În acea seară, după încă vreo trei zile de vagabondat pe străzi, cu Nitu, veşnic în căutarea banilor, prin cârciumi sau prin parcuri ziua, iar noaptea pe la diverşi amici, se aflau pe strada Ţiglari, în cartierul cu acelaşi nume. Seara cobora devreme, aşteptând negura. Era pe la jumătatea lui octombrie. Frigul şi singurătatea punea stăpânire pe străzi. Locatarii urbei mergeau grăbiţi, fiecare după ţelul său, ori acasă pur şi simplu. Numai alde Băran nu ştiau unde vor poposi peste noapte şi nici plan pentru ziua de mâine nu aveau.

Ţiglari este o stradă lungă, din care derivă multe alte străzi laterale, printre care şi Lutului, după ce treci calea ferată, în apropiere de Lacul lui Binder. În dreptul acestei străzi, Firuța lăsă să-i scape:

Nitule, pe strada asta stă o soră de-a mea.

Da, tu? Păi merem la ea?

Uneori era spiritual şi chiar îi stătea bine.

Nu cred că ne primeşte, adăugă Firuţa.

Da’ pe tine sângură te primeşte?

Cred că da, îndrăzni fata.

Atunci, du-te! Du-te vreo câteva zile, că io am treabă să mă interesez de servici’. Că mi-am pierdut şi serviciu pentru tine şi dacă stau mult fără, mă ia miliţia la ochi. Io, o să stau la Vofi, tot pe strada asta, că aici am vrut să te duc, să dormim.

La ce număr? întrebă Firuţa înfricoşată.

La 4.

A... soră-mea stă la 48.

Viu cu tine pănă acolo?

Nuuu... mă duc sângură, răspunse repede, temându-se de imprevizibilitatea de care s-a izbit de atâtea ori.

Sora sa avea casă la numărul 16. „Cât de aproape... Nu ştiu ce mă făceam dacă mă prindea cu minciuna”.

La numărul 4 al străzii, Nitu o sărută îndelung şi-i zise:

Să fii cuminte că te omor, auz’, tu? De mine nu poţ’ să te ascunz’ nici în gaură de şarpe, aşe să-ţ’ intre în cap, Firă! Şi cu frai-to Nelu vorbesc io, la Independenţa mâne, când mă duc acolo. Viu io să te iau. Te găsăsc io, mai zise terminându-şi instrucţiunile şi ameninţările, strângând-o tare în braţe.

Bine, Nite, bine! răspunse repede Firuța, dornică să scape cât mai urgent şi grăbindu-se ca nu cumva să nu se răzgândească.

Nu se mai uită înapoi, mirându-se şi refuzând să creadă că poate fi liberă atât de uşor. „De data asta nu mai plec. Indiferent ce se va întâmpla. Pie nu mă bate, că ţine mult la mine.”

Până să se mărite, dormea cu ea în aceeaşi cameră, în deal. Sora ei cumpărase, în rate, o mobilă de dormitor, vernil cu alb, foarte frumoasă şi o luase cu ea, să se bucure de confort. Problema era tot lampa pe care o ţinea aprinsă noaptea, să citească. Şi pentru a şi-o face părtaşă, îi punea şi Piei câte o carte în mână, dar biata fată obosită şi înfrigurată de la serviciu, adormea după o jumătate de pagină. De fapt, nici nu se omorâse vreodată cu cititul. Lucra tot la vinificaţie, se angajase cu ajutorul lui Ilie. Spăla sticle într-un cazan mare, împreună cu alte femei, opt ore lungi cât un veac. Venea acasă cu miros stătut de alcool în haine, mereu acelaşi, dar şi cu multe crestături pe degete. Avea tot timpul răni pe mâini, nu aveau timp să se vindece pentru că neîncetat se făceau altele. După ce se măritase, veni imediat prima fetiţă, iar soţul ei, Nicu Câmpean, care lucra la Scandea, nu o mai lăsase la serviciu, un timp. Au stat în Dealul Guşteriţii vreo doi ani, căci omul venise cu intenţia de a face oarece bani. Existau posibilități. A intenționat să crească porci, mulţi porci, să vândă, să facă bani pentru casă, dar s-a izbit de îndărătnicia lui Ion Frăţilă, care nu-l scotea din „afacerist”, spunându-i franc, că în curtea lui nu face nimeni afaceri. Atunci omul a făcut, pe drept cuvânt, învârteli cu carnea de la Scandea. Venea acasă, căptuşit pe tot corpul, cu muşchii dintre cei mai fragezi de porc, sau cu salam de Sibiu, de cea mai buna calitate. O parte o vindea, iar cu cealaltă parte ţinea toată familia lui Frăţilă, părăsită de tată. Apoi cumpăraseră o căsuţă, cu o curte micuță, pe Lutului, pe care au dat mulţi bani, strânşi cu mari și constante eforturi, iar pentru restul sumei s-a împrumutat. Terenul pentru case, în Sibiu, vândut la metru pătrat, întotdeauna a fost foarte scump. Dărâmaseră căsuţa veche şi începuseră pe dată o casă frumoasă, arătoasă. Porţile înalte de fier şi soneria de la intrare, au fost primele pe care le-au instalat.

Firuța apăsă pe butonul minuscul şi văzu că se aprinde lumina în curte.

Cine-i?! întrebă Pie.

Eu, Pie. Firuţa sânt.

Da? Tu eşti, Firă? Ai vint dragă? Stăi că viu acumaaa... răspunse femeia, cântând vorbele ardeleneşte, rătutită şi grăbită să-i deschidă poarta.

Intrară în bucătăria încă neterminată. Plăcile de gresie şi de faianţă aşteptau pe jos, în cutii să-şi afle întrebuinţarea. Cumnatul ei, Niculae, dormea. Mergea la serviciu, în săptămâna aceea, în schimbul III. Pie nu o dojeni, nu o întrebă nimic, ca şi cum nimic ieşit din comun nu se întâmplase şi puse să-i aştearnă masa.

Hai să mânci, Firă, ţi-o fi fome.

Mă duc să mă spăl pe mâini, Pie, zise Fira.

Nu! Lasă că-ţ’ aduc ligheanu' aici, se grăbi Pie, postându-se în faţa uşii, înfricoşată.

Nu, tu, Pie... că nu fug de la tine, nu fug nicăiri.

Da’ de la Ilie di ce-ai fugit, tu? Di ce, tu, Firă?

De frica lu’ Nelu. Ilie s-o dus să-l cheme pe Nelu...

Nu te bate Nelu, Firuţă... Nu te bate, dragă... rosti femeia cu compătimire. Hai du-te şi te spală şi ai să mânci!

A omenit-o sora ei, i-a încălzit un cazan cu apă să se spele, i-a dat o pereche de chiloţi de-ai ei să se schimbe, deşi erau mai mari, o pereche de ciorapi patenţi din bumbac, bej şi jartele. În jur de zece seara, Niculae, soţul acesteia, se trezi şi, dând cu ochii de ea, rămase surprins:

Ce faci, Firă? Ai vint pe la noi, dragă?

Da, răspunse scurt fata, cu privirea în podea.

No, bine tu. Să te duci acasă, tu, că mama plânje după tine...

Să duce mâne, Niculae, îi răspunse soţia lui în locul fetei, care tăcea îngândurată.

Apoi omul plecă la serviciu. Pie îl conduse până la poartă, unde mai vorbiră ceva timp, câteva minute bune, pe şuşotite. Veni şi-i făcu patul Firuţei într-o cameră, vizavi de cea în care dormea ea cu fetiţa lor, Daniela, născută cu luxaţie. Momentan, avea ambele picioare puse în ghips, cu şolduri cu tot, în forma lui „u”.

Hodineşte-te, Firuţă... hodineşte-te, dragă, pănă mâne, apăi mai vedem noi ce-om face. Mă culc şi io, că Dana să scolă totă noptea. O mâncă pielea, săraca, şi o scarpin cu un beţişor, învăluit cu vată, pe sub ghips.

Când îi scoţi ghipsu’?

Peste două luni. Apăi o pune în alt ghips, în altă poziţie. Zice că în formă de „v”. Aşe mi-o spus doctoru’ ăla, din Braşov.

Cât de bine era în patul curat al surorii ei. Se simţea ca acasă, dar era încă bulversată, nu-i venea a crede minunea de a se afla aici, în acest rai. „Măcar câteva nopţi să dorm aici la soră-mea... Sau mă duc acasă?... O veni mama pe aici şi mă duc cu ea. Sângură mi teamă că mă găseşte el...” Îşi aminti de vara din urmă cu doi ani, când a stat cu Dana o întreagă vacanţă, aici, în deal, deoarece Pie avea un loc de muncă temporar. Fetiţa împlinise şapte luni şi era frumoasă, ca un boboc de trandafir alb. Pentru a scăpa de ea, ar fi culcat-o tot timpul. Avea un landou în care o culcau ziua, pentru a putea fi legănată. Copertinele landoului se trăgeau una înspre alta, de la capete, formând o cupolă peste capul copilului, iar la mijloc rămânea deschisă o porţiune, pentru a intra aer. Prin porţiunea aceea, fetiţa scotea cu mânuţa, ca o săgeată victorioasă, suzeta ce fusese înmuiată în zahăr. Firuța o tăvălea iarăși în praful dulce și i-o înfunda în gură, să nu mai plângă şi în încercarea de a o face să adoarmă. Asta se întâmpla de multe ori, uneori exagerat de mult, până la o reușită. Pe atunci nu ştiau că fetița are luxaţie. Aflaseră doar după ce micuța începuse să meargă legănat şi să cadă doar după câţiva paşi. Medicul le-a spus că ar fi putut observa defectul după ridurile de deasupra genunchilor, care trebuiau să fie egale pe ambele coapse. Ele credeau că seamănă cu Borătoaia, cea cu mersul legănat din cauza surplusului de kilograme, deoarece Pia o văzuse de multe ori în timpul sarcinii, și,-n erezia lor, credeau că unele tare, fizice sau psihice, se transferă „prin ochi” la făt, mai ales dacă femeia gravidă nu-și „amintește”, scuipându-și în sân când întâlnește astfel de persoane.

Adormi legănată de evocări dragi. Nu mai dormise de vreo lună atât de profund şi în siguranţă, fără să audă nimic.

Dimineaţa, intră Pie în cameră. Era încă întuneric.

Firuţă, unde eşti? Ai plecat? întrebă femeia impacientată.

Nu, Pie. N-am plecat. Sânt aici.

Of, Doamne!... Sânt rătutită! N-am dormit aproape deloc az’ noapte. Dana o plâns totă noptea. Hai, scolă-te, dragă, c-o vint Nelu să te ducă acasă... Firuţă dragă...

Firuţa se trezi brusc şi coborî din pat. Nu se aştepta. Fiorii fricii, aceeaşi pe care îi cunoştea de ceva timp, care o năpădeau de la o vreme, induseseră un tremur, zbiciuindu-i tot corpul. În uşă apăru Nelu, înalt, sobru, gata îmbrăcat de drum:

Îmbracă-te, tu! Şi hai să merem! spuse scurt, răstit şi impunător.

Fata nu-şi mai găsea hainele, dar Pie, grijulie, i le aduse pe toate şi i le întinse pe pat, după ce aprinse becul. Fără a mai comenta nimeni, nimic, Fira se îmbrăcă şi ieşi în curte, unde o aştepta Nelu. Acesta îi înşfăcă încheietura mâinii stângi, cu mâna lui dreaptă, puternică şi hotărâtă şi se îndreptară spre poartă.

Servus, Pie! Închide porta!

Mereţ' sănătoşi, dragă! Să n-o baţ’, Nelu!

Se angajară pe un drum infernal, pe scurtătura de pe lângă calea ferată, până pe digul Cibinului. Cărăruia formată paralel cu calea ferată era doar pentru o persoană, iar ei cum erau doi, încătuşaţi, călcau fiecare pe lângă potecuţă, împiedicându-se de pietrele aruncate de tren sau de boscheţii cu ciulini ce creşteau pe marginea acesteia. Nici unul nu scotea vreun cuvânt. Nelu o trăgea după el de mână, iar Firuța îl urma resemnată. „Nu mă mai miră nimic... Nu o condamn pe soră-mea că io trimis vorbă lu' Nelu să vină. Io sânt singură de condamnat, io am plecat cu acest om pe care de fapt îl detest, pe care nu-l vreau şi de care nu ştiu cum să scap. Poate mă vor ajuta ei.”

După ce părăsiseră calea ferată, la Gara Mică, şi traversaseră podul peste Cibin, mirosul de melasă îi anunţă că se apropie de Amilon, fabrica de glucoză, ori fabrica de zahăr din crumpene, cum îi mai ziceau ei. Trecuseră, în scurt timp, „pe dig”, după ce suportaseră cu stoicism fetidul aer. Ehe... pe aici era lux! Puteau merge unul pe lângă altul, fiecare cu gândurile sale, fără a mai lua pietre în picioare. Drumul nu era asfaltat, dar nici noroi nu se făcea datorită pietrişului aruncat în cantităţi mari şi apoi bătătorit, ca pe majoritatea străduțelor din Sibiu.

Nelu, un bărbat înalt, puternic şi negricios, era primul născut al cuplului Frăţilă, și cel mai exploatat în favoarea familiei. El a fost apăsat de toate grijile. Era un bărbat cu mult suflet, dar din cauza greutăţilor şi neajunsurilor îndurate, afişa o faţă serioasă, dură de cele mai multe ori. Foarte inteligent, nu făcuse decât o profesională, aşa fuseseră vremurile, iar acum urma o şcoală politică, la seral. Pe Firuța o văzuse prima oară când veni din armată. Pe acea vreme, curând după ultimul război mondial, armata se făcea trei ani. Firuța, pe care mama o alăptase un an şi nouă luni, ştia să spună, învăţată fiind de fraţii ei, că va fi înţărcată „când vine Nelu cu zăharu’”. După eliberare, plecase din Şeica-Mare, înaintea restului familiei, şi se căsătorise destul de repede, cu o olteancă de pe lângă Drăgăşani. Domnica era mai mare ca el cu câţiva ani. Înaltă, cu spatele puţin adus, cu o gură largă cât toată faţa, cu unghii foarte îngrijite, lungi şi date în permanență cu lac. Soţul ei o diviniza, chiar dacă umblau zvonuri că ei îi fugeau ochii şi după alţii. Mai auzea şi Firuța de pe la surorile cele mari, care şuşoteau prin casă, dar cărora mama le închidea gura repede: „Să nu auză Nelu!” Firuța nu avea multe amintiri cu el, doar una, pe când era mică de vreo şapte-opt ani, şi a dormit o noapte la ei, în Dorobanţilor, zonă din apropierea gării, unde stăteau cu chirie. Era pe vremea când Domnica şi-a tăiat tendoanele de la mâna stângă, în geamul unei uşi, la serviciu, în urma unei zbenguieli cu un coleg, incident în urma căruia a rămas invalidă de trei degete. Îşi aminti cum Nelu o spăla pe picioare şi apoi i le săruta. Durul din faţa fraţilor, sau a echipei de muncitori pe care o conducea, era, de fapt, mieluşel în faţa nevestei. Nu o scotea din „fata tatii”. Îşi mai amintea că Domnica a plâns mult a doua zi pentru că murise Maria Tănase – regina și pasărea măiastră a cântecului popular românesc –, iar ea nu înţelegea cum poţi să plângi după cineva pe care nu l-ai văzut niciodată… Mai târziu, Nelu și Domnica, au primit locuinţă, de la Independenţa, în Terezian, într-un apartament cu două camere, în comun cu încă o familie, din care ei deţineau una dintre camere, iar bucătăria şi baia erau comune. Acolo se născuse unica lor fiică, Sorina, bulgăraşul lor de aur.

Trecuse mai bine de o oră de când cei doi fraţi, cel mai mare şi cea mai mică din familia Frăţilă, mărșăluiau spre casa din vârful dealului, uniți de mâna puternică a bărbatului trecut de treizeci de ani şi prin legătura de sânge. Când se lumina de ziuă, ieşeau din Guşteriţa şi începuseră a urca dealul ce se prefigura în zare, ca într-un film realist, alb-negru. Pomii îşi lepădaseră frunzele, afişându-se scheletici, înnegriți, asemănători cu drama fiinţei care-i adora.

Se întâmplase ca Firuța să nu meargă la veceu pentru necesităţile de dimineaţă, iar acum, acestea își cereau insistent drepturile. „Lasă că mai ţin până acasă, că nu mai e mult.” căută să se autosugestioneze. Însă când ajunseră prin capătul grădinilor, simțea că vezica o să-i explodeze dacă mai făcea câțva pași:

Nelu, am nevoie să fac pipi, chiar acum... se rugă fata umil.

Fă pe tine! Fă pe tine!... Tu crez’ că io-s prostu’ tău, să fug acum după tine, pe ici, pe câmp? se răsti Nelu la ea, strângându-i şi mai tare mâna.

Nu fug, Nelu. Te rog, dă-mi voie, că ui’ aici fac.

Fă pe tine şi du-te dracului! Dă-i drumu’! mai ţipă, acesta.

Firuța nu avuse încotro şi se slobozi pe ea. Urina caldă, cu miros înţepător, îi udă chiloţii din mers, apoi ciorapii, și intră lejeră în pantofi, umplându-i. Așa umilită îşi continuă drumul încă vreo zece minute, ancorată de braţul de fier al fratelui cel mare.

Mama lor era acasă. Veghea. Părea că îmbătrânise dintr-odată. Pe chipul blând, parcă se mai adăugaseră încă vreo zece ani, la cei cincizeci şi şase pe care-i avea, iar câteva cute se instalaseră definitiv pe obrazul şi aşa destul de ridat. Nelu o duse de mână pe soră-sa până în camera bunei lor mamă:

Uite-o! Am adus-o! Dă-i chiloţi să se schimbe, că o făcut pe ea.

Di ce? întrebă mama încremenită, gândind că Nelu a bătut-o.

N-o apucat să meargă la veceu, la Pie, iar io nu i-am dat drumu’ din mână, să nu fugă.

Ana Frăţilă, bulversată, nu mai ştia ce trebuie să facă. Căuta ceva, răscolea, o lua de la capăt şi nu găsea ce căuta. Firuţa rămase în picioare, undeva lângă geam.

Ce faci, tu? întrebă Nelu, răstindu-se la ea. Te uiţ’ pe unde să fuji iară?

Nu, Nelu, nu fug, da’ vreau să mă schimb.

În sfârşit, mama ei veni cu o pereche de chiloţi uscaţi, moi şi curaţi şi-i puse în mână.

Du-te, Firă, dincolo, te spală şi te schimbă!

Fata se supuse bucuroasă. Se duse în fosta cameră a părinţilor să se schimbe şi-şi regăsi raiul. Nu-i mai venea să plece de acolo. Ar fi dorit să moară în clipa aceea, ca urmare a umilinţelor de tot felul la care fusese supusă. Oricum, numai să nu mai iasă din camera aceea. Însă nici nu se dumiri bine, că îl văzu pe tatăl său, Ion Frăţilă, prin geamul uşii, trecând în camera unde se găseau cei doi. „Tata! Doamne, ce-o fi cu el?... De ce-o fi venit tata?... N-o mai venit pe aici de câţiva ani...” gândi Firuța mirată şi se încuie cu cheia pe dinăuntru. „Nu ies de aici, până nu pleacă ăştia doi, tata şi Nelu.” La un moment dat, de dincolo se auzeau ţipete, voci mai ridicate, în special ale femeii, dar şi a lui Nelu. Ion Frăţilă, tatăl, doar bâguia câte ceva, punându-se de acord cu cei doi.

Ţ'-am spus io, mă, începuse cu reproşuri Ana, contra soţului, căci de faţă cu fiul ei cel mare avea curaj, ț'-am spus io să stai, mă, aci că mai avem doi copii de crescut, de dat la şcoli şi de pornit în viaţă. Pe tine nu te-o întăresat niciodată, nici copiii, nici de mine. Numa’ beutura şi femeile. Ştii ce mi-o spus, Nelule, când o plecat? Plec, tu, că eşti urâtă... urâtă!... şi apăsa femeia cuvântul pentru a-i da relevanţa dorită. N-o să mai viu pe la voi! Mă las de voi! Auz’, tu, să nu mai merg io la copiii mei?!... Da’ io i-am spus că nu mă las de voi. O să ajunji, i-am zâs, că o să faci pe tine şi să vedem cine o să ia de sub tine şi cine o să te spele... aia cu păru' vopsât? Ie? Să vie, că io nu mă mai uit la tine!

Ana avea prilejul de a-şi vărsa năduful, să răsufle necazurile ei de-o viaţă. Fenomenul însă devenise tragic, că ridica tonul din ce în ce mai mult şi se enervase atât de tare, încât cuvintele ei deveniră ţipete isterice şi începuse să-şi dea jos hainele de pe ea.

Mamă, mamă dragă... nu mai zbiera aşe, că-ţ’ faci rău, se auzea vocea rugătoare a lui Nelu.

Ana, părea că-şi ieşise din minţi.

Firuța, îngrijorată, descuie cu repeziciune uşa şi fugi în camera unde se aflau ceilalţi. Mama ei şedea pe pat, scotea nişte ţipete înfiorătoare, ca o fiară rănită, care în sfârşit poate să-şi strige rănile vechi şi noi, în timp ce arunca câte ceva de pe ea: baticul, bluza, ciorapii groşi din bumbac, fusta. Rămăsese într-o cămaşă groasă de diftină, albă. Speriată, Firuța se aruncă în genunchi, în faţa ei şi îi cuprinse picioarele cu braţele.

Mamă, te rog frumos, iartă-mă! Calmează-te, mamă... Te rog eu frum... şi se pomeni cu un picior în coaste, apoi cu încă unul, cu altul şi altul, încât nu le mai putea număra şi nu le mai simţea, până se retrase sub masa din apropiere, ferindu-se de lovituri. Nu scoase niciun sunet, niciun vaiet, decât icnirile involuntare.

Nelu, în sfârşit, îşi vărsa şi el nervii.

Nuuuu... nu da în ieee!!! ţipa acum Ana Frăţilă, care se aşezase în faţa fiului său, parcă trezindu-se din starea de isterie.

Ion Frăţilă asista impasibil, ca la un spectacol.

Las-o, mamă, cu el! Las-o să plece, dă-o dracului. Ce vrei, să ne distrugem toţ’ pentru ea?

Nu, Nelu! N-o las cu golanu' ăla! Chiar dacă aş muri. Întâi mor io, apăi stă ie cu ăla. N-o las şi pace. Chiar dacă să întâmplă orce. Moorte de om fac!

Mamă, mi-o trimis vorbă la servici’ că mă omoară, mamă... şi că ne distruge pe toţ’.

Nu vă omoară el pe voi, că-l omor io pe el. Mă duc în puşcărie şi gata. Da’ io nu-m’ las fata, cu un puşcăriaş.

Mamă, rosti Nelu mai calm, de fapt, toată discuţia se mai calmă, auz’ aici, ce-ţ’ spun io: ai zăce deşte la două mâini. Dacă pierz’ unu, şi Nelu arăta printr-un gest cum s-ar tăia un deget, trăieşti forte bine, meri mai departe. Da’ dacă le pierz’ pe tote, ce mai faci? Mori, că nu mai poţ’ nici să mânci. Aşe că... ai zăce copii. Dacă rămâi fără unu’, mai încă nouă.

Nu! N-o las cu el şi voi mă ajutaţ’. Nu-ştu acum cu ce, da' mă ajutaţ’, că-i sora vostă. Ştiu io un’e baţ’ tu şaua... da’ nu-i aşe. Pe mine mă dore de toţ’ copiii mei.

Cum vrei, mamă. Io ţ-am spus şi zâc să te mai gândeşti. Las-o să plece cu el, că ea l-o vrut. Dacă îi plac golanii şi puşcăriaşii, să stea cu el. Şi s-o duci la boli lumeşti, la dermato-venerice că asta te îmbolnăveşte şi ne îmbolnăveşte şi pe noi. Cine ştie pe unde o umblat cu ăla.

Ie, Nelu... bine zâci. O duc! răspunse mama.

Io plec, că trăbă să mă duc la lucru, la doi.

Şi Nelu plecă. Abia atunci ieşi Firuța de sub masă, frângându-se de durere. O dureau toate oasele, ca şi când un autobuz a trecut peste ea. Fața reușise ca să o ferească de ploaia de lovituri. Vânătăile din jurul ochilor abia trecuseră.

va urma

        

Vizualizări: 111

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Impresionant în continuare. Nelu un personaj dur, foarte aspru în relația cu sora sa. Este apăsătoare atmosfera, dar foarte bine sugerată. Personje vii, dialogul curge firesc, iar povestea... tare mi-ar plăcea să fie doar ficțiune, dar cum ai avertizat că se bazează pe realitate... :((

Aștept continuarea cu interes.

Drag de tine și de scrisul tău,

Impresionant! M-a zdruncinat capitolul! Intens, dureros și apoi iar bătaie, oamenii ăștia o țin în violență...

Mulţumesc de aprecieri, Corina. Ştiu că sufletul tău simţitor nu se simte tocmai confortabil cu aceste întâmplări dure... însă ele au existat şi de aceea vreau să le aduc spre citire, poate nu s-or mai întâmpla vreodată... Dar mai ştii? Şi acum cu scalvia asta a omului de către om... a prostitiţuei şi a proxenetismului cine ştie câte drame sunt în lume...

Corina Militaru a spus :

Impresionant în continuare. Nelu un personaj dur, foarte aspru în relația cu sora sa. Este apăsătoare atmosfera, dar foarte bine sugerată. Personje vii, dialogul curge firesc, iar povestea... tare mi-ar plăcea să fie doar ficțiune, dar cum ai avertizat că se bazează pe realitate... :((

Aștept continuarea cu interes.

Drag de tine și de scrisul tău,

Se pare că da... Violenţa naşte violenţă. Biata adoleescentă nu mai ştie de care pumn să se ferească... Şi te mai miri că i s-a întâmplat aceste orori...

Mulţumesc, Miha!

Mihaela Roxana Boboc a spus :

Impresionant! M-a zdruncinat capitolul! Intens, dureros și apoi iar bătaie, oamenii ăștia o țin în violență...

Admir știința cu care dozezi intensitatea conflictului ducându-l în punctul culminant! Ce talent ai purtat o viață întragă în mintea și sufletul tău!

Semn de lectura !

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Dor de ler a lui Răduță If. Toader
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poem fără titlu a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog suntem goi sub două haine a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog suntem goi sub două haine a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 15 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 18 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 19 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când scrii, a utilizatorului Maria Mitea
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate – the end a lui Mihaela Popa
cu 19 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog obosești, și - a utilizatorului Maria Mitea
cu 19 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasager al cerului a utilizatorului Monica Pester
cu 19 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate – lecție a utilizatorului Mihaela Popa
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog suntem goi sub două haine a lui Stanescu Valentin
cu 20 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 20 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de ler a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 21 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de ler a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Dor de ler a lui Răduță If. Toader
cu 22 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 22 ore în urmă
Postare de log efectuată de Răduță If. Toader
cu 22 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor