Atât de mult pentru fericire...

[Irina Lucia Mihalca]

Atât de mult pentru fericire...

< A înţelege e ca şi când ai fi stăpânul jocului,

copilul candid ce trece prin gânduri ca o umbră de sînge. >

Sunt gândurile unui tânăr pierdut în propriu-i trecut imaginat care îşi regăsea o plimbare uitată pe străduţe magice lângă o fată care, cândva, era sensul şi esenţa lui.

Poate vreo carte, vreun premiu să-i ofere acest mirabil context?

- Nu, gândi atunci el. Iată o capodoperă care nu are nevoie de nici o omologare, elogiere, mediatizare.

Iată o baladă pentru o minune!
...............................................................................................................................................

- Cum să rănesc un om care mi-a redat speranţa, scrise el într-un alt timp. Sunt tot mai departe de mine...Un pisic visează că plânge... Timpul dispune de noi haotic, bătrîn s-a trezit într-o amiază bolnavă, încearcă să memoreze unde a greşit şi de ce s-a născut. O întrebare grotească ca şi existenţa noastră, gândi atunci el. Din păcate eu sunt lucid cînd Fiara trece prin lucruri, respinşii îmi dau dreptate. De n-ar fi Moarte lumea asta ar avea coerentă chiar şi în Disperare.

...................................................................
Fiecare trezire e o trădare a visului tău,
Fiecare iubire e o minciună a sângelui tău.
....................................................................

Trei poze

- Privind-o din profil cum întinereşte, era fata pe care o visase, iar apoi o regăsise în "oraşul secund" cu trăsături puternic asiatice, vibrând de iubire.
Sufletul ei era al său. Şi a simţit un oftat interior, un fel de tristeţe faţă de un trecut Ratat. Atunci a simţit-o profund a lui, pentru eternitate.

Iubea din toata inima ca o fată khazară, iar el din tot sufletul ca fanaticii arberi. Un suflet complicat!

Să vrei ca într-un timp iubita să revină într-un alt timp! E un chin metafizic. Avea suflarea de 15 ani, sufletele s-au contopit deja. Privită din faţă ti-a apărut nelămurită, timorată, să fie cea pe care o uitase!

Cea mai tristă poză ~ Când a plecat, i-a privit fericirea şi dorul. Aveam în sânge gustul ei. Lângă el rămăsese Cealaltă pe care o vedea. Nu spunea nimic. Plângea. I-a sărutat lacrimile.

…...............................................................
Fiecare trezire e o trădare a visului tău,
Fiecare iubire e o minciună a sângelui tău...

….................................................................

Cred că o să ne chinuim enorm i-a şoptit vocea lăuntrică, ce părea să fie a ei... Poate ne vom regăsi, cândva, într-o altă lume, puri, frumoşi, ne vom recunoaşte sigur, ai intuit singur prin zbuciumul interior. Poate de asta am revenit în memoria ta temporară, îţi era necesar să-ţi fiu aproape de sufletul tău care era şi al meu.... Nu s-a pierdut, s-a rătăcit, dar această rătăcire e mai tristă ca pierderea.

Din frunte lui lumea se scurge-n lacrima mea,
Timpul s-a închis în sine,
orele ţipă disperate,
Dublul meu îşi aprinde o havană.
O fată tristă trece prin oglinda sângerândă,
Demonii nu mă înţeleg.
Cineva invizibil mângâie păpădiile din zâmbetul tău,
sunt trist,
NU SUNT EU...

Oare de ce-ar trebui şterse, uitate frunzele amintirilor?? Poate-au redat doar o stare, un sentiment de sinceritate, de moment, dar fără amintirile memoriei nu ar mai exista nimic. Închipuie-ţi un om fără
memorie ce mai poate fi? Toţi şi totul se schimbă. Atâtea lucruri, gânduri, sentimente depind de intensitatea focului care purifică sau doar incendiază în scrum totul.

Amintiri confirmate şi frica,
întotdeauna frica desfigurând speranţa,
logica zâmbetului şi golul îngheţat
într-o inutilă sărbătoare
şi globurile de sânge
şi indiferenţa târzie.
A şti, dar a fi imposibil
- Asta-i pedeapsa, mireasă-mireasmă!

Zilele au sens când vântul îţi şopteşte că ea te aşteptă undeva, tu ştii şi visezi camera ei. Parfumul toamnei îţi vorbeşte de primăverile pierdute, ai vrea să fii fericit dar rana din creier nu te lasă şi ştergi oglinzile cerului. Ea îţi surâde mângâind un pisoi....

Toamna zâmbeşte de culori,
casele carnivore îmi arată secundele lui Niciodată,
sunt geamuri când tânăr reflectau speranţa,
acum prăfuite mângâie lacrimile bătrânilor.

Toate clipele când a trăit Ea au fost frumoase. Restul, nici că contează.

Durerea, o câmpie îngheţată.
Toate s-au dus, spuse,
Iată-le zac îngheţate în cuburi cenuşii,
Nu ştii de sunt moarte sau vii.
Sunt singur şi sper c-am murit,
Îngerul spuse nu ştiu,

Văd doar această infinită câmpie
şi-o lacrimă de sânge,
nu ştiu cine râde sau plânge.

Tot timpul să desenăm cercuri în jurul celor pe care-i iubim, nu inimi, pentru că inimile se pot rupe, dar cercurile nu au capăt. Toţi avem nevoie de ceva sau cineva, fiecare îşi are părticica şi locul lui în întregul nostru. Întinzând mâna moartea a câştigat o secundă, zâmbetul tău rece a spart oglinda, sângele îmi curge pe pleoape. Troleibuzele gem de morţi, sunt fericiţi. Vin sărbătorile, amintirile nu-ţi spun mai mult decât o zăpadă murdară. Receptăm doar o singură durere ... Clipe si umbre...

Moartea a sosit în absenţa noastră,
Cândva aveai un prieten
căruia îi spuneai visele...
Acum scrii unui trecut închis
într-un posibil zâmbet.
Eşti mai străin decât un mort,
Rătăceşti sub pleoapele goale
Aşteptînd definitiva Uitare...

[Vasilisia Lazăr]

Tot timpul să desenăm cercuri în jurul celor pe care-i iubim, nu inimi, pentru că inimile se pot rupe, dar cercurile nu au capăt.

Am desenat un cerc în jurul tău, Irina, şi încă unul în jurul poeziei tale.

Toată admiraţia! Minunat!

[Vasilisia Lazăr]

Text transferat în Bibliotecă.

[Elena Mititelu]

Irina, felicitări sincere!! Şi în acest text am găsit profunzimea cu care scrii şi mă bucur că eşti în cercul pe care l-am desenat în jurul prietenilor mei!!!

Cu preţuire,

Elena

[Irina Lucia Mihalca]

Un cerc - simbol al universului, al echilibrului, al eternei reintoarceri, al ciclicitatii  regasite in natura sub forma anotimpurilor, zilelor, fazelor lunii, regasite chiar si la nivel celular.  Simbolul aerului, al spatiului, expansiuniieste cercul in cele 5 elemente . Multumesc, Vasilisia, pentru lectura si cercul desenat.

Cu drag, Irina

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Tot timpul să desenăm cercuri în jurul celor pe care-i iubim, nu inimi, pentru că inimile se pot rupe, dar cercurile nu au capăt.

Am desenat un cerc în jurul tău, Irina, şi încă unul în jurul poeziei tale.

Toată admiraţia! Minunat!

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc pentru transferul in biblioteca, Vasilisia.

O zi minunata!

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Text transferat în Bibliotecă.

[Irina Lucia Mihalca]

Minunat ai simtit energia cuvantului acestor randuri, Mihaela draga!

Cu multumiri, Irina

Mihaela Popa a spus :

Înţelept lucru

"Tot timpul să desenăm cercuri în jurul celor pe care-i iubim, nu inimi, pentru că inimile se pot rupe, dar cercurile nu au capăt."

"Zilele au sens când vântul îţi şopteşte că ea te aşteptă undeva..."

" Cum să rănesc un om care mi-a redat speranţa,"

citit cu drag,

Mihaela

[Irina Lucia Mihalca]

Da, Vio draga, pe unda simtirilor noastre curg creatiile pe care prin amprenta noastra pe modelam aducandu-le la lumina! Mereu am vibrat la tot ce ai simtit sa aduci la lumina, mereu ai vibrat la creatiile aduse....un fir ne leaga- sensibilitatea, emotia si lumina!

Cu mare drag, Irina
violetta petre a spus :

Întotdeauna, o poveste minunată, voi găsi aici...plină  de  iubire şi inconfundabilă prin stilul original şi unic.

Drag, Vio!

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc mult, Elena draga, pentru vizita si alesele impresii. Ma bucur si eu pentru prietenia inimilor noastre.

Cu drag si pretuire, Irina

Elena Mititelu a spus :

Irina, felicitări sincere!! Şi în acest text am găsit profunzimea cu care scrii şi mă bucur că eşti în cercul pe care l-am desenat în jurul prietenilor mei!!!

Cu preţuire,

Elena