Nu o dată s-a întâmplat să caut eternitatea în lucrurile mărunte şi cred că majoritatea oamenilor au făcut la fel.

Mereu m-au atras florile de câmp. Au atâta sălbatică frumuseţe, încât ar putea scrie o istorie a esteticii. Adesea alergam vara, în copilărie, prin fânul auriu şi mă prindeam în horă cu florile.

Poeta Ana Blandiana mărturiseşte în poezia Hotarul o încercare de a înţelege limitele oricărui lucru „...Căutam în copilărie marginile ploii. / Dar întotdeauna ploaia înceta înainte / De a-i descoperi hotarul“. Picăturile de ploaie brăzdează văzduhul şi se izbesc de pământ. Renunţând la forma de lacrimă îşi întind trupul într-o mare umedă. În nori ploaia nu poate avea hotar, căci aceştia se pierd dizolvaţi de soare. Pe pământ hotarul e absorbit de solul însetat. Atunci care ar putea să fie hotarul ploii? „Şi reîncepea înainte de a şti până unde-i seninul.“ mai spunea poeta în aceeaşi poezie.

În fiecare clipă am încercat să înţeleg până unde-i seninul vieţii mele spre a-mi depăşi hotarul şi a gusta eternitatea, dar atunci, când reuşeam să-i culeg fructele, ploaia începea să-mi inunde făptura.

Am fost atrasă într-un timp de farmecul pădurii. Pădurea era o provocare pentru mine. Cu cât era mai deasă, cu atât mai mult mă străduiam să-i biruiesc labirintul, până într-un târziu când m-a vrăjit luciul apei. Oglinda apei mă ajuta să privesc dincolo de lumina învelişului protector.

M-am îndrăgostit cândva de florile de mac. Călătoream cu trenul şi florile de mac se frângeau în imagini. Am coborât în prima gară şi am alergat pe câmp să le întâmpin. Aşteptam să îmi zâmbească răspunzându-mi la salut, dar ele nu-şi clinteau dreapta tulpină. Petalele sângerii păreau preocupate de povara unui vânt călduţ ce le pieptăna cartea deschisă şi gata să îmbrăţişeze pământul în orice moment cu demnitate.

Am încercat să găsesc eternitatea în rădăcini până ce plopul din grădina cu meri a fost învins de apă. Încerca să-şi ţină unghile rădăcinilor cât mai adânc ancorate în pământ, dar apa le-a răpit ca să le poarte cu ea.

Am renunţat la rădăcini şi am ales munţii dar şi aceştia s-au arătat învinşi de ploile ce le cunoştea adâncul.

Am ales într-un târziu pietrele, dar nici ele nu s-au dovedit statornice, au fost roase de ape.

Când am început să înţeleg şi flori, şi ploaie, şi rădăcini, şi munte şi pietre, am ales cuvintele, iar ele mi-au arătat adevărata faţă a eternităţii.

Ana-Cristina Popescu

Vizualizări: 130

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

În căutarea eternității... Se pare că totul și nimic nu este etern. Depinde de ceea ce înțelege sufletul prin eternitate, de timp sau de imaginație. Pentru ființa omenească eternitatea este utopie. Nu putem trăi pentru a o vedea, pentru a o simți. Doar știm că există... undeva, în timp. Dar și el își formează o patină, și el se transformă.

Textul este proză lirică de data aceasta. Se pare că tu scrii poezie cu tentă epică și proză cu mult lirism.

Din nou, titlurile nu se scriu cu majuscule. Vezi că și eu sunt încăpățânată :))

Am citit cu plăcere,

Sofy

Multumesc. *:) happy

Frumos! :)

Notă: Titlurile operelor literar-artistice nu se scriu cu majuscule (ci doar cu majusculă)!

Fragmentarismul se pare că e la modă... Dacă are valoare, de ce nu?

da Coza

Ce frumos! Atinsă din nou, e poezia mea preferată din totată scrierea Blandianei... Dincolo de straiul liric al stării plămădite ,  impresionantă e forța cu care transmiți această stare. M-ai cutremurat, admirabil!

Multumesc!

Am ales cuvintele, iar ele mi-au arătat adevărata faţă a eternităţii.

Da, bună alegere! M-a încântat textul.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut fotografia lui bolache alexandru
cu 33 minute în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea
cu 51 minute în urmă
Ada Nemescu a comentat în legătură cu fotografia lui bolache alexandru
cu 2 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut fotografia lui bolache alexandru
cu 2 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut profilul lui bolache alexandru
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frigul este gri a utilizatorului Mihai Katin
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 7 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răsărit în apus a utilizatorului Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amintiri de avangardă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O noapte cu dor și stele a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog concert de muzică de gaga a utilizatorului nicolae vaduva
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din accidentele altui secol a utilizatorului petrut dan
cu 13 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frigul este gri a utilizatorului Mihai Katin
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 15 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 15 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
cu 16 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog trebuia... a lui bolache alexandru
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor