Diploma: Premiul al III-lea, poezie – „Pe-un alb-hoinar, singurătăţi mă cheamă” de Valeria Merca

Pe-un alb-hoinar, singurătăţi mă cheamă

 

Din glas înăbuşit de cucuvele,

O nouă zi nelinişti prinde-n ramă;

Se mistuie la tâmple roi de stele,

Pe-un alb hoinar, singurătăţi mă cheamă.

 

Să mai râvneşti  la irisii în floare?!

Omături tuciurii aduni în oase,

Iar pulsul – repetabilă eroare –

Împotmolite rute îţi va coase.

 

Duios îşi poartă macul pasu’-n iarbă;

El  înălţării mângâiere  este.

Parşive maladii când ţii în barbă,

Frângi crinului petale de poveste.

 

Iubirea de mai ţine loc de sete,

Un giuvaier mereu să ai în plete.

Vizualizări: 440

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări!

Dragii mei, dragi,
Întâi de toate, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a intermediat întâlnirea cu site-ul Însemne Culturale, pe care îl consider parte din sufletul meu.

Mulţumesc celor care m-au votat, organizatorilor, juriului, care a avut o misiune atât de grea. 

Felicitări, dragă Valeria!

tu în schimb ai un giuvaier drept condei!  FELICITĂRI!

Va multumesc,  Lisia, Gina, Dorina si d-na Gabriela!  Sunt inca sub influenta...momentului.:)

 Acest premiu il datorez, in primul rand, oamenilor frumosi pe care i-am cunoscut aici, comunicarii benefice,  observatiilor constructive/ sugestiilor primite de la voi, prieteni dragi si in special de la  inimosii  administratori ai Insemnelor.

Felicitări, Adelaide! Mă bucur din toată inima pentru tine!

da Coza: Doamna Deminescu Violeta, pe acest site nu sunt acceptate abțibilduri. Era suficient un Felicitări!

Va multumesc mult, Denisa si Angelina!

Comentariile lasate de voi  aici  mi-au intarit convingerea ca slujitorii intru frumos au multe in comun.

Drag, d-le da Coza, 

Pentru bucuria si nesomnul pricinuite de  evenimentul mult special pentru mine, va multumesc: Lisiei si Dvs.! Fara existenta domniilor voastre, a site-ului Insemne Culturale, eu as fi ratat o asemenea frumoasa intamplare:)! Consider ca acest premiu reprezinta un imbold in ascensiunea mea pe acest taram atat de sensibil si luminos.

Consideratie!

Felicitări!

Multumesc, Mihaela! Potrivit proverbului romanesc '' Nu te întinde mai mult decât îți este plapuma'', care socot ca ma reprezinta, chiar si in viata de zi cu zi, nu pot sa raman indiferenta la acest dar de suflet, mai mult decat atat, la comentariile lasate aici. 

Pretuire si drag,


Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Postări de log efectuate de Mihai Ana Liliana
cu 4 ore în urmă
Mihai Ana Liliana a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vraja seraiului a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Am înțeles. Mulțumesc frumos "
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Oul Fabergé a utilizatorului Alina Ilie
"Alina, copacul tău crește, poem după poem, și iată că lăstarul lui se preface acum în trup de…"
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Oul Fabergé a lui Alina Ilie
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog liniștea răsună a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"Nicoleta, poemul tău are o liniște stranie și frumoasă, în care pământul, amintirea și…"
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog liniștea răsună a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 6 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Schiţe de singurătate nocturnă a utilizatorului Mihai Katin
"La mulți ani, Mihai Katin! "
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Schiţe de singurătate nocturnă a utilizatorului Mihai Katin
"La mulți ani sănătoși, senini și inspirați! 💯✍️📚"
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zar cu zar a utilizatorului Ada Nemescu
"Ada, poemul are un joc lingvistic simpatic și o autoironie care îi priește, iar prima strofă…"
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Zar cu zar a lui Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: seara de-mprumut a utilizatorului Stanescu Valentin
"«Seara de-mprumut» este o sintagmă inspirată, din care construiți o stare apăsătoare,…"
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Valenta: seara de-mprumut a lui Stanescu Valentin
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Desertitudine a utilizatorului ovidiu
"Ovidiu, aici poezia respiră altfel. Ai lăsat ideea să se retragă în spatele imaginii, iar…"
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Desertitudine a lui ovidiu
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vraja seraiului a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Liliana, observ că revii la universul oriental care îți este atât de drag și…"
cu 7 ore în urmă
Pictograma profiluluiAda Nemescu i-a dăruit un cadou utilizatorului Mihai Katin
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul primăverii a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Giorgiana, se vede că rondelul începe să-ți devină o preocupare și mă bucur că perseverezi…"
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Mihai Katin
"La mulți ani sănătoși, luminoși, creativi și înfloritori! 🌿🤍🎂🍾✍️📚"
cu 8 ore în urmă
ovidiu a postat o discuţie

In lumea extraplată

              Ca inginer stagiar ajunsesem de curând în lumea extraplata tocmai la răspântia…Vezi mai mult
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec pentru hoața mică a utilizatorului Dumitru Ichim
"Superb!"
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor