă subjugă, pur şi simplu nu mai sunt eu .

Daisy: Credeam că numai eu simt nevoia de izolare atunci când scriu, dar văd că e o regulă general-valabilă.

Eugene: Nu ştiu dacă e chiar aşa, dar oricum liniştea dinafară dă frâu liber glasului din interior. M-am străduit pe cât posibil să-mi dozez efortul şi, mai ales, să nu pierd nopţile. Cum am pierdut o noapte, cum gata se dezlănţuie furtuna, şi chiar nu aş vrea să am de-a face acum cu un uragan. Şi aşa se apropie un taifun, care se va dezlănţui cu voia sau fără voia mea.

Daisy: Deci până la urmă nu e o alarmă falsă surpriza care se anunţă?

Eugene:   Ştii doar că sunt imprevizibil. Aştept răspunsul Papei şi abia apoi voi vedea ce voi face. În orice caz, voi încerca să fiu cumpătat, deşi anxietatea, obsesia morţii nu-mi dă pace. Iată  un fragment din epistolă!

Daisy (îi ia scrisoarea din mână) : Lăsaţi că citesc eu!  „Pentru ce îmbătrânim? Este asta voinţa lui Dumnezeu? Pentru ce războaie aşa de sângeroase? Pentru ce atâtea dezastre naturale (incendii, inundaţii)? Eu nu am rezolvat nicio­dată aceste probleme!“ Interesant...

Eugene:   Şi, precum vezi, se încheie cu un Post .Scriptum: „Sanctitatea voastră, sunt infinit de anxios“. Esenţa este aceea că : „Lumea fiindu-mi de neînţeles, aştept să-mi fie explicată“.

Daisy: M-aş bucura să găseşti răspuns la această eternă întrebare şi să te linişteşti, dar după umila mea părere, cred că lumea este, precum a profeţit genialul Eminescu  „o enigmă nesplicată”,  „sfinx pătrunsă de-nţeles”. 

Eugene:   Tocmai aici e buba! Aşa cum el n-a înţeles-o, tot astfel n-o-nţeleg nici eu, dar nutresc încrederea ca măcar acum, într-al doisprezecelea ceas, să aflu răspuns!

Daisy: Ce vorbe sunt astea!?

Eugene:   Daisy, omul simte când i se apropie sfârşitul. Eu simt că al meu este aproape !

Daisy: Te rog!

Eugene:   Precum vezi, sunt bătrân şi bolnav. Dar ceea ce mă frământă cel mai mult este această incertitudine. O întreagă viaţă m-am rugat „Doamne, fă-mă să cred!”,  fără să pot avea tăria de a mă ridica deasupra a ceea ce sunt - un umil muritor.

Daisy: Te înţeleg foarte bine, dar ar trebui să nu-ţi mai pui asemenea întrebări.  Îţi faci rău singur, invoci într-un fel Satana din tine, în loc să-L invoci pe Domnul, creatorul...

Eugene:   Creatorul!? Tu te-auzi ce vorbeşti!?

Daisy: Gândurile negative atrag după sine  trăiri negative cu repercursiuni nocive pentru sănătatea trupului şi a spiritului.

Eugene:   Înţelepte vorbe, dar haide să mai şi mâncăm. S-o fi şi răcit. Mănânc când mi-aduc aminte! Nu am ore fixe. Şi să ţi-o spun pe-a dreaptă nici nu am poftă.  Mănânc mai mult în silă şi fiindcă trebuie.

Daisy: Nu e bine, nu e bine deloc.

Eugene:   Iacă lupul moralist. Tu vorbeşti!? Sincer, ai mâncat ceva azi?

Daisy: Un covrig.

Eugene:  Şi eu o cafea, adică o cacao cu lapte!

Daisy: Aunci suntem chit.

Cortina   

 

 

 

 

 

 

 

Actul al III-lea

Motto:  " rog pe nu ştiu cine - sper că: Iisus Hristos."

 

 (epitaf pe mormântul din Montparnasse)

Decor:

Un pat în centru, o noptieră în dreapta sa, o masă în stânga, o uşă lateral dreapta.

(Eugene Ionesco se află în pat şi abia mai poate vorbi)

Scena 1

Eugene, Berenger, Daisy, Marta

Berenger: Şi mai zici să dai crezare vorbelor!? Cine a zis „Verba volant, scripta manent”, mare dreptate a avut!

Daisy: Nu înţeleg unde baţi!?

Berenger: Doar nu vrei să cred că n-ai fost la curent cu ce a păţit maestrul !?

Daisy: !?

Berenger: Aud!?

Daisy:  Ce s - auzi !?

Eugene (deschizând ochii; cu voce slabă): Daisy ...

Daisy: Abia acum am aflat. Dacă nu mă întâlneam cu Marta, chiar că nu ştiam ce se întâmplă. Sunteţi iar bolnav? Nu ştiu, cam palid. A recidivat!?...

Eugene: A venit Poşta? Răspunsul a venit?

Marta: Poşta-n sus, poşta-n jos! De-asta ne arde nouă acum? Ţara arde-n foc şi baba se piaptănă, zău aşa! Dacă insistaţi, poftiţi! (îi dă un plic mare) Dar eu m-am spălat pe mâini!  Nu răspund pentru urmări!

Daisy:  A sosit răspunsul de la Vatican?

Eugene (precipitat, bâlbâindu-se): Deschide repede! Ard de...

Marta: Aveţi febră, n-aveţi voie să vă agitaţi ! A zis doctorul că ...

Eugene (răstit, străduindu-se să articuleze cuvintele): Doctorii!? Nişte şarlatani! Doctorul meu sunt eu, aşa să ştii! N-am nevoie de niciun doctor. Auzi ce neobrăzare, să-mi doseşti corespondenţa!? Da’ aici e vorba de viaţă şi de moarte! Asta nu se trece aşa!

Marta: Chiar acum a venit ! Cred că nici nu s-a uscat cerneala ! (iese)

Eugene (în transă): A venit, în sfârşit, a venit...

 

Scena 2

 

Eugene, Berenger, Daisy, Marta

 

 

Eugene ( deschide plicul şi citeşte cu voce stinsă): „Citiţi Biblia şi muriţi cu seninătate“!  „Papa se roagă lui Dumnezeu să vă ajute“.

Berenger (luând plicul): Şi plicul poartă antetul substitutului Secretarului de Stat al Sfântului Scaun ! Un mare fâs, pardon ... 

Daisy: Dar asta e curată blasfemie! La o asemenea provocare nu se cade să răspunzi aşa! Dar asta dovedeşte o indolenţă de cea mai joasă speţă sau şi mai grav incapacitatea instanţei supreme reprezentate de urmaşul Apostolului Petru de a reacţiona pe măsura...

Berenger: Huo, moaro, că nu eşti la conferinţă!

Eugene (bâlbâindu-se):  Aşteptări mari de la oameni mărunţi! Şi cât de vinovat m-am simţit în toţi aceşti ani!? Mi-am făcut procese de conştiinţă degeaba !

Berenger: Eu v-am spus dinainte să nu vă aşteptaţi la cine ştie ce reacţie din partea unor Scaune!? V-aţi amăgit, probabil, crezând că sunt sfinte! Uite că nu sunt,  aşa că  ar trebui drept răsplată să le trimiteţi o casetă video cu piesa « Scaunele » !

Daisy: Bună  idee! Dar nu cred că-şi vor pierde vremea să-i descifreze sensurile! Ar fi mult prea mult pentru nişte capete luminate ca ale sfinţiilor lor! Au procupări mult mai nobile!

Berenger: Exact! Să răstoarne lumi, să schimbe regimuri, guverne, să disloce aşezări, să fondeze aşezăminte cu scopuri caritabile ale căror substraturi le vom pricepe peste 50, 100, 1000 de ani... (...)

Eugene (bâlbâindu-se):  Nu, nu,  lucrurile nu vor rămâne aşa... (se îneacă în tuse)

(...)

 

Scena 6

 

Eugene, Daisy, Berenger, Marta

 

 

Marta: În sfârşit, a sosit! Poftiţi! (dă plicul maestrului) Imediat vă aduc şi ceaiul de ceapă!  L-am combinat cu coji de nucă (iese)

Daisy (ia plicul): Permiteţi? (citeşte pentru sine)

Berenger: Ei, cum  e!?

Eugene (vlăguit, lui Daisy):   Citeşte!

Daisy: 13 martie 1994,  Jean-Marie Lustiger, cardinal şi ...

Eugene (cu voce slabă):   Da sau ba? 

Daisy (surprinsă, cu voce gâtuită): „Telefonaţi-i secretarului meu, iată numărul, îl însărcinez să vă ofere răspunsul pe care îl doriţi“ (realizând grozăvia) Cum adică!? Ce înseamnă asta? Dacă şi arhiepiscopul... Dar asta e laşitate, dar ce zic eu, nesimţire crasă! Te trimit de la Ana la Caiafa!

Berenger (citeşte peste umărul lui Daisy): Deci v-aţi adresat arhiepiscopului  de astă dată!? Şi acelaşi rezultat! Frumos, n-am ce zice! Interesant mod de a se sustrage dialogului!

Eugene (bâlbâindu-se):  Se spală pe mâini ca nişte laşi... Şi eu, care o viaţă întreagă m-am simţit vinovat că  nu am putut crede în Dumnezeu! (se îneacă în tuse)

Berenger: Bine, dar sanctitatea sa s-ar fi cuvenit să vă dea un răspuns pe măsura talentului, măcar din respect. Iar dumneata ai trăit mereu în incertitudine, ai ars pe rugul îndoielii! Nu, asta nu va rămâne aşa! O să vă răzbunăm, fie şi post-mortem.

Eugene (tot mai rar şi slab):  Te rog, nu-l mai împovăra! Are destule griji, precum vezi... Mor totuşi împăcat cu gândul că am făcut tot ce mi-a stat în putere să stabilesc un dialog cu Dumnezeu prin cei doi  lideri ai creştinismului. Atitudinea lor, refuzul de a dezbate problemele propuse, sunt în deplină concordanţă cu ideea că viziunea mea despre absurdul acestei lumi nu este străină lumii alienate în care trăim! (tuşeşte tare şi începe să tremure)

Daisy: În sfârşit,  mi s-a luat o piatră de pe inimă! Mă bucur că te-ai liniştit!

Eugene (stins): Acum nu mai am nicio îndoială. Chiar speram să nu am dreptate, dar, precum vedeţi, mare dreptate am avut!

Daisy: Dumnezeu este în noi şi nu în afara noastră ...

Eugene (sforţându-se, cu vocea tot mai stinsă): Aş da orice să mă agăţ de speranţa existenţei Lui... Mi-aş renega opera numai pentru a muri împăcat cu certitudinea că...

Daisy: Aţi ţintit prea sus, maestre! Era suficient să priviţi în jur minunea, lumea care ne înconjoară. Niciodată nu e prea târziu să-ntoarcem faţa către Dumnezeu!

 Eugene:  E târziu, foarte târziu... (lasă capul într-o parte şi închide ochii)

 

(Daisy şi Berenger rămân încremeniţi de o parte şi de alta a patului)

 

Marta (intră cu ceaiul, speriată ; scapă jos cana care se sparge cu zgomot strident) Dumnezeule! Lumânarea! (aprinde o lumânare ce se afla în spatele noptierei şi i-o pune între mâinile împeunate)

 

(Daisy cade în genunchi plângând înăbuşit)

 

Berenger: Dumnezeu să-l ierte !

Marta: Să-i fie ţărâna uşoară !  Bun şi mare om... a fost!

 

Sfârşit

 

 

 

2. Spre necunoscut

 

PERSONAJELE:

FLORICA- o femeie la 40 de ani, cu ochi căprui, părul şaten

LENUŢA- o femeie grasuţă la 50 de ani

MOŞ NAE – un bătrân trecut de 80 de ani

ANTONELO - un bărbat brunet la 35 de ani, tuns scurt, cu ochelari maro, cămaşă albă şi costum negru.

GHEORGHE- soţul Floricăi la vreo 45 de ani, nebărbierit, cu părul vâlvoi

VETA – la 70 de ani, soacra Floricăi

IONEL şi MARIA – fiul şi fiica  Floricăi şi ai lui Gheorghe 

 

 

TABLOUL I

 

Florica, într-o rochie înflorată şi cu un batic pe cap, iese din casă.

Pe drumul pietruit din faţa casei Floricăi trece Lenuţa îmbrăcată într-o fustă şi o bluză de culori închise.

LENUTA: (se opreşte în faţa porţii) – Neaţa, fă Florico!

FLORICA: (se apropie de poartă) – Neaţa, fă Lenuţo! Ce gând te aduce pe la mine?  (deschide poarta şi iese în drum).

LENUŢA: Iaca merg la prăvălie să cumpăr câte ceva.

FLORICA:  Fă, nu se mai zice prăvălie! Suntem în democraţie. I se spune „Butic”!

LENUŢA:  Am auzit că ai de gând să pleci în străinătate... E adevărat?

FLORICA: Dar de ce mă întrebi?

LENUŢA:  Uite aşa! (îşi pune mâinile în şold ) Nu că aş fi curioasă, dar vreau să ştiu!

FLORICA: Apăi, nu ne mai descurcam cu banii. Toate s-au scumpit...

LENUŢA:  Au pus ăştia impozite şi taxe de nu le mai şti numărul...

FLORICA: Vai de mamă de om!

LENUŢA:  Credeam că ne-a pus Dumnezeu mâna pe cap că am scăpat de CAP!

FLORICA: Ne-au dat pământul, dar cu ce să-l lucrăm?

LENUŢA:  Eu stau cu porumbul în hambar de trei ani şi nu mi-l ia nimeni.

FLORICA: Cică aduc unul mai bun  din Turcia!

LENUŢA: Poate că Bărăganul lor e mai roditor! Pe al nostru au rămas doar scaieţii şi ciulinii.

FLORICA: Dracu-i ştie ce au de gând cu ţara asta!

Pe drum se apropie Moş Nae, un bătrânel trecut de 80 de ani, sprijinindu-se în bastonu-i lustruit.

MOŞ NAE: Bună dimineaţa fetelor!

FLORICA şi LENUŢA: (în cor) Bună să-ţi fie inima, Moş Nae!

Bătrânul se opreşte lângă ele zâmbind.

MOŞ NAE:  Inima e bună şi tânără numai că... mădularele au cam ruginit şi am rămas numai cu râvna la aşa femei frumoase!

FLORICA: Ptiu, Moş Nae, îţi zboară gândul numai la prosti!

LENUŢA: Om bătrân cu mintea după fuste!

MOŞ NAE:  Dacă doar mintea mi-a mai rămas... Restul s-a atrofiat!... Dar ce vorbiţi voi aici? V-aţi apucat de politică?

LENUŢA: Dă-o încolo că ne mint  parlamentarii ăştia din patru în patru ani!

MOŞ NAE:  E prost cine ascultă, nu şi cine minte!

LENUŢA: Ai auzit că Florica pleacă în Spania?

FLORICA: Lenuţo, nu în Spania, în Italia plec!

MOŞ NAE:  În aia de seamănă cu o cismă?

FLORICA: Acolo Moş Nae!

MOŞ NAE:  Şi de ce tocmai acolo? E mai aproape?

FLORICA: E limba mai uşor de învăţat!  Seamănă cu a noastră!

MOŞ NAE: Şi crezi c-o s-o înveţi?

FLORICA: Chiar aşa proastă mă crezi!?

LENUŢA: Am auzit că bărbaţii italieni sunt bruneţi şi arătoşi!

MOŞ NAE:  (zâmbeşte iranoc) Cam ca ţiganii noştri!

LENUŢA: Florico, poate îţi găseşti vreunul pe acolo şi-l laşi dracului pe Gheorghe!

FLORICA:  (ofensată) Fă, eu nu-mi las bărbatul şi copiii pentru un broscar.

MOŞ NAE: Când te-ai întoarce în sat ce-ai să-ţi mai dai în petec! O să vorbeşti cu noi numai italieneşte! Ha, ha, ha!

LENUTA: Să-mi spui şi mie cum se zice „porc” în italiană!

MOŞ NAE:  Ca să-ţi strigi bărbatu’ când se îmbată!?

Se aude motorul unei maşini, apoi se opreşte. Se apropie  Antonelo.         

MOŞ NAE: (îşi răsuceşte tacticos mustaţa) Ehe, aşa domn n-a mai trecut prin satul nostru de patru ani când nea cerut votul!... Bănuiesc că sunteţi domnul senator…

ANTONELO: Tataie, nu-s parlamentar. Sunt om de afaceri! Mă numesc Antonelo şi caut localitatea Plaiul Dacilor.

MOŞ NAE:  Apoi ai nimerit taman unde trebuia!

ANTONELO:  O caut pe doamna Florica Gerulo.

FLORICA : (surprinsă) Eu mi-s! Aveţi vreo veste pentru mine?   

LENUŢA: (curioasă) Sunteţi italian şi vorbiţi româneşte?

ANTONELO: Am fost român. (surâde misterios) Acum sunt şi una şi alta, după caz!

MOŞ NAE:   (ispititor, cu îndoială) Ăsta-i numele tău de la Agenţie?

ANTONELO : (aruncându-i moşului o privire tăioasă) Moşule, miroşi a colivă! Vezi  că te caută de zor domnişoara cu coasa!

MOŞ NAE:   Ptiu, afurisit om! N-ai vrea să mă însoţeşti? Poate pe mine nu mă place că sunt zbârcit, domnişoara aia o vrea unul mai arătos ca tine!

Antonelo întoarce spatele bătrânului şi o priveşte pe Florica din cap până în picioare.

ANTONELO : Am primit o solicitare la Agenţie din partea dv.

FLORICA : (precipitandu-se) Da, da! Vreau să plec în Italia!

ANTONELO : (puţin dezamăgit) Credeam că sunteţi mai tânără...

LENUŢA:  Acum e în haine de ţărancă. Munceşte femeia.

MOŞ NAE: Dar să vezi ce bine arată când se aranjează! N-o să vă faceţi de ruşine cu ea pe drum!

LENUŢA:   E femeie puternică, ia taurul de coarne şi-l răsuceşte mintenaş!

ANTONELO : Nu mă îndoiesc de forţa ei... Se vede că-i muncită…

FLORICA : Se vor mândri italienii cu mine!

MOŞ NAE:  Doar n-o să te bage la fabrică, tot la munca câmpului te vor pune!

ANTONELO : Veţi avea parte de o muncă mult mai uşoară... N-o să mai mirosiţi a balegă!

MOŞ NAE:   O să miroasă a căcat!... Am auzit de la o nepoată de-a mea că spală la cur un handicapat de 90 de ani.

LENUŢA: (lovindu-se cu palma peste frunte) Vai de tine, Florico!

ANTONELO : (cu calm; încurajator) Nu-i chiar aşa... Va fi doamnă de companie!

LENUTA: Fă, proasto, a dat norocul peste tine! Ai să însoţeşti o bătrînă la piaţă, la plimbare, la film…

MOŞ NAE:   (fredonând) M-a făcut mama oltean

             Sunt mafiot italian,

             Port căciulă de-astrahan

             Şi pistol sicilian.

             Cin’ se ia cu mine bine

             Îi dau o bucat’ de pâine ,

             Cin’ se ia cu mine rău,

             Îi dau un glonţ în scăfârlău!

LENUTA: Măi, Moş Nae, fi şi mata serios! Antonică ăsta a venit la Flory cu treburi serioase!

ANTONELO : (neglijează şotiile bătrânului şi continuă pe un ton serios) Marţea viitoare să fiţi gata de plecare! Să aveţi buletinul la dv. şi câteva haine de schimb. Să nu uitaţi cei 1000 de euro pe care îi datoraţi Agenţiei. Să fiţi la ora şapte dimineaţa la municipiu în faţa parcului de lângă prefectură!

FLORICA : (emoţionată) Vă mulţumesc din suflet domnule! Sunteţi salvarea familiei mele!

Antonelo salută şi se îndreptă spre maşină. Se aude un huruit de motor ce se pierde treptat.

LENUŢA: Florico, dacă o să-ţi meargă bine, să mă chemi şi pe mine la anul!

MOŞ NAE:  Hm!... Mie nu-mi prea miroase a bine...          

LENUŢA: Ţie îţi miros băşinile de le târi după tine!... (cu trufie) Ia mai lasă-ne în pace! Suntem în democraţie, a trecut vremea voastră!

MOŞ NAE:  Apăi Florico, să fie într-un ceas bun! (şi se depărtă agale folosindu-se de bastonul său)

 

 

TABLOUL  II

 

O cameră ţărănească astfel aranjată: o cuvertură ţesută pe peretele din spate, un pat de lemn în dreapta, o uşa în stânga ce dă în dormitor, o masă rotundă joasă, de pe timpuri şi cinci taburele (scăunele) în jurul său. La masă se află cei doi copii (un băiat şi o fată) iar mama le pune ciorbă în nişte castroane.

Pe uşă pătrunde Gheorghe, soţul Floricăi, ameţit de băutură. Femeia se ridică dojenitoare de la masă.

FLORICA : Acum se vine măi bărbate? În loc să-mi dai ajutor la treburile gospodăreşti, umbli la cârciumă cu toţi beţivii.

GHEORGHE: (împleticindu-i-se limba) Am stat cu băieţii de vorbă. Hâc! Poate găsesc pe undeva de lucru. ( se aşează clătinându-se pe un scaun)

FLORICA : În loc să drămuieşti banii de pe şomaj îi laşi la barul lui Vasile!

 Femeia îi pune dintr-o oală ciorbă într-un castron.

GHEORGHE : Ce-i asta? (strâmbă din nas)

FLORICA : Fasole! De unde să-ţi dau carne?

GHEORGHE: La cantina şantierului...

FLORICA : Du-te acolo dacă nu-ţi place mâncarea mea!

IONEL: Mamă, eu am terminat. Mai ai şi felul doi?

FLORICA : Ionele, dacă vrei lapte... Şi tu Maria...

MARIA: (tristă)Eu nu mai vreau nimic!

FLORICA : (către copii) Duminică tăiem un puişor şi facem o friptură cu mujdei.

Cei doi copii trec în dormitor.

Pe uşă intră Veta, soacra Floricăi.

VETA: Iar te îmbătaşi Gheorghe?... Fiţ-ar băutura dracului să-ţi fie! Muierea ta se speteşte să vă ţină pe toţi şi tu umbli brambura!

GHEORGHE : Ia mai lasă-mă mamă! De supărare m-am ameţit!

VETA: Şi eu am supărările mele şi nu miros a trăscău. Eu ameţesc de treburile de care nu-mi mai văd capul... Pentru mâine ţi-am găsit de lucru la pădure la Matei. În răsăritul soarelui să-i fi la poartă!

GHEORGHE :Muiere, ia adu sticla cu rachiu să sărbătorim!

FLORICA: Las’  că sărbătoreşti după muncă, nu înainte.

VETA: Să nu-mi ziceţi mie Veta dacă nu vă scarmăn pe amândoi cu mătura dacă mai bea ceva în seara asta. Doar apă!

GHEORGHE : Hâc! Mamă, ce înapoiată eşti! Hâc! N-ai auzit că de apă rugineşte stomacul!?

Maică-sa îi dă o palmă peste cap.

VETA: Deaia eşti roşu de băutură că ţi-au ruginit mădularele?

GHEORGHE : Mai bine venea tata... Cu el mai cinsteam o cinzeacă...

VETA: De unde să vină Gheorghe? Din cimitir?

Gheorghe îşi dă o palmă peste frunte.

GHEORGHE : Aoleu, am uitat că e mort!... Ai putea să-i dai ceva de pomană... Că-mi e sete!

FLORICA: (fermă) Apă!

GHEORGHE : Aia s-o bei tu!...  Dacă am ajuns să beau apă, chiar că sunt beat... Mă duc să mă culc...

Bărbatul se ridică de la masă şi se îndreaptă către dormitor.

VETA: Florica are să-ţi dea  o veste!

GHEORGHE : Ce să fac cu ea? Şi aşa îmi e cald! Hâc! Mai bine-mi dă un cojoc la iarnă!

VETA: Să te vadă tacto în ce hal arăţi…

GHEORGHE : Bre, hâc! Şi lui îi plăcea să bea! A doua zi se dregea cu vin sau, hâc… cu zeamă de varză!

VETA: (cu nostalgie) Săracul de el. A fost un bărbat bun, muncitor şi iubitor!

GHEORGHE : Şi cand bea nu te certa…

VETA: Dacă azi se îmbata cu ţuică, mâine se dregea cu vin în loc de apă! Dar asta doar iarna!

GHEORGHE:  Uf! Ce frige pe gât!

VATA: Dacă Florica pleacă în Italia, tu să pleci pe şantier! Trebuie să strângeţi bani ca să  tencuiţi şi să zugraviţi casa pe care v-am ridicat-o cu răposatul.

GHEORGHE: Şi copiii?

VETA:  Nu-i treaba ta! Mă descurc eu.

GHEORGHE:  Fă muiere, să dea dracul să te încurci cu vreunul pe acolo că… Hâc!

VETA: Nesimţitule, aşa muiere n-o să mai gaseşti de-ai căuta prin lumea întreagă!

FLORICA: Mamă soacră, o să-mi fie dor de copii şi de voi.

GHEORGHE: Hâc! Câteodată şi de mine! Hâc! (se apropie clătinându-se de masă) Adu o litră să ne cinstim!

FLORICA: Mâine, bărbate. (îl împinge uşor către uşa dormitorului)

GHEORGHE: (clătinându-se) Doar o juma ca să mă dreg!

FLORICA: Iţi aduc zeamă de varză!

GHEORGHE: Aia s-o bei tu…. Hâc! Te iert pentru jignire. Şi asa esti pe picior de plecare din Plaiul Dacilor. Dea Domnul să fie bine! Hâc!

VETA : Du-te la culcare!

GHEORGHE: (se sprijină de perete) Hopa! Credeam că e cutremur... Se cam clatină pereţii... E casa cam bătrână... Musai ne mutăm în cea nouă! 

Gheorghe intra în dormitor.

FLORICA: Lasă-l mamă soacră, s-a îmbatat de supărare. În ţara asta găseşti  cu greu de lucru.

VETA: Din beţie se trezeşte omu, din prostie e mai greu.

FLORICA: Ca de obicei mâine o să-i fie ruşine când o da ochii cu dumneata...

VETA: Florico, să ai grijă de tine să nu te îmbonăveşti. Printre străini o să-ţi fie greu.

FLORICA:  Şi vouă fără mine.

VETA: Copiii o să-ţi duca dorul, dar o să ne descurcăm noi. Aici suntem printre ai noştri că vorbim aceeaşi limbă. De tine va fi vai şi amar, dar să nu disperi fata mea, fiindcă tu eşti muncitoare şi curată şi familia la care vei merge poate va avea frică de Dumnezeu şi nu te va trata ca pe o slugă.

FLORICA: Of,  dacă aşa ne-a fost scris de la Domnul.

VETA: Nu Domnul e de vină, ci împieliţaţii care ne-au distrus ţara…  Acum du-te la culcare că strâng eu masa… Şi de mâine să te scoli şi tu mai târziu, că cine ştie ce-ţi va pătimi sufleţelul pe meleaguri străine, spre necunoscut…

(Florica pătrunde în dormitor şi Veta, lăcrimând şi oftând îndurerată, începe să strângă resturile de pe masă).

 

SFÂRŞIT

 

[Vasilisia Lazăr]

Voturile d-voastră le voi afișa aici când se va încheia perioada de votare. Până atunci aștept notarea d-voastră la adresa de mail [e-mail].

[Vasilisia Lazăr]

BIDULESCU CONSTANTIN a votat dramaturgia astfel:

1 – 9

2 – 6

[Vasilisia Lazăr]

ADRIAN MONDEA a votat dramaturgia astfel:

1 – 10

2 – 9

[Vasilisia Lazăr]

CRISTINA CREȚU a votat dramaturgia astfel:

1.- 9

2.- 8

[Vasilisia Lazăr]

ZARRA a votat dramaturgia astfel:

1----10p

2----8p

[Vasilisia Lazăr]

VALERIA MERCA a votat dramaturgia astfel:

1.   9

2.   6

[Vasilisia Lazăr]

MELANIA BRICIU-ATANASIU a votat dramaturgia astfel:

• Scrisoare către  „Sfântul Scaun” (fragmente) – 9
•  Spre necunoscut – 7

[Vasilisia Lazăr]

MIHAELA CHITIC a votat dramaturgia astfel:

1) – 10

2) – 9

[Vasilisia Lazăr]

ELENA AGIU-NEACȘU a votat  dramaturgia astfel:

1 (7 pt.)

2 (6 pt

[Vasilisia Lazăr]

POP DORINA a votat dramaturgia astfel:

Nr.1 - 9

Nr.2 - 8

[Vasilisia Lazăr]

LAURA HUBATI a votat dramaturgia astfel:

1 – 9

2 – 9

[Vasilisia Lazăr]

CORINA MILITARU a votat dramaturgia astfel:

1. – 9

2. – 8