Supărarea greieraşului

 

De critici m-am săturat

Şi-apoi m-am reabilitat,

Fiindcă-mi acordez vioara

Şi cânt pentru voi doar seara.

 

Sub lumina stelelor,

Prin mirosul florilor,

În canon cu-ai mei confraţi,

Cântăm să vă desfătaţi.

 

Că cerşesc, e un pretext,

Vorbe scoase din context,

Ziua strâng, la o adică,

Cot la cot lângă furnică,

 

Să am hrană în cămară,

Să nu mai fiu de ocară,

Cât o fi iarna de grea,

Am de toate-n casa mea.

 

Şi-apoi ce aveţi cu mine,

Că mă duc pe la vecine,

Nu m-acund şi nu alerg,

Să mai schimb o vorbă merg.

 

Noaptea cât de lungă este,

Depănăm câte-o poveste.

Sigur lor nu le convine,

Să vă spun că vin la mine!

 

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 65

Răspunsuri la Aceste Discuţii

La cât i s-a dus duhul, încă o reabilitare a bietului greieraș nu strică.

Versuri frumoase, accesibile celor mici.

Felicitări!

da Coza

Chiar așa, bietul greieraș! Chiar avea nevoie de aceste versuri. Frumos, Elena! Felicitări!

frumoasa si jucausa... felicitari, Elena!

Da, reabilitare, ha,ha ce m-a amuzat! Frumos! :))

Mulţumesc pentru popas şi pentru catren... merită şi un premiu cu siguranţă, cum ar fi serile fără concertul lui?!

Ada Nemescu a spus :

 Eşti artist, nu vom uita !

Ne încânţi şi cânţi grădina

Cred că-a altora e vina

Chiar un premiu ai merita...să-l îndulcim,

Ada Nemescu

 

 

 

Mă bucur că te-ai amuzat şi ai fost de acord să-l reabilităm! Ne mai jucăm câte puţin... Mulţumesc!

Augusta Cristina Călin a spus :

Da, reabilitare, ha,ha ce m-a amuzat! Frumos! :))

Ca pentru copii, Bombonica! Mulţumesc pentru trecere!

Curelciuc Bombonica a spus :

frumoasa si jucausa... felicitari, Elena!

Toată nebunia era de la cerşitul hranei, iată acum are , ba mai şi munceşte cot la cot cu furnica. Mulţumesc că ai intrat în jocul meu, Iris!

iris marinov a spus :

Dacă are hrană în cămară, e reabilitat!

" Sigur lor nu le convine

Să vă spun că vin la mine"!  Foarte drăguţ!

Lisia, mulţumesc pentru popas şi apreciere! Îmi era dor de voi, timp în care n-am avut internet şi a fost câteva săptămâni...

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Chiar așa, bietul greieraș! Chiar avea nevoie de aceste versuri. Frumos, Elena! Felicitări!

Chiar că i s-a dus buhul dragului de el,  dar ce ne-am face , cum ar fi serile fără "cricriurile" lui?!

Mulţumesc! Elena

Ion Lazăr da Coza a spus :

La cât i s-a dus duhul, încă o reabilitare a bietului greieraș nu strică.

Versuri frumoase, accesibile celor mici.

Felicitări!

da Coza

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 15 minute în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Culoarea inimii mele a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 19 minute în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 21 minute în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 22 minute în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr
cu 43 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog petale a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 55 minute în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog lecția vaniliei a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog Dorinţi a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 1 oră în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sorbind sorine spații a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
Bircea Marian şi-a partajat discuţia pe Facebook
cu 4 ore în urmă
Bircea Marian a postat o discuţie
cu 4 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorinţi a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Dorinţi a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 8 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorinţi a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Dorinţi a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Suchoverschi Gheorghe
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a lui Maria Mitea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Instigare la dor a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor