IUS şi ISA . XII .

[Emil Dumitru]

               Irina o aşteptă calmă pe Maria să termine de citit, mai moţăind din când în când şi sorbind câte o gură de vin, făcându-şi în cap un mic plan strategic de atac. La un moment dat, o auzi cum se ridică de la masă şi îi spuse:

       − Uite, că a venit şi toamna!

       − Mai e mamă. Calendaristic, mai avem ceva zile din vară, o săptămână şi.  

       − O săptămână!? Acu’ trece. Ş-apoi, io am semnele mele, iar Dumnezeu nu prea mai ţine cont dă calendaru’ tău, El alungă vara şi aduce toamna, când vrea El. Auzi! Să-mi cumperi şi mie un tablou, cu-n peisaj dă toamnă, că nepotu’ mi-a promis că-mi cumpără unu cu o femeie frumoasă şi celebră, una Mona şi nu mai ştiu cum, a zis el c-o cheamă. Vreau să-l pun în dormitorul meu… pă părete, acolo, la picioare şi să-l privesc şi să-l tot privesc, până adorm.

       − Bine, mamă, am să-ţi cumpăr, spuse Maria plecând spre bucătărie să-şi mai pună puţin vin.

       − L-am rugat pă Mihai, să-mi cumpere şi nu mi-a cumpărat, spuse Irina când Maria reveni.

       − Vrei, un peisaj cu un copac sau o pădure? o întrebă Maria zâmbind uşor, în timp ce se aşeza.

       − Nu contează, cu toamnă să fie, replică Irina serioasă. Te-am rugat şi anu’ trecut să-mi cumperi şi nu mi-ai cumpărat. Iubesc eu toamna şi nu ştiu dă ce, da’ m-am trezit aşa, că-mi place mie toamna mai mult… şi se opri, oftând îşi spuse în gând: poate că unde, într-o toamnă, m-am trezit din acel somn lung, născându-mă iar!

       Maria auzind o asemenea minciună gogonată, ridică capul din ziar şi privind-o mai atent, spuse:

       − Mamă, ce tot vorbeşti acolo, eu nu-mi amintesc să mă fi rugat vreodată, să-ţi cumpăr un tablou.

       Irina întoarse uşor capul şi deschizând ochii spuse, zâmbind:

       − Stai liniştită, fata mea, că nu mi-am pierdut minţili, am vrut să văz dacă eşti atentă la ce spui io, ca să nu bălmăjăsc aşa dă geaba, ca televizoru’. Totuşi să ştii, că l-am rugat pă Mihai dă mai multe ori să-mi aducă dă la oraş o icoană, că n-aveam şi noi o icoană aşa mai blagoslovită în casă.

       − Asta e altă poveste, mamă! De la icoană la tablou, e totuși cale lungă.

       − Da’, nu mi-a adus nicio icoană, niciodată. A, o singură dată, mi-a adus o basma! Da’ cu asta, cu basmaua, a fost o tărăşenie mare. Ţi-am povestit-o, cumva?

       − Nu mamă, nu mi-ai povestit-o! Dar dacă e lungă, mi-o spui altă dată, mai am puţin şi termin de…

       − Nu e lungă! o întrerupse Irina. Ascultă-mă, că io îţi spun întâmplări adevărate, nu minciuni dă citeşti tu din ziare, şi peste ani o să-ţi fie dor dă asemenea poveşti, dă farmecul vieţii simple dă la ţară, dă… dă naivitatea ţăranilor, dă tâlcul poveştilor, unele chiar pline dă învăţăminte. Simt io aşa, că uneori ne cam e ruşine cu originea noastră şi faptul că toţi am fost cândva ţărani. Și regii, cândva tot din ţărani s-au făcut, că nu s-or fi născut direct, aşa regi, nu? Şi aşa, nu mai ai altă treabă, văz că ziarele le-ai citit, mâncare am făcut io, aşa că, mai stai cu mine să-ţi povestesc… şi tu oricum, nu te culci până nu vine Matei. Stai, bea o cană cu vin, să-ţi mai colorezi obrajii şi să auzi tărăşenia cu basmaua.

       Maria zâmbi, privind-o cum duce cana la gură, umflându-şi mai întâi uşor nările, inspirând profund parfumul de căpşunică apoi degustând vinul, plimbându-l prin gură, probabil oprindu-l şi ţinându-l cu limba mai mult sub bolta palatină, să-i simtă mai bine gustul.

       − Pleacă Mihai la târg să vândă un tăuraş şi să mai cumpere un cal, începu Irina povestea, tărăgănind uşor primele cuvinte. Ştii, ţi-am mai spus că el iubea mai mult caii dă cât vacili sau boii, că aveam noi un cal, pă Berică, da’ căruţa avea oişte pentru doi cai, şi aşa doar cu-n cal, moş Mitică, ăla dă era poreclit Lăbuţă, dă sta mai jos dă noi, în vale, în curbă, tot râdea dă el: bă Mihaiule, zicea el cu gura până la urechi, băăă, parcă ai o căruţă văduvă, aşa cu-n cal! şi să îneca dă râs. Aşa că, musai trebuia să cumpere un cal, în primu’ rând că începeau treburili dă toamnă, şi apoi să scape şi dă gura moşului. Şi în ziua aia, aşa spre seară, să întoarce el dă la târg, c-o mârţoagă mică, slabăăă, slabăăă, dă-i numărai coastele nu alta, iar dă bătea mai tare vântu’ cred c-o dărâma,  aşa era dă prăpădită. Când a intrat el pă poartă cu calu’, l-am văzut io pă Mihai că era şi băut, da’ parcă mai mult cătrănit, şi l-am întrebat ce are dă-i aşa, da’ nu mi-a spus nimic şi s-a dus la culcare. S-a culcat, că noaptea, aşa după primu’ cântat al cocoşilor, să scula, să meargă cu caii, pă izlaz, la păscut. A doua zi, la fântână, când mă întâlnesc cu alde Niculae,  bărbatu’ lu’ Floarea, dă sta peste drum dă noi, la câteva  case, am aflat din ce pricină fusese el aşa dă cătrănit. Mi-a povestit Niculae că, pă drum, când venea Mihai spre casă, să întâlnise cu moş Lăbuţă, şi ar fi zis, Mihai către el: uite bre, nea  Mitică, am mai cumpărat încă un cal, să nu mai te râzi dumneata dă mine, că am  căruţa văduvă. Ăsta, moş Lăbuţă, un om tare şugubăţ, nu zisese nimic la început, să învârtise pă lângă cal, să lăsase pe vine, îl pipăise la chişiţe, să uitase la copite, pă sub burta lui şi în gura lui, să vază cum are dinţii, de, să pricepea, era mare geambaş dă cai, apoi, şi-a luat pălăria dă pă cap şi a agăţăt-o dă şoldul calului,  zicând, scărpinându-se în moalele capului: da, bă Mihaiule, văz, cum să nu!? că tare frumos şi gras mai e! Toţi, de, oamenii care să strânseseră în jurul lor, au început să râdă.

       − Mamă, parcă era vorba să-mi povesteşti despre o basma, nu despre un cal.

       − Imediat, da’ stai să beau o gură dă vin că mi s-a uscat gâtu’, zise Irina. Apoi, calmă, reluă: Asta a fost tărăşenia cu mârţoaga, că muream dacă nu ţi-o povesteam şi pă asta. Da’ să revin la tărăşenia cu basmaua, că asta voiam  să-ţi povestesc. Tot Niculae, după ce termină povestea cu moş Lăbuţă, dă mă lumină dă ce fusese Mihai aşa dă supărat, mă întreabă dacă mi-a plăcut basmaua? Care basma, mă, pezevenchiule? zic eu. Şi Niculae,  îmi povesteşte cum, Mihai, dă bucurie că i-au mai rămas ceva bani, după ce cumpărase calu’, a băut o ţuică, a băut două şi a cumpărat şi o basma. Da’ mie, nu-mi adusese nicio basma, aşa că, l-am aşteptat pă Mihai seara, să vie dă la câmp şi l-am întrebat direct: unde e mă bărbate, basmaua? A ridicat din umeri şi a făcut ochii mari, care basma fă, zice. Zic: aia, dă ai cumpărat-o dă  la târg, când luaşi calu’, şi să nu mă minţi, că te-a văzut cineva când ai cumpărat-o. M-am îmbătat ş-am pierdut-o, zice el. Da’, mai zice el − aşa ca să mă ducă cu vorba, am crezut eu − sâmbătă, am să-ţi cumpăr alta… Şi mi-a cumpărat. Pă urmă am aflat io că el mă minţise şi că n-o pierdu-se: i-o dăduse lu’ Anica, femeia cu care el trăise în tinereţe, dar el uitase ce făcu-se cu ea, din cauza băuturii.  Acum vine tărăşenia, că beat fiind, uitase cum arăta prima basma şi a cumpărat alta, pentru mine, la fel ca prima, şi…

       Irina se opri aici cu povestirea. În poartă oprise o maşină. Venise Matei.

       − Sărut mâna, doamnelor! N-aveţi somn?

       − Bună seara, Matei! răspunse Irina.

       − Bună, Matei! Eu, da, am un somn, că nici nu ştiu cum să ajung mai repede în pat, răspunse Maria, primind buchetul de flori – mereu trandafiri albi! –  şi sărutându-l fugar pe obraz.

       − Şi eu care voiam să te invit în oraş! zise Matei, cu o uşoară umbră de supărare în glas.

       − Mulţumesc pentru invitaţie, dar sunt tare obosită! Mergem la sfârşit de săptămână…

       − Matei, invită-mă pă mine! Eu sunt… sunt, cum să zice mamă?  a… freş! spuse în glumă Irina, fără măcar să deschidă ochii sau să se mişte din balansoar.

       − Ok, am reţinut, în viitor aşa am să fac, spuse Matei.

       − Hai mai bine în bucătărie, să-ţi pregătesc ceva! propuse Maria. Sigur îţi este foame sau poate că vrei un ceai.

       − Mulţumesc, dacă e cu rom, e bine venit.

       

        Irina rămase pe terasă, însă după un timp, furată de zgomotele molcome ale înserării, aţipi, iar la un moment dat, monotonia liniştitoare care coborâse tiptil ca un hoţ pe terasă, o trezise: deschisese ochii privind cerul uşor acoperit de nori. Din când în când, printre golurile lăsate de fuioarele lor călătoare, mai zărea stelele.  

       Zilele de vară erau pe sfârşite şi se micşoraseră vizibil. Toamna deja începuse să trimită mesaje discrete că e pe drum: oasele ei bătrâne o anunţau subtil că nu mai e mult, iar parfumul inconfundabil al crizantemelor din grădiniţă, începuse să se simtă în aer, susţinut de adierile uşoare ale vântului. Acum, noaptea răcoroasă contribuia din plin la întregirea tabloului, desfăşurându-şi în voie aripa neagră peste terasă şi bătrânul oraş, care, fremăta de viaţă undeva departe. Doar claxoanele mai stridente, sirenele salvărilor şi ale maşinilor de poliţie, mai răzbăteau din când în când până aici în acest minunat colţ de rai.

- va urma -  

[Sofia Sincă]

O scenă caldă de familie. Două femei guralive, mai ales bunica, cea care-şi deapănă amintirile, fie ele şi fade. Pentru mintea ei sunt foarte însemnate. Însă atenţie, Emil. Atâtea guri, înghiţituri, căni de vin ai pus în text încât biata femeie ar putea fi beată. A băut vin cu Marius, i-a mai adus una, i-a mai adus şi Maria... Nu trebuie amintit de toate înghiţiturile de vin. Este suficient să spui că se întreţineau la o cană cu vin. Iar în ultimul paragraf, ai terasă de două ori într-o frază şi prea mulţi şi-uri.

Azi îţi spun la munlţi ani, Emil! Fie să nu te părăsească niciodată iubirea pentru literatură şi mai ales pentru scris. Şi tot ce-ţi mai doreşti să se împlinească!

Consideraţie, Sofy!

[Corina Militaru]

Citind acest fragment aş putea crede că, în sfârşit, s-a aşternut pacea peste vieţile atât de încercate până acum, dar... Ştiu că surprizele nu s-au epuizat, deci, aştept să văd continuarea.

Câteva cârcoteli :)

Şi aşa, nu mai ai altă treabă, văz că ziarele le-ai citit...

să tot să râdă(ea) dă el...

 iar dă bătea mai tare vântu’ cred c(ă)-o dărâma...

Incă o dată, La Mulţi Ani! Inspiraţie!

Cu prietenie,

[Emil Dumitru]

Sofia, îţi mulţumesc foarte mult pentru lectură şi ajutor. Da, nu contest, pentru noi cei care am trăit acele vremuri, aceste amintiri, povestite de Irina, ni se par fade. Dar te întreb, unde ai mai citit, aşa de curând, asemenea amintiri? Fetiţa mea - acum în clasa a IX-a - care-mi  urmăreşte povestea, chiar s-a bucurat când a citit aşa ceva. Să-ţi spun cât de mult contează pentru mine aşa ceva? Eu, şi mulţumesc din suflet lui Dumnezeu pentru asta, am avut un mare noroc să am o bunică minunată, care-mi povestea cu foarte mult farmec din viaţa şi amintirile ei. Acum regret că atunci nu am avut inspiraţia să le aştern pe hârtie, aşa cum mi le povestea ea, şi acum să le transcriu. Am corectat ultimul paragraf, acum sper să fie mai bine.

Mulţumesc pentru urare!

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

O scenă caldă de familie. Două femei guralive, mai ales bunica, cea care-şi deapănă amintirile, fie ele şi fade. Pentru mintea ei sunt foarte însemnate. Însă atenţie, Emil. Atâtea guri, înghiţituri, căni de vin ai pus în text încât biata femeie ar putea fi beată. A băut vin cu Marius, i-a mai adus una, i-a mai adus şi Maria... Nu trebuie amintit de toate înghiţiturile de vin. Este suficient să spui că se întreţineau la o cană cu vin. Iar în ultimul paragraf, ai terasă de două ori într-o frază şi prea mulţi şi-uri.

Azi îţi spun la munlţi ani, Emil! Fie să nu te părăsească niciodată iubirea pentru literatură şi mai ales pentru scris. Şi tot ce-ţi mai doreşti să se împlinească!

Consideraţie, Sofy!

[Emil Dumitru]

Corina, mulţumesc pentru lectură, urări şi ajutor! Ai dreptate, eu cred că toamna aduce pacea în sufletele noatre, şi, cum după câmp toamna adunăm roadele, aşa putem face şi cu... relizările noastre, nu?

Mulţumesc încă o dată, pentru tot! Am revenit asupra textului şi am corectat.

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

Citind acest fragment aş putea crede că, în sfârşit, s-a aşternut pacea peste vieţile atât de încercate până acum, dar... Ştiu că surprizele nu s-au epuizat, deci, aştept să văd continuarea.

Câteva cârcoteli :)

Şi aşa, nu mai ai altă treabă, văz că ziarele le-ai citit...

să tot să râdă(ea) dă el...

 iar dă bătea mai tare vântu’ cred c(ă)-o dărâma...

Incă o dată, La Mulţi Ani! Inspiraţie!

Cu prietenie,