Lumina din casa bunicului

 

În învălmășeala gândurilor mele mi-am impus să-mi conserv (pentru un timp scurt) aproape jumătate de secol de existență. Cum? Pur și simplu m-am agățat de axa existenței mele, am smuls anii și i-am îngrămădit într-un sac imens. Dacă mă doare? Nu. Mi-a rămas inocența care nu simte durerea.

Ritmul sacadat al roților de tren acompania mânuța mea care atingea (uneori cu… pișcături) frunzele din prunii de pe marginea carosamentului. În spatele meu, mama mă ținea și zâmbea. Nu avea puterea să-mi spună că mai avem puțin și ajungem. Lăsa ca destinul să-și mânuiască clipa după pofta inimii. Ea umezea doar cu dragoste atingerea frunzelor.

Într-un târziu, timpul se plictisise să privească spectacolul de „doi lei” al fetiței care atingea frunzele zâmbind. Zgomotos oferă cadou călătorilor o gară. Fetița, ținută de mânuță de mama ei, pășește cu timiditate pe peronul gării, căutând cu privirea ceva sau pe cineva. Ghinion. Nu le aștepta nimeni. Femeia înhala prospețimea din jur. Se revigorează cu amintirea propriei copilării, dar nu se poate desprinde de realitate. Lângă ea, un pui de om insistă cu o întrebare care o chinuia și pe ea: „Mai avem mult?” Știa răspunsul, dar nu putea rostogoli clipa pe pământul amorțit.

De undeva, de Sus, cineva le veghea. Câteva raze de lumină le-a dat binețe. Roțile trenului și-au mutat concertul în alt spațiu îndepărtat.

Timpul se transformase dintr-o veșnicie plictisitoare, în clipe. Urma să pună punct. Destinația lor se zărea pe drumul de țară. Casa bunicului zâmbea spre soare. Șoptea. Cuvintele pătrunseseră cu sfială în gândurile celor două – mamă și fiică. Vântul le-a intermediat sonorizarea șoaptei: „Vă așteptam…” Pe fundal o tobă imaginară din colbul de pe drum spunea solemn: „Bine ați venit!”.

Lângă casa bunicului, impunătoare, o cruce mare de lemn îi ținea umbră. În răstimpuri vorbeau. În rest liniște. Trecătorii trebuiau să știe că pătrund într-o așezare de oameni creștini. Crucea, de lângă casa bunicului, le șoptea acest lucru. Le-ar mai fi spus ea dac-ar fi putut: „Lăsați la intrare vrajba, gândurile negative…”. Răgușise.

Of… bunicul. Parcă-l văd și-acum. Cum? Au ieșit anii aceia mulți conservați în sac? Nu vreau! Mai stați acolo… Șoapta bunicului era caldă și precisă: „Tu, fată,tu. Bucură-te să ai ce da altora. Nu aștepta să primești…” Cine-i șoptise? Crucea de la marginea drumului? Un gând venit de Sus care persistă peste ani? Nu știu. Dar mai contează?

Intrăm în casă. Urma să despachetăm. Lumini și umbre se amestecă peste laviță, peste paturile înalte de lemn și se așează apoi obosite pe masă. Ridic privirea. Deasupra mesei, agățată de grinda de lemn care ieșea ca o coastă impunătoare din tavanul lemnos, o lampă de gaz îmi zâmbește. Un zâmbet umezit cu tristețe și neputință. Nu-i înțelesesem sentimentele până când seara, plutind în noapte, ne-a învăluit. Lumina aceea difuză plângea pe pereții de chirpici. Ar fi vrut să ofere mai multă dragoste, dar neputincioasă își risipea sentimentele în mirosul de petrol lampant. Frică? De cine? De ce? Vocea bunicului trona ca o amfitrioană a blândeții.

Ne spălasem pe mâini. Pe masă ne aștepta mămăliga cu brânză și smântână. Foamea îmi trăgea cu ochiul. Eu derutată nu vedeam ce se întâmplă în jurul meu. Din gura bunicului cuvintele curgeau ca o odă: „Și ne iartă nouă păcatele…”. Nu prea înțelegeam ce zice. Doar câțiva ani îmi înmuguriseră pe umerii fragezi. Dar repetam după el. Și eu, și mama. Lumina izvorâtă din lampa de gaz ne acompania. Creștea parcă în credință. Ar fi vrut să cheme și crucea de lângă casă să se roage cu noi, dar nu-și putea permite să lipsească o clipă de la ritual.

„În numele Tatălui, a Fiului,…”. O rază jucăușă de lumină a fugit din aroma înțepătoare a petrolului lampant și mi-a pătruns în suflet. O păstrez și acum. Căldura dragostei ei m-a ajutat să luminez drumul cuvintelor în amintire.

Îmi iau anii rămași pentru un timp în sacul existenței mele și merg mai departe. Când obosesc, lumina din casa bunicului îmi dă putere. Luminează cărarea pe care pașii mei cu sfială măsoară trecerea timpului, lăsând în umbră tristețea.

Dar…vă las. Lumina din casa bunicului mă ia de mână și mă trage din nou în vis. Un vis conservat în amintire.

Vizualizări: 84

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Amintirea bunicului, lumină călăuzitoare... Sensibil, sincer, frumos! 

Sunt totuși câteva scăpări la folosirea timpilor și de redactare. De exemplu:

Lăsa ca destinul să-și mânuiască clipa după pofta inimii. Ea umezea doar cu dragoste atingerea frunzelor.

Într-un târziu, timpul se plictisise să privească spectacolul de „doi lei” al fetiței care atingea frunzele zâmbind. Zgomotos oferă cadou călătorilor o gară. Fetița, ținută de mânuță de mama ei, pășește cu timiditate pe peronul gării, căutând cu privirea ceva sau pe cineva”

înhala - inhala

Verifică tu, eu n-am avut foarte mult timp, și vezi dacă este așa. :)

Am citit cu drag!

Îți mulțumesc mult, dragă Corina, pentru sugestii, lectură și apreciere.

În măsura timpului, voi modifica ceea ce mi-ai sugerat.

Vă mulțumesc frumos, doamnă Ana Cîmpeanu, pentru popas și apreciere.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec de lebădă neagră a utilizatorului chindea maria elena
cu 2 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 11 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 12 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 12 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 12 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 12 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 12 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 14 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 17 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 17 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 17 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 17 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 18 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 18 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 18 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 18 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor