MĂRUL
În livadă, pe un hat
Sub un măr, bătrân plecat
Două Mierle îi cântau
Cum de ani cuib îşi făceau
Şi numai de dragul lui,
Sus în vârful Mărului !
An de an n-au mai ţinut
Cont de timpul ce-a trecut
Doar de noua primăvară
Când în Măr vor scoate iară
Gureşi pui, negre mândreţe
De pe ram, jos în fâneţe
Creşteau în podoaba-i mândră
Fără teamă de vreo pândă
De la primul înflorit
De mlădiţă răsădit
Până acum când e lăsat
Pe-o parte şi scorburat!
Mierlele s-au dus, că-i seară
Să-nnoiască cuibul iară
Iară el, bătrân cernit
Scârtâind le-a mulţumit
Temurând din greu se lăsa
Din crengile ce-l apăsa!
O creangă -i ruptă, la pământ
Rămasă un ciot, după un vânt
Pe altă parte-i vrescuit
De un fulger şi apoi trăsnit
Căci trecuse în vremea lui
Prin mania cerului!
Acuma florile-s răsleţe
Nu mai sunt ca în tinereţe
Nici lăstari ca în alţi ani
Pare nins, de ani şi ani!
Bătrânul Măr e în picioare
E mândru încă , e în floare
L-or bate încă ploi şi vânt
Şi ploi de soare ca-n pământ
Mai are viaţă, rădăcina
Ce-i ţine falnica tulpină!
Cuvinte cheie :
Această versificaţie nu prea mai este pentru copii. E o poveste a mărului îmbătrânit. Şi dacă versurile sunt dedicate copiilor, nu înseamnă că nu trebuie să le scriem corect şi deosebit de frumos. Din contră: pentru a-i atrage este nevoie de poezie gingaşă, caldă, cursivă, uşor lizibilă, înflorită, nu împiedicată de ritm şi rimă. Ultima parte a versificaţie scârţăie tare la ritm.
Sofy
Sunt foarte uşor de prins aceste reguli. Studiezi prozodia poeziei şi devine foarte clar. Este la îndemâna tuturor. Există nişte reguli pentru poezia clasică. Ea se cantonează între nişte canoane care trebuie îndeplinite pentru a fi şi corectă. Şi nu numai forma contează, ci şi fondul. Nu orice foaie verde de dai-nai/i-a mai dă să vezi că nai, e poezie. Eu zic să începi cu cititul poezilor bune, să te edifici cum trebuie să sune o poezie.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor