Concursul de schi

[Suzana Deac]

 

            Motto: Te trezeşti la gândul că toată viaţa ai alergat după cineva să-l ajungi, să-l iubeşti, să-i împărtăşeşti, să-l depăşeşti, depăşindu-te pe tine însuţi, ca în final să ajungi tot un om depăşit.

 

            Concursul de schi cu săritură de pe trambulină, din Alpii austrieci, abia începea. Toată lumea avea costum de schi indiferent dacă era concurent sau spectator. Frigul nu-i apăsa deloc. Nişte pictori suprarealişti, veniţi de la Paris, au agăţat un puck galben pe bolta cerului, îmblânzind astfel, curenţii reci, încolăciţi în jurul spectatorilor. Febra aşteptării creştea pe măsură ce timpul se îngrămădea.

 

            Primul la start a fost Cristian, un tânăr vânjos, încercat de vicisitudinile sorţii. Înainte de pornire, s-a aplecat şi şi-a verificat legăturile, apoi s-a concentrat la start. Gândul îi fugea la taică său care s-a aşezat beat la volan, să pescuiască la râul cel mai apropiat, a mai fost acolo de multe ori, chiar şi băut, cunoştea bine locul, parcă şi peştii îl cunoşteau. La mijlocul podului a scăpat volanul şi a zburat... a zburat şi tânărul deasupra trambulinei într-o poziţie de statuetă albastră, peste inundaţia albă a zăpezii, îşi făcea ochi pentru taică său, vroia să zărească perimetrul apei care l-a înghiţit, cu maşină cu tot, fără niciun peşte prins în cârlig.

            La mijlocul podului a scăpat volanul şi a zburat peste bordură, botul maşinii îngropându-se în mâlul de pe fundul râului tulburat. Când să meargă şi el, Cristian, în America, să-l cunoască personal, că până în prezent autorităţile române au refuzat să-i elibereze un paşaport! Maturitatea l-a ajutat să depăşească fazele de reproşuri la adresa părintelui plecat departe de familie, lăsând uitarea să-şi facă rădăcini. În atâţia zeci de ani, tatăl nu i-a cerut niciodată divorţul mamei sale dar nici nu l-a vizitat pe el. Enigme în lanţ. Lanuri de grâu înceţoşate. Acolo sus, Cristian, agăţat de colţul cerului, conştientiza dorul faţă de omul care nu l-a aşteptat niciodată la intersecţia de drumuri sau în uşa casei, peştii şi băutura furându-i timpul ireversibil. Groapa din piept şi din munte îi înteţeau forţa în planare cât mai fermă, apropiindu-se, propulsat de trambulină, de o bucată întinsă de cer, în care se reflecta ochiul de apă, vinovat pentru tragedia trupului înghiţit cu lăcomie.

            Nici nu-l interesa timpul realizat, el ştia precis că a reuşit, a reuşit să planeze în aer lângă sufletul tatălui, cât era necesar...

 

            Al doilea la rând, a fost Thomas, un zăpăcit şi jumătate. În timpul liceului era destul de zeflemist, dar avea sprijinul necontenit al Joannei, cea mai bună la studiu. Şi prietenii îi erau alături, chiar şi după actele sale nesăbuite care au muşcat din legile statului până la sângerare. Faţa părinţilor, de durere, s-a lungit atunci până jos şi mai departe, până la apa neagră şi murdară. Privirile din ochi s-au tulburat, lumina era năpădită de o penumbră îndoliată. Umbra, fără să dea nimic în schimb, îi va înghiţi anii adolescenţei că a încercat să fie dumnezeul său propriu şi a spus: iau prafuri! şi a luat prafuri să violeze ziua cu vise contrafăcute.
            Nu ştia că îl aşteaptă ani grei de puşcărie cu canini de vampir şi gheare de sânge, în care adolescentul va reproduce şi azi, şi mâine, pierzania clipelor, va rula din nou şi din nou, până când umbra din celulă se mută de pe un perete pe celălalt, a nu ştiu câta oară, secvenţele stigmatizate din viaţa lui, care l-au îmbătrânit peste noapte. A încercat să fie dumnezeul său şi al altora, şi a spus copiilor: luaţi pastile, cumpăraţi vise, vi le dau la preţul pieţei foarte negre, serviţi-vă măi băieţi şi fete, cu legănări tandre, ireale, cu beţii cereşti fără comparaţie, altfel viaţa este tristă şi monotonă şi goală şi fără culoare. Haideţi şi cumpăraţi senzaţii de categorie grea, să devii cool, şmecher, megabeton.
            Dar buldozerul l-a nimerit drept în faţă şi l-a înhăţat fără cuvinte, dovezile îi atârnau de gât, de creier, cândva senin şi raţional. I-a spart parbrizul din ochi, dar i-a lăsat ştergătorul de lacrimi să-şi plângă toţi anii tinereţii, expuşi la pericole cu nonşalanţă.
            Doi ofiţeri îmbrăcaţi regulamentar, i-au pus cătuşe pe mâini, pe ochi, pe suflet şi i-au spus: atenţie copilărie candidă, adolescenţă efervescentă, drogurile înainte de toate, vă omoară sufletul!

            Acum zboară şi el în văzduh ca şi amintirile râncede, era să păţească rău de tot, el care credea că nu va păţi niciodată nimic, putea sta mulţi ani în închisoare fără bacul luat, fără drept de înscriere la facultate, fără Joanna şi prietenii buni, cu inima încătuşată de întunericul pervers. A avut noroc, i s-a mai dat o şansă, fiind la prima infracţiune pentru deţinere şi comercializare de drog. Măi băiete, i-a zis sergentul, dacă eşti dispus să mergi cu echipa noastră din şcoală în şcoală şi să povesteşti copiilor şi adolescenţilor, ca tine, tot ce ai păţit şi ce ai fi putut păţi, mai ai o scăpare! Dar trebuie să vorbeşti din inimă, să fii convingător, nu o ieftină paiaţă de la teatrul de stradă! Fac orice, striga cu putere, fac orice! ...

            Şi lua elanul necesar pentru un zbor cu aripile schiurilor care îi prelungeau organic corpul şi îl înălţau până la statuia libertăţii, să-şi vadă eul său trecut, mic şi infect, să-l dezbrace de un rând de piele de şarpe veninos. Era liber, pătat, dar liber. Libertatea i se părea o comoară scotocită cu dinţii şi unghiile din cotloanele pământului, atunci când la ieşirea din arest s-au schimbat anotimpurile şi greu mai găsea un loc între oameni.

            După un zbor zvelt şi hotărât, Thomas a aterizat calm, cu obrajii pişcaţi de frig, aplaudat de prietenii şi oamenii care s-au încrezut în reabilitarea lui. Aplicând un plug scurt, s-a oprit brusc cu cea mai mare siguranţă, exact cum s-a oprit şi atunci...

 

            Al treilea, a urmat Peter. Era ca un zeu în costumul lui de azur, deasupra timpului care se scurgea în clepsidră. După ce a inspirat distanţele, luându-şi elan, s-a pierdut cu schiurile în soare… degetele bărbatului se strecurau prin părul răsfirat al femeii în timp ce soarele înclinându-şi capul pe mare, închidea un ochi ca să-şi scalde genele în apă. Apa le atingea gleznele şi muta căldura nisipului mai sus, pe picioarele ei netede, sculptate de mâini sensibile. Peste grânele galbene, arzătoare ale soarelui se întindea o manta roşie, cu reflecţii aprinse pe genunchii ei. Apa îi inundă coapsele, iar el căută iluziile de apartenenţă, în care fiecare respiră prin celălalt. Culorile calde în apus s-au suprapus peste faţa rece şi albastră a mării într-o mângâiere, el îi prindea mijlocul într-o simfonie de Brahms şi o umplea cu sunete dulci, care se urcă până pe vârful sânilor albi, cu picăţele de nisip. Soarele mai râdea cu ultimele forţe învăluindu-i în haine roşii, în timp ce el atingea gâtul femeii cu mişcări răscolitoare, ca buzele să se deschidă într-o chemare nestăpânită. Apa le ajungea peste coapse, le mângâia şira spinării, curgea în priviri să împrăştie dragostea fluidă şi amorţită. 

            Când soarele îşi închidea şi ochiul celălalt şi desena ultimele şuviţe pe mare, ca pe o pânză expresionistă, îmbrăţişarea lor se întindea pe luciul apei, ca să-i cuprindă într-un aliaj, respiraţia se pierdea în clipocitul de ape, lovind ritmic trupurile amestecate. Temperatura nisipului creştea căldura acumulată intracelular, soarele cu ultimele unduiri de trup, le înălţa mişcarea într-o zvârcolire galbenă. Apa se ciocnea de braţele lor împletite într-un singur colac de salvare. Briza le frunzărea privirea şi pielea, sarea de pe ochi şi gât, în vreme ce, coroana de pe cer se agăţă de părul lor învălmăşit şi ud. Dansul pe nisip era felin, căutarea de sine dura până soarele topea oglinda apei, până când apa le inunda clipa, până când trupurile se regăseau la intrări în febra elementelor din natură...

            Peter a ţâşnit cu schiurile în picioare, într-o încremenire proiectată deasupra tuturor, ducând cu el gustul nisipului cald, urmele mângâierilor lăsate pe piele, vroia căldura pătrunderii în coroana coapselor, unde se unea aerul cu apa, iar el prelungea cât se poate de mult, plăcerea decupată din contopirea identităţilor … şi doar peste această dimensiune ateriza pe pământ cu inima îmbujorată…

 

     Al patrulea concurent strălucea într-un costum purpuriu, se chema Steven, curajosul. A vrut să zboare mai mult decât ceilalţi, care au luat startul înaintea lui, a vrut faimă pentru zilele negre, dar şi pentru cele însorite, a visat nemurirea care nu s-a împărţit încă din monopolul cel sfânt. A riscat viaţa şi când spera că a reuşit să atingă strălucirea, expunând schiurile luminii peste puterile omului, a clacat. S-a prăbuşit într-un viraj haotic, amestecându-se oasele cu lemnele, picioarele cu trunchiul şi cu schiurile de cea mai bună calitate. S-a împiedicat de propria mărime, de propriile limite, de propria neşansă. Proverbul Încercarea moarte n-are, poate fi fatală. Nu s-a mai putut ridica. Pe targă l-au dus cu viteza vântului, la spitalul cel mai apropiat, iar medicii l-au salvat de la o paralizie care putea anihila libertatea de mişcare, cruţându-i libertatea de simţire şi gândire. Azi se uită din cărucior la concursurile de schi şi se gândeşte cu tristeţe la visele frânte în aripi. Dar trăieşte şi îmblânzeşte vise accesibile…

[Corina Militaru]

Concursul de schi, de fapt o confruntare cu ranile trecutului, cu deciziile nefericite luate la un moment dat, cu aspiratiile cele mai inalte si cu orgoliul nemasurat. Frumos pretext pentru a supune atentiei cititorului teme profunde de meditatie.

(Frigul nu-i apăsa deloc.)

Cu drag,

[Sofia Sincă]

Patru tineri în ipostaza dornicilor de zbor, de a-şi întrece puterile sau de a se autodepăşi. Fiecare avea motivul său pentru a se simţi câteva clipe aproape de cei dragi sau pentru a simţi libertatea la superlativ. Modul de abordare a temei este inedit şi alcătuit frumos. Printre romantism se alătură elemente psihologice, uneori prea academice, aş zice eu. Însă impresionante toate patru.

Dar ai mult de corectat, Suzana, chiar la construcţia frazelor.

s-a aplecat şi şi-a verificat legăturile, - s-a aplecat, şi-a verificat legăturile - şi ai fi eliminat un şi care nu sună bine

s-a aşezat beat la volan, să pescuiască la râul cel mai apropiat, a mai fost acolo de multe ori, chiar şi băut, - ai repetat cam neliterar, beat - băut.

taică său, - taică-său sau tatăl său

vroia să zărească, vroia căldura,- verbul este a voi - deci, voia să...

cu canini,- cacofonie

se întindea pe luciul apei, ca să-i cuprindă într-un aliaj, respiraţia se pierdea în clipocitul de ape,oglinda apei, până când apa le inunda clipa,- în acest paragraf repeţi prea de multe ori, elementul apă.

Peter a ţâşnit cu schiurile în picioare,- legate de picioare aş zice eu...

amestecându-se oasele cu lemnele, - amestecându-şi oasele cu... aş zice tot eu.

Primul paragraf se cere recitit şi reformulat pe ici pe colo : La mijlocul podului a scăpat volanul şi a zburat...  La mijlocul podului a scăpat volanul şi a zburat peste bordură, - practic e aceeaşi frază.

Eu am citit cu plăcere şi am apreciat exemplele psihologice ale tinerilor, redate de textul tău. Tinerii, care din păcate nu prea citesc ar trebui să conştientizeze şi să înveţe câte ceva.

Sofy

[Gabriela Grădinariu]

Obsesia Suzanei pentru concursuri ( probabil din perspectiva nevoii de a compara , de a da  tentă moralizatoare ) a dus la convertirea literară  a unor destine - croite prin decizii proprii - într-un zbor cu schiuri . De apreciat stilistica , textul fiind , per total , reușit .

   "s-a aşezat beat la volan, să pescuiască la râul cel mai apropiat "

[Ion Lazăr da Coza]

La un concurs de sărituri, nu contează timpul scos, ci lungimea săriturii.

O scriere curată, dar nu foarte curată.

Subiectul impresionează.

da Coza

[Suzana Deac]

Corina,

confruntarea personajului cu existenta sa proprie, consider oricand, si ma bucur ca si tu, o tema destul de profunda pt a fi citita sau comentata.

Din partea camarii drepte a inimii mele!

[Suzana Deac]

Sofia, asa cum ne-ai obisnuit, faci remarci pozitive, incurajatoare chiar pertinente, urmate de spiritul tau binecunoscut de critic literar. Eu iti multumesc pt ambele ipostaze, prima, de motivare, iar a doua, de corectare. Azi ma infoiesc in primul iar maine imi promit (deci nu tie ci mie) ca am sa ma corectez. Normal ca mi-ar placea ca sa nu ma mai corectez dar accept ideea cea realista ca asa ceva e imposibil.

In consecinta, iti multumesc.

[Suzana Deac]

Gabriela,

am o stima enorma pt modul tau de raportare la textele literare.  Obsesie? Nu! Concurs? Da! Cu propria ta valoare! Ceea ce facem noi toti, de fapt, o viata intreaga. Convertirea literara a unor destine? Da! Dupa parerea mea aici se deruleaza niste drame existentiale concomitent cu startul desavarsit. 

Oricand, cu multumiri

[Suzana Deac]

Pentru da Coza

"La un concurs de sărituri, nu contează timpul scos, ci lungimea săriturii."

Atat de bine zici ca-mi vine sa ma ascund in crapaturile pamantului. Ca sa ma explic, pt mine conta timpul psihologic pana personajul reactiona intr-un anumit fel.

"O scriere curată, dar nu foarte curată".

Nici nu stiu ce sa inteleg din asta. Curata dar nu tocmai. Adevarul ca nu stiu nici ce inseamna: curata?!

"Subiectul impresioneaza" ...  macar atat! Deci am surprins un segment de subiecti implicati si interesati.

[Suzana Deac]

O portita de scapare, reabilitare, defulare.

Multumesc, Mihaela, esti o dulce.

[Suzana Deac]

De fapt toti sunt castigatori prin faptul ca toti s-au intrecut pe ei insisi. Ai dreptate, e vorba despre un concurs atipic. Uneori in viata ne avantam mult prea sus sau mult prea departe iar consecintele le strangem in ghem sau buchet, in functie de situatie. Ghemul reprezinta drumul amintirilor iar buchetul, succesul care trece contra timp cu parfum cu tot.

Bucuroasa de prezenta unui Angel! :)

[gina zaharia]

Sper că n-am întârziat la concursul de schi!:) Am privit/citit/zburat și admirat pe bolta cerului:)