De două săptămâni, prietenii noştri din Canada au venit la noi. Sunt tare bucuroasă.

            Len, masiv, arhetipul „blândul Ben - ursul zâmbitor”, gata oricând să suspine la o ediţie în engleză a lui Eminescu. Marion, mignonă, te face să te întrebi tot timpul dacă nu se rătăceşte în pat când doarme. Amândoi peste cincizeci de ani şi foarte vorbăreţi.

            M-am instalat pe post de ghid prin tot Bucureştiul. Am sporovăit pentru ei o oră în faţa şi înăuntrul bisericii Creţulescu şi am intrat prin toate catedralele mai mult sau mai puţin catolice.

            I-am plimbat pe jos mai bine de patru ceasuri prin Romană, dar ei tot sunt ca nişte bureţi spongioşi, gata să absoarbă tot ce văd, aud şi simt. Asta e de bine, că uite aşa mai află străinul câte ceva despre Bucureşti. Despre România.

            Mai greu mi-a fost s-o smulg pe ea de lângă un cerşetor pe care îl tot fotografia mai ceva ca un regizor, din toate colţurile şi din toate unghiurile. O întreb în cele din urmă dacă ei nu au aşa ceva acolo. Îmi spune că da, dar nu ca ăsta. O las să se bucure de parcă ar fi descoperit Indiile şi mă răsucesc spre Len. Îl întreb dacă îi e foame. Bucuros dă din cap că „da”.

            Propun o pizza.          

            Ajungem într-o staţie de autobuz şi ne urcăm în magicul transport în comun. Spontan, din cauza aglomeraţiei suntem toţi trei despărţiţi. Len rămâne undeva în spatele vehiculului, iar Marion şi cu mine ajungem cumva-cumva pe la mijloc.

            Nu mergem mult că aud râsete şi voci din spate. Privesc peste umăr şi îmi văd prietenul în culmea extazului. Îşi exersează bruma de română cu un tip ciocolatiu. E atât de fericit că pare să fie înţeles, încât este departe la ani lumină de a sesiza alţi câţiva bruneţei care îl înconjoară.

            Îl ascultă parcă cu toată fiinţa şi cu zâmbetele cât Casa Poporului. Degeaba-mi dau silinţa să ajung la el, ştiu ei bine cum să încadreze omul. Vreau să-l avertizez în limba lui maternă, dar coafura „house” a tinerei din faţa mea îmi astupă gura şi tot ce reuşesc să fac este doar să bălmăjesc ceva ininteligibil. Dar Len îmi face semne bucuros că totul e-n regulă.

            Habar n-are care e izvorul euforiei generale şi nici nu bănuieşte că el este sursa entuziasmului colectiv din jurul lui. Vorbeşte întruna, schimbă replici şi înainte de coborâre apuc să văd cum îşi strâng mâinile, fiecare mulţumit. Deşi din motive diferite. Musafirul meu pentru noii lui amici, iar aceştia pentru noua cameră digitală sustrasă insesizabil din borseta lui.

            Entuziast după coborâre îmi spune că celor din maşină le-a plăcut rostirea lui. Încă mai face semne de „la revedere” spre autobuz, fără să ştie că este filmat pentru eternitate cu propriul instrument video, în vreme ce foştii admiratori îi răspund cu fluturări de mâini.

            De abia la pizzerie sesizează că digitala lui nu mai e. Cred că abia acum înţelege ce voiam cu disperare să fac mai înainte. Şi mai cred că de dragul meu nu dă semne că va plânge o săptămână după ea. Alege vesel-resemnat să comande pizza pentru toţi. Ba cere la pachet chiar şi pentru cei rămaşi acasă, la datorie, în bucătărie.

            Mâncarea e atât de bună că-ţi vine să cânţi „o sole mio”. Dar ca să nu-l facem verde de invidie pe Pavarotti savurăm specialitatea şi plecăm.

            Îmi dau seama că e prea târziu pentru mijloacele autohtone de transport şi propun un maxi-taxi. Len este atât de bucuros de parcă l-am invitat în supersonicul proprietate personală. Marion e oricum de acord aşa că intrăm în aşteptare. Trec două, pline ochi, altul care nu ne vede cu toată lumina din faţa Primăriei Capitalei şi, în sfârşit, al treilea opreşte lângă noi.

            Dacă celelalte erau doldora ăsta este deja umplut până la refuz..Dar cum românul este inventiv şi perseverent şi şoferul şi noi ne dăm silinţa să intrăm. Pe diagonală, curbaţi, elipsaţi, numai să intrăm.

            Cumva-cumva reuşim. Eu personal mă lipesc de-a dreptul tandru, cu totul, de scaunul şoferului, iar Marion de abia ajunge să atingă cu două degete bara aşezată pe înălţime. Dar ce facem cu Len? Ne aranjăm conştiincioşi în stil ”sardele” ca să-l înghesuim şi pe el. Doar că e cam greu să faci un urs să intre într-un microbuz.

            Până la urmă tot el găseşte soluţia salvatoare şi se aşează în genuchi. Sub bord. Cu înălţimea a scos-o la capăt- şi are doar un metru nouăzeci- dar cu lăţimea e mai greu. Ceilalţi călători sunt săritori şi plini de bunăvoinţă.

            Toţi se uită disperaţi după un spaţiu pentru picioarele încălţate cu ghete uriaşe. Care pentru moment atârnă pe prima treaptă a maşinii.

            Uşa tot nu se închide. Iar el se tot strânge. Încă un pic, încă un pic, un pic, pic şi uraaa, reuşeşte. Mâna în care ţine cutiile de pizza stă ieşită jumătate pe geam, iar cu cealaltă face semnul” Ok”.

            Şoferul dă drumul motorului şi parcă suntem într-o excursie din clasa a şaptea. Toţi privesc gigantul canadian amuzaţi, de parcă ar avea pastă de dinţi pe faţă. Din cauza aglomeraţiei şi pentru că nu mai ştiu cum să îmi ţin mâinile ajung, fără să vreau, aproape de ochii conducătorului. Care e acum ca în plină „baba-oarba”.

            Taman atunci Len strigă tare un „uauuuuu!!!” şi apucă să reţină la timp cutia cu pizza gata să-şi ia zborul din mâna lui. Nimeni nu mai rezistă şi râdem în hohote. Uriaşul e atât de fericit de aventură că mai face o rostire în limba română, atât de stâlcită încât o văd pe vecina de lângă el roşie ca sfecla, de râs.

            După câteva opriri câţiva coboară. Cu mare grijă la ghetele lui mari când închid uşa. El manifestă o faţă extrem de recunoscătoare.

            Şi ajungem, în sfârşit, cu bine. La coborâre îl văd cum îşi extrage cu grijă primul picior. Apoi, foarte atent, de parcă face chirurgie pe viu, pe al doilea. Îl zăresc, în lumina felinarelor, cum iese din vehicul în toată mărimea lui grizzlică.

            Îmi vine să-i las o pizza şoferului pentru răbdarea lui.

            Până la bloc nu mă mai pot abţine. În faţa ochilor mei „rulează” constant scena cu pizza zburătoare şi râd cu lacrimi şi sughiţuri. Iar cuplul meu de peste ocean încearcă să mă convingă că e cea mai “tare” aventură a lor.

            Asta e România. Cea care a fost, este şi va fi. Numai Dumnezeu mai ştie cum. România noastră cea de toate zilele.

 

 

 

Vizualizări: 118

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Te rog ai milă de mine!:))) Încercai să citesc reportajul tău - dar muşchii burţii mele fuseră greu puşi la încercare! Ce gest eroic să lansezi "actul râderii" când ai o durere de burtă de două zile! Mi se înteţiră spontan crampele de burtă - aşa că râsei până o dădui pe ţipăt de durere! Aşa că băgai urgent controlul curiozităţii - şi renunţai la citit! Altfel mă risc să nu mă mai mişc mâine - şi vreau să plec să-mi "vindec" leptopul! Aşa că - o să revin când n-o să mai fiu pe frontul durerii! Că tălică eşti periculoasă!:))) Cu drag, Gerra

Pe mine nu mă bufneşte râsul... dimpotrivă, am scos un oftat, deşi reportajul este unul umoristico-satiric. Dacă era vorba de un român uriaş, râdeam cu poftă, pentru că noi suntem obişnuiţi cu astfel de aventuri, dar pentru nişte canadieni, deja e mult. Este episodul care confirmă regula subdezvoltării, încadrării României în tipologia deja lansată prin Europa şi, acum, poftim şi peste ocean. Nu ştiu cât adevăr există şi câtă imaginaţiei a autorei în acest text, dar e cam vorba 'ceea: râsu-plânsul.

Şi pentru că m-am obişnuit ca din treacăt să scot şi mici erori, nici de această dată nu pot face excepţie.

prietenii noştrii- noştri

peste 50 de ani - se preferă cifrele scrise cu litere

aşa că comandă pizza pentru toţi. - s-ar putea scoate mica cacofonie, formată din că co

Admimiraţie pentru textul reportericesc, scris cu talent şi menire.

Sofy

Mulţumesc mult Sofy. Ai dreptate  in legătură cu cifrele: peste 14 se scrie cu litere nu cu cifre. 

Păţania este sută la sută autentică  şi asta e ţara în care trăim noi toţi. Nici unul dintre cei care o iubim cu adevărat nu doreşte  dezvoltarea subculturi.

Din nefericire ea reprezintă partea dominantă  ca să nu zic  covârşitoare a activităţii mass media  care are grijă s-o ridice/aducă în permanenţă la rangul de "artă" pe ecrane sau, stupefiant, până şi în sălile de teatru.

Şi încă am avut noroc pentru că personajele articolului sunt inteligente şi au reuşit să vadă  partea  plină a paharului nostru- am avut mare grijă de asta.

Una peste alta, vrem nu vrem ăsta e stadiul actual al naţiunii şi cu ăsta defilăm. 

Mulţumesc pentru tot, Sorina

Erată: lipseşte cuvântul "Totul" din  după 14...se scrie cu..". Dar e de înţeles... în două ore am examen la statistică.

Sofia Sincă a spus :

Pe mine nu mă bufneşte râsul... dimpotrivă, am scos un oftat, deşi reportajul este unul umoristico-satiric. Dacă era vorba de un român uriaş, râdeam cu poftă, pentru că noi suntem obişnuiţi cu astfel de aventuri, dar pentru nişte canadieni, deja e mult. Este episodul care confirmă regula subdezvoltării, încadrării României în tipologia deja lansată prin Europa şi, acum, poftim şi peste ocean. Nu ştiu cât adevăr există şi câtă imaginaţiei a autorei în acest text, dar e cam vorba 'ceea: râsu-plânsul.

Şi pentru că m-am obişnuit ca din treacăt să scot şi mici erori, nici de această dată nu pot face excepţie.

prietenii noştrii- noştri

peste 50 de ani - se preferă cifrele scrise cu litere

aşa că comandă pizza pentru toţi. - s-ar putea scoate mica cacofonie, formată din că co

Admimiraţie pentru textul reportericesc, scris cu talent şi menire.

Sofy

- Vorbește într-una > întruna  adică „fără oprire”;

- genuchi > genunchi;

- ghilimelele: ” Ok”, “tare”, „rulează” Hai să optăm pentru ultima variantă („---”) care e și cea corectă!

- ca sfecla de râs??? Cunosc sfeclă de zahăr, sfeclă roșie, sfeclă furajeră, sfeclă mixtă (furajeră + zahăr) dar sfeclă de râs, nu!

- etc.

Proza ta mi-a plăcut!

Cu prețuire,

da Coza

Dragă Ioane,

 ambele variante sunt CORECTE  din punct de vedere gramatical. Ma refer la într-una si întruna. Alegerea îmi aparţine. E limpede că "n"-ul lipsă de la genunchi e accidental absent, iar în privinţa sfeclei de râs e şi mai  limpede că personajul e roşu la faţă de râs ..ca sfecla. Asta e.
Despre ghilimele  trebuie să vorbeşti cu wordul meu şi să-i explici care-i treaba că el numai aşa le pune oricât mă străduiesc eu să îl păcălesc. In rest numai bine.

 Cu aceaşi preţuire şi mulţumiri pentru corecturi,

Sorina
Ion Lazăr da Coza a spus :

- Vorbește într-una > întruna  adică „fără oprire”;

- genuchi > genunchi;

- ghilimelele: ” Ok”, “tare”, „rulează” Hai să optăm pentru ultima variantă („---”) care e și cea corectă!

- ca sfecla de râs??? Cunosc sfeclă de zahăr, sfeclă roșie, sfeclă furajeră, sfeclă mixtă (furajeră + zahăr) dar sfeclă de râs, nu!

- etc.

Proza ta mi-a plăcut!

Cu prețuire,

da Coza

- într-una din zile, DAAAA!

- întruna din zile, NUUUU!

ÎNTRÚNA adv. Mereu, neîncetat, continuu. Vorbește întruna.  Întru + una. DEX

Deci nu-i chiar după cum vor „mușchii noștri”!

Sfecla de râs” face parte din categoria reclamelor: ”Vindem pantofi din piele de damă!” sau „Vindem leagăn pentru copil de lemn!” Dacă putem îngădui astfel de umor involuntar unor comercianți, literaților - nu!

Același,

da Coza

Un episod bine scris din perspectiva omului care poate face haz de necaz. Altfel, cu toate ca recunosc personajele, parca nu as spune "ăsta e stadiul actual al naţiunii şi cu ăsta defilăm" deoarece as scapa din vedere multimea de oameni care nu s-ar fi inghesuit in acel maxi-taxi, de exemplu, refuzand umilirea. 

Textul tau este savuros si mi-a facut placere sa-l citesc.

Cu prietenie,

In genere ca să refuzi umilirea de a urca intr-un mijloc de transport în comun într-un oraş gigant îţi trebuie  "mândria" financiară de a avea propriul mijloc de transport. Mi se pare mie sau discuţia despre umilire alunecă în derizoriu?-)))) Mulţumesc sincer pentru aprecieri: ))))))

Cu prietenie,



Corina Militaru a spus :

Un episod bine scris din perspectiva omului care poate face haz de necaz. Altfel, cu toate ca recunosc personajele, parca nu as spune "ăsta e stadiul actual al naţiunii şi cu ăsta defilăm" deoarece as scapa din vedere multimea de oameni care nu s-ar fi inghesuit in acel maxi-taxi, de exemplu, refuzand umilirea. 

Textul tau este savuros si mi-a facut placere sa-l citesc.

Cu prietenie,

Doamne măi Ioane ...zău aşa, parcă ţi-am luat jucăria!  Ai dreptul la opinia ta şi eu la a mea. Şi atenţie la dex-ul online...el nu reprezintă nici pe departe ultima redută în materie de limbă română. E mai mult orientativ. Da` oricum simpatică chestia cu piaţa. Dacă vrei putem face o disertaţie - să nu te iei acum şi de cuvântul disertaţie că e cu "s" sau cu z"-))))). O facem separat şi stăm aşa... ca la vreo câteva ceasuri  de vorbit: ori într-una, ori întruna, da` mai sigur -ntr-una-ntruna-)))))

Cu preţuire,

Sorina

Ion Lazăr da Coza a spus :

- într-una din zile, DAAAA!

- întruna din zile, NUUUU!

ÎNTRÚNA adv. Mereu, neîncetat, continuu. Vorbește întruna.  Întru + una. DEX

Deci nu-i chiar după cum vor „mușchii noștri”!

Sfecla de râs” face parte din categoria reclamelor: ”Vindem pantofi din piele de damă!” sau „Vindem leagăn pentru copil de lemn!” Dacă putem îngădui astfel de umor involuntar unor comercianți, literaților - nu!

Același,

da Coza

Asupra lucrurilor evidente, nu glosez!

da Coza

Asemeni!

Sorina

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec de lebădă neagră a utilizatorului chindea maria elena
cu 5 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 13 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 14 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 14 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 15 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 15 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 15 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 17 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 19 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 19 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 19 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 19 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 21 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 21 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 21 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 21 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor