Două lumi

[Chris]

Dorina şi-a invitat prietenele la o cafea. Era însărcinată în patru luni şi voia să le împărtăşească bucuria şi emoţiile maternităţii. S-au aşezat toate în jurul ei pe canapea şi fotolii. Au început să discute zgomotos în timp ce ea desfăcea curioasă cadourile pe care le primise: rochiţe şi jucării.

 

- V-am spus că e fată. Să vă arăt ecografia să vedeţi ce bine se vede, nici nu trebuie să fii doctor ca să-ţi dai seama!

 

 Priveau toate curioase fotografia copilului încă nenăscut.

- Uite cum stă cu mâna la gură! zice Meri.

- Ai maică, păi să vede chiar aşa? se aude o voce din spate.

Uitaseră complet de mama Ana, bunica Dorinei. O femeie micuţă, cu basma pe cap şi mâinile în poală, le privea de pe scaunul de lângă sobă.

- Da bre, uite să vezi şi matale, îi aduse Rodica fotografia din care bătrâna nu distinse nimic.

- Acu’ a ieşit fel şi fel dă lucruri. Pe vremea mea se zicea că dacă ai burta ţuguiată faci băiat şi dacă e rotundă faci fată.

- Şi aşa e? îndreabă Meri.

- Nu e aşa. Eu aveam o burtă ţuguiată şi toată lumea zicea că mă-ta, Dorino, e băiat. Începu să râdă cu mâna la gură. La vremea aia numai Dumnezeu ştia, maică, ce ai în burtă.

 

Fetele s-au întors şi au reluat discuţia despre sarcină, greutate, umflături de picioare şi alte probleme care preocupă orice femeie într-o asemenea situaţie.

- Eu când am născut, zice Rodica, am plătit să-mi facă epidurală. M-a costat o gramadă de bani şi degeaba, am simţit tot!

- Eu am o cunoştinţă care mi-a spus că a ajutat-o epidurala. Depinde de la persoană la persoană, zice Cristina.

- Da' matale cum ai născut, bre? o chestionează pe bătrână Meri.

- Păi cum să nasc maică, uite mă dusesem la câmp să aduc nişte burean pentru animale. Am venit acasă, am lăsat jos sacu’ şi i-am zis soacră-mii care cosea nişte saci pă prispă, s-o cheme pă ţaţa Floarea, moaşa, că-mi venise timpu’. Am intrat în casă şi am născut.

Rămăseseră împietrite privind-o pe bătrână, unele dintre ele chiar cu gura căscată.

 

- Oricum, le scoase din transă Dorina, eu o să nasc cu cezariană. O să vorbesc cu doctora când o să fiu mai aproape de termen.

- Şi? Adrian ce zice? E bucuros că e fată, că o să fie tătic? întreabă Dana.

- Da e bucuros, îţi dai seama, putea să fie orice, important e să fie sănătos. E puţin emoţionat, dar e normal tot ceea ce se întâmplă.

- Îmi aduc aminte că Tudor s-a îmbătat, zice Rodica. Încercam de ceva timp, fără rezultat şi când am rămas nu-i venea să creadă.

 

- Ce frumoasă erai! Simona ia o fotografie de nuntă de pe mobilă.  Din rama argintată privesc fericiţi un el şi o ea.

- Da, confirmă şi celelalte.

- Ce repede trece timpul. Îmi amintesc ca ieri ce emoţie, cât am umblat după rochie, parcă nimic nu-mi convenea, continuă să depene amintiri Simona.

- Eu îmi amintesc că Doru m-a cerut de nevastă în discotecă. Credeam că n-o să pot trăi dacă nu mă duc la discotecă sâmbata şi acum nici nu mă mai interesează – povesteşte şi Meri. Mamaie, ia zi, matale te duceai la discotecă? Cum l-ai cunoscut pe nea Ion? zice în timp ce le făcu cu ochiul celorlalte.

- Păi nu m-am dus maică, ce pă vremea aia era discoteci? Era război şi veniseră ruşii. Pe unde treceau era nenorocire, luau tot, porci, păsări şi care avea fete îşi băteau joc dă ele. Eram copil să fi avut vreo doişpe - treişpe ani, da’ nu conta. Ne ascundea tata să nu ne găsească. După aia, când m-am mai înălţat şi eu, s-a făcut o horă în sat, cred că era de Florii. Acolo, m-am prins în horă, Ion m-a văzut, m-a luat la dans şi după aia a venit în peţit. Şi aia a fost!

O linişte grea pusese stăpânire pe cameră.

 

- Şi v-aţi gândit la nume? rupse tăcerea Rodica.

- Da, ne-am gândit şi după lungi dezbateri am ales Monisha Channon.

- Ce nume e maică ăla, Monicciano?

- Sunt două nume bre, Monişa Cianon, pronunţă Meri.

- Păi aşa maică? Un nume d’ăsta ca toată lumea ce are?

- Ce ştii matale bre, acuma aşa e moda, copilul să aibe un nume cât mai deosebit, explică Meri.

- Mă maică mă, o ştii p’aia a lu’ Toader, dă e măritată cu turcu’? I-a pus nume la fată dă nu poate să-l spuie nimeni. Toţi copiii la şcoală şi ai ei în casă îi zic Adi.

- Nu e definitiv, ne mai gândim, răspunde Dorina. Mai avem timp până în iulie când se naşte.

 

*

 

-Mamaie, hai la spital să-ţi vezi strănepoata! o anunţă Adrian, bărbatul Dorinei.

 

Clădirea mare o impresionă profund. Nu-şi mai amintea când fusese ultima dată într-un spital. Poate să fi fost când fii-sa, Victoriţa, o născuse pe Dorina?! Se uită la forfota din jur, câtă lume era bolnavă şi privi cu neîncredere liftul.

L-a ţinut de mână pe Adrian până când au ajuns. În salon, în pătuţul de lângă pat, era o mogâldeaţă îmbrăcată toată în roz.

„Acu’ nici nu-i mai înfaşă” gândi.

- Hai mamă, vrei s-o ţii în braţe? îi zice Victoriţa.

- Aveţi grijă, se aude vocea Dorinei, temându-se ca nu cumva bătrâna să scape preţioasa comoară.

Victoriţa o linişti. Ştia şi ea ce însemnă îngrijorarea de mamă şi mai ştia că bătrâna ţinuse în mâini destui copii.

- Ptiu, ptiu, ce frumoasă e! zice bătrâna uitându-se cu drag la copil. Şi copiii ei fuseseră frumoşi, da’ parcă nici unul chiar aşa. Era fericită. Două lacrimi i se prelinseră pe obraji.

- Am chemat-o Ana Iulia, îi zice Dorina. Îţi place?

- Da, maică, îmi place!

- Ia, duceţi-vă lângă Dorina, le spuse Adrian bunicii şi soacrei.

Scoase aparatul şi fotografie cele patru generaţii de femei – o minunată imagine a vieţii.

 

Prietenei mele Cristina, naştere uşoară!

[Sofia Sincă]

Am lăcrimat, Chris! Un text plin de sensibilitate cu mesaj sublim. Prezenţa a patru generaţii la un loc umple tot spaţiul cu bucuria vieţii. Desigur diferenţa între generaţii este mare, evoluată şi e bine că e aşa. Admir autoarea pentru autenticitatea textului, pentru umorul fin strecurat ca şi acurateţea lui.

Dar ceva de cârcotit tot am: vroi - voi, verbul este a voi; să discute zgomotoase - să discute zgomotos.

Am citit cu încântare, Sofy!

[Chris]

Mă bucur că am transmis din starea mea la scrierea textului.

Nu ştiu ce m-aş face fără cârcotelile dumneavoastră! :)))))))))
Sofia Sincă a spus :

Am lăcrimat, Chris! Un text plin de sensibilitate cu mesaj sublim. Prezenţa a patru generaţii la un loc umple tot spaţiul cu bucuria vieţii. Desigur diferenţa între generaţii este mare, evoluată şi e bine că e aşa. Admir autoarea pentru autenticitatea textului, pentru umorul fin strecurat ca şi acurateţea lui.

Dar ceva de cârcotit tot am: vroi - voi, verbul este a voi; să discute zgomotoase - să discute zgomotos.

Am citit cu încântare, Sofy!

[gina zaharia]

Am asistat și eu la discuția pe tema noului-venit pe lume. M-ai condus atât de bine, acolo, în miezul stărilor! Monisha Channon sau Ana Iulia, n-ar fi contat, însă fotografia celor patru generații e superbă!

[Vasilisia Lazăr]

nu trebuie să fii doctor ca să-ţi dai seama!

dacă e rodundă faci fată. (rotundă)

E puţin emoţionat ... (fără pauză înainte de punctele de suspensie)

Mamaie, i-a zi, matale te duceai la discotecă? (ia)

Poate să fi fost când fie-sa, Victoriţa... (fii-sa)

Da, maică îmi place! (după maică trebuie virgulă, e cuvântul strigat și trebuie încadrat între virgule)

Afară de aceste mici greșeluțe, un text impresionant, emoționant, care curge frumos. Mai așteptăm!

[Chris]

Mulţumesc pentru lectură şi mai ales, pentru răbdare!

[Mihaela Roxana Boboc]

Îmi place paralela între generații, cu moduri de gândire diferite, experiențe contrare și totuși, la final, o fotografie de familie reunește generațiile într-un tot numit familie. 

[Chris]

Da, povestirea conţine câteva frânturi din viaţa unor femei. Am vrut să  dau puţină tărie textului pe care i l-am dedicat prietenei mele însărcinate - acum fetiţa are 5 luni. Mulţumesc pentru lectură :))

[Elena Mititelu]

Mi-am amintit de bunica mea, Augusta! Ce ne mai certa şi noi ne distram pe seama asta! Era surprinsă de tot ce era nou şi făcea paralelă - eheiiii, pe vremea mea... daţi-mi pace, eu am crescut nouă copii, de nu se duceau cei doi băieţi, aveam unsprezece.

Felicitări pentru cum ai construit "Două lumi", finalul este nemaipomenit!

Cu mare drag,

[Gabriela Grădinariu]

Chris, o lacrimă s-a rostogolit pe obraz în amintirea bunicii. Mulţumesc, îmi era dor de ea. Atât de autentică, de naturală, de directă şi caldă e scrierea ta, încât emoţia m-a copleşit. Empatie totală, psihologule!

[Chris]

Mulţumesc de vizită Elena, mă bucur că ţi-a plăcut. Într-adevăr când ajungem la o anumită vârstă înţelegem vieţile bunicilor noştri. :))

[Chris]

Mulţumesc Gabriela. Bunica din povestire este un cumul de mai multe bunici, i-am dat doar numele bunicii mele. Poate am transmis ceva din starea pe care am avut-o când am scris-o, bunicile au acest efect. :))