Boul și vițelul (II)

[Valeriu Anghel]

Fabulaţie şi realism în materie de învăţământ - (aspecte stilistice)

 

Nu ştim dacă Marcel Căpraru, un dascăl înzestrat se pare, cu specializare în pedagogia Montessori la un institut din SUA, a împrumutat simbolistica „boii” şi „cerbii” din literatura de specialitate străină sau şi-a ales singur animalele de comparaţie. Oricum, alegerea este nefericită, „cerbul” stârnind un sentiment de compromis, zice G.Călinescu, în „Universul poeziei”, coarnele acestuia fiind din material lemnos „şi când se apleacă asupra apei dau iluzia unor crăci uscate, iar la primul zgomot, cerbul o ia la fugă”. În schimb, „boul”, zice criticul, simbolizează „stadiul unei conştiinţe tulburi ce nu-şi găseşte expresia în cuvânt ”. Liniştea afectuoasă  a ochilor, mugetul melancolic, participarea la muncile agricole cu o resemnare ce pare conştientă ne conduc la ideea unei vietăţi ezoterice.

    Tudor Arghezi este şi mai tranşant în „Belşug”, unde, pe câmp, ţăranul i se pare „de bronz”, iar vitele-i „de piatră”, încheind: „E o tăcere de-nceput de leat / Tu nu-ţi întorci privirile-napoi, / Căci Dumnezeu, păşind apropiat, / Îi vezi lăsată umbra printre boi”.

    Dar să revenim la viziunea din textele distinsului nostru oltean.

 

4. Aspectul literar

 

Un bou ca toţi boii, nesimţit din fire, rumegând el cartea doar ca repetent, termină liceul cam greu, cu icnire, dar se-mpăuna că-i bou inteligent. Mare lucru-n lume nu e-nvăţătura dacă simţul practic îl posezi nativ, te ridici în scaun, ce mai tura-vura, şef peste cireadă, dur şi posesiv. Nu zic vorbă mare, însă între oameni un aşa specimen foarte des găseşti, să-i închine boii-atâtea osanale, vacile să spere viţeluşi crăieşti.

Astfel bouleanul, scos ca dintr-o carte, întâlni-n pădure, un viţel de cerb, şi văzând cum paşte singur într-o parte, zvelt, cu botişorul fraged şi imberb, mai că-l pizmui de-atâta libertate, nu ca el, şef mare, însă la stăpân, obligat să ducă jugul greu în toate, până va ajunge un biet bou bătrân. „ Domnule”, îi zice viţeluşu-n glumă, „ai în grajdul tău nutreţuri concentrate, e şi cald, dar, uite, jugul te sugrumă, tot un sclav rămâi de-a pururi în cetate”.

Se-ncruntă bovina şi plecă spre casă, întristată-n gând că nu-i decât un bou, un gând cam sinistru care-l tot apasă şi nici că găseşte un model mai nou. Ar fi vrut şi el să aibă o viţică cu care să meargă-n crâng, la păşunat, poate că s-ar naşte o idilă mică şi pe urmă chiar un viţeluş roşcat. Cum ajunse-acasă se culcă pe coadă  şi visă că paşte iarbă pe un strat, fără să-şi impute, ca să nu-l mai roadă, faptul că, în fond, e doar un bou castrat.

 

5. Aspectul polemic

 

    Da, domnule mkpraru (vai, ce aspect buruienos al limbii române la un universitar !), sunt un „bou”. Un „bou” care rumegă însă şi idei. Chiar dacă „aşa / e soarta / boului   / – viţel / adult  – / să stea / la poarta / noului / niţel / mai mult”, cum scria un alt Marcel într-o microfabulă, semnată şi Breslaşu.

    Sunt „bou” pentru că l-am ascultat pe tata şi m-am lăsat dus să mă înveţe alţii carte, în loc să stau lângă mama, care era, la mijloc de secol XX, analfabetă, fie-i ţărâna uşoară, că tare mult îşi îngrijea odraslele. Înghesuit într-o bancă veche de lemn cu trei locuri, nu m-am bucurat de mişcarea graţioasă  a puiului de cerb, ci numai de mânuirea liberă a condeiului pe tăbliţa dreptunghiulară de ardezie, în loc să mă zbengui pe tăpşan sau să mă îmbăt cu mirosul florilor din dumbravă. Prin ţintirea mea în bancă, disciplina a fost pusă sub controlul învăţătorului, care mă bătea cu lemnul de la sobă dacă nu-mi înfigeam privirea în ochii lui şi mă uitam pe fereastră la nucul din curte. Un unchi m-a învăţat, puţin mai târziu, că disciplina este ca malurile unui râu: îl limitează, dar altfel râul n-ar fi decât o sordidă băltoacă.  Aşa că am început să accept „malurile”, dar nu m-am lăsat nici castrat, nici pus la jug. Ba chiar m-am revoltat când stăpânii au încercat să mă umilească, replicând printr-o pastişă după „Caligula” lui Arghezi, pe care o reproduc aici, ca să mă credeţi că nu am devenit un „bou” ca ca toţi ceilalţi, ci unul câteodată şi „inteligent” : „Se trezesc în miez de noapte, în cotloanele lor strâmbe, bufniţele prăbuşirii neamului întreg în gol; către licărul de stele chipu-ncep să şi-l scălâmbe şi în visurile noastre vin în stoluri rostogol. Din buget le-aruncă fonduri câte-o mamă veşnic bună, bani cu sânge şi sudoare adunaţi de truditori; Doamne, zău că eşti năstruşnic de le scalzi trupul în lună, pe când amărâţii-n şanţuri cad răpuşi de profitori. Strop cu strop, lumina lunii se revarsă peste glie, dar în umedele case sunt privelişti de coşmar; plângeri de viori şi fluier se răsfrâng potop pe ie, şi din scutece  s-aude plânsul pruncului, amar. În saloanele luxoase, inundate de lumină, liturghia bogăţiei are şi-astă seară loc, imnu-acesta de izbândă ne cufundă însă-n tină, pribegiţi copii ai soartei, fără tihnă şi noroc. Folosiţi-vă de lege, de lumină şi de taină, nu fiţi cruzi şi-atât de lacomi când e vorba de averi, căci de azi purtaţi un titlu şi-o strălucitoare haină, se găseşte el un mijloc să fiţi mâine ce-aţi fost ieri. Cântecul, lumina, visul, zborul către zări albastre noi le ţinem, noi le strângem, cei căzuţi, urâţi şi goi; temeliile veciei orice-aţi vrea, sunt ale noastre – voi, din bufniţe sinistre, veţi ajunge doar strigoi … ”

Prof. Valeriu Anghel

va urma

http://www.ziaruldevrancea.ro/jurnalism-cetatenesc/1588800325-boul-...

[Ion Lazăr da Coza]

Un regal.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Excelent, maestre! O plăcere!

Stimă,

[Valeriu Anghel]

Vă mulțumesc pentru aprecieri și opinii!

Cu respect, Valeriu Anghel