Pe când era bunica aşa de blândă şi toate poftele mele ale ei erau, lumea îmi părea descântată de cea mai pricepută vrăjitoare. Numai ce-o vedeam îngenunchind în faţa unei icoane din care ne privea cu atâta înţelegere şi iertăciune Femeia-mamă, de o veneraţie care se aşternea atât de firesc în inimile noastre încât cuvintele rămâneau nerostite, undeva în canale de comunicaţie superioare. Eu mă pierdeam în acei ochi milostivi, în timp ce bunica vorbea despre ceva ce nu puteam pricepe decât sub forma unor dureri şi că mâna de ajutor venea tocmai din bucata aceea de lemn vechi pictat, cât o oglinduţă care întorcea întotdeauna un chip mai îngăduitor, mai generos şi mai spăşit în cel ce o privea într-un anume fel, ci nu oricum. Bunica avea multe lacrimi de împărţit. Pentru toţi cei care nu ne mai erau alături. Îi striga pe nume şi le spunea ce mai e pe la noi. Că multă viaţă avem de îndurat şi ursita a fost aprigă. Uite, gardul s-a rupt şi nu mai are cine să-l repare. Animalele trebuie duse la păscut şi nu prea mai are cine. Porumbul nu s-a făcut anul trecut şi nici anul ăsta nu pare unul mai bun. Că s-a certat cu alde Ghiţă fiindcă i-au intrat păsările prin grădină şi s-au dus încolo toate zarzavaturile. Că i-a mâncat şobolanu’ jumate din păsări. Şi puii de curcă mor pe capete, degeaba îi doftoriceşte ea. Şi că oile duse la cioban nu dau brânză mai deloc. Pe fina Vastica a muşcat-o căţaua noastră de picior, într-o zi când scăpase din lanţ, şi sărmana femeie nu mai poate munci de mai bine de-o lună. Cine să mai sape, cine să mai ude, că toată nădejdea casei era ea, văduvă cam de multişor. Stă pe prispă şi se vaietă. Şi înjură.
Copiii sunt pe la şcoli, pe la oraş. Moşu’ ei a îmbătrânit şi-l paşte o boală grea. Îl mai strigă încă pe unu’ şi-l mai jeleşte pe altu’. Şi le vorbeşte, cum ar sta colo, lângă fântână, cu furca în brâu şi ar depăna caierul vieţii, de faţă cu însăşi viaţa. Eu tac, lângă ea, tăcerea devine un ritual. Mă prefac jucându-mă cu o păpuşă dintr-un cocean de porumb cu mătasea încă lucioasă şi umedă. Îi împletesc cozi în timp ce sufletul meu, ca o ladă în care intră potop de zestre, - biata de ea nici nu ştie câte am chitit eu acolo -, îi primeşte încă patimile nestăpânite, ca pe un dat... dacă ar şti ea că port, acum, sufletul ei! Aşa cum purtam iile pe care mi le cusea cu fir de borangic...
Pe urmă se închină. De multe ori. Se apleacă şi sărută locul unde, spune ea, fără să vedem, calcă picioare sfinte. Îmi dezvăluie că acolo se aşază divinitatea ca să ne asculte şi să ne împace. Cu viaţa, cu noi înşine. Pentru că aşa se face, şi când n-o mai fi ea, să-i urmez calea. Eu o mângâi pe obraz şi ea oftează. Asta, credeam eu, este ca un fel de bucurie!
Apoi, ne vedeam de ale noastre. Nu pot să uit câte m-a învăţat bunica. Cum se cultivă ceapa, cum se face pâinea în ţest, cum se ţese în război, cum se prepară urzicile pentru răţuşte, care sunt zilele de sărbătoare şi ce semnificaţie au. Şi, unde locuiesc – ca să zic aşa - acei care au plecat dintre noi, pentru eternitate, dar şi tămâierea, ca rit pentru reînvierea spiritului acestora. Când gerul înflorea precum o garoafă imaculată, în fiecare sâmbătă, îmi pregătea câteva lumânări şi un miez de tămâie într-un ibric şi, îndurerată, mă trimitea la cimitir, să trezesc morţii, să le dau bineţe, de dincoace.
Să nu te întorci, auzi, până nu-i pupi. Şi spune-le că şi eu mă usuc de lipsa lor. Să simtă că îi iubim... Şi ofta, de se întrista toată uliţa. Mergeam dând la o parte întunericul până vedeam crăpătura din zidul nopţii. Pe acolo ieşea un fir de lumină, ca flăcăruia unei lumânări. Agale, pe firul acela de pe care niciodată nu cădeam în gol, ba dimpotrivă, ajungeam taman în curtea celor împăcaţi cu nemurirea, treceam pe la fiecare, întru pomenire. Ştergeam cu palmele lespezile şi lăsam acolo câte un pic din fruntea de gânduri care-mi treceau printre morminte, prea grele, că n-ai fi zis că sunt de copil. Apoi, la întoarcerea pe acelaşi drum, mă însinguram şi mai mult părăsind lumea în care pricepusem că vom ajunge, odată şi odată, spre liniştirea supremă.
Dar, dacă voia să afle cu tot dinadinsul ce mai fac ei pe acolo, cum o mai duc, cum s-au aşezat în lumea aceea, dacă le lipseşte ceva ori dacă au pace şi bucurii, atunci, se ducea duminica, peste deal, la o femeie săracă având puteri miraculoase care, zice-se, căzând în transă, se preumbla printre morţi, aşa cum se plimbă lumea pe la spitale şi, stătea de vorbă cu ei, cum stăm noi acum. Nu aş fi crezut dacă nu m-ar fi luat şi pe mine, în câteva rânduri, ca să ascult şi eu veşti de pe la fraţii mei plecaţi înainte de vreme. Pe unul nici măcar nu l-am cunoscut. Iar ei, ce să auzi, spuneau numai de bine! Şi bunica pleca mult mai împăcată. Că măcar îi ştie sănătoşi... mulţumiţi de traiul pe care îl duc... că e pace şi înţelegere pe acolo. Aşa îi mai trecea un pic dorul. Şi oful.
Când se împlineau nişte termene, ea se pregătea. Făcea colaci pe care îi însemna cu pristolnicul. Ăsta era al cuiva, celălalt al nu ştiu cui şi tot aşa până ce fiecare îşi primea porţia. Egală. Niciodată nu crea diferenţe. Făcea câţiva, în plus, şi pentru cei vii. Că le-o fi şi lor foame. Prăjea cârnaţi din aceia, uscaţi la grindă. Mâncăruri de mirosea până-n ultima covercă de la marginea satului. Mere din cele care aplecau crengile până la pământ. Johnatan, cu miros ademenitor şi forme pline. Panerele. Prosoape cu râuri. Spălate la heleşteu în nouă ape. Colivele. Mai multe, că erau destui de pomenit. Şi destui de hrănit pe aici prin sat. Pleca la biserică. Întindea feţele de masă în poieniţa din curtea bisericii, aşeza toate bunătăţile deasupra. Mâncarea aburea. Soarele, în genunchi, rămânea cu privirea în pământ până termina preotul de citit, apoi se ridica, închinându-se zilei şi pomeniţilor ei. Se auzeau doar lingurile care împărţeau tăcerea profundă la cei flămânzi. Bunica împărţea tot. Şi sufletul ei...
Nu se trezi ea bine din cele trebuincioase, că, într-o zi oarecare, pieri cum se piere şi ăl bătrân.
În timp, la icoană, doar eternitatea mai îngenunche. Femeia-bunică mă tot aşteaptă, de amar de mileniu, cu un buchet de imortele. Pe firul de lumină al unui muc de lumânare...

Vizualizări: 116

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Portretul sfânt al bunicii tale poate fi al oricărei bunici. Din păcate, nu mi-am cunoscut nici un bunic. Însă aşa cum ai descris-o tu pe bunica ta trebuia să fie o sfântă... deşi înjura câteodată, când i se păreau insuportabile greutăţile vieţii care-i apăsau umerii. O bunică pierdută într-un colţ de sat, uitată chiar şi de copiii trimişi la şcoli. S-a întâmplat aproape cu fiecare părinte... poate şi noi avem acest păcat, dar, uite, îl conştientizăm doar pe la o vârsta mai avansată.

Un text frumos, interesant şi documentar în acelaşi timp. Astfel aflăm, că deşi te numeşti Ardeleanu, trebuie să fii de prin zona de sud a ţării, unde se face pâine la ţest, multe colive şi multe pomeniri.

''Că măcar îi ştie sănătoşi... mulţumiţi de traiul pe care îl duc... că e pace şi înţelegere pe acolo.'' - o frază care m-a amuzat... De altfel ghicitoarea ştia să zică de bine, să nu-şi piardă clientela.

Mâncăruri de mirosea - ...de miroseau

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

Sfinţenia se învaţă acolo unde s-a născut veşnicia! Bunicii sunt icoane vii în raiul pe care îl aşterneau în jur, amintiri care s-au cuibărit în sufletul nostru de copil.

Felicitări ! 

Ai mare dreptate, Iris, îţi mulţumesc faorte mult pentru lectură.

iris marinov a spus :

"Sfinţenia se învaţă la ţară şi veşnicia a început la sat".
Un tablou minunat al vieţii la ţară!

desigur că textele generalizează. să nu considerăm a fi neaărat ceva personal. ideea este să ne regăsim fiecare în câte o frază, o imagine, un gest literar etc. ce-mi place la tine, Sofy, este că tu trăieşti odată cu textul şi nu pot decât să-ţi mulţumesc din suflet.  acolo: "Mâncăruri de mirosea este ok." mâncărurile miroseau" era varianta care ar fi mers, dar am preferat "Mâncăruri de mirosea... tot satul", spre exemplu.

o îmbrăţişare.

Sofia Sincă a spus :

Portretul sfânt al bunicii tale poate fi al oricărei bunici. Din păcate, nu mi-am cunoscut nici un bunic. Însă aşa cum ai descris-o tu pe bunica ta trebuia să fie o sfântă... deşi înjura câteodată, când i se păreau insuportabile greutăţile vieţii care-i apăsau umerii. O bunică pierdută într-un colţ de sat, uitată chiar şi de copiii trimişi la şcoli. S-a întâmplat aproape cu fiecare părinte... poate şi noi avem acest păcat, dar, uite, îl conştientizăm doar pe la o vârsta mai avansată.

Un text frumos, interesant şi documentar în acelaşi timp. Astfel aflăm, că deşi te numeşti Ardeleanu, trebuie să fii de prin zona de sud a ţării, unde se face pâine la ţest, multe colive şi multe pomeniri.

''Că măcar îi ştie sănătoşi... mulţumiţi de traiul pe care îl duc... că e pace şi înţelegere pe acolo.'' - o frază care m-a amuzat... De altfel ghicitoarea ştia să zică de bine, să nu-şi piardă clientela.

Mâncăruri de mirosea - ...de miroseau

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

Elena, mă bucur că eşti alături de acest text cu încărcătura lui emoţională.

Elena Mititelu a spus :

Sfinţenia se învaţă acolo unde s-a născut veşnicia! Bunicii sunt icoane vii în raiul pe care îl aşterneau în jur, amintiri care s-au cuibărit în sufletul nostru de copil.

Felicitări ! 


Mihaela, la rândul meu şi eu!


Mihaela Popa a spus :

frumos evocate trăirile, viaţa la sat  şi sufletul bunicii

"Bunica împărţea tot. Şi sufletul ei..."

Mă-clin!

Îţi mulţumesc mult, Ada, pentru apropierea de textul acesta, de sentimentele emanate.

Ada Nemescu a spus :

Minunat! Ne-ai făcut o mare bucurie şi un serviciu imens. Esta prototipul bunicii universale, este un dar! Doar eternitatea mai îngenunche, ce frumos spus, iar sfântă şi adevărată-i firul de lumină al unui muc de lumânare ce ne luminează drumul spre înalt.

Felicitări, Ada Nemescu

 "Femeia-bunică mă tot aşteaptă, de amar de mileniu, cu un buchet de imortele. Pe firul de lumină al unui muc de lumânare..." 

Minunat portret! 

Cu drag,

 Doamne câtă poezie au oltenii în raportul lor cu divinul! Ce real e tabloul! Eram o copilă când am cunoscut o asemenea mândrețe de femeie. De mult nu mai e, dar eu, moldoveanca , am rămas în suflet  cu o imagine fabuloasă: țaica Marioara lu Bulgaru.

Doamne, câtă poezie ai în proza ta! O bucurie!

Mi-ai adus nostalgie, am citit cu mare plăcere!

Gabriela, bucuroasă de semnul tău, mulţumesc frumos.

Gabriela Grădinariu a spus :

 Doamne câtă poezie au oltenii în raportul lor cu divinul! Ce real e tabloul! Eram o copilă când am cunoscut o asemenea mândrețe de femeie. De mult nu mai e, dar eu, moldoveanca , am rămas în suflet  cu o imagine fabuloasă: țaica Marioara lu Bulgaru.

Doamne, câtă poezie ai în proza ta! O bucurie!


mulţumesc mult, Gina.
gina zaharia a spus :

Mi-ai adus nostalgie, am citit cu mare plăcere!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 32 minute în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 3 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 11 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 12 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor