Două proze mici
Textierul

Puțini dintre iubitorii de romanțe sau șlagăre bune rețin numele autorului textului, melodia primează . Când i-am spus amicului meu că el nu este poet, ci textier, prietenia noastră s-a pulverizat. M-a privit cu o ură deschisă, clară. Avea circa 200 de texte pe melodii care se cântau și se cântă. Poate că nu erau la nivelul romanțelor inerpretate de Maria Tănase sau Ioana Radu, dar aveau succes. Și îl mai au. Tipul avea amante credincioase, o soție credincioasă, un câine credincios, dar nici un prieten. Nu ținea la nimeni, își iubea pipa nelipsite dintre dinții cariați, negri. Avea o față frumoasă, era mărunțel și spilcuit. L-am zărit în urmă cu câteva luni, era mohorât, tras la față, apoi am aflat că a murit de o boală grea. Nu m-am dus la înmormântare, nu agreez momentele solemne de la cimitir, nu mi le-aș dori nici mie. Dar în ureche îmi zbârnâie una dintre melodiile cele mai cunoscute pe un text de al său, nu-l numesc să nu fac păcat . Regret enorm că l-am numit „textier”, era un artist în felul său.

Criticul
Mare ca un elefant, ca o balenă, puțin efeminat din cauza acestor proporții, era un critic extrem de sever, instabil în aprecieri, se entuziasma ușor ,apoi te lăsa în drum, te uita , ba se înfuria dacă îl căutai mai insistent. Cred că avea complexele omului care nu a dat roade mari în literatura pe care o slujea neobosit. A ridiculizat sute de candidați la glorie, cu un umor de o aciditate extremă, ar fi putut dizolva și aurul. Nu l-am iubit, iar entuziasmele sale mi s-au părut, cu întârziere, false. „Ai involuat” , zicea, „M-ai înjurat”, alteori spunea, deși nu era adevărat. Avea o soție blondă , vioaie și pragmatică. Mai avea o vilă cu grădină, ce mai , era aranjat, nu cred că din plocoane, nu era, așa cred, genul de apucător, probabil moștenise ceva pământ. Citindu-l , simțeai că are talent, umor, dar , foarte straniu, piesele sale de teatru, micile proze erau mult sub ceea ce scria în cronicile literare cu totul agreabile, dacă nu te priveau ca autor. S-a dus ori va rămâne în istorie, nu știu.
BORIS MARIAN

Vizualizări: 56

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Două schițe de portret, reușite zic eu! :)

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Lipsa de secunde a lui Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Lui IOAN stoian i-a plăcut discuţia Biserica de lemn din Țara Moților, la Olănești, Vâlcea a lui Cristina Nălbitoru
cu 12 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"DUMNEZEU să aibă în paza sa Sufletul celui care ca Om a fost Scriitorul Ion Lazăr da Coza!"
cu 21 ore în urmă
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

„Cărțile pentru mine sunt sacre, fac parte din sufletul meu” Interviu cu domnul Vasile Hatos, Italia

Ion Nălbitoru: Domnule Vasile Hatos, ne cunoaștem și colaborăm, cultural, de câțiva ani. Am…Vezi mai mult
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a lui Vasilisia Lazăr
cu 23 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Emoționante cuvinte, versuri fără vârstă... Ne privește din stele, ne ocrotește, iar noi…"
cu 23 ore în urmă
Cristina Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Biserica de lemn din Țara Moților, la Olănești, Vâlcea

        Biserica de lemn din Albac, Țara Moților, unde venea să se roage Horea, are o istorie…Vezi mai mult
ieri
Ioniţă Gabriela a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cine a inventat frățiorii? a utilizatorului Ioniţă Gabriela
"Dl Mihai Katin, multumesc pt popas si ganduri bune!"
ieri
Elena Victoria Glodean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe când inimile erau încăpătoare a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"Chris Mulțumesc pentru popas și aprecieri!"
ieri
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog călăuza a lui nicolae vaduva
ieri
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Prin fiecare rând, ai dăruit lumii o parte din tine. Penița ta s-a oprit, dar versurile…"
ieri
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mesteacănul a utilizatorului Ana-Maria Butuza
"frumoasa si tulburatoare imagine!"
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Mesteacănul a lui Ana-Maria Butuza
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe când inimile erau încăpătoare a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"foarte frumos si induiosator text! "
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Pe când inimile erau încăpătoare a lui Elena Victoria Glodean
ieri
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr

Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge

Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge Au trecut șase ani de când ilustrul scriitor vrâncean…Vezi mai mult
ieri
Cristina Nălbitoru a postat discuţii
Duminică

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor