Un roman poliţist convingător

 

            „Interesul nostru pentru literatura poliţistă autohtonă a fost atât de redus, încât acum, în faţa raftului cu romane poliţiste, recunoaştem doar nume precum Agatha Christie, Raymond Chandler, Arthur Conan Doyle şi nu putem spune un nume de autor român de roman poliţist.

            În pofida diferitelor încercări de a discredita acest gen, romanul poliţist are o valoare literară şi merită citit, constată recent Şerban Tomşa. „Avem autori de romane poliţiste care merită tot respectul, care au dat opere remarcabile din punct de vedere artistic, a căror lectură se face cu foarte mare plăcere: Rodica Ojog-Braşoveanu, George Arion, Haralamb Zincă, Horia Tecuceanu, Olimpian Ungherea, Petre Sălcudeanu.”  La aceste nume de autori români de romane poliţiste onorabile specialiştii mai adaugă pe: Şerban Mărgineanu, Bogdan Hrib, Emil Simionescu, Oana Stoica Mujea, Olimpian Ungherea, nume cărora li se adaugă cel al poetei şi prozatoarei Gina Zaharia cu Promisiunea de joi. Cartea aci în discuţie are toate ingredientele canonice ale speciei şi, ca orice scriere poliţistă care se respectă‚ ţine trează,  pe tot cuprinsul ei, atenţia şi curiozitatea cititorului. S-ar zice că avem de-a face cu un conglomerat uriaş de protaze în lanţ care pregătesc o apodoză pe cât de scurtă pe atât de explozivă. Acţiunea este alertă şi toate amănuntele îşi au rolul lor bine determinat în economia cărţii, nimic nefiind fortuit ori introdus spre a umple paginile, chiar şi atunci când e vorba de pasaje care ating frumuseţea poemelor în proză, de parcă prozatoarea n-ar vrea să se uite că ea e poetă în primul rând. Vorbind de o doamnă dispărută dintr-un sanatoriu sibian şi găsită lângă cascada din Zăvoaia, autoarea notează:

            „Era o pasăre pe rugul fricii de a nu pieri sub haosul neîncrederii în sine, de a nu se dezorienta la răscrucea din suflet”. Nu mai puţin convingătoare e şi fraza finală a incitantei cărţi: „Într-un colţ al camerei tremurau câteva pânze de păianjen peste tăcerile arse pe rug.”

           Mai mult decât în alte tipuri de roman, cel poliţist zugrăveşte cu lux de amănunte aparenţele indivizilor şi ale societăţii spre a le smulge şi a le dezminţi când te aştepţi mai puţin. Personajele nu sunt deloc ceea ce par sau vor să pară. Într-o lume a minciunii, măştile sunt smulse mai devreme sau mai târziu spre a descoperi secrete hidoase şi multă promiscuitate acolo părea să troneze armonia. Firul aşa-zis poliţist al naraţiunii rămâne de multe ori un pretext spre a zugrăvi aspecte ale societăţii în care morala e doar mimată şi cei angrenaţi în fluxul epic se dedau la jocuri duble cu mize dintre cele mai meschine şi mai murdare. Crima face şi ea parte din această sarabandă a salvarii aparenţelor. [...]

           Un procedeu sau o găselniţă de efect este cel al romanului în roman. Profesorul de geografie, Ştefan Deleanu, tocmai lucrează la romanul monografic Pictorul din Ardeal, manuscrisul său care va fi sporit şi după trecerea la cele veşnice a artistului de succes fiindu-i de real folos anchetatorului care-şi ia în serios rolul de Hercule Poirot român. Din acest roman în ramă autoarea cărţii citează pasaje semnificative, punându-l pe comisar să le citească, ori rezumând ea, acolo unde e cazul, prilejul rimând cu un elogiu implicit adus trudnicei şi anonimei arte a scrisului în care realitatea şi ficţiunea fac împreună una dintre cele mai bune şi mai frumoase case.”

                                                                                                         Ion Roșioru

 

 

Vizualizări: 543

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am citit (și) acest roman polițist, scris de tine, Gina, și pot spune că am găsit în el toate ingredientele (scriitură curată, artistică, suspans etc.) ce-au dus la succes! Felicitări și multe realizări pe mai departe!

Vreau să mai subliniez o latură a cărții - redactarea excelentă. Personal, nu cumpăr/citesc nimic printat dacă nu e corect redactat(ă)!

De apreciat coperta - foarte sugestivă!

Drag,

da Coza


Da, eu le-am scris după ce am citit romanul, n-am secretari, sunt un om obișnuit cu răspunsuri în limita cunoștințelor acumulate! M-a distrat răspunsul tău și după cum îmi este felul voiam să răspund: Nu, dragă Gina, a scris Sfântul Duh! :)

Cu drag!


gina zaharia a spus :

Dragă Mihaela, dacă aceste rânduri vin de la tine, mă bucur tare mult! Știu că este al doilea volum citit de tine, și, adevărat, prefața d-lui Ion Roșioru vine în întâmpinarea cititorului cu detalii.

Mulțumesc mult!

Mihaela Suciu a spus :

Dragă Gina, este al doilea roman polițist scris de tine și pe care-l citesc. Acesta mi se pare mai dens, are o acțiune mult mai rapidă și cu răsturnări de situații neașteptate. Ion Roșioru face rezumatul romanului în prefață și recomand cititorilor să o citească după lecturarea romanului pentru păstrarea suspansului. Mi-a plăcut și te felicit!

Felicitari, Gina!

Dragă Gina,

Azi a sosit cartea poliţistă "Promisiunea de joi" acasă la mine. Am gasit-o în cutia poştală şi am început s-o citesc... Te felicit din toată inima pentru acest roman poliţist plin de suspans, de cuvinte metaforice care dezvăluie câte ceva din sufletul neliniştit al omului în general, dar şi al artistului... Deocamdată atât am spus, pentru că doresc să-l citesc în continuare... Felicitări sincere! Eşti un talent deosebit!

Cu mare drag... Gina! :-) Imediat ce timpul îmi va permite, o să-l citesc cu interes! Sunt convinsă că e foarte reușit!

gina zaharia a spus :


Draga mea Camelia (aș prefera să ne spunem pe nume :) Mă bucur să descopăr că este o surpriză pentru prieteni, deși am recunoscut acest lucru în caracterizarea din pagină. Mulțumesc mult!
Camelia Ardelean a spus :

Nu știam că scrieți și romane polițiste! Ce surpriză!! :-) Felicitări!!

Mulțumesc, Mihaela!

Mihaela Chitic a spus :

Felicitari, Gina!


Mă bucur că a ajuns, Bonnie! Îmbrățișări!
Bonnie Mihali a spus :

Dragă Gina,

Azi a sosit cartea poliţistă "Promisiunea de joi" acasă la mine. Am gasit-o în cutia poştală şi am început s-o citesc... Te felicit din toată inima pentru acest roman poliţist plin de suspans, de cuvinte metaforice care dezvăluie câte ceva din sufletul neliniştit al omului în general, dar şi al artistului... Deocamdată atât am spus, pentru că doresc să-l citesc în continuare... Felicitări sincere! Eşti un talent deosebit!

Ce m-aș face fără tine, Ion Lazăr da Coza? Mulțumesc mult, mult!

Ion Lazăr da Coza a spus :

Am citit (și) acest roman polițist, scris de tine, Gina, și pot spune că am găsit în el toate ingredientele (scriitură curată, artistică, suspans etc.) ce-au dus la succes! Felicitări și multe realizări pe mai departe!

Vreau să mai subliniez o latură a cărții - redactarea excelentă. Personal, nu cumpăr/citesc nimic printat dacă nu e corect redactat(ă)!

De apreciat coperta - foarte sugestivă!

Drag,

da Coza

Mulțumesc, Melania! Îmbrățișări!

Melania Briciu Atanasiu a spus :

Ma si supar pe tine, Gina, mi-am lasat balta treburile si nu mai pot lasa actiunea din mana! ;-)

Sincere felicitări”


Mulțumesc, Silvia!
talpos silvia a spus :

Sincere felicitări”

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stejarul a utilizatorului Monica Pester
cu 36 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stejarul a utilizatorului Monica Pester
cu 40 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stejarul a utilizatorului Monica Pester
cu 55 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Liniștea 2 a utilizatorului Dozescu Adelina
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stejarul a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Stejarul a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dacă-ți faci pernă din trupul meu a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 2 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În brațele tale a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aștept să-mi vii... a utilizatorului Dacu
cu 2 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În dragoste... a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog În brațele tale a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În brațele tale a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog În dragoste... a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În dragoste... a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Azi a utilizatorului Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Dacu commented on Ada Nemescu's status
cu 4 ore în urmă
Monica Pester a contribuit cu răspunsuri la discuţia Când timpul a murit a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 4 ore în urmă
Lui Monica Pester i-a plăcut discuţia Când timpul a murit a lui Ariana Zburlea
cu 4 ore în urmă
Ariana Zburlea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Când timpul a murit a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de ELENA AGIU-NEACSU
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor