Uneori suflet ingenuu cu un comportament de adolescent țâfnos, dar foarte simpatic în țâfnoșenia lui, alteori manifestând o maturitate în gândire încât poți jura că a absolvit o duzină de sorbone, mag invizibil care, punând secunde în colan, face ordine printre cuvinte pe limba luminii, lotcă zburând sprinten pe coama danubiului, luptându-se adesea cu morile sale de vânt, dar, de cele mai multe ori, săpător după cuvânt în inima pietrei, făcându-ne să auzim glasul, tăcerea și somnul ei – acesta este poetul Gabriel N. Gherbăluță.

          Citind Deșerturi răscolite, este imposibil să nu te simți piatră, sau cel puțin fir de nisip, sub dalta maestrului.

Vizualizări: 358

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O carte în tonuri elegante, scoasă parcă din tolba rafinamentului, care conţine versuri de aceeaşi manieră, a poposit acum, aici, la lăsatul primăverii. Încă o piesă seducătoare pentru slava bibliotecii noastre, se aşează în raft, acolo unde îi este locul.

Felicitări Gabriel Gherbăluţă şi echipei!

            De la titlu si coperta pana la ultimul vers, frumoasa rostuire a unui intreg. Pentru toti laude!

Felicitari, bine ai venit pe ...raft, Gabriel:)

Sincere felicitari, Gabriel!

Inca o carte minunata in biblioteca. Felicitari echipei!

Cu prietenie,

va multumesc! sper sa nu ma prafuiesc acolo!...

Întreaga carte are un farmec aparte. Gabriel, respiri poezie!

Admirație!

Salut cartea Deșerturi răscolite!

O carte care nu se va prăfui, fiindcă va fi des răsfoită!

da Coza

Felicitări!

Felicitări! E o plăcere să vă citesc. Cu siguranță poezia d-voastră nu se va prăfui.

Prețuire,

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 12 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 14 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 14 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA culori în iarbă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor