MARUL

[TĂRÂMUL COPILĂRIEI]

MĂRUL

În livadă,  pe un hat

Sub un măr, bătrân plecat

Două Mierle îi cântau

Cum de ani cuib îşi făceau

Şi numai de dragul lui,

Sus în vârful Mărului !

An de an n-au mai ţinut

Cont de timpul ce-a trecut

Doar de noua primăvară

Când în Măr vor scoate iară

Gureşi pui, negre mândreţe

De pe ram, jos în fâneţe

Creşteau în podoaba-i mândră

Fără teamă de vreo pândă

De la primul înflorit

De mlădiţă răsădit

Până acum când e lăsat

Pe-o parte şi scorburat!

Mierlele s-au dus, că-i seară

Să-nnoiască cuibul iară

Iară el, bătrân cernit

Scârtâind le-a mulţumit

Temurând din greu se lăsa

Din crengile ce-l apăsa!

O creangă -i ruptă, la pământ

Rămasă un ciot, după un vânt

Pe altă parte-i vrescuit

De un fulger şi apoi trăsnit

Căci trecuse în vremea lui

Prin mania cerului!

Acuma florile-s răsleţe

Nu mai sunt ca în tinereţe

Nici lăstari ca în alţi ani

Pare nins, de ani şi ani!

Bătrânul Măr e în picioare

E mândru încă , e în floare

L-or bate încă ploi şi vânt

Şi ploi de soare ca-n pământ

Mai are viaţă, rădăcina

Ce-i ţine falnica tulpină!

[Sofia Sincă]

Această versificaţie nu prea mai este pentru copii. E o poveste a mărului îmbătrânit. Şi dacă versurile sunt dedicate copiilor, nu înseamnă că nu trebuie să le scriem corect şi deosebit de frumos. Din contră: pentru a-i atrage este nevoie de poezie gingaşă, caldă, cursivă, uşor lizibilă, înflorită, nu împiedicată de ritm şi rimă. Ultima parte a versificaţie scârţăie tare la ritm.

Sofy

[Sofia Sincă]

Sunt foarte uşor de prins aceste reguli. Studiezi prozodia poeziei şi devine foarte clar. Este la îndemâna tuturor. Există nişte reguli pentru poezia clasică. Ea se cantonează între nişte canoane care trebuie îndeplinite pentru a fi şi corectă. Şi nu numai forma contează, ci şi fondul. Nu orice foaie verde de dai-nai/i-a mai dă să vezi că nai, e poezie. Eu zic să începi cu cititul poezilor bune, să te edifici cum trebuie să sune o poezie.