1. ODĂ FEMEII IUBITE      

           - NOEM -

 

Eşti femeia prea cumin,

suflet nalt şi trup fierbin.

Adorabilă stăpî,

pentru mine eşti o zî.

N-am putere să divul

puritatea ta de ful.

Din cerescul tău sentim,

ca flămândul, cer suplim.

Pieptul, fără de adaos,

este cosmosul din haos,

iar tăcerea ta-i vorbir

ce mă face trandafir.

De e cald, sau de e fri,

colorezi o lume gri.

Nici nu nin şi nici nu plo,

pe instinct îmi pică ro.

Pentru mine nu e dub,

marmoreic  eu te iub.

Poezie eliminată din concurs fiindcă s-a divulgat numele autorului.

 

 

2. FUIORUL MAMEI

 

Fuiorul cu migală tors cândva

cu degete măiestre,

stă astăzi uitat  într-un colț

langa  un rășchitor brazdat de carii 

și molii rod 

culori din așternuturi 

pe vremuri mândră zestre

 

atâția ani trecut-au

de când suveica sprintenă picta

frânturi de timp deșarte

sub veghea lămpilor cu gaz

din zori

târziu în noapte

 

acum,vederea i-a slabit

fuiorul nu mai toarce 

și mâna-i tremurândă

în poală-și caută odihna

 

pe-obraz un rid se-ngroașă

iar lacrima-i fierbinte 

mă cheamă  parcă

 

curând și ea va zace 

în satul cu morminte

și-n prispa-mbătrânită

zadarnic căuta-voi 

chipul măicuței mele.

 

 

 

3. CHIP DE ZEIȚĂ

 

Chipul tău astăzi mamă,  pare cioplit în piatră

filigran crenelat în vârful dălții fine

de anii mulți trecuți,  de lacrimi diamantine

brăzdând chip de zeiță ce îmi zâmbea  odată

 

doar ochii tăi albaștri sunt la fel de vioi

și încă pot fiori în mine să stârnească

când poarta o deschid și-n casa bătrânească

nu îți mai par pereții odăii, grei și goi

 

tâmplele-ncondeiate de șuvițe răzlețe

albe precum omătul ce-nvesmantă pământul,

nu ți-au răpit candoarea privirii și cuvântul

ce-mi dezmierda pruncia, în clipe de tristețe

 

chipul tău de zeiță îl voi purta în gând

cât încă mai păstrez din viața-mi, o fărâmă

și până când voi zace sub talpa de țărână 

acolo unde mergem cu toții, rând pe rând...

 

 

 

4. FEMEIA, MUZĂ DE LUMINĂ

 

Nu sunt poet, dar oare dacă-aș vrea,

O, dacă-aș vrea să fiu ce nu sunt încă

Te-aș căuta prin ceruri ca pe-o stea,

Sau ca pe-o perlă-n marea cea adâncă.

 

Să-ți iau o rază din lumina ta

Și să-mpletesc cu ea vise de- amor

În umbra Lunii să mă pierd așa

Topit de dragoste și dor

 

Pe Euterpe vreau să o invoc

Acordurile lirei să-mi transfere

A mele versuri fără echivoc

Să se insinueze prin mistere

 

Și dacă-n ochi-ți voi vedea

Lucind o clipă doar iubirea sfântă

Voi ști că poți să fi a mea

Și vestea asta mă încântă!

 

 

 

5. IPOSTAZE

 

Ai fost

Lujer zvelt plasmuind din lumină drum spre albastru.

Zeiţă invelita in iubire,

Parte a unui întreg , devenit Ram cu flori.

Ai fost

Tălmaci, Tânguire, Clocot strâns într-un pumn,

Echilibru limpezind furtuni,

Fruct învelind nemurirea, rostuind universul.

Ai fost,

În limpezime de surâs, Pas vertical.

 

Acum esti o Poveste, cea mai frumoasă,

Culcată într-un Ram cu flori.

O rostesc.

 

 

6. ROMANȚA FEMEII

 

Am învăţat de mult romanţa

Şi-o ştiu şi astăzi pe de rost:

„Eu sunt ce n-a fost încă nimeni

Din toate câte-n lume au fost”

 

Şi sunt...,şi sunt,...şi sunt atâtea

Şi-atât de multe-aş vrea să fiu,

Căci sunt femeia milenară

Ce întreţine focul viu.

 

M-au îndemnat să fiu bărbată,

Mi-au dat şi drepturi, rând pe rând,

Dar mâna asta delicată

Mi-o pupă doar din când în când.

 

Un loc pe scaun nu-mi cedează

Niciun mascul, că-i sunt egal,

Dar de-s frumoasă, mă fixează

Cu ochi avizi de canibal.

 

De la o vreme, cum se pare,

E-o lume-ntoarsă înapoi

Femeia-i simbol ce apare

Pe o coperta de Play-boi

 

Femeia-sexi, zâmbitoare

Si , cat de cat, dezbracatica

O oferim la fiecare

Ca pe o bună bucăţică.

 

Ba, la export carnita vie

Şi proaspătă de la juneţe,

De-i românească, cum se ştie,

Se vinde bine prin pieţe.

......................................

 

Azi, vreau să uit de toate-acestea,

Sărbătorită vreau să fiu

Căci sunt femeia milenară

Ce intreţine focul viu.

 

 

 

7. GENEZĂ

 

Mulţi bărbaţi confundă

femeia cu o gumă winterfresh

o mestecă

iî savurează dulceaţa

după bunul plac

apoi o aruncă

satisfăcut

în ghena comunitară

din spatele blocului

alţii o văd

ca pe o vioară stradivarius

a căror corzi atinse

emană-n eter

simfonia luminii

dar mai înainte de toate

femeia a fost pasăre

zbura numai acolo

unde cuvintele

aveau ochi

rumeni şi zemoşi

ca un măr

...coasta cu viermi

a apărut

după ce pamântul a fost invadat de fluturi

Poezie eliminată din concurs fiindcă autorul a procedat de așa manieră încât votanții îi cunosc numele.

 

 

 

 8. ANIVERSARĂ

 

E ziua ta, iubito, e vreme de furtună;

         Scăpat-ai încă-odată din naufragiul vieții

Şi printre roze pale și scânteieri de lună

         Sorbi-vom îmbătați răcoarea dimineții.

 

De ziua ta din ceruri un înger se coboară

         Sărutul lui învie pe fruntea-ți de cleștar,

E-așa plăcut la tine și parcă mă-nfioară

         Amestecul de-agheasmă și sfinți din calendar.

 

Când sunt cu tine totul îmi pare o poveste

         Un început de lume pierdută-n infinit;

Azi craniul tău îmi pare că-i rege printre țeste

         E cald aici la tine și-i vremea de iubit.

 

E ziua ta…nu râde, e ziua-n care moartea

         Şi-a construit lăcaș pentru vreo câțiva ani

Din trupu-ți de lumină, ce-l va înghite noaptea;

         Azi lumea e a ta, iubito…La Mulți  ani !

 

         

 

9. ZBUCIUM

 

Dâre de fumpemargini

deceruriînalte.

In verde de frunză am

 așternut o fărâmă

dinmiezul de suflet, ce se

tânguieînmiez de noapte

îșiplângeamarul destin,

iarflăcărileîntunericului

îlardpe al dorului jar.

 

Se pierde-n neant

trecutulîndepărtăt de

ale sale rădăcini

aripavisuluipoposește

pecrestelemuntelui.

Alergămprinnoapteauitării,

călcând peste ciuliniidurerii

pentru a ne regăsi

împreunăînzori de lumină.

 

Dincoace de orizont

păsăribrăzdeazăcerul

într-un zbornesfârșit

prezentul se sfărmăînbucăți

privind a timpuluioglindă

șiaripi de vultur le poartă

cătrezărileîndepărtate

doaramintireapăstreazădurerea

unui vis neîmplinit.

 

 

 

10. RĂMÂN

 

In foșnetulmelodios al frunzelortoamnă,

înlinalorlunecarepealeiîndepărtate

estompateînspațiu, pierdute-n uitare.

 

Rămân, gravată-n tăcereauneistâncisolitare

pe o margine de faleză, primindîmbrățisarea

spumoaselorvaluripe un țărm de mare.

 

Pelinia de orizont, întrecerși pământ,

când răsăritul de purpură zâmbește

zilei ce își prinde-n conturpetale de floare.

 

Rămân, înconturulpașilorpenisipul fin al

întinselor plaje, ascult cum îșideapănă

întăcerepovesteade-oviață, …povestede-ovară.

 

Rămân,înfirulprofundelorgânduri,

născutedinconștiința adâncă, pe o filă de

carte rămân în cuvântul din urmă.

 

Pentru tine rămân, ca o floare de toamnătârzie

alcărui parfum păstreazăcandoareaunui vis

speranțaunuinouînceput, …eminentaapropiere.

 

 

 

11. ETERNULUI FEMININ

 

când mă închin ție

se răzvrătesc în mine

toți dumnezeii mei de zei

sculptați în gelozie

chipuri cioplite mai demult

când eu încă nu știam

că tu chiar exiști

și credeam în lemn...

 

acum bat de trei ori în el

și-i mulțumesc cerului

ca ești!!!

 

 

       

12. POEMUL TĂU

 

ești ca un vis frumos

visat în nopțile tarzii

când împlinirea e departe

 

departe sunt și eu

și tu femeie 

nu mai vii

 

ca o zi împlinită

într-un zâmbet de soare

peste care se lasă grea

noaptea

 

lacrimă căzută

din ochi atunci când doare

și luna e tăcută

și stelele

 

plouă la streșina

privirii tale...

 

 

 

13. FEMEIA E UN ÎNGER

 

Femeia e un înger pe pământ,

Purtăm icoana ei mereu în gând,

Lacrima de dor din fiecare noapte,

Iubita  care o dezmierzi prin şoapte.

 

Aripă în aripă ne ridicăm la cer,

Un templu al iubirii mirific, efemer,

Femeia şi bărbatul, un tandem de vis

Ce caută cărarea ce duce-n Paradis.

                                                                          

Femeia, jumătatea care te încântă,

O porţi în inimă ,vibrezi când te alintă,

E mama ce-ţi dă viaţă şi te creşte

Suferă cu tine când soarta te loveşte.

 

Iubirea ei îmi este şi floare şi suspin

Când o citesc în zori de dimineaţă

O lacrimă uitată din senin

Se schimbă-ntr-un surâs, pe faţă.

 

Femeie eşti o gingaşă făptură

Cu surâsul cald ca razele de soare

În faţa ta cu stimă ne- aplecăm

Să ne trăieşti, iubire îţi purtăm !

                                                                   

 

 

14. FEMEIE..

 

Eşti raza de lumină

din ochii minţii mele

pe care călătoresc

în nopţile-n care-mi lipseşti

în altă dimensiune.

 

Acolo te întâlnesc în zori

frumoasă  şi inaccesibilă redută

pe care cu  o floare şi un zâmbet

încerc să te cuceresc femeie.

 

Muzica sufletului tău duios

rezonează cu bătăile năvalnice

ale inimii

de câte ori ne iubim

sub privirea

melancolicului martor                                                                    

care-i gâbditoarea lună.

 

Eşti al cinci-lea anotimp

cel mai frumos

dintre cele existente,

femeie, divină creaţie.

 

 

 

15. CA FLACĂRA ÎN VÂNT

 

ești pânza pictorilor care

ți-aștern culori

de sărbătoare

și țărmuri arse de iubire

pe-un colț de rai

spre nemurire

 

tu știi să-mparți

în pas de joc

misterul carelor cu foc

și țeși un val pe fiecare

când marea-ți cântă la picioare

printre acorduri de furtună

 

pe zori

o inimă-n cunună

se face nimfă și vioară

și peste rostul lumii zboară

să-nalțe simfonia firii

când se îmbată trandafirii

în spini de vrajă

și parfum

 

atunci

se mai deschide-un drum

pe care mergi mereu stăpână

fie de-i vreme rea

sau bună

 

spre orice inimă ai cheie

și-n adevăr te regăsești

comoară

că numai tu

eternă primăvară

știi să iubești

ca flacăra în vânt

sfințită-n legământ

 

 

 

16. CU SEVĂ DE MISTER ȘI FRUMUSEȚE

 

Mi-ai ridicat cetate de lumină

Și gânduri cardinale. Să le scriu!

Pe malul serii m-ai zidit fântână,

Eternă sete-n dragoste să-ți fiu.

 

M-ai răsfățat cu inima-n robire

Prin simfonii de șoapte înflorite,

Și templu-ți sunt la ceas de nemurire

Pe care arzi în foc de dor, iubite!

 

Când a bătut amurgul peste vrajă,

Întâmplător prin armonii de ploi,      

Toți îngerii din noi erau de strajă

Și ne-au ținut de mână pe-amândoi.

 

Mi-au dat un crez să trec cu el prin tine,

Din când în când, să vreau să povestesc

Despre femeia rătăcită-n rime

Cu pași de zori și pulsul nebunesc.

 

Îți stă pe suflet ca o primăvară,

S-o porți cu împlinire și noblețe,

E plămădită dintr-o floare rară

Cu sevă de mister și frumusețe!

17. PAȘII EI

 

urme de paşi

pe zăpadă

se pierdeau lângă mormânt

zăpada îi ţine cald

s-a gândit ea cu ochii la mormântul nins

a vrut să lase floarea

dar a oprit-o vântul

 

când soarele s-a-ncetinit

femeia şi-a reluat cu paşi mici

drumul prin zăpadă

şi a strâns la piept floarea

 

acasă

a pus-o în apă şi a ascultat

ca de obicei

acelaşi disc

viaţă şi dragoste de femeie

  

 

18. UNIVERSAL DONATOARE DE IUBIRE

 

caut cu privirea

la grinda cerului

biciul lui Dumnezeu

rămas uneori în cui

întrebările femeii sunt altfel

 

să ies din nesine

ca dintr-o apă neagră

joc şotron de lumină

pe sub sălciile vieţii

 

încep drumul înspre izvoare

invers decât ştiam

dinspre catapeteasmă

către pământuri

până mă voi îmbrăca în lege

ca în taină

pruncul adus la botez

 

atunci de-abia

voi fi un râu de stele

coastă din soare

femeie

împărtăşită floare de rodie

prin miezul roşu

al luminii

 

 

19. BUNICILE SE DUC BLÂND CÂND SE DUC

 

m-a binecuvântat

cu un chip ostenit de-atâta

tinereţe fără sfârşit

de-am învăţat iubirea

ca pe adn-ul luminii

 

a plecat

într-un car tras de sfinţenie

se uita în urmă

la umerii mei

ca şi cum aş mai fi avut

aripile

 

m-a învăluit

într-un cocon de senin

nu cumva

să  încetez vreodată

a mă suspecta

de înger

 

20. FEMEIE CÂNTEC

 

Dirijorul

Te-a adus pe scenă

Dăruindu-ţi

Notele miracolului vieţii

Suferind

Le cânţi cu zâmbetul pe buze

Zămisleşti

Iubire, hrana sufletului

Luminând

Existenţa însăşi!

 

   

21. IERTARE-ȚI CER ȘI AZI, ICOANĂ ÎNTRE STELE!

 

În bătătură-i foc, în casă-i grea tăcere

şi toate mă privesc de parcă-aş fi străină,

cât îmi lipseşte, mamă, dulcea-ţi mângâiere,

fotografia-ţi strâng şi sufletu-mi suspină.

 

Pe geam uitate-n grabă un ghem lângă croşet,

pe masă ochelarii trişti şi fără glas,

n-ai luat nimic, măicuţă, drumul ţi-a fost discret,

în firul spre lumină ce se ascunde-n ceas.

 

Te simt cum greu îţi purtai paşii de durere,

te văd cu fruntea aplecată-n rugăciuni,

te ştiu acolo-ntre sclipiri de coliere,

te strig, auzi-mi glasul printre închinăciuni!

 

Îţi văd privirea caldă pierdută-n depărtări,

roua din păr ştergând cu tremurândă-ţi mână,

ce mult am vrut, ah, Doamne, s-o scap de supărări

şi sănătatea să-i aduc pe veci stăpână.

 

Ascultă-mi rugăciunea-n lacrimile grele,

cât te-am iubit, măicuţă, şi te-am zeificat,

iertare-ţi cer şi azi, icoană între stele,

prin jarul ce mă arde de când tu ai plecat!

 

 

 

22. BOGAȚI DE DRAGOSTE

 

ai apărut zeiţă

cu muguri de mură

şi lacrimi de petale roşii

pe susur verde

izvorât din arcul de lumini

să presari

seminţe de curcubeu

 

peste merele în pârgă

tresaltă

zvâcnirile iubirii

prin haina de raze

 

dulceaţa braţelor tale

îmi împleteşte coroană de vise

mă afund

dincolo de oglinda încinsă de dor

să gust din fragă

îţi înfăşor din seva în flăcări

brâul puternic

înflorit din degete

 

înlănţuirea dorinţelor

aleargă

în boabe

stă să încolţească

 

îţi aminteşti

ne-am atins

crengile înmugurite

am furat nectarul în clocot

stins de perle

prelinse din şoapte de gând

am auzit tic-tacul

bătea secundele fericirii

închise în balsamul tăcerii

din privirea speriată de lună

 

bogaţi de dragoste

fiorul curge prin noi

iubito

lasă-mă

să-ţi prind

în ramul sufletului

roadele

 

 

 

23. CU ZÂMBETUL UNEI FEMEI

 

În ruga pâinii coaptă-n zori

punea ades o lacrimă,

plămadă-n mâini de-atâtea ori

trecea în cer c-o azimă.

 

În vatra ei focul pețea

spicul de grâu de la străbuni.

Pământ curat, icoană - ea,

în ochii mei purta cununi.

 

Ferestrele se veseleau,

mușcatele râdeau în foi,

zambilele primavareau,

un soare-n ea și cald în noi.

 

Și-acum în gând mă luminez

când îmi apare chipul ei,

plutesc în valsul vienez

cu zâmbetul unei femei.

 

 

 

24. DIN LIRA ODELOR CU BUCURIE

 

Cândva un fulger s-a închis în rana

mamei mele, fără sori și ape.

Din vechi istorii a trecut prin vama

mărilor sălășluind sub pleoape,

 

Dar a rămas în ochi c-o primăvară,

chiar de-a uitat să nască simfonii

și-avea cuvinte calde-n orice seară

când, ostenită, sta între copii.

 

Privirea ei ne risipea furtuna,

pasteluri se-ntrupau în poezii,

de sărbători avea întotdeauna

colinde îmbrăcate-n broderii.

 

Prin ochii ei de rouă văd lumina

ce Dumnezeu i-a dat-o spre-a iubi,

în ea a-nvaluit mereu tulpina

vlăstarelor de rod spre-a-nmuguri.

 

De câte ori se-nchid păduri în mine

găsesc la ea un glas de păpădie

și-o liniște în casa ei ce vine

din lira odelor cu bucurie.

 

 

 

25. MIRACOLUL VIEȚII

 

O taină se-ascunde în trupu-ţi slăbit,

Minune răsfrântă pe margini de lume,

Şi pruncul, de floarea luminii orbit,

Îşi strigă părinţii, să-i pună un nume.

 

Iubirea-ţi clipeşte cu ochi de azur

Pe faţa ce tremură nerăbdătoare;

Tu nu vrei să vezi agitaţia din jur,

Doar uşa deschisă spre-o zi viitoare.

 

Şi lacrimi îţi scaldă obrajii timizi,

Ca proaspăta rouă petalele florii,

Cu degete fine copilul ţi-l prinzi

Şi-l legeni în poala senină-a candorii.

 

Miracolul vieţii, în tine sădit,

În lume făcutu-şi-a caldă intrarea,

Cu Domnul de mână la voi a venit,

S-aducă în suflete, azi, sărbătoarea.

 

 

 

26. MÂINILE ÎȚI ÎNFLORESC UIMITE

                                                                         

Te-ai întrupat din lutul ancestral

precum o floare delicată, fină,

cu mâini divine-ai mângâiat un gând:

să îţi înalţi fiinţa spre lumină!

 

O forţă trainică a aruncat

un sâmbure de taină şi lumină,

să crească-n trupu-ţi binecuvântat,

precum răsadul în umila tină.

 

Ai plâns, ai râs, când sub povară grea

răbdarea s-a încovoiat, supusă

dar fruntea tot senină ţi-a rămas,

precum o filă, de cuvânt sedusă.

 

Din sufletu-ţi albit de troieniri

şi binefaceri nemaiîntâlnite

o simfonie de lumină creşte

spre mâinile-ţi ce înfloresc uimite:

 

Crescut-au prunci şi-ogorul au lucrat

ori ajutat-au oameni suferinzi,

au legănat idei sau au luptat

un ideal în minte ca să prinzi.

 

Au scris, cu patimă, poeme-n şir,

romane cu eroi ce-n luptă dreaptă

au vrut s-aducă Binele în lume,

să-nalţe oamenii pe-o altă treaptă.

 

Au mângâiat şi-au alinat dureri,

o candelă-au aprins spre-nchinăciune,

au împletit şi frânghii de lumină,

sfioase şi cuminţi în rugăciune.

 

Recunoştinţa mea ţi-o dăruiesc:

o cupă albă, de iubire plină,

tu-nchin-o către lumea toată,

femeie, simfonie de lumină!

 

 

          

27. E PRIMĂVARĂ, IARĂȘI PRIMĂVARĂ!...

 

e primăvară, iarăși primăvară!

mă gâdilă un mugurel de ger.

bocancii grei o să-i arunc afară

și iarna o închid în frigider.

 

e primăvară, iarăși primăvară!

încep să mă trezesc din insomnii.

o să te-aștept, la primul tren, în gară,

să-ți car bagajul plin cu simfonii.

 

vezi să nu uiți bătrâna ta vioară;

dac-ai să vii e singurul motiv,

că fără tine nu e primăvară

și adu-mi cheia de la portativ.

 

în armonii de cântec și lumină,

iar vei deschide porțile de cer

și numai tu să știi că ești de vină,

că ți-am purtat parfumul la rever.

 

dureri de nașteri freamătă pământul,

de lacrimi universul este ud

și, potolit, în leagăn se dă vântul,

că s-a născut un fir de iarbă crud.

 

privesc, năuc, un petic de zăpadă;

un ghiocel, plăpând, a răsărit,

că-i era dor, iubito, să te vadă,

de dragul tău, și el, a înflorit!

 

îs tare supărat pe trecătorii,

ce-ntorc privirea numai după tine;

abia treziți din iarnă, visătorii,

habar nu au ce primăvară, vine!

 

a reavăn îți miroase astăzi trupul,

în jurul tău mă-nvârt ca un copil

și simt că-i plin de tine tot văzduhul

și-n tine mă strecor și eu tiptil...

 

 

28. MAMA, PRIMA MEA POVESTE
 
Uneori sub Soare
apare o Floare;
chipul blând şi cald,
ochii eu mi-i scald.
Chip înnourat
ce m-a apărat
de boli şi de rele,
Chipul mamei mele!
 
Viaţa mea întreagă
astăzi se dezleagă.
Ea cât a trăit
mult n-am suferit;
astăzi, când nu este,
aşterne Poveste,
căci exemplul dat
e Binecuvântat!
 
Iar fetiţa mea
ochi de albăstrea,
află de la mine
cum să-i fie bine.
Ieri le-am adunat,
astăzi i le-am dat.
Viaţa mea îi este
o vie poveste!
 
Ea, la rândul ei,
la cei nepotei,
gând curat şi tandru,
gând de copilandru, 
o să le înşire
cu multă iubire:
minunea ce este
prima lor Poveste!

 

                          

29. DACĂ TU FEMEIE N-AI FI EXISTAT…

                                   

Ciută rătăcită ar fi fost bărbatul

Fără mângâierea ierbii din răzor

Disperată cursă unde alergatul-

Sport de unul singur- necâştigător.

 

Ar fi fost pădure fără lăcrămioare

Neiubite trupuri - nesfârşit algor,

Despletite ramuri de frunziş şi floare

Infinite toamne- deprimant decor.

 

Foc fără scânteie - fără de sclipirea

Tainicilor clipe de trăiri in doi,

Vrajă fără leacuri unde teurgia

N-ar putea să pună - vieţilor altoi.

 

Ar fi fost arcuşul văduv de vioară

Nenuntită clipa întâlnirii lor -

Vals de unul singur ce te înfioară

Cântecul funebru scris în re minor.

 

Ce-ar fi fost bărbatul singur în iubire?

Un actor ce-şi  joacă ultimul său rol,

Monolog pe scenă - tristă amăgire

Casa e închisă, teatrul este  gol.

 

Ce este cu tine? - Este primăvară!

Simfonia lumii în culori şi-n cânt

Viaţă, împlinire-n formă inelară

Tot ce-i fără tine, puse într-un cuvânt.

Femeie!

 

 

 

30. MAMELE NOASTRE – CANDELE DE LUMINĂ CE ARD CU LACRIMI

                          

Daţi-mi o  măsură să pot afla

durerile mamelor.

Fii pentru un ceas măicuţa aceluia

ce plecă în depărtări lăsând-o pustiită.

Nu-i rămân decat zile cu dor

şi  nopţi ce dor.

Priviţi ochii unei mame ce-şi veghează

copilul bolnav;

ai să pătrunzi în adâncul unui ocean

încărcat de temeri şi valuri de tristeţe.

Sufletul contopit cu ruga arde

continuu.

Opreşte-te şi simte pentru o clipă

durerea mamei pentru fiul plecat

în lumea cu vise.

E o pasăre cu aripile retezate ce vrea

să-şi ridice puiul din mlaştina vremurilor

şi să-l salveze.

Prin măduva ei curg râuri de disperare

şi neputinţă.

Fii pentru o noapte mama pruncului nenăscut

aflat printre  îngeri;

ascultă-i  plânsul în noapte şi  numară-i

suspinele.

A ramas golită de viaţă.

Priveşte chipul unei mame ce şi-a pierdut copilul

pentru totdeauna;

nu mai trăieşte ci doar aşteaptă

trecerea timpului.

În orice copil ce-i trece prin faţă îşi vede

puiul pierdut.

Supravieţuieşte poverii unei vieţi rămase

de trăit.

Stană de piatră aşteptând în tăcere  trecerea

în lumea de dincolo.

Nu i-a ramas decât candela credinţei ce arde

cu lacrimi şi speranţa întâlnirii în lumea

de dincolo.

                 

 

                                                          

31. FEMEIA

două lagune
diamante multicolore
culese din aurora boreală
mai adânci decât măreţul infinit
răspuns  în floare vie de curcubeu în lut
viaţă femeie iubire
orgasm şi extaz
divin
 
petale de vise
arcuite-n zâmbet
întinse aripi de înger
paznicul luminii
din ochiul soare
perla de cristal naşte
iubire fierbinte dorinţa
mir  

magie fiinţă 
absolut  comprimat
într-un zâmbet sublim
şarpe  rai  infern păcat
gingaşă Evă în trup
antidot şi venin
pământ dragoste cer
principiul
feminin            

 

 

32. EVA PERECHEA LUI EV...

 

A început cu tine

timpul și, de asemenea, prima consoană.

Tânguirea a fost în zadar, (zidul nemuririi

dărâmat) nu ținea loc de cărămidă-n ruine

Prima femeie a fost

Eva, prima mamă.

 

                     *

 

Ochi albaștri ca cerul,

verzi ca primăvara,

negri ca perlele...

Picături de lumină, același alambic,

misterul.

Fără tine

orele aleargă vărgate ca zebrele,

ziua este un drum prin mărăcini,

noaptea,o plapumă de întuneric.

Florile, grădini în piatră.

Un nebun, răcnind pe coclauri,

fiorul... estetic.

Zâmbetul,un sloi retezat de raza soarelui.

Dragostea?

Cine a auzit de ea?!

 

Nimic nu-i la locul său,

Nici durerea nu este adevărată,

fără tine.

Femeie...

Iubită,

Mamă!

 

33. SĂRUT DE ORHIDEE

izvorul cântă sub deal
şi munţii se spală în lacrimi de floare
pe drumul cu paşii spre tine
au crescut orhidee, două câte două
în zori,
au înflorit în amintirea trecutului
pe etajera unui suflet stingher
 
eu plâng iubite, plâng de ieri
când am sărutat ultima petală,
m-a transformat în zbor de alge
la asfinţit,
să privesc nesfârşitul mării
pe aria unei viori de corali
 
de atunci,
dansez pe marginea  epavei de nuferi
desculţă, cu alintul unui val neînceput,
nu ştiu cine sunt, cine-am fost
 
dar vreau,
prin voalul ţesut de sirenele uitării
să cerşesc vraja descântecului nostru
urzit într-un sărut de orhidee
 
poate aşa,
n-o să mai plâng iubite,
şi-oi deveni din nou, femeie!
34. SĂ NU NE GRĂBIM...

uită  întristarea

aici se cântă cu sufletul

scos din ghearele singurătăţii

ştii cum oamenii

îşi rup durerea din inimă

 

vom sta împreună la nuntă

cu mese întinse

după amiază coborâm fiecare-n sine

toate porţile sunt deschise

să vedem cine îndrăzneşte

 

să nu ne grabim avem tot timpul

eu mă voi odihni cu femeia

atât cât noaptea ne va iubi

şi nu ne va rostogoli prin ierburi

 

dimineaţa o să fie mireasă

purtând  trandafiri pe  braţe

 

 

35. NOAPTE CU LUNĂ

pansează rana

să nu se  inunde cu sânge

strânge să nu iese pe dinafară

ştiu că unii beau sânge

se autostimuleză şi se simt puternici

 

ne vom petrece ziua-n livadă

fructe  din belşug

pe-nserate admirăm crepusculul

apoi momentul când apar stelele

nimeni să  nu ne conturbe

 

să ne hârjonim întreaga noapte

poate ne vom iubi

cât tu vei strânge în braţe luna

eu te voi ajuta să nu-ţi scape.

 

 

36. DESTIN

 

Femeie, nu ales-am eu să fiu,

Dar fost-a dat așa să se întâmple,

Și azi sub părul tot mai cânepiu

Se zbate-un dor, acolo, lângă tâmple.

 

Mi-aș fi dorit să pot, să fiu iubire

Să-ți curg prin trup fierbinte și năvalnic,

Să simți prin pori a mea trăire,

Pe gura ta, sărutul meu șăgalnic.

 

Poate-aș fi vrut să fiu un pur albastru

De ape, și de cer mereu senin,

Argintul căii către fiecare astru

Prin anii care trec, și fără vrere vin.

 

Sau poate gând către înalt să fiu,

Și împlinirea fiecărui vis pierdut,

Sau poate-mbrățișare-ntr-un târziu

Găsită-n caldul unui așternut.

 

Să fiu lumină-n veșnicu'-ntuneric

Ce s-a lăsat în suflet prin veniri-plecări,

Să strălucesc nostalgic și feeric

Pe un peron cu trenuri fără gări.

 

Floare-n a ta glastră picurând petale,

Umbră albă, și culoare-n calea ta,

Un anotimp trecând prin timp agale,

Și amintire prin silința de-a uita...

 

Să fiu din toate, măcar câte-un pic

Aș fi ales, de-aș fi avut putere,

Toate strânse ca boabele în spic,

Într-un preaplin de suflet de... muiere!

 

 

37. RAPSODIA LUMINII

 

chip de femeie țesut în altițe

baladă  tânguită  în vioare de dor

icoană zugrăvită pe aripi măiestre

mai sus de infinitul coloanei

oglindire în surâs de maci somnoroși

legănare în brațul mlădiului spic

visare sub fruntea corolei de cer

cosițe în melci odihniți pe sub tâmple

ciuleandră în plutire perenă

deasupra carpaților bărăganului dobrogei

bucovinei basarabiei cadrilaterului

arcuire de trup sub porți de săruturi

cu sfiala fecioarelor dace

toarcere în vârtelnița vremii

ștergarul de nemurire

sub rapsodia luminii

 

                                

38. FEMEIE IN SIMFONIA DESTINULUI

„pe-un picior de plai

pe-o gură de rai"

sub plânset de nai...

 

mâinile mamei m-au cules din spic de lună

mi-au frământat aluatul fraged cu plămădeală

dacică macedoneană și  hună

dospită cu drojdia dorului

m-a copt într-un rotund mare sub soare

făptura ei spulbera teama de oglinzi

în două graiuri curgeau cuvintele ei izvoare

și-n două ceruri mă înălțam prin ochii ei

 

s-a împlinit sorocul lăsat de ursitoare

ascunse sub o umbră de zare

de un timp singură-mi scot așchiile

din talpa rănită pe care sufletul șchioapătă

oglinziile s-au înmiit în cioburi

spaimele cine mi le alungă

 

rătăcită prin colburi de lume

unde și când voi găsi calea spre casă

în mână cu un coltuc de pită străină

mă va călăuzi candela prin amintiri

și un nai de lumină pe care

mai plânge așteptarea mea

într-o nedumerire limpede

că mă redescopăr femeie

în simfonia destinului

Vizualizări: 3952

Răspunsuri la Aceste Discuţii

   Janet,

Limitele intre care a fost notata poezia ta sunt 3 si 9. Te-ai inscris  benevol si esti parte a unei competitii nu a unui spectacol omagial. Nu ai  cel mai slab punctaj si chiar daca ai avea nu vad de ce sa te retragi . Unii te plac, altii ba ;exact ca si in viata de unde nu alegem sa ne retragem. Iti tin pumnii!

Mergem mai departe cu toate cele 38 de poezii!


nr 1__7

2____8

3_____8

4___7

5__8

6______6

7______10

8___7

9_____8

10__7

11____6

12_____7

13_____8

14___8

15___8

16___7

17____6

18__-7

19____8

20_7

21___10

22__8

23____7

24___7

25______7

26______9

27_____7

28__7

29_7

30__10

31_8

32____9

33__9

34__7

35__7

36__7

37___7

38___9

votarea corectata......multumesc!
Gabriela Grădinariu a spus :

                                                                    

                                                                          ATENTIE, MALINA!

         

        Ai punctat poezia 15 de doua ori(o data cu 8 , o data cu 7). De asemenea, poezia 37 nu este punctata. Revino si fa corectarile. Te asteptam!

stimaţii mei colegi!

cred eu că acest concurs vine ca un stimulent dar şi ca o măsură a cuvântului pentru cei care ştiu să dăruiască sufletului sensibilitate şi căldură.

observ aici  note de 0 şi de 1. nici nu ştiu ce reprezintă acea notare din moment ce nu se vine şi cu argumente pe text. a nota cu o şi 1 înseamnă lipsă de principialitate, colegialitate şi de respect faţă de cuvântul aşternut aici, indiferent cât de mult bruiaj ar fi între între cei doi elemenţi de emitere şi recepţie a mesajului.

am citit cu foarte multă durere văzând cum frumuseţea cuvântului e strivită cu atâta înverşunare.

nu neg subiectivismul ce ar putea acapara unele notări  pentru că simţămintele noastre sunt diferite, dar nu accept umilirea publică a cuvântului şi nici a autorului aflat în umbra cuvântului.

să mă ierte domnul Ion Lazăr da Coza şi organizatorii dar vrând să notez şi să răsplătesc efortul autorilor şi organizatorilor prin prezenţa mea la vot m-am împiedicat de răutăţile acelora care persistă printre oameni.

poate voi reveni ceva mai târziu pentru notare.

ps:

le cer scuze acelora care se simt vizaţi şi să nu fiu injectat cu venin din partea acelora care au neglijat această notare (cu 0-1),  le aduc de ştire că eu nu mă aflu printre participanţii la concurs. aşa că nu-mi apăr textele, proaste sau bune cum ar fi fost ele.

vă mulţumesc şi vă urez succes!

teodor dume,

Văd că acest frumos concurs tinde să se transforme în ceea ce nu ar trebui și asta din cauză că cineva, atât de sigur pe sine (fiți convinși că am folosit un eufemism) găsește de cuviință să-și noteze propria poezie cu 10 iar pe ale celorlalți participanți cu 1. Cât de penibil ar trebui să fii ca să procedezi astfel? Domnul Lorincz se poate supăra definitiv și irevocabil pe mine, dar asta e părerea mea și nimeni nu mi-o poate schimba. Apoi vine altcineva și dă nota zero (notă care nici măcar nu este prevăzută în sistemul de notare al acestui concurs) unui număr de 28 de poezii. Chiar dacă acest vot e unul nul, contează principiul.

Domnule Janet Nică, oare chiar ar fi trebuit să luați în calcul aceste voturi? Suntem nevoiți să anulăm o poezie inedită (și frumoasă) ca a dumnevoastră și nu pentru că x sau y au notat-o cu 1 sau 0 (și nu uitați, nu e singura care a fost notată astfel), ci pentru că d-stră ați divulgat numele autorului.

Pe același principiu va fi scoasă din concurs și poezia 7.

Toată lumea știe cine sunt autorii acestor poezii și nu ar mai fi cinstit.

Oricum, vă așteptăm cu ocazia altor concursuri! Ne pare rău!

Pentru ceilalți participanți:

1) Votul d-lui Lorincz nu va fi luat în calcul. Practic, acel vot nu mai există fiindcă domnul Iulian Iuri Lorincz s-a retras după ce a votat și chiar dacă ulterior a revenit pe site, votul a dispărut. De asemenea, votul domnului Costel Zăgan este un vot nul fiindcă sistemul de notare din acest concurs nu prevede și nota 0 (zero).

2) Votul membrilor nu reprezintă decât o cincime din notă, cu atât mai mult, votul unui membru reprezintă o parte foarte mică din notă.

3) Nu vă supărați pentru orice chichiță (ce ar fi trebuit să facă un participant când un votant a considerat un vers al lui înjurătură, și asta chiar fără să fie așa, nuanță de interpretare doar).

Și apoi, în momentul în care ai ieșit în public, așteaptă-te la orice, și la rele și la bune, dar mai ales la rele. :)

În concluzie: poeziile 1 și 7 vor ieși din concurs deoarece printr-un mijloc sau altul autorii și-au divulgat numele.

Vă rugăm ca, pe viitor, să evitați astfel de situații.

                         Cu drag, Vasilisia Lazăr



teodor dume a spus :

stimaţii mei colegi!

cred eu că acest concurs vine ca un stimulent dar şi ca o măsură a cuvântului pentru cei care ştiu să dăruiască sufletului sensibilitate şi căldură.

observ aici  note de 0 şi de 1. nici nu ştiu ce reprezintă acea notare din moment ce nu se vine şi cu argumente pe text. a nota cu o şi 1 înseamnă lipsă de principialitate, colegialitate şi de respect faţă de cuvântul aşternut aici, indiferent cât de mult bruiaj ar fi între între cei doi elemenţi de emitere şi recepţie a mesajului.

am citit cu foarte multă durere văzând cum frumuseţea cuvântului e strivită cu atâta înverşunare.

nu neg subiectivismul ce ar putea acapara unele notări  pentru că simţămintele noastre sunt diferite, dar nu accept umilirea publică a cuvântului şi nici a autorului aflat în umbra cuvântului.

să mă ierte domnul Ion Lazăr da Coza şi organizatorii dar vrând să notez şi să răsplătesc efortul autorilor şi organizatorilor prin prezenţa mea la vot m-am împiedicat de răutăţile acelora care persistă printre oameni.

poate voi reveni ceva mai târziu pentru notare.

ps:

le cer scuze acelora care se simt vizaţi şi să nu fiu injectat cu venin din partea acelora care au neglijat această notare (cu 0-1),  le aduc de ştire că eu nu mă aflu printre participanţii la concurs. aşa că nu-mi apăr textele, proaste sau bune cum ar fi fost ele.

vă mulţumesc şi vă urez succes!

teodor dume,

Domnule Dume,

Daca postarea dumneavoastra este o acuza si la adresa organizatorilor, trebuie sa ii disculp:

Votul batjocoritor al unora a fost sanctionat prin luari de pozitie decente. N-am continuat pentru ca, personal, n-as vrea ca  acest colt in care trudim impreuna pentru frumos, sa-l scufundam in mocirla cotidiana. Va pretuiesc nemasurat si votul dumneavoastra ar fi o garantie ca mai pot crede in frumos. Am sperante!

GABRIELA,

am apreciat şi apreciez munca creatorului site-ului precum şi a organizatorilor acestui concurs. niciunde în commul meu nu am adus reproşuri organizatorilor. din răbufnirea mea reiese foarte clar că am vrut să vin în sprijinul organizatorilor sancţionând moral, prin commul meu,  pe cei care calcă pe strădania acelora care au vrut să ofere acest concurs stimulent iubitorilor de frumos.

îmi pare nespus de rău că intenţia mea a fost interpretată greşit.

cu sinceritate,

îmi pare rău că am intervenit

Gabriela Grădinariu a spus :



teodor dume a spus :

stimaţii mei colegi!

cred eu că acest concurs vine ca un stimulent dar şi ca o măsură a cuvântului pentru cei care ştiu să dăruiască sufletului sensibilitate şi căldură.

observ aici  note de 0 şi de 1. nici nu ştiu ce reprezintă acea notare din moment ce nu se vine şi cu argumente pe text. a nota cu o şi 1 înseamnă lipsă de principialitate, colegialitate şi de respect faţă de cuvântul aşternut aici, indiferent cât de mult bruiaj ar fi între între cei doi elemenţi de emitere şi recepţie a mesajului.

am citit cu foarte multă durere văzând cum frumuseţea cuvântului e strivită cu atâta înverşunare.

nu neg subiectivismul ce ar putea acapara unele notări  pentru că simţămintele noastre sunt diferite, dar nu accept umilirea publică a cuvântului şi nici a autorului aflat în umbra cuvântului.

să mă ierte domnul Ion Lazăr da Coza şi organizatorii dar vrând să notez şi să răsplătesc efortul autorilor şi organizatorilor prin prezenţa mea la vot m-am împiedicat de răutăţile acelora care persistă printre oameni.

poate voi reveni ceva mai târziu pentru notare.

ps:

le cer scuze acelora care se simt vizaţi şi să nu fiu injectat cu venin din partea acelora care au neglijat această notare (cu 0-1),  le aduc de ştire că eu nu mă aflu printre participanţii la concurs. aşa că nu-mi apăr textele, proaste sau bune cum ar fi fost ele.

vă mulţumesc şi vă urez succes!

teodor dume,

Domnule Dume,

Daca postarea dumneavoastra este o acuza si la adresa organizatorilor, trebuie sa ii disculp:

Votul batjocoritor al unora a fost sanctionat prin luari de pozitie decente. N-am continuat pentru ca, personal, n-as vrea ca acest colt in care trudim impreuna pentru frumos, sa-l scufundam in mocirla cotidiana. Va pretuiesc nemasurat si votul dumneavoastra ar fi o garantie ca mai pot crede in frumos. Am sperante!

Teo, e bine ca ai intervenit, s-a inteles imediat ca nu era vorba de organizatori, ci de cativa oameni care prefera sa insulte decat sa pastreze o minima decenta in a respecta regulile bunului simt. In fond, persoana care m-a criticat pe mine, nu putea sa spuna frumos, fara insulte, ca am gresit?  De ce trebuia direct cu insulte? Eu insa nu m-am suparat, am recunoscut ca nu observasem si am corectat greseala. Asa e civilizat si frumos.

Iar organizatorii nu numai ca merita toate laudele, dar  trebuie sa li se multumeasca de catre toti, fara exceptie, pentru eforul facut. Asa ar fi normal si civilizat.

     

     Domnule Dume,

     Mea culpa! Am inteles gresit. Oricum, interventia mea nu a fost dictata de orgoliu ranit, ci numai de dorinta de a va convinge ca votul dumneavoasta conteaza pentru noi. Toata apreciera !

 2 =  6

 3 =  5

 4 =  4

 5 =  8

 6 =  5

 8 =  6

 9 =  5

10 = 5

11 = 5

12 = 5

13 = 7

14 = 7

15 = 8

16 = 8

17 = 8

18 = 9

19 = 9

20 = 7

21 = 7

22 = 8

23 = 8

24 = 8

25 = 7

26 = 10

27 = 9

28 = 7

29 = 10

30 = 10

31 =  7

32 = 10

33 =   7

34 =   8

35  =  6

36 = 10

37 =   8

38 =   9

2. - 7

3. - 6

4. - 6

5. - 5

6. - 7

8. - 7

9. - 4

10.- 5

11. - 3

12. - 5

13.- 6

14. - 7

15.- 7

16.- 9

17.- 8

18. - 8

19.- 9

20.- 7

21.- 7

22.- 6

23.- 9

24.- 10

25.- 7

26.- 8

27.- 8

28.- 7

29.- 7

30.- 7

31. -6

32.- 8

33.- 7

34.- 7

35.- 4

36.- 7

37.- 7

38.- 7

Bună Ziua!  
Slavă lui Dumnezeu!  
Suntem oameni maturi, suntem scriitori - chiar dacă unii suntem epigoni - suntem participanţi, sau nu, la diferite Evenimente. Acesta este un [Concurs] pe TEMA:  
   
"Femeia, simfonie de lumină"  
   
Ceea ce poate (sau nu) înţelege oricine - un scriitor consacrat şi până la epigon -, este necesitatea de a te încadra în limitele impuse de Regulamentul respectivului Concurs. Asta în măsura în care doreşti participare, altfel rămâi un simplu spectator, un anonim cititor dar, la urma urmei ... tot un participant, chiar dacă nu votezi! Regulamentul - conform datelor indicate - durează până în data de 6 Martie ora 22:00. Orice abatere poate fi şi trebuie sancţionată.  
Din ceea ce eu - un neaoş epigon - am înţeles privitor la Literatură, este că aceasta se încadrează în posibilităţile creatoare ale Omului alături de Muzică, Pictură, Filozofie etc. şi că ea însăşi îşi are stabilite nişte Legi de manifestare. Există de asemenea interferenţe dar şi omisiuni, nimeni nu poate fi [doar ceva], dar nici nu poate să le ştie pe toate.  
Un Concurs nu există fără participare! S-a participat: Felicitări tuturor participanţilor (incluzând chiar şi anonimul cititor)!!!  
Un Concurs se anunţă, i se precizează condiţiile de participare şi limitele de Timp, include un minim de încadrare la şi prin Tema aleasă! Acest Concurs s-a definit corect: Felicitări!!  
La această dată ... încă suntem în Concurs.  
   
Eu, în calitate de al cincilea membru al juriului, pot puncta cele 38 de participări directe, iar prin oferta mea (mai mult sau mai puţin subiectivă) onestă, pe lîngă implicita participare, mă aleg şi cu ... o durere de cap - totuşi benefică! - în faţa atâtor manifestări artistice (fiecare pe limba sa) pe care trebuie să le desluşesc nepărtinitor, în timp util. O "muncă" migăloasă, dar totuşi o muncă grea!  
Cei care deja au participat - şi participă şi ca Organizator sau Juriu, nu doar concurent, sau cititor - îşi asigură astfel o continuitate a Respectului faţă de noţiunea - ceva mai abstractă (pentru unii) - de OM. Căci Viaţa însăşi este ... un "Concurs".  
   
Voi încerca să punctez toate cele 38 de prezenţe, chiar dacă două au fost descalificate! În acest sens:  
 - acord punctaj de participare nota 4, din care voi scade 1, sau 2, sau 3 puncte pentru abateri de la limba utilizată, în cazul de faţă, limba română. Eu totuşi, nefiind un expert!  
 - acord punctaj de încadrare în Tema dată, note de la 0 la 4. 
 - acord 1 sau 2 puncte fie pentru "muzicalitatea" textului, fie pentru ideea conţinută, fie pentru ... originalitate, fie pentru "simplitatea" intrinsecă.  
Desigur, mi-am stabilit doar 3 criterii şi acelea majoritar subiective. La urma urmei sunt un om simplu, care totuşi mă zbat să rămân pe Drum: Drumul cunoaşterii lui Dumnezeu!  
Pentru Eveniment şi pentru Participanţi doresc în continuare: Felicitări şi Succes!!  
~  
Cornelius, :)
PS: sper să reuşesc să mă încadrez în timp ~,

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de ELENA AGIU-NEACSU
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Potop, vrăbii și plevușcă a lui Ana C. Ronescu
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cifra doi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cifra doi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cifra doi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La iarnă voi veni a utilizatorului Maria Mitea
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Claustrofobie a utilizatorului Amanda Spulber
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cifra doi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Frigul este gri a lui Mihai Katin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Amintiri de avangardă a lui Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog caisa cu pistrui a lui Mihaela Popa
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog you and i a lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Atât de mult... a lui Dacu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Eram a lui Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Peisaj de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Romanță de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Poetul a lui Ana-Maria Butuza
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog risipa de pâine a utilizatorului petrut dan
cu 10 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amintiri de avangardă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor