Călător în caruselul destinului

[giurgiu maria]

,, La început soarta m-a ispitit să mă aducă unde dorea ea, trimițându-mi visuri roz cu iubiri de poveste, cu aventuri și călătorii nesfîrșite până la capătul pământului, în împărății unde laptele și mierea se revarsă în valuri dulci aurii, în cascade diafane, promițându-mi că le voi avea la degetul mic pe toate, dacă voi avea curajul de a mă urca pe aripile caruselului timpului.
În visele acelea ademenitoare abia ce se ivea vreun zmeu fioros care-mi luase urma și ajungea la un pas de a mă înhăța, când caruselul salvator era mereu pe aproape și agățându-mă de vreuna din roțile sale mă săltam pe aripile-i cu pene moi catifelate și mă purta spre înălțimi albăstrii pictate cu raze aurii și puberi din stele, departe de gura larg deschisă, plina de colți fioroși ai bestiei ce m-ar fi transformat în mii de fărâme. Ce mai! destinul îmi tenta iubirea de viață și de aventură cu promisiuni irezistibile, cărora mintea mea cea înflăcărată a cedat fără rezerve intrând cu tot avântul în caruselul destinului și abandonându-mă capriciilor sale schimbătoare precum starea vremii.
De atunci, agătată de roata norocului, la fiecare învârtitură și cotitură a clipelor și a rotației stelelor, m-am regăsit uneori când reușeam să mă cațăr pe coama capriciosului purtător al destinului meu sus, sus atingând torțile celui de-al șaptelea cer, când în cădere liberă până când în cele din urmă, caruselul neobosit în continua-i cursă mă aducea sub tăvălugul bezmetic și mă strivea nemilos făcându-mă una cu întunericul și deznădejdea. Uite așa, se joacă cu viața mea vicleanul, de când m-a prins captivă în cursa lui bezmetică pe cărările vremii și odată cu mine tot ceea ce e parte din viața mea, mă precede în inexorabila cursă.”
Astfel de cugetări frământau sufletul Mirandei de când se băgase sub plapumă în singurătatea camerei din casa unde de curând își găsise adăpost, după ce părăsise domiciliul conjugal și ele nu făceau altceva decât să țină la distanță somnul ce ar fi fost o binecuvântare după multe nopți zbuciumate. Se strădui să nu mai cugete și să se lase îmbrățișată de brațele lui Morfeu,însă gândurile năvăleau roiuri, împânzindu-i mintea. Partea bună era că totuși gândurile erau calme și senine de această dată. Se eliberase de zbuciumul furtunilor din sufletul său de dinaintea plecării.
Era o femeie tânără, se căsătorise în urmă cu patru ani cu Victor. Se cunoscuseră la mare la Vama Veche cu cinci veri în urmă. Ea venise într-o scurtă vacanță la mare împreună cu un grup de prieteni, toți studenți ca și ea la universitate în București. Ea era studentă la Psihologie în ultimul an. Veniseră la mare echipați pentru a dormi pe plajă în corturi, hotelul constituind un lux prea costisitor pentru bugetele lor de studenți. Ea cu Giorgina prietena și colega ei dormeau în cortul comun de două locuri. În una din acele seri era un concert pe plajă și pentru că făcuse o insolație și nu se simțea deloc bine,a decis să rămână în cort să se odihnească. Giorgina dorise să renunțe la concert și să rămână cu ea, însă la insistențele sale cedase în ultimul moment și plecase la concert cu ceilalți prieteni. Din grup ea era singura care nu mersese, luase două aspirine sperând că va ceda durerea de cap ce o chinuia și frisoanele și se băgase în sacul de dormit. În cele din urmă o luase somnul și la un moment dat se trezește alertată că cineva în bezna nopții intrase în cort și o pipăia. Somnoroasă, a crezut în primul moment că s-a întors Giorgina și îi șoptește pe jumătate adormită:
-Giorgi, vezi că ai greșit sacul! Al tău e puțin mai în dreapta!
Privea prin crăpăturile ochilor silueta tăcută, ce se mișca ciudat, haotic în timp ce continua să bâjbâie și deodată a izbit-o un miros grețos de alcool care a făcut-o să se trezească de-a binelea și străpungând întunecimea cu simțurile în alertă, a dat un țipăt teribil văzând că intrusul era de fapt un bărbat și pe deasupra beat criță. Insul, nesigur pe picioare se împedică și cade peste ea care încerca febrilă să se elibereze din sacul de dormit fapt ce a făcut-o să urle înspăimântată cât o ținea gura.
Insul năucit boscorodea cuvinte neinteligibile și în acel moment pânza cortului este dată în lături și lumina unei lanterne în mâinile unei siluiete masive ce acoperea intrarea cortului o orbi și în acelaș timp o paraliză amplificându-i spaima. Insul beat este îndepătrat de pe ea cu brutalitate de brațele vânjioase ale noului venit și scos afară din cort Dându-i-se astfel răgazul necesar pentru a se elibera din sacul de dormit și a se îmbrăca în grabă mare.
În timpul acesta asculta alertată vocile de afară:
- Ticălosule! Bețivane! E cortul tău ăsta? Iar ți-ai băut mințile și rătăcești ca un bezmetic prin corturile altora, că nu mai știi pe ce lume ești?
- Sc...scuzzămă Vvvictor! Ăsta e ccortul meu și nnu știu ccine doarme accolo! Ccred că e o fată!
- Cretinule! Ăsta nu e cortul tău! În acel moment Miranda care reușise să se îmbrace, iese afară din cort și privea năucită cum acel om voinic îl zgâlțâia de zor pe intrus, încercând să-l facă să stea în picioare, fapt greu de realizat căci se părea că picioarele cretinului nu-l ascultau deloc, fiind beat criță.
Cel chemat cu numele de Victor se întoarce amărât către ea și-i zice:
-Vă rog să-l scuzați dmnișoară pe această pacoste de prieten al meu, pentru cum v-a inoportunat, că nu știa ce face. E beat criță și a greșit cortul.
- Îmi dau seama că aveți dreptate! M-a speriat îngrozitor!
- E și vvina ta ccă mmai lăsat singur! Vvreau să mă cculc!
Se bagă în vorbă cretinul. Celălalt oftează exasperat și-l repede
- Să știi că eu nu-s dădaca ta Ioane! Bagă-ți mințile în cap bețivane și dute să dormi în cortul tău!
- Nnu-l găsesc! Ccredeam că e ăsta!
- Iată-l colo tâmpitule!
Îi arată celălalt cu degetul, un grup de corturi pe partea opusă de plajă și-l împinge într-acolo.
După toată pățania, Mirandei îi venea să râdă asistând la scena dintre cei doi.Victor se întoarce jenat spre ea zicându-i:
- Îmi cer mii de scuze domnișoară, încă o dată! Mă numesc Victor Poienaru și mi-e rușine de prostia lui Ion căci așa se numește năucul acela. E un om de treabă, când nu i se întâmplă să-și bea mințile ca în noaptea asta. Vă invit mâine, la o cafea și o prăjitură dacă veți avea bunătatea să acceptați, ca să spălăm rușinea din astă seară...
- Miranda, Miranda e numele meu domnule Victor!
- Ar fi pentru mine o mare favoare, dacă m-ați chema simplu, Victor, fără domnule.
- Bine! Victor!
- Așa e mai bine! Acum trebuie să mă asigur că Ion nu greșește iar cortul și trebuie să-l urmez, însă țin să ne vedem mâine Miranda. În final dacă el nu greșea cortul nu aveam eu deosebita plăcere de a cunoaște o fată atât de încântătoare.
Murmură Victor cu o voce baritonală, foarte seducătoare. El se îndepărtează repede și ea se întoarce în cort, cu mintea deja plutind pe norișori pufoși, roz căzută într-un vis euforic, cu ochii deschiși care îi topise toate neajunsurile, incluse durerea de cap și spaima ce o trăsese cu câteva minute mai devreme. Deodată noaptea înstelată începu să-și cearnă farmecul irezistibil peste sufletul fetei și viața începu să-i pară deodată minunată, incitantă și plină de surprize nebănuite la fiecare cotitură a timpului.
Giorgina sa întors de la concert destul de târziu în acea noapte, însă ea a continuat să se legene pe vise înaripate fără să se trezească până la ziuă.
Dimineața devreme, o rază temerară a reușit să se strecoare prin deschizătura îngustă a cortului și îi gâdila fără astâmpăr genele lungi negre, catifelate făcând-o să clipească alene și să se întindă asemeni unei feline adormită încă pe jumătate. După ce se destinde în semiobscuritatea cortului, se scutură de toropeala somnului, ieși afară făcând câteva mișcări de înviorare, lăsându-se îmbrățișată de răcoarea dimineții de vară și sărutată de razele călduțe ale soarelui matinal.
Ziua se anunța frumoasă și o tenta cu ispite încă de la primele ore. Pentru un bun început decise să-și facă o cafea pe ochiul unic al buteliei portabile și își încropi în grabă un mic dejun frugal cu ouă și cașcaval. Se îndreptă către intrarea cortului s-o cheme pe Giorgina însă se răzgândi văzând-o cufundată încă într-un somn adânc din care nu o trezise nici mirosul îmbietor al cafelei și al pâinii prăjite. Își bea cafeaua și mănâncă visătoare, fredonând ușor o melodie la modă, apoi se îndreaptă către malul mării în costumul de baie albastru și desculță avântându-se decisă în undele răscolite de briză, destul de reci la acea oră matinală. Începu să taie undele înotând cu mișcări grațioase lăsându-se străbătută cu voluptate de fiorii contactului cu răcoarea apei.
La acea oră de-a lungul plajei se vedeau doar câțiva turiști care ieșiserăsă profite de razele binefăcătoare ale soarelui ce abia începuse să se înalțe la orizont, de răcoarea dimineții și de liniștea de pe plajă.
După ce făcu câteva ture de înot în undele mării, Miranda ieși pe plajă și se îndreptă către un pâlc de stânci care din depărtare păreau niște spinări de monștri marini ce se încălzeau la soare și se întinde pe una din acele pietre uriașe să se bucure de căldura primelor raze ale dimineții.
Stătea astfel relaxată de puțin timp și briza împreună cu razele jucăușe îi zbiceau pielea udă și părul răvășit peste ovalul minunat al feței și peste verdele smaraldin al ochilor cu punctișoare aurii care atunci când se pierdea în visare îngustându-i o făcea să semene cu o felină dormitând languros la soare deși simțurile îi rămâneau mereu treze. Părul lung de culoarea mierii și-l strânse într-un elastic în vârful capului descoperindu-și astfel gâtu cu linii grațioase, când deodată tresare simțindu-se privită. Deschide ochii și la piciorul stâncii zărește o siluetă bronzată dăltuită parcă în stâncă asemenea statuii lui Apolo, însă era o statuie vie pe care șiroia încă apa sărată a mării, de unde posesorul ei se metamorfozase. Era Victor cel care o privea în tăcere admirativ cu ochii mari negrii, cu priviri vulturești, cu părul negru scurt ce-i cădea pe frunte în șuvițe umede, pieptul lat și umbrit de părul ondulat și umed, desculț și doar slipul negru îi acoperea coapsele puternice desenându-i corpul perfect ce emana o vigoare și o virilitate aproape sălbatică care pe ea reușea să o tulbure mult și simțea cum stomacul îi se strânse invontar ca în apropierea unui animal de pradă primejdios de care care se temea însă în mod fatal se simțea și atrasă.
Privirea aceea îndrăzneață a lui îi dădea cine știe de ce un sentiment de stânjeneală involuntară și ar fi dorit să-i ceară să nu o mai privească în felul acela însă nu o făcu. Se întoarce către el și îi spune cu un ton un pic ironic:
- Bună dimineața domnu Victor! Dacă cumva ești iar în căutarea prietenului dumitale să știi că de această dată nu l-am zărit prin împrejurimi.
-Bună dimineața Miranda! Nu după Ion mă uit eu. Dimpotrivă! Am rămas vrăjit de frumusețea ta ! Abia acum la lumina soarelui observ cât ești de frumoasă. Te-am zărit de departe și nu te recunoscusem în frumoasa Venus ce răsărea din valuri odată cu soarele, până când fermecat de grația cu care tăiai valurile și apoi cum ai ieșit din apă m-am apropiat hoțește și am descoperi că în acest corp de Veneră te ascunzi dumneata. Aseară mi se pare că ne puseserăm de acord să ne tutuim. Se poate?
Zicând acestea el se cățără pe stânca apropiată de a sa cu mișcări zvelte și se așeză rezemat într-un cot privind-o admirativ ceea ce o făcea să se simtă intimidată și stingheră până într-acolo că ar fi dorit să se îndepărteze și să se refugieze în solitudinea și pacea pe care venise inițial s-o caute. În ciuda faptului că ar fi preferat să nu-i fi fost tulburat confortul ce-l simțise înainte de apariția lui îi răspunse, închizând ochii și încercând să pară relaxată, prefăcându-se indiferentă de apropierea lui:
-Sigur! Fă-te comod!
Va urma.

[Corina Militaru]

Început de roman? Frumos, dar trebuie revăzut. Sunt destule scăpări, repetiții, câteva probleme cu timpul verbelor și-i păcat, zic eu, să nu-l perii puțin. I-ar crește valoarea!

Cu prietenie,

[Giurgiu Silvia]

Promite frumos povestea ta! Astept continuarea!

[giurgiu maria]

Mulțumesc frumos doamna Corina Militaru! Voi revedea textul! Cu multă prietenie și prețuire.

Mulțumesc frumos Silvia! Cu mult drag te aștept.

Mulțumesc frumos de semnul de lectură doamna Angi Cristea!  Cu prietenie și prețuire.

[Ion Lazăr da Coza]

Un început de roman a la Sandra Brawn...

Însă multe greșeli de redactare, gramaticale, de construcție a frazelor...

Mai multă transpirație!

da Coza

[giurgiu maria]

Mulțumesc  domnul da Coza cumultă prețuire! Mă voi strădui mai mult.